DECIZIE nr. 51 din 25 ianuarie 2012 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale si a alegerilor pentru Camera Deputatilor si Senat din anul 2012, precum si pentru modificarea si completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali

    Dreptul la alegeri libere impune respectarea unor exigenţe, între care şi aceea a stabilitãţii normelor juridice în domeniul electoral. Într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securitãţii juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie, principiu care exprimã în esenţã faptul cã cetãţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecuritãţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscã s-o creeze, impunând ca legea sã fie accesibilã şi previzibilã. Într-o bogatã jurisprudenţã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a subliniat importanţa asigurãrii accesibilitãţii şi previzibilitãţii legii, inclusiv sub aspectul stabilitãţii acesteia, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie sã le aibã în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe (cauze precum Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekv├┌nyi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005).
    Aceste principii cunosc o dezvoltare specialã în ceea ce priveşte dreptul electoral, în considerarea importanţei acestuia, fiind subliniate în documente adoptate în aceastã materie. Autorii sesizãrii invocã în acest sens Codul bunelor practici în materie electoralã - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeanã pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), act care accentueazã mai ales "stabilitatea unor reguli mai speciale ale dreptului electoral, în special cele care reglementeazã sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea teritorialã a circumscripţiilor". În acelaşi document se mai statueazã cã "ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin - ele pot fi întotdeauna îmbunãtãţite - ci modificarea lor frecventã sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificãrile vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic".
    Or, legea criticatã, modificând cu mai puţin de un an înaintea alegerilor procedura de desfãşurare a acestora, se abate de la dispoziţiile invocate. O asemenea modificare legislativã intempestivã poate fi de naturã sã creeze dificultãţi suplimentare autoritãţilor însãrcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptãrii la procedura nou instituitã şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune.
    Curtea constatã, totodatã, cã aceastã reglementare este de naturã sã determine dificultãţi în exercitarea dreptului de vot, dificultãţi care pot avea ca efect, în cele din urmã, restrângerea exerciţiului acestui drept. Astfel, prin organizarea concomitentã a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi a celor pentru autoritãţile administraţiei publice locale cetãţenii vor avea de realizat o sarcinã mult mai complexã - exprimarea opţiunii pe 6 buletine de vot -, ceea ce va presupune creşterea exponenţialã a timpului necesar votãrii pentru fiecare cetãţean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot în cabine, introducerea buletinelor de vot în cele 3 urne. Complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegãtorilor care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi sã voteze în perioada de timp afectatã exercitãrii votului, pânã la închiderea urnelor.
    Acestea sunt şi raţiunile practice care fundamenteazã o altã regulã prevãzutã de Codul bunelor practici în materie electoralã, şi anume aceea ca procedura de votare sã rãmânã cât mai simplã, pentru a lãsa deplinã libertate alegãtorilor de a-şi exprima voinţa şi a asigura astfel efectivitatea dreptului la vot şi la alegeri libere.
    În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţatã în aplicarea art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Curtea a reţinut cã, "în ordinea lor juridicã internã, statele contractante pot supune exerciţiul dreptului la vot şi pe cel al dreptului la eligibilitate unor condiţii cãrora, în principiu, dispoziţiile art. 3 nu le sunt potrivnice. Astfel, statele dispun în aceastã materie de o largã marjã de apreciere [...] Curtea trebuie sã se asigure cã asemenea condiţii sã nu fie de naturã a aduce atingere însãşi substanţei acestor drepturi, privându-le astfel de efectivitatea lor, cã ele urmãresc un scop legitim şi cã mijloacele folosite pentru realizarea lor nu sunt disproporţionate; în special, asemenea condiţii şi restricţii nu trebuie, practic, sã anihileze libera exprimare a opiniei poporului în alegerea corpului legislativ" (Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, din 2 martie 1987, paragraful 52).
    De asemenea, în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit, din 6 octombrie 2005, paragraful 57, Curtea a reţinut cã statului îi revine obligaţia de a adopta mãsuri pozitive pentru a organiza alegeri democratice (în acelaşi sens: Cauza Zdanoka împotriva Letoniei, din 16 martie 2006, şi Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, din 8 iulie 2008).
    Curtea reţine cã o procedurã greoaie de vot, determinatã de numãrul mare de buletine de vot, ca şi autoritãţile publice diferite cu privire la care alegãtorii trebuie sã îşi manifeste în acelaşi timp opţiunea, pot avea ca efect împiedicarea liberei exprimãri a opiniei acestora.
    Curtea constatã cã, potrivit expunerii de motive a legii, raţiunea organizãrii alegerilor locale şi a celor parlamentare din anul 2012 la aceeaşi datã este, în esenţã, reducerea cheltuielilor bugetare, impusã de contextul economic actual, implicând şi suportarea acestora din acelaşi buget - cel de stat. Importanţa şi necesitatea mãsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare întrun context de crizã economicã - incontestabile de altfel - nu se pot constitui însã în argumente care sã susţinã, în orice condiţii, restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau ale unor libertãţi sau care sã susţinã mãsuri de naturã a afecta principii fundamentale ale statului de drept.
    Faţã de cele reţinute în expunerea de motive, Curtea a transmis Guvernului, cu adresa nr. 459 din 19 ianuarie 2012, solicitarea de a comunica o estimare a impactului financiar asupra bugetului general consolidat în ipoteza organizãrii la date diferite a alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale şi pentru cele parlamentare, precum şi costurile organizãrii celor douã categorii de alegeri la aceeaşi datã. S-a solicitat, totodatã, comunicarea cheltuielilor efective pe care lear presupune cele douã categorii de alegeri, precum şi costurile colaterale pe care le-ar putea genera desfãşurarea a douã rânduri de campanii electorale.
