Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 534 din 2 iulie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 534 din 2 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1172 din 3 decembrie 2020

┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Fabrica de distracţii - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 4.644/121/2016 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.855D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate sunt expresia art. 120 şi a art. 139 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte modalitatea de calcul al impozitului în discuţie, arată că legiuitorul a pornit de la repere obiective şi clare, prin raportare la suprafaţa localului şi la numărul de zile pe perioada cărora se desfăşoară activitatea distractivă sau artistică.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 22 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.644/121/2016, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Fabrica de distracţii - S.R.L din Galaţi într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 571/2003.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale sub aspectul criteriului în raport cu care se stabileşte impozitul pe spectacole în cazul discotecilor şi videotecilor, respectiv numărul de metri pătraţi ai incintei. Astfel, în temeiul acestui criteriu nu se poate stabili un venit clar obţinut pentru a permite contribuabilului achitarea acestui impozit. Aşadar, legiuitorul nu a avut în vedere faptul că nu toţi operatorii ce activează în domeniul discotecilor obţin un venit minim garantat în raport cu numărul de metri pătraţi ai spaţiului alocat acestei activităţi. Prin urmare, este încălcat principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, întrucât, în acest caz, fiscalitatea nu este proporţională, rezonabilă, echitabilă şi certă, deoarece nu sunt avute în vedere criterii obiective şi raţionale, respectiv capacitatea contributivă a contribuabilului. Mai mult, acest criteriu are un caracter discriminatoriu, fiind aplicat numai unui anumit sector de activitate. Lipsa de claritate şi previzibilitate a normelor criticate afectează certitudinea impunerii, acestea fiind interpretate şi aplicate în mod arbitrar. Se mai arată că stabilirea unui impozit fără să existe o masă impozabilă, în sens obiectiv, adică un venit ce poate fi realizat, reprezintă o impozitare abuzivă. În acest context, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie de fiscalitate.
    6. Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 275 - Reguli speciale pentru videoteci şi discoteci din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, care au următorul cuprins:
    "(1) În cazul unei manifestări artistice sau al unei activităţi distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeţei incintei prevăzute în prezentul articol.
(2) Impozitul pe spectacole se stabileşte pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi ai suprafeţei incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilită de consiliul local, astfel: [...]
(3) Impozitul pe spectacole se ajustează prin înmulţirea sumei stabilite, potrivit alin. (2), cu coeficientul de corecţie corespunzător, precizat în tabelul următor: [...]
(4) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au obligaţia de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale privind spectacolele programate pe durata unei luni calendaristice. Declaraţia se depune până la data de 15, inclusiv, a lunii precedente celei în care sunt programate spectacolele respective."

    12. Dispoziţiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate.
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 56 alin. (1) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate fac parte din capitolul VII: Impozitul pe spectacole al titlului IX: Impozite şi taxe locale (care sunt după cum urmează: impozitul pe clădiri; impozitul pe teren; impozitul pe mijloacele de transport; taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; impozitul pe spectacole; taxa hotelieră; taxe speciale; alte taxe locale).
    15. Astfel, ca regulă generală, orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligaţia să plătească impozitul prevăzut în lege, denumit impozitul pe spectacole, care se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă.
    16. Aceste impozite şi taxe locale, în virtutea art. 287, art. 288 şi art. 292 din Legea nr. 571/2003, pot fi majorate sau indexate de consiliile locale sau consiliile judeţene. Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în prezentul titlu, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi de necesităţile bugetare locale. În cazul oricărui impozit sau al oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează o dată la 3 ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima indexare. Sumele indexate se iniţiază în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, emisă până la data de 30 aprilie, inclusiv, a fiecărui an.
    17. În ceea ce priveşte videotecile şi discotecile, pentru acestea sunt stabilite reguli speciale, care sunt prevăzute la art. 275 din codul fiscal din 2003. Potrivit acestor dispoziţii, în cazul unei manifestări artistice sau al unei activităţi distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeţei incintei prevăzute de lege şi se stabileşte pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi ai suprafeţei incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilită de consiliul local. Impozitul poate fi ajustat prin înmulţirea sumei stabilite de autorităţi cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut de lege. Astfel, persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu legea au obligaţia de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale privind spectacolele programate pe durata unei luni calendaristice. Declaraţia se depune până la data de 15, inclusiv, a lunii precedente celei în care sunt programate spectacolele respective.
    18. În ceea ce priveşte definiţia discotecii, aceasta este redată la pct. 7.4. din anexa nr. 1 „Caracterizarea tipurilor de unităţi de alimentaţie publică“ la Hotărârea Guvernului nr. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică neincluse în structurile de primire turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 octombrie 1999. Prin acest act normativ, discoteca este caracterizată ca fiind o locaţie „cu profil de divertisment pentru tineret, divertismentul fiind realizat prin intermediul muzicii şi al dansului, în acest sens unitatea fiind dotată şi amenajată corespunzător. Sortimentele oferite sunt asemănătoare celor din baruri, cu deosebirea că băuturile vor fi prioritar nealcoolice sau slab alcoolizate, având în vedere că majoritatea clientelei o reprezintă tineretul“.
