Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 103 din 21 septembrie 2010

‹‹ Pagina 110 din 120

Monitorul Oficial 877 din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 877/2010)

 LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.art. 2(1) dispoziţiile prezentei legi se aplică:a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv parlamentul, administraţia prezidenţială, autoritatea judecătorească, guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, ...

Monitorul Oficial 866 din 23 Decembrie 2010 (M. Of. 866/2010)

DECIZIE nr. 4 din 20 septembrie 2010 privind examinarea recursului in interesul legii si sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti cu privire la stabilirea procurorului competent sa efectueze actele de cercetare penala si sa inainteze instantei materialul impreuna cu concluziile sale referitoare la cererile de revizuire formulate conform art. 399 din Codul de procedura penala impotriva hotararilor care au avut ca obiect infractiuni a caror urmarire penala este de competenta exclusiva a Directiei Nationale Anticoruptie, respectiv a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE, PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 23 decembrie 2010

Dosar nr. 7/2010sub preşedinţia doamnei judecãtor rodica aida popa, vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie,Înalta curte de casaţie şi justiţie, constituitã în secţii unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii şi sesizarea colegiului de conducere al parchetului de pe lângã curtea de apel bucureşti cu privire la stabilirea procurorului competent sã efectueze actele de cercetare penalã şi sã înainteze instanţei materialul împreunã cu concluziile sale referitoare la cererile de revizuire formulate conform art. 399 din ...

Monitorul Oficial 852 din 20 Decembrie 2010 (M. Of. 852/2010)

LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 dreptul la asigurãri sociale este garantat de stat şi se exercitã, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2 sistemul public de pensii se organizeazã şi funcţioneazã având ca principii de bazã:a) principiul unicitãţii, potrivit cãruia statul organizeazã şi garanteazã sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;b) principiul obligativitãţii, potrivit cãruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile ...

Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)

HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010

(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...

Monitorul Oficial 770 din 17 Noiembrie 2010 (M. Of. 770/2010)

DECIZIE nr. 1.163 din 28 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 103 alin. (8) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 17 noiembrie 2010

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorvalentina bãrbãţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

Monitorul Oficial 763 din 16 Noiembrie 2010 (M. Of. 763/2010)

DECIZIE nr. 1.103 din 21 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil, ale Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, si ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 16 noiembrie 2010

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormaria bratu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

Monitorul Oficial 715 din 27 Octombrie 2010 (M. Of. 715/2010)

DECIZIE nr. 1.041 din 14 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) si alin. (1^1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 27 octombrie 2010

Augustin zegrean - preşedinte acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor mircea Ştefan minea - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader - judecãtor valentina bãrbãţeanu - magistrat-asistent cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin. pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din ordonanţa de ...

Monitorul Oficial 705 din 22 Octombrie 2010 (M. Of. 705/2010)

Monitorul Oficial 661 din 27 Septembrie 2010 (M. Of. 661/2010)

HOTARARE nr. 955 din 8 septembrie 2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 , aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.425/2006 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 27 septembrie 2010

HotĂ?rÂre nr. 955 din 8 septembrie 2010 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii securitãţii şi sãnãtãţii în muncã nr. 319/2006 , aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.425/2006 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 661 din 27 septembrie 2010 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i normele metodologice de aplicare ...

Monitorul Oficial 660 din 24 Septembrie 2010 (M. Of. 660/2010)

DECIZIE nr. 1.037 din 14 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 103 lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 660 din 24 septembrie 2010

Augustin zegrean - preşedinte acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor mircea Ştefan minea - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader - judecãtor valentina bãrbãţeanu - magistrat-asistent ...

‹‹ Pagina 110 din 120
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016