Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 4 noiembrie 2015
Monitorul Oficial 868 din 10 Septembrie 2021 (M. Of. 868/2021)
ORDIN nr. 1.548 din 7 septembrie 2021 privind modificarea Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.057/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 868 din 10 septembrie 2021
Luând în considerare referatul administraţiei fondului pentru mediu nr. 08/laf din 7.09.2021 pentru aprobarea modificării ghidului de finanţare a programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite româniei la nivelul uniunii europene, aprobată prin legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ...
Monitorul Oficial 858 din 08 Septembrie 2021 (M. Of. 858/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 7 septembrie 2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 858 din 8 septembrie 2021
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare, derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2021;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea de fonduri suplimentare pentru finanţarea proiectelor din programul naţional de dezvoltare locală, a programului de economisire şi creditare în sistem colectiv conform ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru derularea programului de construcţii ...
Monitorul Oficial 848 din 06 Septembrie 2021 (M. Of. 848/2021)
ORDIN nr. 5.195 din 3 septembrie 2021 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.597/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 848 din 6 septembrie 2021
În temeiul prevederilor art. 257, art. 258 şi art. 259 alin. (3) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere referatul de aprobare nr. 295/dgmru din 25.08.2021în baza hotărârii guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. ianexa la ordinul ministrului educaţiei nr. 4.597/2021 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 771 şi 771 bis din 10 august 2021, se modifică şi se completează după cum urmează: ...
Monitorul Oficial 820 din 26 August 2021 (M. Of. 820/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 820 din 26 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2 alin (1) din directiva (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile, care se referă la obligaţia statelor membre de a transpune prevederile directivei în dreptul intern în data de 5 iulie 2020,având în vedere faptul că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei, concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele ...
Monitorul Oficial 804 din 20 August 2021 (M. Of. 804/2021)
ORDIN nr. 1.021 din 13 august 2021 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.004/2017 privind aprobarea Procedurii de soluţionare a contestaţiilor prevăzute la art. 366 alin. (2), art. 369 alin. (5), art. 374 alin. (2), art. 377 alin. (4), art. 382 alin. (2), art. 385 alin. (4), art. 390 alin. (2) şi art. 393 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 804 din 20 august 2021
Având în vedere:- prevederile art. 366 alin. (4) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 16 alin. (2) din anexa nr. 2 şi art. 15 alin. (2) din anexa nr. 4 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.482/2017 privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. ...
Monitorul Oficial 803 din 20 August 2021 (M. Of. 803/2021)
NORME METODOLOGICE din 18 august 2021 privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2021 pentru unele măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2021 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 803 din 20 august 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.040 din 18 august 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 803 din 20 august 2021.──────────art. 1(1) unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita, inclusiv pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, de la ministerul finanţelor, în cursul anului 2021, până la data de 1 noiembrie 2021, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al trezoreriei statului, în limita sumei de 630.000 mii lei, în baza prevederilor art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2021 pentru unele măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din trezoreria statului, pentru:a) asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării ...
Monitorul Oficial 785 din 16 August 2021 (M. Of. 785/2021)
ORDONANŢĂ nr. 1 din 11 august 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 785 din 16 august 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. vii.3 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 809 din 30 octombrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 4prezenta lege stabileşte măsurile destinate, ca prioritate, prevenirii producerii deşeurilor de ambalaje şi, ca principii fundamentale suplimentare, reutilizării ambalajelor, reciclării şi altor forme de ...
Monitorul Oficial 771 bis din 10 August 2021 (M. Of. 771 bis/2021)
METODOLOGIE din 6 august 2021 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 771 bis din 10 august 2021
──────────aprobată prin ordinul nr. 4.597 din 6 august 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 771 din 10 august 2021.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, numirea şi eliberarea din funcţie a directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar, drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractele de management şi fişa postului care se încheie în urma promovării concursului, anexe la prezenta metodologie.(2) prezenta metodologie se aplică:a) unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv unităţilor de învăţământ ...
Monitorul Oficial 731 bis din 26 Iulie 2021 (M. Of. 731 bis/2021)
ANEXE din 19 iulie 2021 referitoare la documentele justificative privind raportarea activităţii realizate de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente - formulare unice pe ţară, fără regim special EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 731 bis din 26 iulie 2021
──────────conţinute de ordinul nr. 705 din 19 iulie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 731 din 26 iulie 2021.──────────anexa 1-a ┌─────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐│casa de asigurări de sănătate │ ...
Monitorul Oficial 719 bis din 22 Iulie 2021 (M. Of. 719 bis/2021)
ANEXE din 10 iulie 2021 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 187/2014 EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 719 bis din 22 iulie 2021
──────────conţinute de ordinul nr. 100 din 10 iulie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 719 din 22 iulie 2021. ──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice aprobate prin omai nr. 187/2014)cadrul specific privind operaţiunile supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul afacerilor interne┌────┬─────┬───────────────────┬─────────────────────┬──────────────────────┐│ │nr. │ │ │ ...