Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
cuantum total din 8 iulie 2021
Monitorul Oficial 548 din 27 Mai 2021 (M. Of. 548/2021)
ORDIN nr. 593 din 20 mai 2021 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 din bugetul Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenţiei privind implementarea "Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial şi a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia", a modelului Convenţiei de garantare şi plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum şi pentru stabilirea nivelului comisionului de risc şi al comisionului de administrare pentru anul 2021 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 548 din 27 mai 2021
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (17) din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea programului imm factor - produs de garantare a creditului comercial şi a schemei de ajutor de stat asociate acestuia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 423/2021,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. 1se aprobă mecanismul financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul schemei de ajutor de stat asociate programului imm factor - produs de garantare a creditului comercial, ...
DECIZIA nr. 42 din 19 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii" din art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 548 din 27 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 545 din 26 Mai 2021 (M. Of. 545/2021)
DECIZIA nr. 182 din 16 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169^1 alin. (3) teza finală din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu referire la sintagma "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii", în interpretarea dată prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi aleart. 169^2 din aceeaşi lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 26 mai 2021
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 534 din 24 Mai 2021 (M. Of. 534/2021)
DECIZIA nr. 23 din 12 aprilie 2021 referitoare la interpretarea art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 534 din 24 mai 2021
Dosar nr. 82/1/2021 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...
Monitorul Oficial 525 din 20 Mai 2021 (M. Of. 525/2021)
DECIZIA nr. 17 din 14 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii' din cuprinsul art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 525 din 20 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 516 din 18 Mai 2021 (M. Of. 516/2021)
ORDIN nr. 576 din 17 mai 2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.880/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente ajutorului de minimis cuvenit beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de minimis aferente Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE" din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenţiei privind implementarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE", a modelului Convenţiei de garantare şi plată a ajutorului de minimis pentru Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE", al contractului de garantare, al înscrisului, precum şi pentru stabilirea nivelului comisionului de risc şi al comisionului de administrare pentru anul 2020 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 din 18 mai 2021
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. ianexele nr. 2 şi 3 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.880/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente ajutorului de minimis cuvenit beneficiarilor în cadrul schemei de ajutor de minimis aferente programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii „imm leasing de echipamente Şi utilaje“ din bugetul ministerului finanţelor publice - acţiuni generale către fondul naţional de garantare a creditelor pentru Întreprinderile mici şi mijlocii - s.a. - ifn, a modelului convenţiei ...
Monitorul Oficial 499 din 13 Mai 2021 (M. Of. 499/2021)
DECIZIA nr. 76 din 9 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii" din art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 499 din 13 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 493 din 12 Mai 2021 (M. Of. 493/2021)
DECIZIA nr. 75 din 9 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii" din art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 493 din 12 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 468 din 05 Mai 2021 (M. Of. 468/2021)
CUANTUM TOTAL din 5 mai 2021 privind veniturile publicate în temeiul Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale EMITENT: Partide Politice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 468 din 5 mai 2021
Situaţia cuantumului total al cotizaţiilor primite în anul 2020denumirea partidului politic: partidul libertate, unitate şi solidaritatesediul partidului politic: strada finlanda nr. 15, sectorul 1, bucureşti ┌────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul ││ │organizaţia/│total al │total al │total al │total ...
Monitorul Oficial 465 din 04 Mai 2021 (M. Of. 465/2021)
CUANTUM TOTAL din 4 mai 2021 privind veniturile publicate în temeiul Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale EMITENT: Partide Politice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 465 din 4 mai 2021
Situaţia cuantumului total al cotizaţiilor primite în anul 2020denumirea partidului politic: alternativa dreaptăsediul partidului politic: sediul fiscal: bd. corneliu coposu nr. 1d, et. 1, ap. 21, bucureşti, sectorul 3, românia ┌────┬───────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul ││ │organizaţia│total al │total al │total al ...