    Cu adresa înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 611 din 24 ianuarie 2012, Guvernul a transmis costurile publice pentru organizarea celor douã categorii de alegeri la date diferite (cca. 348,5 milioane lei), respectiv la aceeaşi datã (cca. 191,7 milioane lei), precum şi suma astfel economisitã (cca 156,8 milioane lei). Aceste date nu au adus elemente concludente, în raport cu expunerea de motive a legii, care sã justifice organizarea alegerilor parlamentare şi locale la aceeaşi datã.
    Curtea mai reţine cã organizarea la aceeaşi datã a celor douã categorii de alegeri determinã încãlcarea dreptului de a fi ales, prevãzut de art. 37 din Constituţie. Aceasta întrucât existã situaţii în care un candidat care nu a câştigat un mandat de ales local (primar sau preşedinte de consiliu judeţean) sã îşi exprime dorinţa de a participa la alegerile naţionale pentru un mandat de parlamentar (deputat sau senator), lucru perfect posibil, dar numai în cazul unor alegeri care se desfãşoarã la date diferite. Or, legea criticatã prevede cã, în cazul organizãrii şi desfãşurãrii alegerilor pentru Parlament la aceeaşi datã cu alegerile pentru autoritãţile administraţiei publice locale, o persoanã nu poate candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru un mandat de deputat sau de senator şi nici pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean şi pentru un mandat de deputat sau de senator.
    Pentru considerentele arãtate, Curtea constatã cã legea criticatã încalcã, în ansamblul sãu, dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privitoare la obligaţia de respectare a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 37 privind dreptul de a fi ales, interpretate în concordanţã cu prevederile art. 21 alin. (3) din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aceastã materie.
    B. Prelungirea mandatului aleşilor locali
    În motivarea sesizãrii se mai susţine cã legea criticatã încalcã prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 124 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (6). Aceasta întrucât legea stabileşte o prelungire cu aproximativ 6 luni a mandatelor aleşilor locali, aflaţi în prezent în funcţie, de vreme ce aceştia şi-au dobândit mandatele ca urmare a alegerilor ce au avut loc în iunie 2008.
    Curtea constatã în acest sens cã, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, "Mandatul primarului, consilierului local, respectiv al preşedintelui consiliului judeţean şi al consilierului judeţean este de 4 ani. Mandatul se exercitã în condiţiile legii".
    Potrivit art. 38 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organicã, în caz de rãzboi sau catastrofã".
    Potrivit art. 69 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercitã pânã la depunerea jurãmântului de cãtre primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organicã, în caz de rãzboi, calamitate naturalã, dezastru sau sinistru deosebit de grav".
    Potrivit art. 93 alin. (1) din aceeaşi lege, "Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organicã, în caz de rãzboi sau de catastrofã".
    Textele legale citate preiau regula instituitã de art. 63 alin. (1) din Constituţie în privinţa mandatelor Camerelor Parlamentului, potrivit cãreia "Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de rãzboi, de asediu sau de urgenţã, pânã la încetarea acestora", regulã ce are la bazã principiul periodicitãţii alegerilor, respectiv faptul cã mandatul unei adunãri reprezentative nu trebuie sã depãşeascã o anumitã perioadã de timp stabilitã de Constituţie sau de lege. O guvernare democraticã cere ca poporul, prin corpul electoral, sã decidã la intervale regulate de timp, astfel încât reprezentanţii sã reflecte voinţa acestuia, poporul fiind informat asupra schimbãrilor politice, economice şi sociale ce au avut loc într-o anumitã perioadã. Periodicitatea alegerilor constituie unul dintre principiile patrimoniului electoral european, enunţate încã din primul articol al Liniilor directoare adoptate de cãtre Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare ("Cele cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Mai mult decât atât, alegerile trebuie organizate în mod periodic.").
    Datã fiind importanţa acestui principiu, excepţiile - cu consecinţa prelungirii mandatelor aleşilor dincolo de termenele prevãzute de lege - sunt strict şi limitativ prevãzute de Constituţie şi de lege şi privesc situaţii extreme, cu caracter cu totul deosebit, cum ar fi starea de mobilizare, de rãzboi, de asediu sau de urgenţã, calamitate naturalã, dezastru sau sinistru deosebit de grav, situaţii care nu subzistã în cauzã.
    Astfel, reglementarea criticatã, stabilind prin dispoziţiile art. I alin. (1) cã, în anul 2012, alegerile pentru autoritãţile administraţiei publice locale vor avea loc la data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, precum şi cã primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni în funcţie îşi exercitã mandatul pânã la data validãrii noilor aleşi, determinã ca mandatele acestora sã fie prelungite cu un termen ce poate depãşi 6 luni. Având în vedere cã mandatul Camerei Deputaţilor şi Senatului expirã în noiembrie 2012 şi cã, potrivit art. 63 alin. (2) din Constituţie, alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfãşoarã în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului, rezultã cã organizarea, la aceeaşi datã, a alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale va duce la prelungirea mandatului aleşilor locali, iar, potrivit textului din lege, durata mandatului se va prelungi mai mult, pânã la data validãrii noilor aleşi. Cauza prelungirii mandatelor nu se încadreazã în niciuna dintre situaţiile menţionate de Legea nr. 215/2001, cauze care justificã, potrivit Constituţiei, prelungirea mandatelor aleşilor, încãlcând, prin urmare, principiul periodicitãţii alegerilor şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacrã obligaţia respectãrii Constituţiei, supremaţiei sale şi a legilor.
