Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
DECIZIE nr. 1.202 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si j), art. 3^1 alin. (2)-(4) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.202 din 5 octombrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si j), art. 3^1 alin. (2)-(4) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 1.202 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si j), art. 3^1 alin. (2)-(4) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 8 noiembrie 2010

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Benke Karoly - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi j), art. 3^1 alin. (2)-(4) şi <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Savel Boaru în Dosarul nr. 1.653/259/2009 al Judecãtoriei Mizil, respectiv, în mod direct, de Avocatul Poporului. Cauza a fost repusã pe rol prin încheierea din data de 16 septembrie 2010, întrucât nu s-a putut obţine numãrul de voturi necesar pentru luarea unei decizii potrivit <>art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992; cu aceeaşi ocazie Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus şi conexarea Dosarului nr. 12D/2010 la Dosarul nr. 8.067D/2009, care este primul înregistrat.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi j), <>art. 3^1 alin. (2)-(4) din Legea nr. 146/1997 este neîntemeiatã, invocând în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 948 din 6 iulie 2010, dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia taxãrii la valoare - cauza Daniel Ionel Constantin împotriva României, 2009. Cu privire la excepţia care vizeazã art. 8^1 din lege, se apreciazã cã aceasta este întemeiatã. În esenţã, se aratã cã taxa judiciarã de timbru stabilitã potrivit acestei din urmã prevederi legale este excesivã, depãşeşte cu mult valoarea serviciului public prestat, fiind superioarã chiar celorlalte cheltuieli efectuate în cursul procesului. În fine, se aratã cã textul legal criticat este retroactiv, întrucât se aplicã şi cauzelor succesorale începute sub legea anterioarã, ceea ce contravine principiului tempus regit actum. Astfel, se susţine cã sunt încãlcate prevederile art. 15 alin. (2), art. 21, art. 44, art. 46 şi art. 56 alin. (2) din Constituţie.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 6 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.653/259/2009, Judecãtoria Mizil a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi <>art. 3^1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Savel Boaru într-o cauzã având ca obiect un partaj succesoral. De asemenea, prin adresa nr. 4 din 4 ianuarie 2010, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţionalã, în temeiul art. 146 lit. d) teza finalã din Constituţie şi <>art. 11 alin. (1) lit. Ad) din Legea nr. 47/1992, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi j), art. 3^1 alin. (2)-(4) şi <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã prin stabilirea unor taxe judiciare de timbru extrem de oneroase, în plinã crizã economicã, este limitat accesul cetãţenilor la justiţie. Este invocatã şi hotãrârea pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauza Weissman şi alţii împotriva României, 2006. Totodatã, prin valoarea excesivã a taxei judiciare de timbru se încalcã şi dreptul la moştenire. În motivarea excepţiei, pe lângã cele mai sus arãtate, Avocatul Poporului susţine cã prevederile legale criticate încalcã accesul liber la justiţie, întrucât cetãţeanul este pus în situaţia de a nu mai putea beneficia de serviciile publice oferite de instanţele judecãtoreşti, ceea ce face ca acest drept fundamental, prevãzut de Constituţie, sã devinã unul iluzoriu. Se aratã cã o atare mãsurã, apreciatã în lumina circumstanţelor unei anumite cauze, inclusiv solvabilitatea reclamantului şi faza procedurii în care este impusã restricţia respectivã, nu este proporţionalã cu scopul urmãrit. Mai mult, existã posibilitatea ca valoarea taxei judiciare de timbru sã depãşeascã valoarea emolumentului, ceea ce este contrar dreptului la acces liber la justiţie. De asemenea, se mai considerã cã un atare cuantum nu urmãreşte un scop legitim, întrucât taxa judiciarã de timbru nu se face venit la prestatorul serviciului taxabil - sistemul justiţiei, ci se face venit la bugetul local al unitãţii administrativ-teritoriale în raza cãreia debitorul îşi are domiciliul sau, dupã caz, sediul fiscal.
    Prin urmare, se constatã cã statul nu a pãstrat "un echilibru just între interesul sãu de a percepe cheltuieli de judecatã, pe de o parte, şi interesul reclamanţilor de a-şi expune pretenţiile în faţa unei instanţe şi de a avea posibilitatea valorificãrii drepturilor lor, pe de altã parte".
