Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 23 septembrie 2003
Monitorul Oficial 1163 bis din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163 bis/2020)
PROCEDURĂ din 27 noiembrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 2 decembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.396 din 27 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.163 din 2 decembrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.măsura este implementată de către ministerul economiei, energiei ...
Monitorul Oficial 1189 din 07 Decembrie 2020 (M. Of. 1189/2020)
DECIZIA nr. 737 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1189 din 7 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1184 din 07 Decembrie 2020 (M. Of. 1184/2020)
LEGEA nr. 297 din 3 decembrie 2018 privind publicitatea mobiliară EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1184 din 7 decembrie 2020
*) republicată în temeiul art. v din legea nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea legii nr. 297/2018 privind registrul naţional de publicitate mobiliară şi pentru abrogarea ordonanţei guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 822 din 8 septembrie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 297/2018 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1040 din 7 decembrie 2018.art. 1(1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) regulament - regulamentul pentru organizarea şi ...
Monitorul Oficial 1172 din 03 Decembrie 2020 (M. Of. 1172/2020)
DECIZIA nr. 534 din 2 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1172 din 3 decembrie 2020
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 1164 din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1164/2020)
DECIZIA nr. 149 din 12 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1164 din 2 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1147 din 27 Noiembrie 2020 (M. Of. 1147/2020)
DECIZIA nr. 279 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi a celor ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1147 din 27 noiembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1121 bis din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1121 bis/2020)
METODOLOGIA-CADRU din 11 noiembrie 2020 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021 - 2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1121 bis din 23 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 5.991 din 11 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.121 din 23 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu.(3) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu ...
Monitorul Oficial 1126 din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1126/2020)
ORDIN nr. 391 din 13 noiembrie 2020 pentru modificarea Normelor privind organizarea şi desfăşurarea examenului de competenţă profesională, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 135/2018 EMITENT: Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1126 din 23 noiembrie 2020
Având în vedere prevederile art. 77 alin. (2) şi (3) din legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7-11, 51, 52 şi ale art. 75 alin. (1) lit. j) din legea nr. 162/2017, cu modificările ulterioare,preşedintele autorităţii pentru supravegherea publică a activităţii de audit statutar emite prezentul ordin.art. inormele privind organizarea şi desfăşurarea examenului de competenţă profesională, aprobate prin ordinul preşedintelui autorităţii pentru supravegherea publică a activităţii de audit statutar nr. 135/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 829 ...
Monitorul Oficial 1125 din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1125/2020)
DECIZIA nr. 568 din 9 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1125 din 23 noiembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 1121 din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1121/2020)
HOTĂRÂREA din 24 martie 2020 în Cauza Vereş împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1121 din 23 noiembrie 2020
(cererea nr. 47.615/11)strasbourgdefinitivă24 iunie 2015hotărârea a rămas definitivă în temeiul art. 44 § 2 din convenţie. poate suferi modificări de formă.În cauza vereş împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, luis lópez guerra, ján Šikuta, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 3 martie 2015,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:procedura1. la originea cauzei se află o cerere (nr. 47.615/11) îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul cornel ...