Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
comunicat din 14 aprilie 1997
Monitorul Oficial 284 din 21 Aprilie 2011 (M. Of. 284/2011)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 20 aprilie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 284 din 21 aprilie 2011
Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi armonizarea sistemului privind implementarea parteneriatului public-privat cu normele europene în materie, luând în considerare faptul că neadoptarea unor astfel de măsuri ar putea avea ca efect declanşarea procedurii de infringement de către comisia europeană, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local,ţinând seama de faptul că în momentul de faţă direcţia generală piaţă internă şi servicii a comisiei europene (dg markt) a atras atenţia autorităţilor române că legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010 este ...
Monitorul Oficial 264 din 14 Aprilie 2011 (M. Of. 264/2011)
DECIZIE nr. 192 din 10 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 25 alin. 1 din Legea locuintei nr. 114/1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 14 aprilie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. 1 din legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicatã de remus boldijar în dosarul nr. 7.172/197/2009 al judecãtoriei braşov.la apelul nominal ...
DECIZIE nr. 203 din 10 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 si art. 1021 din Codul civil, precum si a celor ale art. 24 si art. 25 din Legea locuintei nr. 114/1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 14 aprilie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din codul civil, precum şi a celor ale art. 24 şi art. 25 din legea locuinţei ...
Monitorul Oficial 232 din 04 Aprilie 2011 (M. Of. 232/2011)
DECIZIE nr. 153*) din 8 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 si ale art. 5 din Legea nr. 312/2005 privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice straine EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 4 aprilie 2011
________*) a se vedea opinia separatã semnatã de judecãtorul augustin zegrean, formulatã la decizia nr. 1.002 din 6 noiembrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din legea fondului funciar nr. 18/1991, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 801 din 23 noiembrie 2007.augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu ...
Monitorul Oficial 161 din 07 Martie 2011 (M. Of. 161/2011)
HOTARARE din 13 iulie 2010 in Cauza Ahmed impotriva Romaniei, definitiva la 13 octombrie 2010 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 7 martie 2011
(cererea nr. 34.621/03)În cauza ahmed împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 22 iunie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura1. la originea cauzei se aflã o cerere (nr. 34.621/03) îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean irakian, domnul hamdoon ahmed ahmed (reclamantul), a sesizat curtea la data de 6 septembrie 2003, în temeiul art. 34 din ...
Monitorul Oficial 158 din 04 Martie 2011 (M. Of. 158/2011)
DECIZIE nr. 94 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14, art. 15, art. 16, art. 91^1-91^3, art. 228 si art. 262 din Codul de procedura penala, a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, a dispozitiilor Legii nr. 503/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie si ale Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, precum si a dispozitiilor art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 4 martie 2011
Ion predescu - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, art. 15, art. 16, art. 91^1-91^3, art. 228 şi art. 262 ...
Monitorul Oficial 151 din 02 Martie 2011 (M. Of. 151/2011)
METODOLOGIE din 26 ianuarie 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 2 martie 2011
Cap. iexercitarea atribuţiilor de stare civilăart. 1atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de consiliile judeţene/consiliul general al municipiului bucureşti şi de personalul desemnat din cadrul acestora, de serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, în unităţile administrativ-teritoriale unde acestea sunt constituite, precum şi de ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale, în care nu funcţionează servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor, de către primari sau de funcţionari anume desemnaţi de aceştia cu competenţe în acest domeniu, de către şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale româniei, respectiv de agenţii diplomatici care îndeplinesc funcţii ...
HOTĂRÂRE nr. 64 din 26 ianuarie 2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 2 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. iii din legea nr. 117/2006 pentru modificarea şi completarea legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,ţinând seama de dispoziţiile cap. iv "desfacerea căsătoriei" din legea nr. 4/1953 - codul familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2materialele consumabile pretipărite, achiziţionate anterior datei intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se utilizează până la consumarea stocurilor.art. 3la data intrării în ...
Monitorul Oficial 150 din 01 Martie 2011 (M. Of. 150/2011)
HOTARARE nr. 150 din 23 februarie 2011 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004, precum si pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 1 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 44/2004, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:a. titlul ii "impozitul pe profit"1. punctul 50 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"50. cota de 5% reprezentând rezerva prevãzutã la art. 22 alin. (1) lit. a) din codul fiscal se aplicã asupra diferenţei dintre totalul veniturilor, din care se scad veniturile neimpozabile, ...
Monitorul Oficial 140 din 24 Februarie 2011 (M. Of. 140/2011)
ORDIN nr. 3 din 15 februarie 2011 pentru punerea in aplicare a Normelor privind incheierea exercitiului financiar 2010 pentru societatile din domeniul asigurarilor EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 24 februarie 2011
Potrivit hotãrârii consiliului comisiei de supraveghere a asigurãrilor din data de 8 februarie 2011 prin care s-au adoptat normele privind încheierea exerciţiului financiar 2010 pentru societãţile din domeniul asigurãrilor,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) şi (27), precum şi ale art. 8 alin. (1) din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,preşedintele comisiei de supraveghere a asigurãrilor emite urmãtorul ordin:art. 1 se pun în aplicare normele privind încheierea exerciţiului financiar 2010 pentru societãţile din domeniul asigurãrilor, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.art. 2 normele prevãzute la art. (1) ...