    Se aratã cã stabilirea taxei judiciare de timbru pentru obţinerea unei copii legalizate de pe hotãrârea judecãtoreascã se face prin raportare la noile dispoziţii legale aplicabile în materie şi pentru procesele declanşate anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 276/2009, ceea ce încalcã art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    Se mai apreciazã cã un cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru împiedicã apãrarea corespunzãtoare a dreptului de proprietate în condiţiile în care nu existã mijloace financiare suficiente pentru a achita taxa de timbru datoratã. Totodatã, justiţiabilul este împiedicat din motive financiare sã-şi exercite dreptul de acces la instanţã. În fine, scutirea sau eşalonarea de la plata taxelor judiciare de timbru nu constituie un remediu eficient pentru limitarea accesului liber la justiţie din moment ce aceastã mãsurã este lãsatã la dispoziţia instanţelor de judecatã.
    Totodatã, mãsura legalã criticatã încalcã şi dreptul la moştenire; se constatã cã legiuitorul, prin cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite, şi-a încãlcat obligaţia constituţionalã de a adopta mãsuri legislative de naturã a asigura exercitarea dreptului constituţional la moştenire.
    În final, Avocatul Poporului susţine cã textul legal criticat nu asigurã o aşezare justã a sarcinilor fiscale, întrucât nu ţine cont de posibilitãţile de platã ale contribuabililor.
    Judecãtoria Mizil apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã este firesc şi legal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea de judecatã sã contribuie la acoperirea cheltuielilor acesteia. Mai mult, echivalentul taxei judiciare de timbru este inclus în valoarea cheltuielilor de judecatã, iar plata acestora va reveni pãrţii care cade în pretenţii. Totodatã, se aratã cã, în condiţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008, pãrţile au la îndemânã posibilitatea de a cere scutiri, reduceri, eşalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare de timbru.
    Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Avocatul Poporului, în punctul sãu de vedere solicitat în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 8.067D/2009, conform <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale. Se apreciazã cã prin stabilirea unui cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru pentru obţinerea unei copii legalizate de pe hotãrârea de expedient, se încalcã dreptul la un proces echitabil al pãrţilor interesate, acest drept devenind unul teoretic şi iluzoriu. Se aratã cã o atare mãsurã, apreciatã în lumina circumstanţelor unei anumite cauze, inclusiv solvabilitatea reclamantului şi faza procedurii în care este impusã restricţia respectivã, nu este proporţionalã cu scopul urmãrit. Mai mult, existã posibilitatea ca valoarea taxei judiciare de timbru sã depãşeascã valoarea emolumentului, ceea ce este contrar dreptului la acces liber la justiţie.
    Prin urmare, se constatã cã statul nu a pãstrat "un echilibru just între interesul sãu de a percepe cheltuieli de judecatã, pe de o parte, şi interesul reclamanţilor de a-şi expune pretenţiile în faţa unei instanţe şi de a avea posibilitatea valorificãrii drepturilor lor, pe de altã parte".
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, sesizarea Avocatului Poporului, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) şi j), art. 3^1 alin. (2)-(4) şi <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 276/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009, şi care au urmãtorul cuprins:
    - Art. 3 lit. c) şi j): "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxeazã astfel: [...]
    c) cereri pentru:
    - stabilirea calitãţii de moştenitor - 50 lei/moştenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale;
    - cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a cãror raportare se solicitã;
    - cereri de reducţiune a liberalitãţilor - 3% la valoarea rezervei care urmeazã a fi reîntregitã prin reducţiunea liberalitãţilor;
    - cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.
    Separat de aceastã taxã, dacã pãrţile contestã bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciarã de timbru se datoreazã de titularul cererii la valoarea contestatã în condiţiile art. 2 alin. (1); [...]
    j) acţiuni posesorii şi cereri care au ca obiect servituţi - taxa se va calcula în condiţiile art. 2 alin. (1), la o valoare stabilitã la 20% din valoarea bunului a cãrui posesie se solicitã sau asupra cãruia se solicitã constituirea unei servituţi;";
    - Art. 3^1 alin. (2)-(4): "(2) Taxarea cererilor prevãzute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de pãrţi. În cazul în care valoarea declaratã de pãrţi este inferioarã valorii orientative stabilite prin expertiza întocmitã de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceastã din urmã valoare.
