Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 102 din 6 mai 1997
Monitorul Oficial 95 din 28 Iulie 2003 (M. Of. 95/2003)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 2.919 din 13 iunie 2003 la nivelul ramurii industriei materialelor de construcţii pe anul 2003 EMITENT: MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 28 iulie 2003
Înregistrat la ministerul muncii şi protecţiei sociale cu nr. 2919/11/13.06.2003În temeiul art. 1, alin. 2 din legea nr. 130/1996, al prevederilor legii nr. 356/2001 şi al legii nr. 54/2003 părţile contractante sunt:a. angajatorii, prin federaţia patronală din industria materialelor de construcţii patromat care îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate prevăzute de legea nr. 130/1996 la art. 16, prin reprezentanţii stabiliţi prin decizia nr. 1/2003, sunt persoane juridice înmatriculate sau persoane fizice autorizate, potrivit legii, care administrează şi utilizează capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, şi care angajează muncă salariatăb. salariaţii, prin federaţia generală a ...
Monitorul Oficial 105 din 05 August 2003 (M. Of. 105/2003)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCA nr. 3.429/18 din 22 iulie 2003 la nivelul ramurii constructii-montaj pe anul 2003 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 august 2003
Înregistrat la ministerul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei cu nr. 3429/18/22.07.2003 În temeiul prevederilor legii nr. 130/1996 , asa cum a fost modificatã prin legea nr. 143/1997 , şi ale legii nr. 54/2003 , pãrţile contractante sunt: a. angajatorii stabiliţi de asociaţia romana a antreprenorilor de construcţii - araco, asociaţie patronala reprezentativa a ramurii de construcţii-montaj în baza încheierii tribunalului bucureşti - secţia a v-a civilã (dosar nr. 2/f.s./2001) şi, la nivel naţional, în baza sentinţei civile nr. 1/31.01.2000 a t.m.b.; b. salariaţii reprezentaţi de federaţiile sindicale reprezentative, conform legii: ...
Monitorul Oficial 631 din 03 Septembrie 2003 (M. Of. 631/2003)
DECIZIE nr. 362 din 5 august 2003 referitoare la stabilirea sanctiunilor pentru incalcarea prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 de catre Societatea Comerciala Asigurare Reasigurare AGI ROMANIA - S.A. EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 631 din 3 septembrie 2003
Comisia consiliului concurentei i. În baza: 1. decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor consiliului concurentei; 2. legii concurentei nr. 21/1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 88 din 30 aprilie 1996; 3. regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al consiliului concurentei, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 bis din 25 martie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; 4. regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale, publicat ...
Monitorul Oficial 630 din 03 Septembrie 2003 (M. Of. 630/2003)
DECIZIE nr. 367 din 5 august 2003 referitoare la stabilirea sanctiunilor pentru incalcarea prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 de catre Societatea Comerciala ALLIANZ TIRIAC Asigurari - S.A. EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 3 septembrie 2003
Comisia consiliului concurentei i. În baza: 1. decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor consiliului concurentei; 2. legii concurentei nr. 21/1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 88 din 30 aprilie 1996; 3. regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al consiliului concurentei, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 bis din 25 martie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; 4. regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale, publicat ...
Monitorul Oficial 560 din 05 August 2003 (M. Of. 560/2003)
DECIZIE nr. 288 din 3 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17, 18, 19 si 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea nr. 323/2001 , cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 5 august 2003
Costica bulai - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 558 din 04 August 2003 (M. Of. 558/2003)
DECIZIE nr. 286 din 3 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1^1 - 1^3 si ale sectiunii a II^1-a "Magistratii consultanti" din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si celor ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 20/2002 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 4 august 2003
Costica bulai - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu - judecãtor ioan vida ...
Monitorul Oficial 540 din 28 Iulie 2003 (M. Of. 540/2003)
DECIZIE nr. 259 din 24 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, 3 si 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele masuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosintei gratuite si a investitiilor in imobilele ce fac obiectul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea in valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, ingrasarii si exploatarii animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr. 78/2003 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 28 iulie 2003
Nicolae popa - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 477 din 04 Iulie 2003 (M. Of. 477/2003)
DECIZIE nr. 181 din 8 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea in valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, ingrasarii si exploatarii animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 387/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 4 iulie 2003
Costica bulai - preşedinte constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu - judecãtor ioan vida - judecãtor florentina balta ...
Monitorul Oficial 355 din 26 Mai 2003 (M. Of. 355/2003)
HOTARARE nr. 535 din 8 mai 2003 pentru aprobarea fiselor tehnice ale masurilor 1.1 "Imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole", 2.1 "Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale", 3.1 "Investitii in exploatatiile agricole", 4.1 "Imbunatatirea pregatirii profesionale" si 4.2 "Asistenta tehnica" din Programul national pentru agricultura si dezvoltare rurala finantat prin SAPARD EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 26 mai 2003
In temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 1 paragraful 2 din acordul multianual de finanţare dintre guvernul româniei şi comisia comunităţilor europene, semnat la bruxelles la 2 februarie 2001, ratificat prin legea nr. 316/2001,guvernul româniei adopta prezenta hotărâre.articol unicse aproba fişele tehnice ale măsurilor 1.1 "Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole", 2.1 "dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale", 3.1 "investiţii în exploataţiile agricole", 4.1 "Îmbunătăţirea pregătirii profesionale" şi 4.2 "asistenta tehnica" din programul naţional pentru agricultura şi dezvoltare rurală finanţat din fonduri sapard, prevăzute în anexele nr. i-v care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru adrian nĂstasecontrasemnează:--------------- p. ministrul ...
Monitorul Oficial 354 din 23 Mai 2003 (M. Of. 354/2003)
DECIZIE nr. 163 din 6 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 188 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 23 mai 2003
Nicolae popa - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu ...