    19. Curtea reţine că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. De asemenea, conform art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora. Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi a taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi în funcţie de situaţiile conjuncturale create de particularităţile anumitor activităţi economice.
    20. În acest context, Curtea observă că prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reţinut că prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).
    21. Prin urmare, legiuitorul are atât libertatea de a stabili modalitatea de impunere şi contribuabilii, cât şi de a le modifica în funcţie de necesităţile economico-sociale care se impun la un anumit moment, fără ca această libertate să fie absolută, ci trebuie să se alinieze şi să se subordoneze anumitor principii de drept. În acest sens Curtea Constituţională a statuat că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea Decizia nr. 635 din 16 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 8 aprilie 2019). Rezultă că stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puţin patru criterii: echitate, proporţionalitate, rezonabilitate şi nediscriminare, în vederea respectării dispoziţiilor art. 56 şi art. 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. Printr-o atare conduită legiuitorul respectă întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale, în schimb, nerespectarea acestor criterii cu valoare constituţională duce implicit la încălcarea dreptului fundamental aplicabil în cauză (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010).
    22. Cu privire la rezonabilitatea şi echitabilitatea impozitului, Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant şi ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când stabileşte materia impozabilă (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, precitată). De asemenea, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. Tot astfel, prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999, sau Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Curtea a statuat că art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
    23. Or, coroborând normele legale criticate cu cele date în aplicarea acestora, Curtea observă că atât legiuitorul primar, cât şi autorităţile îndrituite cu organizarea executării legilor au reglementat în conformitate cu principiul legalităţii coroborat cu cel al aşezării juste a sarcinilor fiscale, stabilind în concret aspectele referitoare la impozitul pe spectacole, datele de referinţă până la care trebuie comunicate autorităţilor programarea spectacolelor pe durata unei luni calendaristice, respectiv data de 15 a lunii precedente celei în care sunt programate spectacolele respective, fiind circumstanţiate şi activităţile concrete de discotecă, precum şi criteriile în funcţie de care se calculează impozitul pe spectacole, respectiv masa impozabilă. În acest context, Curtea observă că normele criticate sunt în conformitate şi cu unul dintre principiile fiscalităţii prevăzute şi de Codul fiscal, respectiv certitudinea impunerii, care implică faptul că statul trebuie să elaboreze norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale. Mai mult, aceste norme se aplică deopotrivă tuturor operatorilor economici ce desfăşoară asemenea activităţi, respectiv spectacole sau activităţi care au caracterul unor spectacole.
    24. Astfel, având în vedere faptul că, în ceea ce priveşte materia fiscală, statul are o marjă largă de apreciere, astfel cum este caracterizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aspect recunoscut şi transpus în dreptul naţional prin jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, Curtea constată că, în adoptarea dispoziţiilor criticate, legiuitorul s-a menţinut în limitele exercitării acestui drept, acţionând în limitele competenţelor prevăzute de Legea fundamentală, prin stabilirea unei baze impozabile certe, respectiv prin raportare la suprafaţa localului şi la numărul de zile pe perioada cărora se desfăşoară activitatea distractivă sau artistică, aspecte ce sunt în măsură să asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.
    25. De altfel, Curtea reţine că, potrivit celor statuate în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016), făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept fiscal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Aşa fiind, rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.
    26. Or, aplicând considerentele de principiu mai sus prezentate la prevederile art. 275 din Legea nr. 571/2003, Curtea reţine că normele în discuţie se adresează unor operatori economici ce sunt consideraţi profesionişti, din moment ce chiar obiectul de activitate îl reprezintă domeniul activităţilor circumscrise prevederilor criticate.
    27. În ceea ce priveşte chestiunile reliefate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la aplicarea defectuoasă a normelor criticate de către autorităţile îndrituite la speţa dedusă judecăţii, care au reţinut în sarcina sa anumite fapte ce nu sunt conforme cu realitatea, Curtea observă că acestea nu sunt chestiuni ce ţin de constituţionalitate. Faptul că autoarea excepţiei atribuie celor îndrituiţi cu aplicarea legii un anumit comportament nu constituie o chestiune de constituţionalitate, ci o problemă de interpretare şi aplicare a legii, care excedează controlului instanţei de contencios constituţional (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2007). În acest context, Curtea reiterează faptul că la baza desfăşurării activităţilor şi procedurilor fiscale se află anumite principii generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, respectiv rolul activ al organelor fiscale (în virtutea căruia organul fiscal înştiinţează contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale), obligaţia de cooperare (în virtutea căreia contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale) şi, nu în ultimul rând, faptul că relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii.
    28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Fabrica de distracţii - S.R.L din Galaţi în Dosarul nr. 4.644/121/2016 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 275 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 iulie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016