Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 108 din 6 iulie 1999
Monitorul Oficial 75 din 03 Iulie 2000 (M. Of. 75/2000)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCA UNIC LA NIVEL NATIONAL, PE ANUL 2000-2001 incheiat in anul 2000, conform art. 10 si art. 11 din Legea nr. 130/1996 , republicata, semnat de catre parti si inregistrat la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale cu nr. 53.518/15/10.05.2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL, (Partea a V-a), nr. 7 din 3 iulie 2000
Cap. 1 dispoziŢii generale art. 1 pãrţile contractante recunosc şi accepta pe deplin ca sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de munca unic la nivel naţional şi se obliga sa respecte în totalitate prevederile acestuia. art. 2 (1) contractul colectiv de munca la nivel naţional cuprinde drepturile şi obligaţiile patronilor*) şi ale salariaţilor cu privire la condiţiile generale de munca. (2) În ceea ce priveşte condiţiile specifice de munca, determinate conform legii, drepturile şi obligaţiile pãrţilor se vor stabili prin ...
Monitorul Oficial 422 din 01 Septembrie 2000 (M. Of. 422/2000)
MEMORANDUM din 24 august 2000 a Guvernului Romaniei privind politicile economice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 1 septembrie 2000
1. acest memorandum - care completeazã şi actualizeazã memorandumul din 26 iulie şi scrisoarea suplimentarã de intenţie din 5 august 1999 - stabileşte obiectivele şi politicile economice ale guvernului româniei pentru anul 2000, formulate într-un cadru pe termen mediu, în scopul aderãrii la u.e. dupã cum este descris mai jos, programul economic este cuprinzator ca domenii, incluzând politici pentru soluţionarea dezechilibrelor macroeconomice continue, precum şi a problemelor structurale din sectorul bancar şi cel al întreprinderilor. i. performanta din cadrul programului 2. programul economic pentru anul 1999 a înregistrat rezultate foarte favorabile în termenii ajustarii ...
Monitorul Oficial 357 din 31 Iulie 2000 (M. Of. 357/2000)
HOTARARE nr. 627 din 13 iulie 2000 privind reorganizarea Companiei Nationale de Electricitate - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 31 iulie 2000
In temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale hotărârii guvernului nr. 138/2000 privind programul de restructurare în sectorul energiei electrice şi termice,guvernul româniei adopta prezenta hotărâre.art. 1pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează următoarele societăţi comerciale:a) compania naţionala de transport al energiei electrice "transelectrica" - s.a., cu sediul în municipiul bucureşti, bd g-ral gheorghe magheru nr. 33, sectorul 1, şi bd hristo botev nr. 16-18, sectorul 3, denumita în continuare "transelectrica" - s.a.;b) societatea comercială de producere a energiei electrice şi termice "termoelectrica" - s.a., cu sediul în municipiul bucureşti, bd hristo botev nr. 16-18, ...
Monitorul Oficial 330 din 14 Iulie 2000 (M. Of. 330/2000)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 97 din 29 iunie 2000 privind organizatiile cooperatiste de credit EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 14 iulie 2000
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din constituţia româniei, guvernul româniei adopta prezenta ordonanta de urgenta. titlul i dispoziţii generale cap. 1 domeniul de aplicare art. 1 prezenta ordonanta de urgenta se aplica cooperativelor de credit şi caselor centrale ale cooperativelor de credit, denumite în continuare organizaţii cooperatiste de credit. cap. 2 definiţii art. 2 În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenta termenii ...
Monitorul Oficial 194 din 04 Mai 2000 (M. Of. 194/2000)
HOTARARE nr. 334 din 28 aprilie 2000 privind reorganizarea Societatii Nationale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 4 mai 2000
In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din constituţia româniei,guvernul româniei adopta prezenta hotărâre.art. 1pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează următoarele societăţi comerciale:a) societatea naţionala de transport gaze naturale "transgaz" - s.a., cu sediul în municipiul mediaş, str. unirii nr. 4, judeţul sibiu, denumita în continuare transgaz - s.a.;b) societatea comercială de explorare şi producţie a gazelor naturale "exprogaz" - s.a., cu sediul în municipiul mediaş, str. unirii nr. 4, judeţul sibiu, denumita în continuare exprogaz - s.a.;c) societatea comercială de distribuţie a gazelor naturale "distrigaz nord" - s.a., cu sediul în municipiul targu mureş, piaţa ...
Monitorul Oficial 140 din 01 Aprilie 2000 (M. Of. 140/2000)
LEGE nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 140 din 1 aprilie 2000
Parlamentul româniei adopta prezenta lege.cap. 1dispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public.art. 2sistemul public se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicitatii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;b) principiul egalităţii, care asigura tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;c) principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public îşi ...
Monitorul Oficial 116 din 16 Martie 2000 (M. Of. 116/2000)
LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 (*republicata*) privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 16 martie 2000
*) republicatã în temeiul art. ii din legea nr. 204 din 28 decembrie 1999 pentru modificarea şi completarea legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 646 din 30 decembrie 1999, dându-se articolelor o noua numerotare. legea nr. 94/1992 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 224 din 9 septembrie 1992 şi a mai fost modificatã prin legea nr. 59/1993 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 177 din 26 iulie 1993, prin legea nr. 50/1995 ...
Monitorul Oficial 3 din 07 Ianuarie 2000 (M. Of. 3/2000)
DECIZIE nr. 151 din 12 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/1997 pentru intocmirea bilantului contabil special si regularizarea unor credite si dobanzi clasificate in categoria "pierdere" la Banca Agricola - S.A., aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 166/1998 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 7 ianuarie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor ...
Monitorul Oficial 4 din 07 Ianuarie 2000 (M. Of. 4/2000)
DECIZIE nr. 208 din 30 noiembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. 2 si 3 si ale art. 40 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 7 ianuarie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa ...
Monitorul Oficial 624 din 21 Decembrie 1999 (M. Of. 624/1999)
DECIZIE nr. 165 din 21 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 21 decembrie 1999
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor ...