Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 337 din 9 decembrie 2008
Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)
LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...
Monitorul Oficial 344 din 21 Mai 2012 (M. Of. 344/2012)
DECIZIE nr. 284 din 27 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 21 mai 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu ...
Monitorul Oficial 337 din 18 Mai 2012 (M. Of. 337/2012)
DECIZIE nr. 373 din 26 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 31/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar si ale art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2012
Petre lãzãroiu - preşedinteacsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 31/2009 ...
Monitorul Oficial 296 din 05 Mai 2012 (M. Of. 296/2012)
DECIZIE nr. 184 din 6 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 5 mai 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorvalentina bãrbãţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. ...
Monitorul Oficial 278 din 26 Aprilie 2012 (M. Of. 278/2012)
HOTARARE din 15 martie 2011 in Cauza Begu impotriva Romaniei - definitiva la 15 iunie 2011 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 26 aprilie 2012
(cererea nr. 20448/02)hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificãri de formã.În cauza begu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 februarie 2011,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã: procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 20.448/02 îndreptatã împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, ion begu (reclamantul), a sesizat curtea ...
Monitorul Oficial 220 din 03 Aprilie 2012 (M. Of. 220/2012)
HOTARARE nr. 206 din 20 martie 2012 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente, republicata, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.364/2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 3 aprilie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al prevederilor art. v din ordonanţa guvernului nr. 16/2011 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 20/1994 privind mãsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i normele metodologice de aplicare a ordonanţei guvernului nr. 20/1994 privind mãsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicatã, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.364/2001, publicate în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 100 din 5 februarie 2002, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 2, punctul 1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"1. prin ...
Monitorul Oficial 202 din 27 Martie 2012 (M. Of. 202/2012)
HOTĂRÂRE nr. 215 din 20 martie 2012 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 202 din 27 martie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia naţională anticorupţie pe perioada 2012-2015, prevăzută în anexa nr. 1.art. 2se aprobă inventarul măsurilor preventive anticorupţie şi indicatorii de evaluare, prevăzuţi în anexa nr. 2.art. 3se aprobă planul naţional de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, prevăzut în anexa nr. 3.art. 4anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrumihai-rĂzvan ungureanucontrasemnează:ministrul justiţiei,cătălin marian predoiuministrul administraţiei şi internelor,gabriel bercaministrul comunicaţiilorşi societăţii informaţionale,răzvan mustea-Şerbanministrul economiei,comerţului şi mediului de afaceri,lucian nicolae bodesecretarul general al guvernului,dezsi attilaministrul apărării naţionale,gabriel opreaministrul afacerilor externe,cristian diaconescuministrul afacerilor europene,leonard orbanministrul ...
Monitorul Oficial 151 din 07 Martie 2012 (M. Of. 151/2012)
DECIZIE nr. 1.540 din 6 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) si alin. (2), art. 35 alin. (1) si (2), art. 36, art. 38 alin. (1), art. 46 alin. (2), art. 55 alin. (3), art. 88 alin. (1) lit. b) si d) si alin. (2) si (3), art. 89, art. 91, art. 92 si art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 7 martie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu ...
Monitorul Oficial 146 din 05 Martie 2012 (M. Of. 146/2012)
REGULAMENT din 27 februarie 2012 de organizare si functionare al Agentiei Nationale Antidrog EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 5 martie 2012
Cap. i dispoziţii generaleart. 1 agenţia naţionalã antidrog, denumitã în continuare agenţie, funcţioneazã ca organ de specialitate cu personalitate juridicã în subordinea ministerului administraţiei şi internelor*1), denumit în continuare minister, în baza prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 461/2011 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale antidrog, precum şi ale prezentului regulament.-----------*1) la nivel de direcţie.art. 2 (1) agenţia are misiunea de a dezvolta, a promova şi a implementa, într-o manierã unitarã, integratã şi continuã, ...
ORDIN nr. 52 din 27 februarie 2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al Agentiei Nationale Antidrog EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 5 martie 2012
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (7) din hotãrârea guvernului nr. 461/2011 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale antidrog,în temeiul art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul administraţiei şi internelor emite urmãtorul ordin:art. 1 se aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare al agenţiei naţionale antidrog, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i.ministrul administraţiei şi internelor, gabriel bercabucureşti, 27 februarie 2012.nr. ...








