Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
amendament nr 1 din 21 decembrie 2001
Monitorul Oficial 285 din 24 Aprilie 2003 (M. Of. 285/2003)
MEMORANDUM DE FINANŢARE din 2 august 2002 convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul Braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul Braşov, România"*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 24 aprilie 2003
---------*) traducere.măsura ispa nr. 2000/ro/16/p/pe/007comisia europeană, denumită în continuare comisia, acţionând pentru şi în numele comunităţii europene, denumită în continuare comunitatea, reprezentată de către comisarul pentru politică regională, domnul michel barnier, pe de o parte, şi guvernul româniei, reprezentat de doamna hildegard carola puwak, ministrul integrării europene, denumit în continuare beneficiarul, pe de altă parte,au convenit următoarele:art. 1 măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale comunităţii în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor ...
Monitorul Oficial 284 din 23 Aprilie 2003 (M. Of. 284/2003)
MEMORANDUM DE FINANTARE din 2 august 2002 convenit intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Sistem integrat de management al deseurilor in municipiul Ramnicu Valcea, Romania"*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 23 aprilie 2003
Memorandum de finanŢare din 2 august 2002 convenit între guvernul româniei şi comisia europeanã privind asistenta financiarã nerambursabila acordatã prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru mãsura "sistem integrat de management al deşeurilor în municipiul ramnicu valcea, românia"*) emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 284 din 23 aprilie 2003 ------------ *) traducere. comisia europeanã, denumita în continuare comisia, actionand pentru şi în numele comunitãţii europene, denumita în continuare comunitatea, reprezentatã de cãtre comisarul pentru politica ...
LEGE nr. 126 din 11 aprilie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finantare convenit intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Sistem integrat de management al deseurilor in municipiul Ramnicu Valcea, Romania", semnat la Bucuresti la 2 august 2002 si la Bruxelles la 11 aprilie 2002 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 23 aprilie 2003
Lege nr. 126 din 11 aprilie 2003 pentru ratificarea memorandumului de finanţare convenit între guvernul româniei şi comisia europeanã privind asistenta financiarã nerambursabila acordatã prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru mãsura "sistem integrat de management al deşeurilor în municipiul ramnicu valcea, românia", semnat la bucureşti la 2 august 2002 şi la bruxelles la 11 aprilie 2002 emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 284 din 23 aprilie 2003 parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. ...
Monitorul Oficial 163 din 14 Martie 2003 (M. Of. 163/2003)
LEGE nr. 56 din 13 februarie 2003 pentru ratificarea Conventiei europene privind televiziunea transfrontiera a Consiliului Europei, adoptata la Strasbourg la 5 mai 1989, si acceptarea Protocolului de amendare a Conventiei europene privind televiziunea transfrontiera a Consiliului Europei, adoptat la Strasbourg la 1 octombrie 1998 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 14 martie 2003
Lege nr. 56 din 13 februarie 2003 pentru ratificarea convenţiei europene privind televiziunea transfrontiera a consiliului europei, adoptatã la strasbourg la 5 mai 1989, şi acceptarea protocolului de amendare a convenţiei europene privind televiziunea transfrontiera a consiliului europei, adoptat la strasbourg la 1 octombrie 1998 emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 163 din 14 martie 2003 parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 se ratifica convenţia europeanã privind televiziunea ...
Monitorul Oficial 63 din 01 Februarie 2003 (M. Of. 63/2003)
MEMORANDUM DE FINANTARE*) din 23 octombrie 2002 dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana referitor la Programul orizontal de pregatire a tarilor candidate pentru descentralizarea extinsa (EDIS) in managementul fondurilor de preaderare in Romania EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003
Memorandum de finanŢare*) din 23 octombrie 2002 dintre guvernul româniei şi comisia europeanã referitor la programul orizontal de pregãtire a ţãrilor candidate pentru descentralizarea extinsã (edis) în managementul fondurilor de preaderare în românia emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 63 din 1 februarie 2003 -------- *) traducere. comisia europeanã, denumita în continuare comisia, actionand pentru şi în numele comunitãţii europene, denumita în continuare comunitatea, pe de o parte, şi guvernul româniei, denumit în continuare beneficiarul, pe ...