    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi la taxarea cererilor în materie de moştenire.
    (4) Instanţele de judecatã vor solicita la începutul fiecãrui an camerelor notarilor publici expertizele privind stabilirea valorilor orientative ale bunurilor imobile din circumscripţia teritorialã a instanţei.";
    - Art. 8^1: "(1) Cererile pentru eliberarea de cãtre instanţele judecãtoreşti de copii de pe hotãrârile judecãtoreşti, cu menţiunea cã sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesoralã, cotele şi bunurile ce revin fiecãrui moştenitor, dacã nu s-a plãtit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxeazã potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. c).
    (2) Dupã plata taxelor succesorale, eliberarea de noi copii de pe hotãrârile judecãtoreşti prevãzute la alin. (1) se taxeazã cu 2 lei."
    Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 46 privind dreptul la moştenire şi art. 56 privind contribuţiile financiare. Totodatã, se considerã a fi încãlcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie privind protecţia proprietãţii. În fine, în susţinerea excepţiei, sunt invocate şi considerentele de principiu care au stat la baza hotãrârilor pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauzele Weissman şi alţii împotriva României, 2006, şi Iosif şi alţii împotriva României, 2007.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constatã urmãtoarele:
    I. Prevederile <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare. Astfel, Curtea, prin <>Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, şi <>Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, a statuat cã "accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cãrora «Cetãţenii au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice», plata taxelor şi a impozitelor reprezintã o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecatã prin hotãrârea pe care o pronunţã în cauzã, plata acestora revenind pãrţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat cã o caracteristicã a principiului liberului acces la justiţie este aceea cã nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însãşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitãri, atât timp cât nu este atinsã însãşi substanţa sa.
    De asemenea, Curtea a mai reţinut cã, pentru aceleaşi considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de naturã sã aducã atingere principiului potrivit cãruia justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã".
    Considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.
    II. Curtea, prin <>Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, precizatã, tot pentru motivele mai sus arãtate, a mai constatat cã şi dispoziţiile <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale. Cu privire la acest aspect, Curtea urmeazã sã îşi reconsidere jurisprudenţa pentru cele ce vor fi mai jos arãtate.
    1. Curtea, în analiza sa cu privire la încãlcarea art. 21 din Constituţie, va porni de la considerentele de principiu reţinute în <>Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, potrivit cãreia "procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia.
    Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizeazã dreptul la un proces echitabil atât în faza judecãţii, cât şi a executãrii silite, cea mai importantã dintre aceste garanţii fiind "dreptul la un tribunal" în sensul art. 21 din Constituţie şi al art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, adicã liberul acces la o instanţã independentã şi imparţialã, stabilitã prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de cãtre instanţele judecãtoreşti".
    În cauza de faţã, se constatã cã <>art. 8^1 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 prevede cã cererile pentru eliberarea de cãtre instanţele judecãtoreşti de copii de pe hotãrârile judecãtoreşti, cu menţiunea cã sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesoralã, cotele şi bunurile ce revin fiecãrui moştenitor, dacã nu s-a plãtit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxeazã potrivit dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 276/2009.
    Curtea observã cã textul legal criticat, prin conţinutul sãu normativ, condiţioneazã eliberarea unor copii de pe hotãrârile judecãtoreşti, cu menţiunea cã sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesoralã, cotele şi bunurile ce revin fiecãrui moştenitor, de plata taxelor de timbru prevãzute de art. 3 lit. c) din lege, în cazul în care nu s-a plãtit anterior taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, ceea ce echivaleazã în fapt cu plata unor taxe de timbru noi, altele decât cele notariale, chiar şi în situaţia în care, prin procedura prevãzutã de lege la momentul judecãrii cauzei, astfel de taxe nu erau prevãzute de lege.
    Astfel, în procedura notarialã, moştenitorii erau ţinuţi de plata unor taxe notariale, precis determinate prin lege, atât pentru stabilirea masei succesorale, cât şi pentru stabilirea cotei fiecãruia, platã care, odatã efectuatã, conducea nemijlocit la obţinerea certificatului de moştenitor, cu toate consecinţele juridice ce decurgeau din acest act.