    Pe de altã parte, redimensionând durata mandatelor în curs ale aleşilor locali, legea criticatã încalcã principiul neretroactivitãţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã. Sub acest aspect, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa "cã legiuitorul este liber sã redimensioneze, printr-o lege nouã, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna sã nesocoteascã regula neretroactivitãţii legii, care este normã de nivel constituţional, prevãzutã în art. 15 alin. 2 din Legea fundamentalã". (Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005). Chiar dacã decizia menţionatã vizeazã situaţia unor mandate în funcţii de conducere în cadrul unor instituţii, principiul care le guverneazã fiind acelaşi - cel al neretroactivitãţii legii -, considerentele menţionate sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauzã. În acelaşi sens, pronunţându-se asupra unei norme care introducea o nouã cauzã de încetare a mandatului aleşilor locali pentru un comportament manifestat anterior intrãrii în vigoare a normei respective, Curtea a statuat cã "în condiţiile în care legea îşi propune sã modifice statutul dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui caz nou de încetare a acestuia [n.a. în prezenta cauzã, prin instituirea unei alte durate a mandatului] legea devine retroactivã. Art. 15 alin. (2) din Constituţie consacrã principiul neretroactivitãţii legii, în sensul cã o lege, odatã adoptatã de Parlament, va putea produce efecte juridice numai pentru viitor". (Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007).
    Argumentele arãtate în expunerea de motive la lege în sensul cã organizarea şi desfãşurarea concomitentã a mai multor scrutine nu reprezintã o premierã, oferindu-se ca exemple în acest sens faptul cã, pânã în anul 2004, alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi alegerile pentru Preşedintele României au avut loc la aceeaşi datã, prin utilizarea unei infrastructuri electorale comune, sau faptul cã au existat situaţii în care s-au organizat, în acelaşi timp, referendum şi alegeri, nu pot fi reţinute, având în vedere situaţiile diferite, atât sub aspectul complexitãţii operaţiunilor pe care votarea lea presupus în acele cazuri, pe de o parte, iar, pe de altã parte, faptul cã organizarea concomitentã a alegerilor, respectiv a referendumurilor menţionate nu a modificat cu nimic mandatele în curs respective.
    Se mai invocã un singur precedent în aceeaşi materie, respectiv o situaţie în care mandatul aleşilor locali a fost prelungit, autoritãţile locale alese în februarie 1992 încetându-şi mandatul în iunie 1996. Examinând legea în vigoare la acea datã, respectiv Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 noiembrie 1991, se constatã urmãtoarele:
    - potrivit art. 22 alin. 1 din lege: "Mandatul consiliilor locale este de 4 ani.";
    - potrivit art. 40 alin. 1 din lege: "Mandatul primarului este de 4 ani şi expirã la depunerea jurãmântului de cãtre noul primar.";
    - potrivit art. 60 alin. 1 din lege: "Mandatul consiliului judeţean este de 4 ani."
    Textele citate au fost modificate prin Legea nr. 24/1996 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 13 aprilie 1996, în sensul completãrii lor în acord cu dispoziţiile constituţionale, respectiv al reglementãrii, cu caracter expres şi limitativ, a cazurilor în care mandatele aleşilor locali puteau fi prelungite.
    Se constatã aşadar cã, la data expirãrii mandatelor primarilor, consilierilor locali şi consilierilor judeţeni aleşi în februarie 1992 (respectiv februarie 1996), nu subzistau regulile instituite ulterior de legislaţia în materie. De asemenea, la data publicãrii în Monitorul Oficial al României (18 aprilie 1996) a Hotãrârii Guvernului nr. 264 din 16 aprilie 1996 privind stabilirea datei alegerilor locale, respectiv la data alegerilor locale (2 iunie 1996), nu subzistau aceste reguli, întrucât, potrivit art. 118^1 din Legea nr. 69/1991, astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 24/1996, "Prezenta lege intrã în vigoare pe data constituirii autoritãţilor administraţiei publice locale rezultate în urma alegerilor locale din anul 1996, cu excepţia art. 14 şi 56 care se aplicã odatã cu publicarea legii în Monitorul Oficial al României".
    Astfel fiind, chiar dacã s-ar accepta cã un precedent cu caracter de excepţie poate justifica o nouã excepţie în aceeaşi materie, precedentul invocat a existat într-un cadru normativ diferit de cel actual, în care nu existau norme exprese în legislaţia internã.
    În acelaşi context, Curtea constatã cã, de principiu, prelungirea mandatului în curs al reprezentantului unei autoritãţi publice este implicit prohibitã de dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Constituţie, care, referindu-se la dispoziţiile art. 83 din Legea fundamentalã, respectiv la noua duratã a mandatului Preşedintelui României introdusã ca urmare a revizuirii Constituţiei, stabileşte cã acestea "se aplicã începând cu urmãtorul mandat prezidenţial".
    În ceea ce priveşte menţiunea cuprinsã în art. I pct. 1 din legea criticatã, în sensul cã organizarea la aceeaşi datã a alegerilor generale şi locale din anul 2012 va avea loc "prin derogare de la prevederile art. 26 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 69 alin. (1) şi art. 93 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001", Curtea constatã cã aceasta este contrazisã de art. II pct. 2 al aceluiaşi act normativ. Astfel, faţã de reglementarea cu caracter general introdusã prin art. II pct. 2 în cuprinsul Legii nr. 35/2008, şi anume capitolul XIV1 "Organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat la aceeaşi datã cu alegerile pentru autoritãţile administraţiei publice locale", ar urma ca şi în anul 2016 aceste alegeri sã se desfãşoare concomitent. Organizarea la date diferite a alegerilor generale şi locale în anul 2016 ar presupune o modificare legislativã în acest sens şi, implicit, prelungirea mandatului aleşilor locali la o altã datã, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie.
    Pentru motivele arãtate, Curtea constatã cã textele de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), privitoare la obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, precum şi pe cele ale art. 15 alin. (2) care consacrã principiul neretroactivitãţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
    C. Decãderea instanţelor judecãtoreşti din dreptul de a soluţiona acţiunile formulate împotriva hotãrârilor de Guvern menţionate de lege
    Autorii sesizãrii mai susţin cã dispoziţiile art. I alin. (3)-(6) din legea criticatã sunt neconstituţionale, deoarece stabilesc, sub sancţiunea decãderii, o serie de termene procedurale, inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea de cãtre instanţa de judecatã a unor acţiuni prevãzute de lege. Or, sancţiunea decãderii nu este opozabilã instanţei de judecatã, pentru cã aceasta este autoritatea care înfãptuieşte justiţia şi, prin urmare, normele criticate consacrã o imixtiune a legiuitorului în activitatea instanţei de judecatã.
    Examinând dispoziţiile legale criticate, se constatã cã obiecţiunile autorilor sesizãrii sunt întemeiate. Astfel, potrivit art. I alin. (5) din lege, "Acţiunile prevãzute la alin. (4) [şi anume cele formulate împotriva hotãrârilor de Guvern prin care sunt delimitate colegiile uninominale unde au loc alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012] se judecã de urgenţã şi cu precãdere şi se soluţioneazã în termen de 5 zile de la înregistrare, termenul fiind unul de decãdere. Hotãrârea se afişeazã, în mod vizibil, la sediul instanţei care a pronunţat-o". Totodatã, potrivit art. I alin. (6), "recursul se soluţioneazã în termen de 48 de ore de la înregistrare, termenul fiind unul de decãdere".
    Astfel cum este redactat, textul de lege menţionat instituie o sancţiune pentru instanţa de judecatã, învestitã cu soluţionarea acţiunii împotriva hotãrârilor de Guvern în cauzã, sancţiune incompatibilã cu rolul şi statutul instanţelor judecãtoreşti. Aceasta întrucât decãderea reprezintã pierderea unui drept sau privarea de un drept privitor la îndeplinirea unui act de procedurã, din cauza nerespectãrii termenului, a etapei procesuale sau a ordinii procesuale stabilite de lege pentru exercitarea sau conservarea lui. Este o sancţiune procesualã având, pe de o parte, o funcţie preventivã, în sensul cã stimuleazã activitatea procesualã a pãrţilor şi buna lor credinţã în exercitarea drepturilor lor procesuale, iar, pe de altã parte, o funcţie sancţionatorie, constând în pierderea dreptului sau privarea pãrţii de un drept procesual. Decãderea este, prin urmare, o sancţiune care priveşte pãrţile în proces, iar nu instanţa care soluţioneazã procesul şi care trebuie sã aplice dispoziţiile legale care reglementeazã sancţiunea proceduralã în cauzã.
    Chiar dacã, în mod evident, raţiunea legii este aceea de a imprima o anumitã celeritate procedurilor pe care le consacrã, celeritate impusã de materia reglementatã, redactarea acesteia este defectuoasã, fiind de naturã sã aducã atingere principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi principiului independenţei justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (3) din Legea fundamentalã Totodatã, se încalcã şi liberul acces la justiţie al titularilor acţiunilor formulate împotriva hotãrârilor de Guvern prin care sunt delimitate colegiile uninominale unde au loc alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, persoane care, în ipoteza în care instanţa de judecatã este decãzutã din dreptul de a le soluţiona acţiunile, se aflã în imposibilitatea de a-şi valorifica în justiţie dreptul consacrat de lege.
    D. Raporturile de ordin constituţional dintre Parlament şi Guvern şi controlul judecãtoresc al actelor care privesc aceste raporturi
    O altã criticã a autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate priveşte alin. (2)-(4) ale art. I din lege, prin raportare la art. 126 alin. (6) fraza întâi din Constituţie.
    Textele criticate au urmãtoarea redactare: "(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012 au loc în colegiile uninominale delimitate prin hotãrâre a Guvernului cu cel puţin 4 luni înaintea datei alegerilor, la propunerea unei comisii parlamentare speciale constituite din câte 2 reprezentanţi ai fiecãrui grup parlamentar.
    (3) Propunerile comisiei prevãzute la alin. (2) se înainteazã Guvernului cu cel puţin 5 luni înaintea datei alegerilor.
    (4) Împotriva hotãrârii Guvernului prevãzute la alin. (2), persoanele interesate pot introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ competentã, în termen de 48 de ore de la intrarea în vigoare a acesteia."
    Articolul 126 alin. (6) fraza întâi din Constituţie are urmãtoarea redactare:
    "Controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar."
    Cu privire la alin. (2)-(4) ale art. I din lege, Curtea constatã, mai întâi, cã acestea reglementeazã raporturi între Parlament şi Guvern incompatibile cu normele de principiu cuprinse în cap. IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul al titlului III din Constituţie - Autoritãţile publice. Astfel, potrivit textelor de lege criticate, în cadrul procedurii de delimitare a colegiilor uninominale, prerogativa de a formula propuneri revine Parlamentului, iar prerogativa deciziei asupra acestor propuneri revine Guvernului, concretizându-se într-o hotãrâre. Or, de esenţa raporturilor dintre cele douã autoritãţi este controlul parlamentar al activitãţii Guvernului, iar nu cel guvernamental asupra activitãţii Parlamentului, respectiv asupra propunerii acestei autoritãţi de delimitare a colegiilor uninominale.
    Curtea mai constatã cã, în mod contrar dispoziţiilor art. 126 alin. (6) fraza întâi din Constituţie, normele criticate supun controlului judecãtoresc al instanţelor de contencios administrativ un act administrativ - hotãrârea Guvernului de delimitare a colegiilor uninominale - care priveşte aceste raporturi.
    Curtea constatã, totodatã, cã modul de reglementare a componenţei comisiilor parlamentare speciale, prin alin. (2) al art. I din lege, încalcã prevederile art. 64 alin. (4) şi (5) din Constituţie, potrivit cãrora "(4) Fiecare Camerã îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetã sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
    (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere". Textele constituţionale citate impun respectarea principiului configuraţiei politice la alcãtuirea comisiilor parlamentare, iar textul de lege criticat, potrivit cãruia comisia parlamentarã specialã se constituie "din câte 2 reprezentanţi ai fiecãrui grup parlamentar", încalcã acest principiu, neţinând seama de faptul cã grupurile parlamentare nu sunt egale, ci reprezentative, potrivit mãrimii lor şi în raport de configuraţia politicã ce stã la baza alcãtuirii structurilor Camerelor Parlamentului.
