Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
amendamente din 20 mai 2004
Monitorul Oficial 309 din 29 Mai 2013 (M. Of. 309/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 45 din 21 mai 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 12 septembrie 2012, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 28 septembrie 2012, precum si a Scrisorii semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 8 martie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 15 martie 2013, prin care se solicita prelungirea Aranjamentului stand-by dintre Romania si Fondul Monetar International, de tip preventiv, intrat in vigoare prin Scrisoarea de intentie semnata de autoritatile romane la Bucuresti la 10 martie 2011, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 25 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 29 mai 2013
Având în vedere:- angajamentul guvernului de a continua reformele economice şi financiare în vederea menţinerii stabilităţii economice în contextul global actual al crizei datoriilor suverane şi de a preveni apariţia de blocaje care ar putea afecta echilibrele macroeconomice;- necesitatea coordonării acţiunilor fondului monetar internaţional în ceea ce priveşte aranjamentul stand-by de tip preventiv;- perspectiva finalizării aranjamentului stand-by de tip preventiv până cel târziu la finele primului semestru al anului curent, fapt ce presupune elaborarea unui nou act normativ de ratificare a scrisorii de intenţie ce urmează a fi semnată de către autorităţile române cu acest prilej;- necesitatea finalizării demersurilor legislative ...
Monitorul Oficial 280 din 17 Mai 2013 (M. Of. 280/2013)
LEGE nr. 162 din 15 mai 2013 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 280 din 17 mai 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1obiectul de reglementare al prezentei legi îl constituie simplificarea şi armonizarea procedurilor administrative aplicate în domeniul transportului maritim, prin standardizarea transmiterii electronice a informaţiilor şi prin raţionalizarea formalităţilor de raportare.art. 2(1) prezenta lege se aplică formalităţilor de raportare aplicabile în domeniul transportului maritim, navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti.(2) prezenta lege nu se aplică navelor exceptate de la formalităţile de raportare potrivit art. 10 alin. (1).art. 3În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) autoritate competentă - autoritatea navală română, denumită în continuare anr, autoritatea centrală ...
Monitorul Oficial 236 din 24 Aprilie 2013 (M. Of. 236/2013)
ACORD din 18 februarie 2011 privind RACVIAC - Centrul pentru Cooperare in Domeniul Securitatii EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 24 aprilie 2013
Preambulstatele participante la procesul de cooperare în europa de sud-est - (seecp), părţi la acest acord (denumite în continuare părţi),reamintind acordul dintre guvernul republicii croaţia şi guvernul republicii federale germania privind crearea centrului regional pentru verificarea controlului armamentelor şi asistenţă pentru implementare (racviac), semnat la zagreb la 8 martie 2001,reamintind că, în conformitate cu articolul 1 paragraful (4) al acelui acord, republica italiană a aderat la acel acord la 21 august 2002, precum şi republica turcia, la 15 septembrie 2004,reamintind deciziile şi deliberările grupului consultativ multinaţional (denumit în continuare mag) asupra viitorului statut juridic şi noii strategii a centrului regional ...
LEGE nr. 111 din 18 aprilie 2013 pentru ratificarea Acordului privind RACVIAC - Centrul pentru Cooperare in Domeniul Securitatii, adoptat la Budva la 14 aprilie 2010 si semnat de Romania la 18 februarie 2011 la Zagreb EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 24 aprilie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1se ratifică acordul privind racviac - centrul pentru cooperare în domeniul securităţii, adoptat la budva la 14 aprilie 2010 şi semnat de românia la 18 februarie 2011 la zagreb*), denumit în continuare acord.------*) traducere.art. 2ministerul afacerilor externe va asigura coordonarea activităţilor corespunzătoare obligaţiilor asumate prin acord printr-un punct naţional de contact în cadrul direcţiei de specialitate.art. 3(1) cheltuielile determinate de participarea româniei la activităţile racviac - centrul pentru cooperare în domeniul securităţii vor fi suportate anual din fondurile aprobate cu această destinaţie din bugetul ministerului afacerilor externe.(2) se aprobă plata din bugetul ministerului afacerilor externe ...
Monitorul Oficial 148 din 20 Martie 2013 (M. Of. 148/2013)
DECIZIE nr. 14 din 22 ianuarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 20 martie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu ...