    Prin urmare, se constatã cã parcurgerea procedurii notariale exclude din start parcurgerea procedurii judiciare, iar sub acest aspect textul art. 8^1 din lege nici nu poate fi aplicat decât moştenitorilor care, din varii motive, nu au parcurs procedura notarialã. A lega plata unor taxe judiciare de timbru de plata taxelor notariale ar echivala cu obligarea moştenitorilor de a parcurge mai întâi procedura succesoralã notarialã, ceea ce evident ar fi o sarcinã excesivã.
    Pe de altã parte, nu poate fi neglijat nici faptul cã la apariţia <>Legii nr. 276/2009, care instituie o atare obligaţie, moştenitorii deja au parcurs de mult întreaga procedurã judiciarã, fãrã ca legea sã le fi impus aceastã taxã şi, prin urmare, s-au vãzut obligaţi ca, deşi judecarea cererilor sã se fi încheiat, la executarea hotãrârii sã fie obligaţi retroactiv la plata acestor noi taxe.
    Atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului au recunoscut posibilitatea statului de a impune anumite restricţii legitime cu privire la accesul liber la justiţie în vederea asigurãrii unui climat de ordine, indispensabil exercitãrii în condiţii optime a acestui drept constituţional. Însã, în cauza de faţã, textul legal criticat constituie o oprelişte de naturã pecuniarã menitã sã îl descurajeze pe justiţiabil în formularea unei acţiuni direct în faţa unei instanţe judecãtoreşti. Finalitatea unei atari mãsuri nu vizeazã asigurarea unui climat de ordine, ci mai degrabã dorinţa legiuitorului de a-l obliga pe justiţiabil sã îşi rezolve problemele legate de succesiune pe calea necontencioasã notarialã şi de a-l sancţiona dacã nu a urmat aceastã cale. O asemenea justificare a acestei mãsuri nu este nici obiectivã sau raţionalã şi nici serioasã.
    Astfel, Curtea constatã cã o procedurã esenţialmente graţioasã, necontencioasã şi facultativã devine, fãrã o justificare obiectivã sau raţionalã, una obligatorie în calea introducerii unei acţiuni direct în faţa instanţelor judecãtoreşti, încãlcându-se astfel prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.
    Totodatã, Curtea reţine cã textul legal criticat, prin cuantumul ridicat al taxei judiciare de timbru, împiedicã executarea hotãrârii judecãtoreşti, întrucât:
    - în cazul cererilor pentru dezbaterea succesiunii pe cale judiciarã introduse înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 276/2009 şi care nu au urmat şi procedura notarialã, taxa judiciarã de timbru necesarã eliberãrii copiei prevãzute de <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 este disproporţionat de mare în raport cu taxa judiciarã de timbru plãtitã pentru derularea întregii proceduri succesorale judiciare;
    - în cazul cererilor pentru dezbaterea succesiunii pe cale judiciarã introduse dupã intrarea în vigoare a <>Legii nr. 276/2009 şi care nu au urmat şi procedura notarialã, partea este nevoitã sã plãteascã o taxã judiciarã de timbru pentru operaţiunea prevãzutã de <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 egalã ca şi cuantum cu cel al taxei judiciare de timbru care a fost plãtitã pentru dezbaterea succesiunii în condiţiile <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997.
    Din cele de mai sus rezultã cã textul legal criticat impune condiţionãri nejustificate în calea executãrii hotãrârii judecãtoreşti, fazã componentã a procesului civil. Astfel, fiind încãlcate în mod direct prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine cã textul în cauzã contravine art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.
    În consecinţã, Curtea constatã cã <>art. 8^1 din Legea nr. 276/2009, fiind contrar art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, aduce o gravã atingere dreptului la un proces echitabil, afectând ambele faze pe care le parcurge un proces civil, şi anume judecata propriu-zisã a cauzei şi executarea hotãrârii judecãtoreşti obţinute.
    2. Curtea observã cã textul legal criticat încalcã şi prevederile art. 56 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 44 şi art. 46 din Constituţie.
    Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu <>Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, a precizat faptul cã, "în conformitate cu principiile generale ale fiscalitãţii, orice taxã instituitã pentru persoane fizice sau juridice trebuie sã fie urmatã de un serviciu sau o lucrare efectuatã în mod direct şi imediat de cãtre organe sau instituţii publice". Rezultã cã, în condiţiile în care ar exista o vãditã disproporţie între taxa datoratã şi serviciul public efectiv prestat, taxa nu a fost instituitã în considerarea contraprestaţiei datorate de stat, ceea ce ar fi contrar art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale".
