Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 119 din 8 septembrie 2011
Monitorul Oficial 772 din 10 August 2021 (M. Of. 772/2021)
LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 10 august 2021
*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) 2017/2.402 al parlamentului european şi al consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a directivelor 2009/65/ce, 2009/138/ce şi 2011/61/ue, precum şi a regulamentelor (ce) nr. 1.060/2009 şi (ue) nr. 648/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 29 iulie 2020 şi rectificată în ...
Monitorul Oficial 719 bis din 22 Iulie 2021 (M. Of. 719 bis/2021)
ANEXE din 10 iulie 2021 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 187/2014 EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 719 bis din 22 iulie 2021
──────────conţinute de ordinul nr. 100 din 10 iulie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 719 din 22 iulie 2021. ──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice aprobate prin omai nr. 187/2014)cadrul specific privind operaţiunile supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul afacerilor interne┌────┬─────┬───────────────────┬─────────────────────┬──────────────────────┐│ │nr. │ │ │ ...
Monitorul Oficial 713 din 20 Iulie 2021 (M. Of. 713/2021)
DECIZIA nr. 256 din 20 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1), ale art. 30, ale art. 60 alin. (1) şi ale art. 108 şi art. 109 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 713 din 20 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 709 din 16 Iulie 2021 (M. Of. 709/2021)
DECIZIA nr. 289 din 27 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), ale art. 7 alin. (1) şi (3), ale art. 8 şi ale art. 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 709 din 16 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 708 din 16 Iulie 2021 (M. Of. 708/2021)
DECIZIA nr. 209 din 25 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 708 din 16 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 680 din 09 Iulie 2021 (M. Of. 680/2021)
HOTĂRÂREA din 8 decembrie 2020 în Cauza Lungu împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 680 din 9 iulie 2021
(cererea nr. 22.078/13) strasbourghotărârea este definitivă. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza lungu împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: gabriele kucsko-stadlmayer, preşedinte, iulia antoanella motoc, pere pastor vilanova, judecători, şi ilse freiwirth, grefier adjunct de secţie,având în vedere:- cererea (nr. 22.078/13) îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul manuel-viorel lungu („reclamantul“), a sesizat curtea la 27 martie 2013, în temeiul art. 34 din convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia“);– decizia de a aduce prezenta cerere la cunoştinţa guvernului român („guvernul“);– observaţiile ...
Monitorul Oficial 642 bis din 30 Iunie 2021 (M. Of. 642 bis/2021)
NORME METODOLOGICE din 29 iunie 2021 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementrează condiţiile acordării asistenţei medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021- 2022 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 bis din 30 iunie 2021
──────────aprobate prin ordinul 1.068/627/2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 30 iunie 2021.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală;1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic;1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei;1.4. consultaţiile de planificare familială;1.5. servicii de prevenţie;1.6. activităţi de suport.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă ...
Monitorul Oficial 612 din 22 Iunie 2021 (M. Of. 612/2021)
DECIZIA nr. 390 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88^1-88^9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 22 iunie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 604 din 17 Iunie 2021 (M. Of. 604/2021)
PROGRAMUL NAŢIONAL din 27 mai 2021 de facilităţi în domeniul transportului aerian EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 17 iunie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea guvernului nr. 596 din 27 mai 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 604 din 17 iunie 2021.──────────cap. iintroducereart. 1facilităţile în domeniul transportului aerian sunt definite prin legea nr. 21/2020 privind codul aerian ca totalitatea serviciilor şi baza materială asociată acestora, asigurate pe un aerodrom în legătură cu intrarea şi ieşirea aeronavelor, persoanelor, bagajelor, mărfurilor şi altele asemenea, în traficul aerian intern şi internaţional.art. 2(1) programul naţional de facilităţi în domeniul transportului aerian este elaborat în conformitate cu standardele şi practicile recomandate prevăzute la cap. 8 lit. g din anexa nr. 9 la convenţia privind ...
Monitorul Oficial 534 din 24 Mai 2021 (M. Of. 534/2021)
DECIZIA nr. 23 din 12 aprilie 2021 referitoare la interpretarea art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 534 din 24 mai 2021
Dosar nr. 82/1/2021 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...