Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
contract din 29 aprilie 2016
Monitorul Oficial 647 din 30 Iunie 2021 (M. Of. 647/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 30 iunie 2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 30 iunie 2021
În contextul în care importanţa asigurării securităţii la incendiu este consacrată la nivel european, fiind o cerinţă fundamentală a construcţiilor prevăzută în regulamentul (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului,având în vedere faptul că emiterea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, prin care se certifică îndeplinirea cerinţei fundamentale securitate la incendiu, constituie un act important de exercitare a autorităţii statului în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind necesară corelarea controlului de stat, prin aceste ...
Monitorul Oficial 646 din 30 Iunie 2021 (M. Of. 646/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 29 iunie 2021 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante, în sprijinul unei mobilităţi cu emisii scăzute, pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2011 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic şi a Legii nr. 37/2018 privind promovarea transportului ecologic EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 646 din 30 iunie 2021
Având în vedere dezideratul uniunii europene de a asigura un sistem energetic durabil, competitiv, sigur şi care generează emisii reduse de dioxid de carbon, unul dintre principalele obiective vizate în acest sens fiind accelerarea decarbonizării sectorului transporturilor prin aplicarea de măsuri care să favorizeze tranziţia spre preponderenţa transportului public şi promovarea vehiculelor nepoluante prin intermediul procedurilor de achiziţii publice,luând în considerare faptul că, la nivelul uniunii europene, domeniul privind promovarea şi stimularea pieţei vehiculelor nepoluante este reglementat de directiva 2009/33/ce a parlamentului european şi a consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din ...
Monitorul Oficial 633 din 28 Iunie 2021 (M. Of. 633/2021)
CONTRACT-CADRU din 26 iunie 2021 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 633 din 28 iunie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 696 din 26 iunie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 633 din 28 iunie 2021.──────────cap. iasistenţa medicală primarăsecŢiunea 1condiţii de eligibilitateart. 1(1) În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) sunt autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare;b) sunt evaluaţi potrivit dispoziţiilor art. 253 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru furnizorii exceptaţi de la obligativitatea acreditării sau care nu intră sub incidenţa prevederilor referitoare la acreditare, potrivit art. 7 alin. (5) ...
Monitorul Oficial 626 din 25 Iunie 2021 (M. Of. 626/2021)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 28 mai 2021 pentru sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă în cadrul Programului RO-CULTURA EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 626 din 25 iunie 2021
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.095 din 28 mai 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 626 din 25 iunie 2021.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis pentru sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă în cadrul programului ro-cultura (denumită în continuare schema de ajutor de minimis).(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul schemei menţionate la alin. (1) se va face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul ue nr. 1.407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene în cazul ajutoarelor de minimis, ...
Monitorul Oficial 594 bis din 14 Iunie 2021 (M. Of. 594 bis/2021)
PROCEDURĂ din 14 iunie 2021 de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 bis din 14 iunie 2021
──────────aprobată prin ordinul nr. 991 din 14 iunie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 594 din 14 iunie 2021.──────────1. obiectivul schemei de ajutor de stat1.1. obiectivul schemei de ajutor de stat, denumită în continuare schema, îl reprezintă acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei covid 19.1.2. schema este implementată de către ministerul economiei, antreprenoriatului şi turismului, denumit în continuare meat, prin intermediul direcţiei generale ajutor de stat, în parteneriat cu agenţiile pentru Întreprinderi ...
Monitorul Oficial 587 din 11 Iunie 2021 (M. Of. 587/2021)
DECIZIA nr. 827 din 17 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 587 din 11 iunie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 575 din 07 Iunie 2021 (M. Of. 575/2021)
DECIZIE nr. 720 din 3 iunie 2021 privind sancţionarea cu amendă şi retragerea aprobării acordate de Autoritatea de Supraveghere Financiară domnului Papanikolaou Epameinondas, în calitate de membru al consiliului de supraveghere al Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 7 iunie 2021
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 lit. a) şi d), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi ale art. 21^2 alin. (1) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii ...
Monitorul Oficial 574 din 07 Iunie 2021 (M. Of. 574/2021)
DECIZIE nr. 719 din 3 iunie 2021 privind sancţionarea cu amendă şi retragerea aprobării acordate de Autoritatea de Supraveghere Financiară domnului Rossler Max Walter, în calitate de vicepreşedinte al consiliului de supraveghere al Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 574 din 7 iunie 2021
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 lit. a) şi d), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi ale art. 21^2 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de ...
DECIZIE nr. 717 din 3 iunie 2021 privind sancţionarea cu amendă şi retragerea aprobării acordate de Autoritatea de Supraveghere Financiară domnului Mircea Barbu Buzera, în calitate de vicepreşedinte al directoratului Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 574 din 7 iunie 2021
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 lit. a) şi d), art. 5 lit. b), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi ale art. 21^2 alin. (1) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, ...
Monitorul Oficial 573 din 07 Iunie 2021 (M. Of. 573/2021)
DECIZIE nr. 716 din 3 iunie 2021 privind sancţionarea cu amendă şi retragerea aprobării acordate de Autoritatea de Supraveghere Financiară domnului Renato Szilagyi, în calitate de preşedinte al directoratului Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 573 din 7 iunie 2021
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 lit. a) şi d), art. 5 lit. b), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi ale art. 21^2 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii ...