    În cauza de faţã, Curtea constatã cã taxa judiciarã de timbru prevãzutã de <>art. 8^1 din Legea nr. 276/2009 se datoreazã pentru "eliberarea de cãtre instanţele judecãtoreşti de copii de pe hotãrârile judecãtoreşti, cu menţiunea cã sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesoralã, cotele şi bunurile ce revin fiecãrui moştenitor". Aceastã prestaţie din partea statului este mai degrabã o operaţiune tehnico-materialã, fãrã a implica în sine costuri foarte ridicate. Dovadã în acest sens stã reglementarea legalã anterioarã adoptãrii <>Legii nr. 276/2009, şi anume <>art. 3 lit. t) din Legea nr. 146/1997, în temeiul cãreia taxa judiciarã de timbru datoratã operaţiunii tehnico-materiale menţionate era egalã cu 2 RON.
    În consecinţã, Curtea constatã cã, prin prisma cuantumului ridicat al taxei, aceasta nu reprezintã o contraprestaţie în raport cu serviciul public ce urmeazã a fi prestat, ci dobândeşte caracterul unei sancţiuni care nu are nicio legãturã cu pretinsul serviciu prestat de cãtre stat.
    Ca rezultat al nerespectãrii art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea constatã cã este încãlcat dreptul de proprietate privatã al celor ce vin la moştenire, precum şi dreptul la moştenire al acestora.
    Astfel, Curtea constatã cã, datoritã faptului cã taxa se plãteşte cu titlu anticipat, deci înainte de a fi prestat serviciul public şi înainte ca moştenitorul sã intre în posesia moştenirii, este diminuat în mod direct patrimoniul moştenitorilor. Prin instituirea unui cuantum atât de ridicat al taxei judiciare de timbru se realizeazã un transfer injust de proprietate care opereazã din patrimoniul moştenitorilor în contul bugetului local al unitãţii administrativ-teritoriale în a cãrei razã îşi are domiciliul sau, dupã caz, sediul fiscal debitorul, potrivit <>art. 19 din Legea nr. 146/1997.
    Totodatã, Curtea reţine încãlcarea şi a prevederilor art. 46 din Constituţie, întrucât, deşi moştenitorul a obţinut o hotãrâre judecãtoreascã prin care se consacrã dreptul sãu de a beneficia de cota sa parte din masa succesoralã, i se obstrucţioneazã accesul la emolumentul concret al moştenirii prin instituirea unei taxe judiciare de timbru pentru o simplã formalitate juridicã. De aceea, Curtea constatã cã o atare mãsurã atinge chiar substanţa dreptului la moştenire.
    3. Pe lângã încãlcarea textelor constituţionale mai sus amintite şi invocate de autorii excepţiei, Curtea constatã cã <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 contravine şi art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    Astfel, din conţinutul normativ al acestei prevederi legale rezultã, fãrã dubiu, cã aplicabilitatea sa vizeazã atât procedurile succesorale judiciare începute dupã intrarea în vigoare a <>Legii nr. 276/2009, cât şi pe cele începute înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 276/2009. În aceste condiţii, acelor moştenitori care nu au urmat procedura necontencioasã notarialã din diverse motive li se va impune plata unei taxe judiciare de timbru atunci când vor solicita eliberarea unei copii de pe hotãrârea judecãtoreascã, cu menţiunea definitivã şi irevocabilã, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesoralã, cotele şi bunurile ce revin fiecãrui moştenitor.
    Curtea constatã cã procedura succesoralã notarialã nu este una obligatorie şi nu condiţioneazã accesul la procedura contencioasã din faţa instanţelor judecãtoreşti, ceea ce determinã concluzia irefragabilã cã este o procedurã graţioasã, necontencioasã şi facultativã, aflatã la îndemâna pãrţilor. De asemenea, Curtea reţine cã, pânã la momentul intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 276/2009, parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale nu condiţiona nici faptul datorãrii taxelor judiciare de timbru în materie succesoralã şi nici cuantumul sau întinderea acestora. În lipsa unei atari condiţionãri şi având în vedere cã textul de lege criticat impune plata unei taxe judiciare de timbru ca urmare a neparcurgerii procedurii succesorale notariale, Curtea constatã cã, în privinţa procedurilor succesorale judiciare începute înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 276/2009, legiuitorul, în mod indubitabil, a schimbat efectele susceptibile a se produce din parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale existente la momentul introducerii acţiunii succesorale în faţa instanţelor judecãtoreşti. Or, Curtea, prin <>Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006, sau <>Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a statuat cã, "ori de câte ori o lege nouã modificã starea legalã anterioarã cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacã s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptãrii noii reglementãri, care trebuie sã respecte suveranitatea legii anterioare".
