Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 1 septembrie 1994
Monitorul Oficial 868 din 10 Septembrie 2021 (M. Of. 868/2021)
ORDIN nr. 1.548 din 7 septembrie 2021 privind modificarea Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.057/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 868 din 10 septembrie 2021
Luând în considerare referatul administraţiei fondului pentru mediu nr. 08/laf din 7.09.2021 pentru aprobarea modificării ghidului de finanţare a programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite româniei la nivelul uniunii europene, aprobată prin legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ...
Monitorul Oficial 837 din 01 Septembrie 2021 (M. Of. 837/2021)
DECIZIA nr. 195 din 18 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (5) teza a doua din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 837 din 1 septembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 834 din 31 August 2021 (M. Of. 834/2021)
ORDONANŢĂ nr. 18 din 30 august 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 834 din 31 august 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. v.2 şi 4 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 4 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:"h) audit clinic - o metodă de îmbunătăţire a calităţii asistenţei medicale şi a rezultatelor acesteia prin revizuirea sistematică a practicilor ...
Monitorul Oficial 778 din 12 August 2021 (M. Of. 778/2021)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 778 din 12 august 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 59/2021 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 639 din 29 iunie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 249 din 12 martie 2021, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea camerei deputaţilor nr. 32/2021 privind modificarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în ...
Monitorul Oficial 776 din 11 August 2021 (M. Of. 776/2021)
ORDIN nr. 1.049 din 2 august 2021 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 776 din 11 august 2021
În temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6 alin. (3) lit. d), art. 11^1 alin. (2),art. 24 alin. (5),art. 48 alin. (4) şi art. 57 dinordonanţa guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:art. inormele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin ordonanţa guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, publicat în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 749 din 02 August 2021 (M. Of. 749/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 19 octombrie 1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 749 din 2 august 2021
^1) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 80/2021 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 384 din 13 aprilie 2021, dându-se textului o nouă numerotare. ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 601 din 26 septembrie 2013 şi anterior a mai fost modificată prin art. 74 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 728 din 26 Iulie 2021 (M. Of. 728/2021)
DECIZIA nr. 514 din 14 iulie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 728 din 26 iulie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 719 bis din 22 Iulie 2021 (M. Of. 719 bis/2021)
ANEXE din 10 iulie 2021 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 187/2014 EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 719 bis din 22 iulie 2021
──────────conţinute de ordinul nr. 100 din 10 iulie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 719 din 22 iulie 2021. ──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice aprobate prin omai nr. 187/2014)cadrul specific privind operaţiunile supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul afacerilor interne┌────┬─────┬───────────────────┬─────────────────────┬──────────────────────┐│ │nr. │ │ │ ...
Monitorul Oficial 717 din 21 Iulie 2021 (M. Of. 717/2021)
DECIZIA nr. 297 din 6 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 717 din 21 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 709 din 16 Iulie 2021 (M. Of. 709/2021)
DECIZIA nr. 289 din 27 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), ale art. 7 alin. (1) şi (3), ale art. 8 şi ale art. 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 709 din 16 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...