Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 277 din 8 octombrie 2009
Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)
LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...
Monitorul Oficial 326 din 15 Mai 2012 (M. Of. 326/2012)
DECIZIE nr. 365 din 24 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, in ansamblul sau, si, in special, a prevederilor art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din aceasta, precum si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 15 mai 2012
Acsinte gaspar - preşedintepetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader ...
Monitorul Oficial 90 din 03 Februarie 2012 (M. Of. 90/2012)
DECIZIE nr. 51 din 25 ianuarie 2012 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale si a alegerilor pentru Camera Deputatilor si Senat din anul 2012, precum si pentru modificarea si completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 3 februarie 2012
I. cu adresa nr. 51/6273 din 22 decembrie 2011, secretarul general al camerei deputaţilor a transmis curţii constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea legii privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru camera deputaţilor şi senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului i al legii nr. 35/2008 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, formulatã de un numãr de 88 de ...
Monitorul Oficial 47 din 20 Ianuarie 2012 (M. Of. 47/2012)
DECIZIE nr. 1.382 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d) si art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 20 ianuarie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã ...
Monitorul Oficial 28 din 13 Ianuarie 2012 (M. Of. 28/2012)
DECIZIE nr. 1.245 din 22 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 31 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 13 ianuarie 2012
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtoraspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion ...
Monitorul Oficial 930 bis din 28 Decembrie 2011 (M. Of. 930 bis/2011)
REGLEMENTARI CONTABILE din 27 decembrie 2011 conforme cu directivele europene EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 930 bis din 28 decembrie 2011
--------*) aprobate de ordinul bãncii naţionale a româniei nr. 27 din 27 decembrie 2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 930 din 28 decembrie 2011.anexa 1 reglementÃri contabile conforme cu directivele europenecap. i dispoziŢii generale1. prezentele reglementãri prevãd forma şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile generale şi regulile de evaluare a elementelor prezentate în situaţiile financiare anuale, regulile de întocmire, aprobare, auditare statutarã şi publicare a situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate, regulile de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare efectuate, planul de conturi (denumit în continuare plan de conturi), precizãri privind documentele, ...
Monitorul Oficial 930 din 28 Decembrie 2011 (M. Of. 930/2011)
ORDIN nr. 27 din 27 decembrie 2011 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 930 din 28 decembrie 2011
Având în vedere prevederile art. 22 şi 54 din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 36 din ordonanţa guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 34 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de platã, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 197/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 37 din legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedã electronicã,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a) din legea contabilitãţii ...
Monitorul Oficial 874 din 12 Decembrie 2011 (M. Of. 874/2011)
DECIZIE nr. 1.326 din 11 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 12 decembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 2 din codul de procedurã ...
Monitorul Oficial 847 din 29 Noiembrie 2011 (M. Of. 847/2011)
DECIZIE nr. 1.277 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 si art. 108^5 alin. 1 si 3 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 29 noiembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea ...
Monitorul Oficial 824 din 22 Noiembrie 2011 (M. Of. 824/2011)
DECIZIE nr. 1.292 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 22 noiembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) din ...