    În consecinţã, raportat la situaţia de faţã, Curtea constatã cã în cazul cererilor în materie succesoralã introduse în faţa instanţelor judecãtoreşti înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 276/2009, indiferent de parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale, prevederile <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 nu s-ar putea aplica decât cu încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii, contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, aceste cereri urmeazã sã fie guvernate, în materia taxelor judiciare de timbru, de cele aplicabile la momentul introducerii lor, pentru cã, în caz contrar, prin schimbarea eficienţei juridice a actelor juridice realizate în antecedenţa intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 276/2009, ar fi nesocotit principiul constituţional al neretroactivitãţii legii. În aceste condiţii, Curtea constatã cã operaţiunea tehnico-materialã prevãzutã de <>art. 8^1 din Legea nr. 276/2009, ca accesoriu al procedurii succesorale judecãtoreşti, este guvernatã de legea în vigoare la data introducerii în faţa instanţelor judecãtoreşti a cererii de dezbatere a succesiunii.
    4. Totodatã, Curtea observã cã textul legal criticat încalcã şi principiul egalitãţii în drepturi, întrucât instituie posibilitatea ca, în situaţia unei hotãrâri judecãtoreşti care a consfinţit procedura succesoralã anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 276/2009, un moştenitor, solicitând mai repede o copie legalizatã de pe hotãrârea judecãtoreascã, sã plãteascã o taxã modicã, în timp ce celãlalt moştenitor, aflat prin ipotezã în aceeaşi situaţie juridicã, acţionând dupã intrarea în vigoare a legii menţionate, sã mai fie nevoit sã plãteascã o taxã judiciarã de timbru ce depãşeşte cu mult atât valoarea taxei judiciare de timbru plãtite în cursului procesului, cât şi valoarea taxei judiciare de timbru plãtite de celãlalt moştenitor cu aceeaşi ocazie.
    5. În fine, Curtea constatã cã prevederile <>art. 8^1 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 sunt lipsite de previzibilitate, întrucât <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.514/2006, care stabilea valoarea taxei judiciare de timbru la nivelul anului 2007, a fost abrogatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 956/2009, fãrã a se stabili vreo altã valoare a taxei judiciare de timbru. Astfel, existenţa normativã a textului este compromisã, nici justiţiabilul şi nici instanţele judecãtoreşti neputând avea reprezentarea clarã a efectelor pe care trebuie sã le producã textul în cauzã. În consecinţã, Curtea constatã cã <>art. 8^1 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi cu unanimitate de voturi în privinţa art. 3 lit. j), art. 3^1 alin. (2)-(4) şi <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã, în mod direct, de Avocatul Poporului, şi constatã cã dispoziţiile <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt neconstituţionale.
    2. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c), precum şi ale <>art. 3^1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Savel Boaru în Dosarul nr. 1.653/259/2009 al Judecãtoriei Mizil, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi j), precum şi ale <>art. 3^1 alin. (2)-(4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã, în mod direct, de Avocatul Poporului.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 octombrie 2010.


               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                        AUGUSTIN ZEGREAN

                        Magistrat-asistent,
                           Benke Karoly

                              *

                        OPINIE SEPARATĂ
    Argumentele prezentate în opinia separatã care a însoţit <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 948 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, îşi pãstreazã în continuare valabilitatea, astfel încât, în prezenta opinie separatã vom încerca sã aducem şi alte argumente în sprijinul opiniei susţinute anterior, în sensul cã dispoziţiile <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituţionale.
