Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 40 din 18 mai 2020
Monitorul Oficial 467 din 20 Mai 2025 (M. Of. 467/2025)
HOTĂRÂRE nr. 479 din 14 mai 2025 privind scoaterea unor părţi din bunul imobil identificat cu numărul MF 160539 din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, actualizarea codului de clasificaţie, datelor tehnice şi valorii de inventar ale unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 467 din 20 mai 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă scoaterea unor părţi din bunul imobil identificat cu numărul mf 160539 din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ca urmare a trecerii în domeniul public al judeţului cluj/al municipiului cluj ...
Monitorul Oficial 465 din 20 Mai 2025 (M. Of. 465/2025)
DECIZIA nr. 89 din 17 martie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 465 din 20 mai 2025
Dosar nr. 2.472/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│adina georgeta│- ...
Monitorul Oficial 463 din 20 Mai 2025 (M. Of. 463/2025)
DECIZIA nr. 109 din 31 martie 2025 referitoare la sporul de 50% pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 463 din 20 mai 2025
Dosar nr. 2.379/1/2024┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│adina georgeta │- pentru preşedintele ││ponea ...
Monitorul Oficial 461 din 19 Mai 2025 (M. Of. 461/2025)
DECIZIA nr. 50 din 24 februarie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la art. 1 lit. B capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 11 alin. (1), (2) şi (3) din aceeaşi lege-cadru EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 461 din 19 mai 2025
Dosar nr. 2.430/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 458 din 16 Mai 2025 (M. Of. 458/2025)
DECIZIA nr. 157 din 27 martie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) şi e), ale art. 4, ale art. 6 alin. (1) şi (2), ale art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 8 din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 458 din 16 mai 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 457 din 16 Mai 2025 (M. Of. 457/2025)
DECIZIA nr. 209 din 9 aprilie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003] din aceeaşi lege, în special EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 457 din 16 mai 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
DECIZIA nr. 154 din 27 martie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi (3), ale art. 23, ale art. 25 şi ale art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 457 din 16 mai 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 455 din 16 Mai 2025 (M. Of. 455/2025)
DECIZIA nr. 106 din 31 martie 2025 referitoare la sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 75% din salariul de bază, prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 455 din 16 mai 2025
Dosar nr. 2.389/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│adina georgeta│- pentru preşedintele ││ponea ...
DECIZIA nr. 92 din 17 martie 2025 referitoare la solda de funcţie cuvenită personalului încadrat în funcţia de ofiţer specialist în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 455 din 16 mai 2025
Dosar nr. 2.352/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│adina georgeta│- ...
Monitorul Oficial 443 din 14 Mai 2025 (M. Of. 443/2025)
HOTĂRÂREA nr. 22 din 17 martie 2025 privind contestaţiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 34D din 15 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, precum şi a semnului electoral EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 443 din 14 mai 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...