    De altfel, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea  autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, potrivit cãruia "(1) Prima delimitare şi numerotare a colegiilor uninominale va fi efectuatã prin hotãrâre a Guvernului, conform hotãrârii unei comisii parlamentare speciale constituite pe baza proporţionalitãţii reprezentãrii parlamentare, în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu", a fost realizatã, prin Hotãrârea Guvernului nr. 802/2008, prima delimitare a colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Astfel fiind, ar fi trebuit ca pentru alegerile din 2012 sã se procedeze la actualizarea acesteia, în conformitate cu alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 35/2008, potrivit cãruia "Delimitarea şi numerotarea colegiilor uninominale se actualizeazã de cãtre Autoritatea Electoralã Permanentã. Operaţiunea de delimitare se actualizeazã anual în cazul în care au apãrut modificãri în structura, denumirea sau rangul unitãţilor administrativ-teritoriale, precum şi dupã fiecare recensãmânt al populaţiei, cu cel puţin 12 luni înainte de alegerile parlamentare la termen, prin emiterea unei hotãrâri a Autoritãţii Electorale Permanente, care se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I". Or, legea criticatã abrogã, prin art. II pct. 1 dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 35/2008, procedând la adoptarea unor noi dispoziţii referitoare la delimitarea colegiilor uninominale, dispoziţii care contravin, pentru motivele arãtate, Legii fundamentale.
    În legãturã cu reglementarea delimitãrii colegiilor uninominale, Curtea reţine, de principiu, cã pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie separatã pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţãrii. Denumirea şi numerotarea circumscripţiilor electorale sunt prevãzute într-o anexã, care face parte integrantã din lege (art. 10 din Legea nr. 35/2008). Conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 35/2008, alegerea deputaţilor şi a senatorilor are loc, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentãrii proporţionale în colegii uninominale, organizate, conform art. 2 pct. 10 din lege, ca subunitãţi ale unei circumscripţii electorale, în care se atribuie un singur mandat. Ţinând seama de faptul cã, potrivit legii, colegiile uninominale sunt structuri organizate în interiorul circumscripţiilor electorale (prevãzute, aşa cum s-a arãtat, în anexa care face parte integrantã din Legea nr. 35/2008), delimitarea acestora intrã în competenţa legiuitorului, câtã vreme, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, reglementarea sistemului electoral se face prin lege organicã.
    Având în vedere aceste considerente, Curtea constatã cã textele de lege criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacrã obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 64, referitoare la organizarea Camerelor Parlamentului, ale cap. IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul din titlul III al Constituţiei - Autoritãţile publice şi ale art. 126 alin. (6) care garanteazã controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar.
    Aşa cum Curtea Constituţionalã a reţinut prin Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010, actuala reglementare a sistemului electoral românesc prezintã o serie de imperfecţiuni, acolo arãtate,  şi, ca atare, se impune o reconsiderare a acesteia din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care sã asigure, sub toate aspectele, organizarea şi desfãşurarea unor alegeri democratice în România. În aceastã privinţã, Curtea reţine cã trebuie, în primul rând, sã se porneascã de la realitãţile economice, politice şi sociale ale ţãrii, de la rolul partidelor politice în procesul electoral, de la necesitatea raţionalizãrii Parlamentului şi, în final, sã fie reglementat un tip de scrutin corespunzãtor concluziilor desprinse şi care sã aibã corespondent în tipurile de scrutin care se regãsesc în majoritatea statelor europene.
    Curtea constatã cã este necesarã o reexaminare de ansamblu a Legii nr. 35/2008, care a fost modificatã la douã luni de la adoptarea de cãtre Parlament prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 66/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 30 mai 2008, şi la 5 luni de la adoptare prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 29 august 2008. Prin aceastã din urmã ordonanţã au fost aduse 92 de modificãri şi completãri legii, în condiţiile în care legea adoptatã iniţial de Parlament cu respectarea art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie cuprindea 76 de articole şi o anexã referitoare la circumscripţiile electorale.
    În cadrul preocupãrilor de revizuire a legislaţiei electorale, o atenţie sporitã trebuie acordatã posibilitãţii cetãţenilor români cu drept de vot care domiciliazã în strãinãtate de a-şi exercita dreptul de vot, în cadrul unei proceduri speciale, care sã se desfãşoare în corelare cu orele oficiale ale României între care se desfãşoarã procesul de votare.
    De altfel, cu privire la sistemul electoral, Curtea a evidenţiat, prin Hotãrârea nr. 39 din 14 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 30 decembrie 2009, necesitatea ca întreaga legislaţie electoralã referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile pentru Parlamentul European, precum şi la alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale sã fie reexaminatã, urmând a fi concentratã într-un cod electoral, ale cãrui dispoziţii comune şi speciale sã asigure, în concordanţã cu principiile constituţionale, organizarea unui scrutin democratic, corect şi transparent.
    Curtea subliniazã cã reglementarea sistemului electoral trebuie sã se facã, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, prin lege organicã adoptatã în cadrul dezbaterilor parlamentare, cu respectarea interdicţiei prevãzute la art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã şi cu respectarea documentelor internaţionale care stabilesc principiile fundamentale ale unor alegeri democratice. Luând în discuţie, în acest context, forţa juridicã a dispoziţiilor Codului bunelor practici în materie electoralã, elaborat de Comisia de la Veneţia, invocat de autorii sesizãrii, Curtea reţine cã într-adevãr acest act nu are un caracter obligatoriu, însã recomandãrile sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu care statele - care se caracterizeazã ca aparţinând acestui tip de regim - îşi pot manifesta opţiunea liberã în materie electoralã, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a dreptului de a fi ales şi de a alege, în special.
    În final, Curtea constatã cã, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşeazã nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijinã acesta". În consecinţã, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autoritãţile şi instituţiile publice urmeazã sã respecte atât considerentele, cât şi dispozitivul prezentei decizii.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicatã, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                   CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                      În numele legii
                          DECIDE:

    Constatã cã Legea privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali este neconstituţionalã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Dezbaterea a avut loc la data de 25 ianuarie 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.

             PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                     AUGUSTIN ZEGREAN

                 Prim-magistrat-asistent,
                       Marieta Safta

                           *

                      OPINIE SEPARATĂ

    În dezacord, în parte, cu soluţia pronunţatã de Curtea Constituţionalã, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, în sensul constatãrii neconstituţionalitãţii Legii privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, facem urmãtoarele consideraţii:
    1. Referitor la criticile sub aspectul neconstituţionalitãţii extrinseci Curtea nu a redat în mod exact propria jurisprudenţã referitoare la angajarea rãspunderii Guvernului. Astfel nu au fost invocate decizii fundamentale în materie, respectiv: deciziile nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, 383 din 13 aprilie 2010, 574 din 4 mai 2011 şi 575 din 4 mai 2011. În schimb, deşi critica referitoare la încãlcarea constituţionalitãţii sub aspect extrinsec a fost respinsã, o parte din motivarea Curţii reia argumente din opiniile separate la aceste decizii.
    2. Apreciem cã pronunţarea Curţii este vagã. Astfel, se considerã cã se aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie cu argumentaţia cã se încalcã stabilitatea normelor juridice din domeniul electoral. Acelaşi caracter vag au şi referinţele la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea legii.
    Este de apreciat faptul cã prin Decizia nr. 51/2012 Curtea a reflectat exact sensul principiului securitãţii juridice, aşa cum a fost formulat în opinia separatã la Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României. Cu acel prilej, Curtea a dat un sens eronat principiului securitãţii juridice apreciind cã acesta se referã la bunuri şi nu la cetãţeni, astfel cum s-a menţionat şi în decizie: "securitatea juridicã a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcãtuiesc averea unei persoane este indisolubil legatã de prezumţia dobândirii licite a averii", pentru a justifica necesitatea menţinerii în Constituţie a prezumţiei dobândirii licite a averii.
    3. Menţionarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţatã în aplicarea art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu corespunde sensului dat de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului. Este unanim acceptat cã sensul acestei jurisprudenţe lasã o largã marjã de apreciere statelor. Astfel, prin hotãrârile din 2 martie 1987, 6 octombrie 2005, 16 martie 2006, 9 aprilie 2002 şi 8 iulie 2008, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, Cauza Hirst împotriva Marii Britanii, Cauza Zdanoka împotriva Letoniei, Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit 4 mari principii în ceea ce priveşte interpretarea art. 3. Primul este cel al dreptului de a alege şi de a fi ales, coroborat cu libertatea de expresie şi libertatea unor dezbateri politice libere, al doilea faptul cã statul dispune de o largã marjã de apreciere cu privire la dreptul la vot, având în vedere tradiţiile politice diferite ale statelor. Al treilea este acela potrivit cãruia Curtea nu acceptã restricţii ale drepturilor prevãzute de art. 3 care sunt arbitrare şi bazate pe discriminare politicã. Al patrulea principiu reflectã prudenţa Curţii Europene în a impune statelor o anumitã viziune asupra interpretãrilor constituţionale ţinând cont de importanţa suveranitãţii naţionale în acest domeniu. (În acest sens, Michael O'Boyle, "Electoral disputes and the ECHR: an overview", J.-F. Renucci,  "Traite de droit europeen des droits de l'homme", L.G.D.J., Paris, 2007, p. 277-282; Fr. Sudre, "Droit europeen et international des droits de l'homme", 9e edition revue et augmentee, PUF, Paris, 2008, p. 561-568, Corneliu Bîrsan "Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului - comentariu pe articole", pag. 1774-1806).
    De altfel, aceasta a fost şi interpretarea pe care Curtea Constituţionalã a României a dat-o prin Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010.
    În sensul celor de mai sus apreciem cã actul normativ criticat nu contravine dispoziţiilor art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    4. Invocarea de cãtre Curte a încãlcãrii art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice este lipsitã de fundament juridic. Astfel, aşa cum rezultã din Comentariul General al Comitetului Drepturilor Omului, ONU, organism care interpreteazã şi aplicã Pactul, referitor la art. 25 privind dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice, de a alege şi de a fi ales şi de a avea acces în condiţii generale de egalitate la funcţiile publice din ţara sa, modul de organizare a alegerilor nu este considerat ca intrând în sfera de organizare a alegerilor în statele membre.
    5. Modul în care a fost interpretat art. 37 din Constituţie implicã faptul cã toate statele care au alegeri comasate nu respectã dreptul de a fi ales. Astfel, nu se poate reţine argumentaţia potrivit cãreia "întrucât existã situaţii în care un candidat care nu a câştigat un mandat de ales local (primar sau preşedinte de consiliu judeţean), sã-şi exprime dorinţa de a participa la alegerile naţionale pentru un mandat de parlamentar (deputat sau senator), lucru perfect posibil, dar numai în cazul unor alegeri care se desfãşoarã la date diferite". Amintim cã existã mai multe cazuri de comasare a diferitelor tipuri de alegeri, un exemplu recent fiind şi comasarea alegerilor locale cu cele pentru Parlamentul European din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, din anul 2009.
    În aceastã logicã nici alegerile prezidenţiale nu s-ar mai putea organiza odatã cu alegerile parlamentare, practicã curentã în multe state democratice. Amintim cã dupã adoptarea Constituţiei României în 1991 aceasta a fost practica între anii 1992 şi 2004.
    6. Referitor la prelungirea mandatului aleşilor locali, Curtea a reţinut cã textele de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), privitoare la obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, precum şi pe cele ale art. 15 alin. (2) care consacrã principiul neretroactivitãţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
    Prelungirea mandatului aleşilor locali constituie o practicã a statelor democratice. Astfel, Franţa, prin Legea nr. 2005-1563 din 15 decembrie 2005 privind prelungirea duratei mandatului din 2007 a consilierilor municipali şi consilierilor generali, a prelungit cu un an mandatul consilierilor menţionaţi. Dintr-o perspectivã elementarã comparativã nu se poate susţine cã sa încãlcat principiul neretroactivitãţii legii, acesta fiind exclus din categoria principiilor care presupun o largã marjã de apreciere a statelor.
    Referitor la legislaţia românã, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, apreciem cã dispoziţiile art. 53 din Constituţie prevaleazã faţã de normele cuprinse în art. 38 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 potrivit cãrora "Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organicã, în caz de rãzboi sau catastrofã". Una dintre particularitãţile Constituţiei din 1991 este consacrarea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertãţi într-un singur articol. Curtea a examinat, într-un context în care au fost invocate probleme determinate de criza economicã, întrunirea condiţiilor prevãzute de art. 53 din Constituţie. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea a constatat cã restrângerea exerciţiului dreptului la muncã al personalului autoritãţilor şi instituţiilor publice pe care legea criticatã o reglementa îndeplinea condiţiile impuse de textul constituţional. Curtea a reţinut cã "mãsura de restrângere este prevãzutã prin lege, vizeazã exerciţiul dreptului, iar nu substanţa acestuia, este determinatã de o situaţie de crizã financiarã mondialã care ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii, şi implicit, securitatea naţionalã".
    Acelaşi tip de argumentaţie a fost reluat de Curte prin deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011.
    Amintim cã prin deciziile din 6 decembrie 2011, pronunţate în cauzele conexate nr. 4.232/2011, Felicia Mihãeş împotriva României, şi, respectiv, nr. 44.605/2011, Adrian Gavril Senteş împotriva României, prin care au fost respinse cererile formulate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a folosit în motivarea sa argumentul privitor la constrângerile bugetare legate de situaţia financiarã determinatã de criza economicã.
    7. Apreciem cã este lãudabil modul în care Curtea invocã Codul bunelor practici în materie electoralã elaborat de Comisia Europeanã pentru Democraţie prin Drept de la Veneţia. Constatãm o evoluţie pozitivã de la Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010 prin care Curtea constata cã actul invocat nu are un caracter obligatoriu asupra statelor Uniunii Europene şi cã, de altfel, Codul "nu impune sancţiuni în eventualitatea în care statele eşueazã în implementarea dispoziţiilor sale".
    8. Partea finalã a deciziei Curţii prin care se indicã imperfecţiunile sistemului electoral românesc privind modul în care trebuie delimitate şi numerotate colegiile uninominale, organizarea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare şi se indicã modalitãţi de revizuire a legislaţiei electorale excedeazã în mod evident obiectului sesizãrii. Prin indicarea modalitãţilor de revizuire a sistemului electoral existã riscul unei antepronunţãri a Curţii.