    În opinia noastrã, dispoziţiile <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privatã şi ale art. 56 alin. (1) şi (2) privind aşezarea justã a sarcinilor fiscale, pentru considerentele pe care le vom arãta în continuare, astfel:
    1. Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri asupra compatibilitãţii <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 cu prevederile art. 21 din Constituţie în raport cu critici similare, statuând cã accesul liber la justiţie prevãzut de art. 21 din Legea fundamentalã nu presupune gratuitatea acestuia (a se vedea <>Decizia nr. 82 din 25 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, <>Decizia nr. 47 din 4 februarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003, <>Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, <>Decizia nr. 423 din 21 octombrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 14 ianuarie 2005, <>Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005, <>Decizia nr. 494 din 6 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008 şi altele).
    Numai cã, pentru a ajunge la o astfel de soluţie, Curtea a avut în vedere caracterul modic al taxelor de timbru prevãzute de lege la acea datã, în speţã chiar de art. 3 lit. c) din lege, dovadã fiind chiar motivarea unora dintre decizii.
    Astfel, prin <>Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, <>Decizia nr. 82 din 25 mai 1999, <>Decizia nr. 30 din 23 februarie 1999, Curtea a arãtat cã, "având în vedere caracterul modic al sumei stabilite ca taxã de timbru pentru exercitarea cãii de atac, nu s-ar putea susţine cã prin cuantumul fixat s-a determinat îngrãdirea accesului liber la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţie".
    Iatã, aşadar, cã elementul determinant în luarea acestor decizii a fost tocmai nivelul scãzut al taxelor judiciare de timbru prevãzut de <>Legea nr. 146/1997, aşa încât, la momentul actual, un astfel de argument nu mai subzistã.
    2. Privitã tot prin prisma limitãrii accesului la justiţie, ţinem sã precizãm cã şi în condiţiile în care cheltuielile de judecatã se stabilesc în sarcina celui cãzut în pretenţii, dat fiind caracterul anticipativ al taxei, cel ce o plãteşte este reclamantul care se vede obligat sã achite şi taxele datorate de ceilalţi moştenitori, instanţa neputându-i sancţiona pentru refuzul de a-şi plãti cota-parte din taxele ce le incumbã.
    Prin urmare, moştenitorul care doreşte sã intre în posesia cotei sale de moştenire se vede blocat şi de poziţia subiectivã a celorlalţi moştenitori care nu pot fi obligaţi sã plãteascã anticipat taxa pe care o datoreazã.
    3. <>Art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 încalcã şi art. 44 din Constituţie.
    Este incontestabil faptul cã justiţia este un serviciu public, iar de esenţa serviciului public este tocmai gratuitatea.
    Fireşte cã nu vom avea pretenţia sã considerãm cã accesul liber la justiţie presupune gratuitate, însã trebuie sã acceptãm, sub aspectul proporţionalitãţii, cã între mãrimea taxei de timbru şi costul real al serviciului public trebuie sã existe un anumit echilibru, chiar dacã legea nu dispune în mod expres acest lucru.
    Astfel, în acord şi cu doctrina juridicã, taxele reprezintã acele sume de bani datorate bugetului public de persoanele fizice sau juridice care solicitã şi beneficiazã de un serviciu public din partea anumitor instituţii publice. Acest serviciu nu reprezintã însã, de plano, o contraprestaţie a sumei de bani plãtite.
    În doctrinã chiar s-a cristalizat ideea potrivit cãreia nu trebuie sã existe un raport de proporţionalitate între cuantumul taxei datorate şi întinderea serviciului prestat de autoritatea publicã, justificarea instituirii taxelor fiind tocmai aceea de a acoperi o parte din cheltuielile efectuate de autoritãţile care presteazã servicii publice.
    Dacã însã cuantumul taxei datorate este disproporţionat de mare faţã de cheltuielile ocazionate de prestarea respectivului serviciu, cum este în cazul de faţã, când minimul de taxã datoratã este de 6% din moştenire (3% pentru stabilirea masei succesorale şi 3% pentru partajul bunurilor), atunci aceastã taxã îşi pierde caracterul sãu de contribuţie financiarã în înţelesul art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cu consecinţa imposibilitãţii moştenitorilor de a o achita, devenind astfel o piedicã în calea accesului liber la justiţie, şi chiar cu consecinţa diminuãrii drastice a patrimoniilor moştenitorilor şi încãlcarea implicitã a art. 44 din Constituţie.
    4. <>Art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 încalcã şi art. 56 din Constituţie.