Monitorul Oficial 822 din 06 Decembrie 2012 (M. Of. 822/2012)
AMENDAMENTE din 23 august 2011 convenite între Guvernul României şi KfW, prin scrisoarea semnată la Frankfurt am Main la 4 august 2011 şi la Bucureşti la 23 august 2011, la Acordul de împrumut dintre KfW, Frankfurt am Main, (KfW) şi România, semnat la Frankfurt am Main la 26 septembrie 2007, respectiv la Bucureşti la 28 decembrie 2007, pentru finanţarea Programului privind infrastructura municipală EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 822 din 6 decembrie 2012
──────────aprobate prin hotĂrÂrea nr. 1.159 din 27 noiembrie 2012, publicată în monitorul oficial nr. 822 din 6 decembrie 2012..──────────┌─────────────────────┬────────────────┐│kfw │ ││entwicklungsbank │ │├─────────────────────┼────────────────┤│ │jutta rothacker ││ ...
Monitorul Oficial 790 din 23 Noiembrie 2012 (M. Of. 790/2012)
LEGE nr. 205 din 9 noiembrie 2012 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 9 iunie 2011, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 27 iunie 2011, a Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 14 septembrie 2011, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 29 septembrie 2011, a Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 2 decembrie 2011, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 19 decembrie 2011, a Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 28 februarie 2012, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 21 martie 2012, si a Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 8 iunie 2012, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 22 iunie 2012 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 23 noiembrie 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1 se ratifică scrisoarea de intenţie*) semnată de autorităţile române la bucureşti la 9 iunie 2011, aprobată prin decizia consiliului directorilor executivi ai fondului monetar internaţional din 27 iunie 2011, prin care se modifică şi se completează scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la bucureşti la 10 martie 2011 şi aprobată prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional din 25 martie 2011, ratificată prin legea nr. 285/2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 906 din 21 decembrie 2011.art. 2 se ratifică scrisoarea de intenţie*) semnată de autorităţile române la bucureşti ...
Monitorul Oficial 788 din 23 Noiembrie 2012 (M. Of. 788/2012)
DECIZIE nr. 750 din 20 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 788 din 23 noiembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 787 din 22 Noiembrie 2012 (M. Of. 787/2012)
DECIZIE nr. 924 din 1 noiembrie 2012 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Senatului nr. 38/2012 privind infiintarea Comisiei de ancheta privind abuzurile semnalate in activitatile desfasurate de autoritatile si institutiile publice in cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 22 noiembrie 2012
1. cu adresa nr. xxxv/3.608 din 16 octombrie 2012, secretarul general al senatului a comunicat curţii constituţionale sesizarea formulată de grupul parlamentar al partidului democrat liberal din senat, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din constituţie şi ale art. 27 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra hotărârii senatului nr. 38/2012 privind înfiinţarea comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la curtea constituţională sub nr. 5.897 din ...
Monitorul Oficial 762 din 13 Noiembrie 2012 (M. Of. 762/2012)
REGULAMENT din 24 februarie 1994 (*republicat*) al Camerei Deputatilor*) EMITENT: CAMERA DEPUTATILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 13 noiembrie 2012 ----- *) Republicat in temeiul art. II din Hotararea Camerei Deputatilor nr. 7/2011 privind modificarea si completarea Regulamentului Camerei Deputatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 262 din 13 aprilie 2011, dandu-se textelor o noua numerotare. Regulamentul Camerei Deputatilor (aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994) a mai fost republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, a fost rectificat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 54 din 20 ianuarie 2006 si, ulterior, a fost modificat si completat prin: - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 4/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 145 din 15 februarie 2006; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 7/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 133 din 3 martie 2009; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 7/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 108 din 17 februarie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 10/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 265 din 23 aprilie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 14/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 397 din 15 iunie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 17/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 438 din 30 iunie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 24/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 647 din 17 septembrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 26/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 27/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 30/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 766 din 16 noiembrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 37/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 39/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010.
Cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis de preşedintele româniei, în conformitate cu prevederile constituţiei româniei, republicată.art. 2(1) până la alegerea biroului permanent lucrările camerei deputaţilor sunt conduse de cel mai în vârstă deputat, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de cei mai tineri 4 deputaţi, în calitate de secretari.(2) imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele de vârstă sau de către unul ori mai mulţi secretari prevăzuţi la alin. (1) atrage de drept înlocuirea acestora cu deputatul cel mai în vârstă sau, după ...