                        Judecãtor,
            prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc

                            *

                     OPINIE CONCURENTĂ

    Suntem de acord cu admiterea - în parte - a sesizãrii referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, care face obiectul criticilor în dosarul cu numãrul de mai sus, pentru urmãtoarele considerente*1):
─────────
    *1) Fiind vorba despre o opinie concurentã, nu vom relua argumentele şi explicaţiile din considerentele deciziei decât în mãsura în care este absolut necesar.

    I. Sub aspectul criticilor extrinseci (referitoare la procedura de adoptare a legii), obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
    Constituţia României prevede, în cap. IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul, douã modalitãţi prin care Executivul poate legifera: art. 114 care reglementeazã angajarea rãspunderii Guvernului şi, respectiv, art. 115 prin care este stabilit regimul delegãrii legislative.
    În prezenta cauzã intereseazã dispoziţiile art. 114 din Legea fundamentalã, potrivit cãrora: "(1) Guvernul îşi poate angaja rãspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţã comunã, asupra unui program, a unei declaraţii de politicã generalã sau a unui proiect de lege.
    (2) Guvernul este demis dacã o moţiune de cenzurã, depusã în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politicã generalã sau a proiectului de lege, a fost votatã în condiţiile articolului 113.
    (3) Dacã Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupã caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considerã adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politicã generalã devine obligatorie pentru Guvern." (subl. ns.)
    Dispoziţiile constituţionale reproduse mai sus, deşi sunt lapidare, sunt foarte clare: ele conferã dreptul şi disponibilitatea Guvernului de a-şi angaja rãspunderea asupra unui proiect de lege (textul prevãzând cã "Guvernul îşi poate angaja rãspunderea..."), fãrã a stabili niciun fel de restricţii*2), singura consecinţã posibilã fiind aceea a demiterii Guvernului, în cazul în care o moţiune de cenzurã depusã în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege este adoptatã de Parlament cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor [art. 114 alin. (2)].
───────────
    *2) Numãrul angajãrilor de rãspundere a Guvernului dintr-un an sau din perioada unui mandat este irelevant, având în vedere dispoziţiile art. 114 din Constituţie.

    În acest context constituţional, apreciindu-se ca insuficient de precisã şi detaliatã reglementarea din Legea fundamentalã, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-au cristalizat şi au fost reţinute ca fiind necesar a fi întrunite şi respectate urmãtoarele condiţii pentru a se considera justificatã încercarea adoptãrii unei legi prin angajarea rãspunderii Guvernului: existenţa unei urgenţe în adoptarea mãsurilor conţinute în proiectul de lege asupra cãruia Guvernul îşi angajeazã rãspunderea; necesitatea ca reglementarea în cauzã sã fie adoptatã cu maximã celeritate; domeniul reglementat sã prezinte o deosebitã importanţã; legea adoptatã prin angajarea rãspunderii Guvernului sã fie de imediatã aplicare.
    Cerinţele de mai sus sunt îndeplinite în suficientã mãsurã în cazul de faţã. Astfel, în ceea ce priveşte urgenţa adoptãrii mãsurilor conţinute în lege sau necesitatea adoptãrii cu maximã celeritate a reglementãrii legale, trebuie reţinut faptul cã - în acord cu spiritul recomandãrii cuprinse în Codul bunelor practici în materie electoralã, adoptat de Comisia Europeanã pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), potrivit cãreia modificãrile sau amendamentele aduse legislaţiei privind sistemul electoral ar trebui adoptate cu cel puţin un an înainte de alegeri - Guvernul a urmãrit adoptarea pe calea rapidã a legii (prin angajarea rãspunderii) în scopul asigurãrii unui termen - considerat rezonabil - în care sã se poatã aplica noile dispoziţii legale consacrate instituirii şi aplicãrii unui regim derogatoriu al alegerilor din anul 2012. În consecinţã şi celelalte condiţii (privitoare la importanţa domeniului reglementat şi aplicarea neîntârziatã a legii) sunt îndeplinite, logica argumentãrii de mai sus fiind valabilã şi pentru susţinerea necesitãţii adoptãrii legii în raport cu ultimele cerinţe evocate. În perioada de aproximativ un an de la data adoptãrii legii Guvernul ar urma sã pregãteascã, sã anunţe (cu cel puţin 4 luni înainte de data fixatã) şi sã organizeze - concomitent - alegerile locale şi alegerile parlamentare.
    Cum o moţiune de cenzurã nu a fost iniţiatã, dezbãtutã şi votatã în condiţiile art. 113 şi 114 din Constituţie, legea pentru care Guvernul şi-a angajat rãspunderea este consideratã adoptatã de Parlament*3).
─────────
    *3) În sensul arãtat existã deja o bogatã jurisprudenţã a Curţii Constituţionale (a se vedea: Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011; Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 23 februarie 2011; Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011; Decizia nr. 574 din 4 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011 etc.).

    II. Cu privire la criticile intrinseci formulate prin sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea legii analizate arãtãm urmãtoarele:
    1. În conformitate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 121 alin. (1) - referitoare la consiliile locale şi la primari, precum şi cu cele cuprinse în art. 122 alin. (2) - privitoare la consiliile judeţene, autoritãţile publice locale sunt alese şi funcţioneazã în condiţiile legii*4). Actele normative care guverneazã domeniul în care îşi exercitã competenţele autoritãţile administraţiei publice locale sunt: Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale şi Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Ansamblul legislativ menţionat asigurã cadrul pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, funcţionarea acestor autoritãţi, precum şi competenţele/atribuţiile aleşilor locali.
──────────
    *4) Legea fundamentalã face trimitere la lege, act normativ prin care se stabileşte modul de alegere şi funcţionare a autoritãţilor publice locale (a se vedea, în acest sens, şi comentariul la dispoziţiile art. 121 şi art. 122 din Constituţie, în I. Muraru, E. S. Tãnãsescu - coord., CONSTITUŢIA ROMÂNIEI. Comentariu pe articole, Edit. "C. H. Beck", Bucureşti, 2008, p. 1177-1197).

    Este însã unanim acceptat faptul cã reglementãrile legale trebuie sã fie "în pas cu vremea", aceasta însemnând cã - dupã ce sunt adoptate şi puse în aplicare - actele normative pot fi modificate, completate sau chiar abrogate şi înlocuite, pentru ca normele aflate în vigoare sã corespundã mereu noilor realitãţi politice, sociale şi/sau economice. În perioada actualã, frãmântãrile multiple determinate de criza financiarã şi economicã prelungitã au impus în întreaga lume o bogatã şi laborioasã activitate legislativã al cãrei scop este tocmai aducerea şi menţinerea cadrului legislativ cât mai aproape de realitãţile socioeconomice şi politice care se schimbã - uneori - cu o vitezã uimitoare*5).
────────
    *5) A se observa, de pildã, rapiditatea cu care se modificã directivele şi regulamentele comunitare.