    Prin <>Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, invocatã şi în Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, la care se ataşeazã prezenta opinie separatã, Curtea a statuat cã, "în conformitate cu principiile generale ale fiscalitãţii, orice taxã instituitã pentru persoane fizice sau juridice trebuie sã fie urmatã de un serviciu sau o lucrare efectuatã în mod direct şi imediat de cãtre organe sau instituţii publice", ceea ce a condus la concluzia din prezenta decizie cã, "în condiţiile în care ar exista o vãditã disproporţie între taxa datoratã şi serviciul public efectiv prestat, taxa nu a fost instituitã în considerarea contraprestaţiei datorate de stat, ceea ce ar fi contrar art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia «Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale»".
    Numai cã aceastã concluzie a Curţii a operat doar în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 8^1 din Legea nr. 146/1997, apreciindu-se cã eliberarea unor copii de pe hotãrârile judecãtoreşti, cu menţiunea cã sunt definitive şi irevocabile, nu reprezintã în fapt decât simple operaţiuni tehnico-materiale care nu implicã în sine costuri foarte ridicate.
    Raţionamentul Curţii, corect de aceastã datã, trebuia dus mai departe, pentru cã, în realitate, dezbaterea succesoralã în faţa instanţei impune aceleaşi costuri, indiferent de întinderea masei succesorale, şi, prin urmare, dacã la un anumit cuantum al masei succesorale s-ar putea justifica o taxã minimã de 6%, la un cuantum al masei succesorale de zeci sau sute de ori mai mare, o asemenea taxã nu se mai justificã.
    5. Motivarea din expunerea de motive a legii, în sensul cã taxele astfel instituite trebuie sã descurajeze dezbaterea succesiunilor în faţa instanţelor de judecatã, nu se susţine din mai multe motive, astfel:
    a) un prim motiv şi poate cel mai important este acela cã moştenitorii, nu de puţine ori, nu se pot înţelege în faţa notarului, mai ales cã acesta nu are la îndemânã instrumente juridice cu care sã îi convingã pe moştenitori sã se înţeleagã (procedura fiind esenţialmente graţioasã, necontencioasã şi facultativã);
    b) dacã legiuitorul a ajuns la concluzia cã datoritã cuantumului scãzut al taxei pentru cererile introduse la instanţele judecãtoreşti (mai mic decât al taxelor notariale) s-a ajuns la o migraţiune a solicitanţilor de la notariate cãtre instanţe, ar fi fost suficient sã urce nivelul taxelor pentru cererile introduse în faţa instanţelor la nivelul taxelor notariale;
    c) tot pentru a descuraja migraţia de la notariate cãtre instanţe, legiuitorul avea şi posibilitatea egalizãrii acestor taxe cu taxele datorate pentru acţiuni şi cereri evaluabile în bani, cele douã tipuri de cereri fiind de altfel apropiate în ceea ce priveşte procedura de urmat, cu administrare de probe, dezbateri contradictorii etc.
    Numai cã legiuitorul a optat pentru instituirea unor taxe în cote procentuale care depãşesc cu mult cotele stabilite prin aceeaşi lege pentru acţiunile şi cererile evaluabile în bani.
    Astfel, pentru o acţiune în justiţie al cãrei obiect nu depãşeşte 250.000 lei, taxa este de 6.611 lei, ceea ce echivaleazã cu o cotã de 2,64%, pentru ca orice depãşire a sumei de 250.000 lei sã fie taxatã cu 1%, diferenţa de taxã fiind evidentã.
    În atare situaţie se pune întrebarea, retoricã, fireşte, dacã nu existã o disproporţie vãditã între taxa datoratã şi serviciul efectiv prestat de cãtre autoritate pentru a fi aplicabil raţionamentul Curţii exprimat prin Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010.
    Rãspunsul nu poate fi decât afirmativ; astfel, pentru judecarea unei cereri evaluabile în bani cuantumul taxei este de cel puţin 6 ori mai mic decât pentru o cerere privind dezbaterea succesoralã, aşa încât putem raţiona cã existã o vãditã disproporţie între cuantumul taxei datorate şi întinderea serviciului astfel prestat.
    Pentru aceste motive ne menţinem punctul de vedere potrivit cãruia <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 încalcã prevederile art. 21, 44 şi 56 din Constituţie, astfel încât ar fi trebuit declarat neconstituţional.

                       Judecãtori,
          Petre Lãzãroiu Acsinte Gaspar

                        __________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016