ORDONANTA nr. 8 din 30 ianuarie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finantare dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana referitor la Programul orizontal de pregatire a tarilor candidate pentru descentralizarea extinsa (EDIS) in managementul fondurilor de preaderare in Romania, semnat la Bucuresti la 23 octombrie 2002 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003
Ordonanta nr. 8 din 30 ianuarie 2003 pentru ratificarea memorandumului de finanţare dintre guvernul româniei şi comisia europeanã referitor la programul orizontal de pregãtire a ţãrilor candidate pentru descentralizarea extinsã (edis) în managementul fondurilor de preaderare în românia, semnat la bucureşti la 23 octombrie 2002 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 63 din 1 februarie 2003 În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 1 pct. i.4 din legea nr. 680/2002 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, ...
Monitorul Oficial 953 din 24 Decembrie 2002 (M. Of. 953/2002)
LEGE nr. 673 din 19 decembrie 2002 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor locale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 953 din 24 decembrie 2002
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 se aproba ordonanta guvernului nr. 35 din 30 ianuarie 2002 pentru aprobarea regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, adoptatã în temeiul prevederilor art. 1 pct. iv.4 din legea nr. 751/2001 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 90 din 2 februarie 2002, cu urmãtoarele modificãri şi completãri: 1. alineatele (3) şi (5) ale articolului 1 din anexa vor avea urmãtorul cuprins: "(3) dacã nici la a treia ...
Monitorul Oficial 919 din 16 Decembrie 2002 (M. Of. 919/2002)
HOTARARE nr. 1.419 din 6 decembrie 2002 privind aprobarea Amendamentului la Acordul de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare privind Proiectul cadastrului general si publicitatii imobiliare, in suma de 25,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 23 ianuarie 1998, convenit prin scrisoarea semnata la Washington la 13 august 2002 si la Bucuresti la 9 septembrie 2002 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 919 din 16 decembrie 2002
În temeiul art. 107 din constituţie, al art. 5 din ordonanta guvernului nr. 21/1998 pentru ratificarea acordului de împrumut dintre românia şi banca internationala pentru reconstrucţie şi dezvoltare privind proiectul cadastrului general şi publicitãţii imobiliare, în suma de 25,5 milioane dolari s.u.a., semnat la washington la 23 ianuarie 1998, aprobatã prin legea nr. 132/1998 , şi al art. 5 alin. 1 din legea nr. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se aproba amendamentul convenit prin scrisoarea semnatã de reprezentantul bãncii internaţionale ...
Monitorul Oficial 852 din 26 Noiembrie 2002 (M. Of. 852/2002)
CONVENTIE din 9 decembrie 1999 internationala privind reprimarea finantarii terorismului*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 26 noiembrie 2002
*) traducere. preambul statele pãrţi la prezenta convenţie, luând în considerare scopurile şi principiile cartei naţiunilor unite privitoare la menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale şi dezvoltarea relaţiilor de buna vecinãtate, prietenie şi cooperare între state, fiind profund preocupate de intensificarea în lumea intreaga a actelor de terorism sub toate formele şi manifestãrile, amintind declaraţia consacratã celei de-a 50-a aniversari a organizaţiei naţiunilor unite, care figureazã în rezoluţia 50/6 a adunãrii generale din 24 octombrie 1995, amintind, de asemenea, toate rezoluţiile adunãrii generale în materie, în ...
LEGE nr. 623 din 19 noiembrie 2002 pentru ratificarea Conventiei internationale privind reprimarea finantarii terorismului, adoptata la New York la 9 decembrie 1999 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 26 noiembrie 2002
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 se ratifica convenţia internationala privind reprimarea finanţãrii terorismului, adoptatã la new york la 9 decembrie 1999. art. 2 cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare se vor formula urmãtoarele declaraţii: a) În baza art. 2 paragraful 2 lit. a): "românia declara ca, la data aplicãrii prezentei convenţii, în ceea ce o priveşte, în anexa la care se face referire în art. 2 paragraful 1 lit. a), nu figureazã convenţia internationala pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozivi, ...