    Într-o asemenea perioadã, Guvernul (având în vedere, în principal, considerente economico-financiare, aşa cum rezultã din expunerea de motive a legii criticate) a apreciat cã este necesarã modificarea sistemului electoral şi - prin angajarea rãspunderii în faţa Parlamentului - a determinat adoptarea unei reglementãri care, prin derogare de la prevederile legilor mai sus menţionate (conform dispoziţiilor art. I), stabileşte cã în anul 2012 alegerile pentru autoritãţile administraţiei publice locale vor avea loc la data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat*6).
───────
    *6) Trebuie precizat, în acest context, cã atât în România, cât şi în alte state europene (Franţa, Marea Britanie, Turcia, Ungaria etc.) au mai fost organizate alegeri concomitente, fãrã a se considera cã astfel se încalcã în vreun fel Constituţia.

    Regimul derogatoriu (care prevede organizarea concomitentã - în anul 2012 - a alegerilor locale cu cele parlamentare) instituit prin legea care face obiectul prezentei analize nu este contrar Constituţiei, din moment ce nu existã nicio dispoziţie expresã sau implicitã care sã interzicã ori sã restricţioneze desfãşurarea în acelaşi timp a celor douã categorii de alegeri*7).
────────
    *7) Nici critica referitoare la încãlcarea, prin legea care face obiectul sesizãrii, a principiului neretroactivitãţii legii civile [prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie] nu este întemeiatã, întrucât - aşa cum Curtea a statuat deja (prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002) - o lege nu este retroactivã atunci când modificã pentru viitor o stare de drept nãscutã anterior pentru cã, într-un asemenea caz, legea nouã nu face altceva decât sã reglementeze modul de acţiune în timpul urmãtor intrãrii ei în vigoare, adicã în domeniul ei propriu de aplicare. În cazul legii supuse analizei se prevede implicit amânarea alegerilor locale pânã la data când se vor ţine alegerile parlamentare, prin aceasta dispunându-se prelungirea - în fapt - a mandatului aleşilor locali (şi nicidecum scurtarea mandatului acestora, care ar fi putut fi consideratã, într-adevãr, ca o prevedere legalã cu efect retroactiv).

    Pe de altã parte, prevederile art. 121 şi art. 122 din Constituţie fac trimitere la lege atunci când statueazã modalitatea alegerii autoritãţilor administraţiei publice locale, lege care - aşa cum arãtam mai sus - poate fi modificatã*8); invocarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã ca unic temei al neconstituţionalitãţii unei legi prin care se instituie un regim derogatoriu de la o altã lege nu poate reprezenta un element decisiv pe baza cãruia sã poatã fi repudiat un act normativ adoptat în Parlament.
──────────
    *8) Din acest motiv, nu se poate susţine nici faptul cã legea care face obiectul sesizãrii ar încãlca dispoziţiile art. 26, 38, 69 şi 93 din Legea nr. 215/2001 (care statueazã cã durata mandatului aleşilor locali nu poate fi prelungitã decât în cazurile limitativ enumerate în textele articolelor menţionate), întrucât regimul juridic al alegerilor pentru anul 2012, instituit prin legea criticatã, este unul derogatoriu; or, derogarea expresã de la prevederile unor norme juridice dintr-o lege - fãcutã printr-un act normativ de acelaşi rang - exprimã intenţia legiuitorului de a modifica norma de la care se derogã.

    În niciun caz însã programarea alegerilor locale la aceeaşi datã cu cele parlamentare nu poate avea ca efect încãlcarea prevederilor art. 36 din Constituţie privind dreptul de vot; ar fi deplasat sã se concluzioneze cã în cazul în care alegerile se desfãşoarã la data diferite dreptul de vot este neîngrãdit, în timp ce dacã s-ar desfãşura concomitent acest drept ar fi îngrãdit.
    2. Unele dintre prevederile Legii privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali contravin însã dispoziţiilor constituţionale.
    Astfel, dispoziţiile art. I alin. (5) şi alin. (6) din aceastã lege sunt greşit redactate, ele instituind termene de decãdere care vizeazã instanţa judecãtoreascã, ceea ce nu este posibil; instanţa nu poate fi sancţionatã şi "decãzutã din dreptul de a soluţiona" cererile sau acţiunile care îi sunt date în competenţã, întrucât ea este autoritatea care înfãptuieşte justiţia. Termenul de decãdere instituit printr-un act normativ poate viza numai pãrţile din proces, în cazul de faţã pe titularul acţiunii. De aceea, textele de lege menţionate sunt cel puţin neclare, nu sunt previzibile şi predictibile, motiv pentru care ele aduc atingere atât principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevãzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, cât şi accesului liber la justiţie, drept prevãzut de art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.
    De asemenea, art. 65^16 din cap. XIV^1 - nou-introdus - privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat la aceeaşi datã cu alegerile pentru autoritãţile administraţiei publice locale, instituind interdicţia unei persoane de a candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru un mandat de deputat sau de senator, respectiv pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean şi pentru un mandat de deputat sau de senator, contravine dispoziţiilor art. 37 din Constituţie care - garantând oricãrei persoane (cu drept de vot) dreptul de a fi aleasã - impune numai anumite limite de vârstã, nu şi interdicţii în ceea ce priveşte alegerea demnitãţii pentru care un cetãţean doreşte sã candideze. În plus, este de reţinut faptul cã dreptul de a fi ales (la fel ca şi dreptul la vot) este un drept fundamental, exclusiv politic, care - în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie - trebuie înţeles, interpretat şi aplicat în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte*9).
───────────
    *9) A se vedea, pe larg, asupra acestor aspecte I. Muraru, E. S. Tãnãsescu - coord., op. cit., p. 342-343; I. Muraru, E. S. Tãnãsescu, DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE, vol. II, ed. a 12-a, Edit. "C. H. Beck", Bucureşti, 2006, p. 94-96; C. Bîrsan, CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Edit. "C. H. Beck", Bucureşti, 2010, p. 996.

                        Judecãtori,
                   dr. Mircea Ştefan Minea
                     dr. Petre Lãzãroi

                         ----------