Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicatã din oficiu de instanta în Dosarul nr. 4.769/1999 al Judecãtoriei Cluj-Napoca, privind pe Vasile Nicula.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea exceptiei, arãtând ca dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), deoarece creeazã un regim juridic diferenţiat de ocrotire pentru proprietatea privatã a statului. Considera ca aceasta reprezintã o discriminare interzisã de dispoziţiile legii fundamentale, cuprinse în textul menţionat, referitoare la protecţia egala a proprietãţii private, indiferent de titular. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale criticate, pentru ocrotirea proprietãţii private a statului procesul penal este pornit din oficiu, în timp ce pentru protecţia proprietãţii private aparţinând altor titulari de drept procesul penal se declanseaza numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. În continuare, se referã la jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume la deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care s-a statuat, cu privire la o formulare discriminatorie similarã, cuprinsã în alin. 2 al art. 213 din Codul penal şi, respectiv, la alin. 3 al art. 214 din Codul penal, în sensul ca aceasta discriminare contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. În final, reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea exceptiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, în mãsura în care instituie un regim juridic diferit pentru ocrotirea proprietãţii private a statului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 iulie 1999, pronunţatã în dosarul nr. 4.769/1999, Judecãtoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicatã din oficiu într-o cauza penalã privind pe Vasile Nicula, invinuit de sãvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevãzutã la art. 220 din Codul penal, în dãuna Societãţii Comerciale "Legume-Fructe" - S.A. din Cluj-Napoca. Plângerea a fost adresatã Parchetului care, dispunând încetarea urmãririi penale pentru infracţiunea prevãzutã la art. 108 din Legea nr. 18/1991, republicatã, a trimis cauza spre soluţionare, sub aspectul infracţiunii prevãzute la art. 220 din Codul penal, Judecãtoriei Cluj-Napoca. Partea vãtãmatã a ridicat excepţia lipsei de competenta materialã a judecãtoriei, sustinand ca urmãrirea penalã trebuie efectuatã din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, iar sesizarea instanţei trebuie sa se facã prin rechizitoriul parchetului şi nu prin plângerea ei prealabilã. Fata de aceasta sustinere a partii vãtãmate, instanta, din oficiu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, considerând ca acestea contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular, deoarece instituie un regim juridic de ocrotire diferit, în funcţie de titularul dreptului de proprietate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia ridicatã este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerinta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate şi punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului, "asigurând o apãrare juridicã mai energica a proprietãţii private a statului", duce la o "diferentiere neconstitutionala între protecţia proprietãţii private a statului şi protecţia proprietãţii private a altor subiecti de drept". Or, datoritã acestei diferenţe, se arata în continuare, dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal "contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie, care asigura o egala ocrotire a proprietãţii private prin lege, indiferent dacã aceasta aparţine statului sau altei persoane juridice ori fizice". În motivarea punctului sau de vedere, Guvernul face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume la deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care, în cazul infracţiunii de abuz de încredere, prevãzutã la art. 213 din Codul penal, respectiv al infracţiunii de gestiune frauduloasã, prevãzutã la art. 214 din Codul penal, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu, dacã bunul care constituie obiectul material al infracţiunii aparţine în întregime sau în parte statului.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã, fiind legal sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au urmãtoarea redactare: "Dacã imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã".
În motivarea exceptiei ridicate din oficiu instanta considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular, considerând ca, deşi prin acest text este ocrotitã posesia, în realitate aceasta este vizata ca atribut al dreptului de proprietate. Se considera, de asemenea, de cãtre instanta, ca, prin dispoziţiile sale, textul de lege criticat instituie o discriminare interzisã de Constituţie între protecţia proprietãţii private a statului, caz în care acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu, şi ocrotirea proprietãţii private a altor titulari ai dreptului de proprietate, caz în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire juridico-penalã diferita, dupã cum imobilul, la a cãrui posesie se referã tulburarea, este ori nu este "în întregime sau în parte al statului". Astfel textul de lege menţionat prevede ca acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu, atunci când "acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în celelalte cazuri, cu posibilitatea, în aceasta din urma ipoteza, ca, prin retragerea plângerii sau prin împãcarea pãrţilor, sa se înlãture rãspunderea penalã a fãptuitorului. Curtea retine ca, în ipoteza reglementatã prin alin. 4 al art. 220 din Codul penal, valoarea socialã explicit apãratã este posesia paşnicã şi netulburata a unui imobil aflat "în posesia unei persoane private". În consecinta, pentru existenta ca atare a infracţiunii, nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cãrui posesie este tulburata (proprietate publica; proprietate privatã a statului; proprietate privatã particularã), ci numai calitatea de "persoana privatã" a posesorului imobilului. Cu toate acestea, prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creeazã un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privatã a statului în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privatã particularã, ceea ce atrage, indirect, favorizarea uneia dintre formele proprietãţii private. Asa fiind, asemenea reglementãri, care diferentiaza apãrarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia paşnicã şi netulburata a unui imobil) în funcţie de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, alta persoana juridicã ori persoana fizica) incalca, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publica, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular".
De altfel, Curtea retine ca textul de lege criticat este asemãnãtor, atât ca formulare, cat şi prin consecinţele sale, cu textele art. 213 alin. 2 şi ale art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cãrora Curtea Constituţionalã a constatat prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999 şi, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispoziţiile "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituţionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia din prezenta cauza, referitoare la dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, urmeazã sa fie identicã celor adoptate prin deciziile menţionate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi al <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã din oficiu de Judecãtoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 4.769/1999 şi constata ca dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este întregime sau în parte al statului" din art. 220 alin. 4 din Codul penal este neconstitutionala.
Definitiva şi obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 21 octombrie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
