Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 31 mai 1985
Monitorul Oficial 235 bis din 04 Aprilie 2011 (M. Of. 235 bis/2011)
GHID din 23 decembrie 2010 privind anestezia la pacientul cu stomac plin EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 235 bis din 4 aprilie 2011
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.529 din 23 decembrie 2010, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 235 din 4 aprilie 2011.──────────recomandări societatea română de ati (srati) 2009daniela ionescu*1), calin mitre*1), dan corneci*2), dorel săndesc*3), a. răduţ*1), e. gurămare*1)*1) universitatea de medicină şi farmacie "iuliu haţieganu" cluj-napoca*2) universitatea de medicină şi farmacie "carol davila", bucureşti*3) universitatea de medicină şi farmacie "victor babeş", timişoaraimportanţa recomandărilorregurgitarea pasivă a conţinutului gastric şi aspirarea acestuia în plămâni poate fi urmată de producerea pneumoniei de aspiraţie, afecţiune grevată de o mortalitate ridicată, al cărui tratament este costisitor şi de lungă durată. incidenţa acestui fenomen în perioada ...
Monitorul Oficial 872 bis din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 872 bis/2010)
ANEXE din 11 noiembrie 2010 privind programele pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate in invatamantul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 872 bis din 28 decembrie 2010
----------- *) ordin nr. 5.620/2010 publicat în monitorul oficial nr. 872 din 28 decembrie 2010amexa 1lista cuprinzând programele pentru concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învãţãmântul preuniversitar*t*┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│nr. │ proba de concurs ││crt.│ ...
Monitorul Oficial 145 din 28 Februarie 2011 (M. Of. 145/2011)
ORDIN nr. 45 din 18 februarie 2011 privind aprobarea formularului-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2011 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 28 februarie 2011
Văzând referatul de aprobare nr. 4.544 din 2 februarie 2011,având în vedere prevederile:- regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005, (ce) nr. 247/2006, (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului consiliului (ce) nr. 1.122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului în ...
Monitorul Oficial 53 din 21 Ianuarie 2011 (M. Of. 53/2011)
HOTARARE nr. 7 din 5 ianuarie 2011 privind modificarea anexei nr. 16 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 21 ianuarie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i anexa nr. 16 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie ...
Monitorul Oficial 872 din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 872/2010)
ORDIN nr. 5.620 din 11 noiembrie 2010 privind aprobarea programelor pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate in invatamantul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 872 din 28 decembrie 2010
În temeiul legii învãţãmântului nr. 84/1995, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi în baza prevederilor art. 9 alin. (2) şi art. 10 alin. (3) din legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a hotãrârii guvernului nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, cu modificãrile ulterioare,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã lista programelor pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învãţãmântul preuniversitar, prevãzutã în anexa nr. 1*), care face parte integrantã din prezentul ordin.art. 2se aprobã programele pentru concursul privind ocuparea ...
Monitorul Oficial 809 din 03 Decembrie 2010 (M. Of. 809/2010)
REGULAMENT din 10 noiembrie 2010 de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 809 din 3 decembrie 2010
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.134 din 10 noiembrie 2010, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 809 din 3 decembrie 2010.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1definiţii(1) În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:a) lege - legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;b) regulament - regulamentul de aplicare a legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;c) osim - oficiul de stat pentru invenţii şi mărci;d) bopi - buletinul oficial de proprietate industrială pe hârtie sau în format electronic, publicat şi pe pagina web a osim;e) ompi - organizaţia mondială de proprietate intelectuală;f) gazeta ompi - ...
Monitorul Oficial 805 din 02 Decembrie 2010 (M. Of. 805/2010)
HOTARARE din 8 martie 2007 in Cauza Florescu impotriva Romaniei - definitiva la 8 iunie 2007, EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 2 decembrie 2010
(cererea nr. 41.857/02)În cauza florescu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: b.m. zupancic, preşedinte, j. hedigan, c. bîrsan, e. fura-sandstrom, a. gyulumyan, david thor bjorgvinsson, i. ziemele, judecãtori,şi s. naismith, grefier adjunct de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 15 februarie 2007,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura1. la originea cauzei se aflã o cerere (nr. 41.857/02) îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul octavian florescu (reclamantul), a sesizat curtea la data de 20 noiembrie 2002, în temeiul art. 34 din ...
Monitorul Oficial 761 din 15 Noiembrie 2010 (M. Of. 761/2010)
DECIZIE nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 15 noiembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu ...
Monitorul Oficial 743 din 08 Noiembrie 2010 (M. Of. 743/2010)
DECIZIE nr. 1.202 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si j), art. 3^1 alin. (2)-(4) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 8 noiembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe ...
Monitorul Oficial 731 din 03 Noiembrie 2010 (M. Of. 731/2010)
HOTĂRÂRE nr. 1.016 din 6 octombrie 2010 pentru stabilirea Sistemului de informare şi monitorizare a traficului navelor maritime care intră/ies în/din apele naţionale navigabile ale României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 731 din 3 noiembrie 2010
Având în vedere prevederile art. 2 din legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului dintre regatul belgiei, republica cehă, regatul danemarcei, republica federală germania, republica estonia, republica elenă, regatul spaniei, republica franceză, irlanda, republica italiană, republica cipru, republica letonia, republica lituania, marele ducat al luxemburgului, republica ungară, republica malta, regatul Ţărilor de jos, republica austria, republica polonă, republica portugheză, republica slovenia, republica slovacă, republica finlanda, regatul suediei, regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord (state membre ale uniunii europene) şi republica bulgaria şi românia privind aderarea republicii bulgaria şi a româniei la uniunea europeană, semnat de românia la luxemburg la ...








