Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 034 din 9 iulie 2009
Monitorul Oficial 731 din 21 Septembrie 2016 (M. Of. 731/2016)
DECIZIE nr. 582 din 20 iulie 2016 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 731 din 21 septembrie 2016
1. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din legea pentru completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării româniei la uniunea europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, obiecţie formulată de guvernul româniei, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi art. 15 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale.2. cu adresa nr. 5/4.348 din 1 iulie 2016, guvernul româniei, ...
Monitorul Oficial 602 din 08 August 2016 (M. Of. 602/2016)
DECIZIE nr. 475 din 29 iunie 2016 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 80/2016 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 602 din 8 august 2016
Valer dorneanu - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoraugustin zegrean - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistent1. cu adresa nr. 2.975 din 21 iunie 2016, secretarul general al senatului a transmis curţii constituţionale, în temeiul ...
Monitorul Oficial 582 din 01 August 2016 (M. Of. 582/2016)
DECIZIE nr. 290 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi art. 52 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 1 august 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 556 din 22 Iulie 2016 (M. Of. 556/2016)
DECIZIE nr. 265 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 666 alin. (2) din Codul de procedură civilă în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 22 iulie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 666 alin. (2) din codul de procedură civilă, excepţie ridicată de ioan-viorel-romeo mihăilă şi maria-otilia mihăilă în dosarul nr. 398/269/2015 al judecătoriei olteniţa şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.013d/2015.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor. procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.827d/2015, nr. 1.837d/2015 şi nr. 1.838d/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text de lege, ridicată de aurelian jorăscu în dosarul nr. 7.565/233/2015 al ...
Monitorul Oficial 276 din 12 Aprilie 2016 (M. Of. 276/2016)
DECIZIE nr. 24 din 20 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 12 aprilie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din codul de ...
Monitorul Oficial 22 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 22/2016)
NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016
Titlul idispoziţii generalecap. idefiniţiisecŢiunea 1activitatea independentă1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. la încadrarea unei activităţi ca activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic ...
Monitorul Oficial 247 din 10 Aprilie 2015 (M. Of. 247/2015)
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134/2010 republicată*) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 247 din 10 aprilie 2015
──────────*) republicat în temeiul art. xiv din legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 753 din 16 octombrie 2014, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 545 din 3 august 2012, şi ulterior a fost modificată şi completată prin:- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată ...
LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 10 aprilie 2015
──────────*) republicată în temeiul art. xiv din legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 753 din 16 octombrie 2014, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 545 din 3 august 2012, şi ulterior a fost modificată şi completată prin:- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 ...
Monitorul Oficial 960 din 30 Decembrie 2014 (M. Of. 960/2014)
LEGE nr. 186 din 29 decembrie 2014 bugetului de stat pe anul 2015 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 960 din 30 decembrie 2014
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2015 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2015art. 2 (1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. ...
Monitorul Oficial 591 din 07 August 2014 (M. Of. 591/2014)
DECIZIE nr. 346 din 17 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d) şi art. 12 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 7 august 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. ...








