Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 416 din 2 noiembrie 2010

‹‹ Pagina 35 din 43

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 821 din 21 Noiembrie 2011 (M. Of. 821/2011)

DECIZIE nr. 14 din 17 octombrie 2011 privind recursul in interesul legii, referitor la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedura penala raportat la art. 84 si art. 86^4 din Codul penal EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 21 noiembrie 2011

Dosar nr. 10/2011livia doina stanciu - preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civile,corina michaela jîjîie - preşedintele delegat al secţiei penalegabriela victoria bîrsan - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscaladrian bordea - preşedintele secţiei a ii-a civileŞtefan pistol - judecãtor la secţia penalãangela dragne ...

Monitorul Oficial 777 din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 777/2011)

DECIZIE nr. 1.151 din 13 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 33 din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 3 noiembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormaria bratu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 711 din 10 Octombrie 2011 (M. Of. 711/2011)

DECIZIE nr. 969 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 10 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ...

Monitorul Oficial 706 din 06 Octombrie 2011 (M. Of. 706/2011)

DECIZIE nr. 983 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) teza intai din titlul XIII "Accelerarea judecatilor in materia restituirii proprietatilor funciare" al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, precum si ale art. 305 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 6 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormaria bratu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã ...

Monitorul Oficial 668 din 20 Septembrie 2011 (M. Of. 668/2011)

DECIZIE nr. 864 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 302 din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 20 septembrie 2011

Augustin zegrea - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

Monitorul Oficial 593 din 23 August 2011 (M. Of. 593/2011)

Monitorul Oficial 580 din 17 August 2011 (M. Of. 580/2011)

Monitorul Oficial 566 din 09 August 2011 (M. Of. 566/2011)

DECIZIE nr. 605 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 9 august 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtorion predescu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din ordonanţa guvernului ...

‹‹ Pagina 35 din 43
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016