Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Tender - S.A. din Timişoara, prin administrator special Sorin Ciucă şi prin administrator judiciar Alfa & Quantum Consulting - S.P.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 4.452/337/2018 al Judecătoriei Zalău. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 965D/2019. 2. La apelul nominal răspunde pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate domnul avocat Emilian Jurescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 966D/2019, nr. 1.551D/2019, nr. 1.552D/2019, nr. 1.568D/2019, nr. 1.648D/2019, nr. 2.221D/2019, nr. 2.269D/2019, nr. 2.384D/2019, nr. 2.557D/2019, nr. 2.601D/2019 şi nr. 2.602D/2019, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, fiind ridicată de aceeaşi autoare, în dosarele nr. 4.449/337/2018, nr. 4.454/337/2018 şi nr. 4.450/337/2018 ale Judecătoriei Zalău, în dosarele nr. 30.297/325/2018 şi nr. 30.300/325/2018 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 30.378/325/2018, nr. 33.284/325/2018, nr. 30.230/325/2018 şi nr. 11.587/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.035/325/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 35.279/212/2018 al Judecătoriei Constanţa. 4. La apelul nominal efectuat în dosarele nr. 966D/2019, nr. 1.551D/2019, nr. 1.552D/2019, nr. 1.568D/2019, nr. 1.648D/2019, nr. 2.221D/2019, nr. 2.269D/2019, nr. 2.384D/2019, nr. 2.557D/2019, nr. 2.601D/2019 şi nr. 2.602D/2019 răspunde, de asemenea, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Emilian Jurescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că în toate dosarele Curţii Constituţionale mai sus menţionate, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică a depus concluzii scrise în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 965D/2019, nr. 966D/2019, nr. 1.551D/2019, nr. 1.552D/2019, nr. 1.568D/2019, nr. 1.648D/2019, nr. 2.221D/2019, nr. 2.269D/2019, nr. 2.384D/2019, nr. 2.557D/2019, nr. 2.601D/2019 şi nr. 2.602D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public şi avocatul prezent sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispune conexarea dosarelor nr. 966D/2019, nr. 1.551D/2019, nr. 1.552D/2019, nr. 1.568D/2019, nr. 1.648D/2019, nr. 2.221D/2019, nr. 2.269D/2019, nr. 2.384D/2019, nr. 2.557D/2019, nr. 2.601D/2019 şi nr. 2.602D/2019 la Dosarul nr. 965D/2019, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent care, în prealabil, face referire la un alt dosar aflat pe rolul Curţii Constituţionale, şi anume Dosarul nr. 618D/2019, cu un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune şi conexarea acestuia cu celelalte dosare anterior strigate. Curtea respinge o atare cerere de conexare, având în vedere faptul că Dosarul nr. 618D/2019 nu se află pe rol la acest termen de judecată, aflându-se într-un alt stadiu procesual. 8. Pe fondul cauzei, reprezentantul convenţional al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. În acest context, face referire la practica instanţei de contencios constituţional, şi anume la Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, prin care Curtea a reţinut „că atât debitorul, cât şi creditorul trebuie să aibă reprezentarea clară a acţiunilor pe care le întreprind, precum şi a efectelor acestora. Înclinarea balanţei în favoarea creditorilor sau a debitorilor în cursul procedurilor deja începute este de natură să lezeze grav drepturile lor substanţiale şi interesele legitime. Tocmai de aceea legiuitorul constituant a interzis, cu valoare de principiu, aplicarea retroactivă a legii civile, pentru a se evita astfel de situaţii dăunătoare“. Arată că, având în vedere art. 6 şi art. 24 din Codul civil, potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a legii noi, prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ar trebui să se aplice doar acelor executări silite începute după data intrării sale în vigoare. 9. Menţionează, de altfel, că o altă ordonanţă de urgenţă prin care s-a încercat modificarea şi completarea legii insolvenţei, în sensul admiterii executărilor silite individuale ale organelor fiscale, este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, aprobată prin Legea nr. 113/2020. Însă, ca urmare a practicii constante a instanţelor de judecată, potrivit cărora ordonanţa precitată nu se aplică procedurilor de insolvenţă deschise înainte de data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe, dar şi datorită intervenţiilor Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), legiuitorul a considerat necesar să abroge această posibilitate de executare silită a debitorului aflat în insolvenţă. Învederează, în acest sens, că până la Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, practica Curţii Constituţionale a fost constantă, în sensul declarării neconstituţionale a normelor juridice care deturnează scopul legii insolvenţei. Aşa fiind, susţine că această manieră de legiferare, prin intermediul ordonanţei de Guvern, este contrară principiilor stipulate în legea insolvenţei, prin care legiuitorul a dorit să reglementeze, în cadrul unui singur act normativ, toate aspectele legate de insolvenţă, aducându-se atingere principiilor statuate în art. 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, şi anume maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor. Susţine, astfel, că Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, prevede valorificarea la un alt nivel decât maximizarea prevăzută de legea insolvenţei. 10. Învederează că un alt aspect important constă în contrarietatea reglementării criticate cu Directiva (UE) 2019/1.023 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019, prin care se prevede că obiectivul acestei directive este acela de a contribui la îndepărtarea obstacolelor rezultate din diferenţele dintre dispoziţiile generale legale ale insolvenţei şi procedurile naţionale referitoare la restructurare şi reorganizare, accentul punându-se pe evitarea insolvenţei. Or, în contextul în care Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 permite organului fiscal executarea silită, nu se mai poate pune problema restructurării şi reorganizării societăţilor comerciale. 11. În susţinerea argumentelor sale, avocatul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate face referire şi la Decizia nr. 17 din 20 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a subliniat că „a admite că este posibilă o astfel de executare silită de drept comun, care să aibă caracter individual, echivalează chiar cu compromiterea scopului procedurii prin suprimarea caracterului colectiv al procedurii insolvenţei, prin crearea unei breşe nepermise în natura unitară a acesteia, care constă în acceptarea ingerinţei altor proceduri acolo unde procedura specială nu prevede, prin afectarea predictibilităţii şi securităţii procedurii insolvenţei şi care se materializează în crearea unui tratament preferenţial al unora dintre creditori în defavoarea celorlalţi, cu creanţe certe şi anterioare deschiderii procedurii, înscrişi la masa credală“. Susţine, astfel, că prin această decizie, a fost examinată posibilitatea coexistenţei acestor două instituţii, respectiv insolvenţa şi executarea silită, cu condiţia ca ea să se desfăşoare de către administratorul judiciar sub supravegherea judecătorului-sindic. În fine, precizează că prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a subliniat că în procedura de recuperare a creanţelor, dispoziţiile Legii nr. 85/2006 au caracter de normă specială în raport cu dispoziţiile Codului fiscal, aplicându-se cu prioritate dispoziţiile legii insolvenţei. În susţinerea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, depune note scrise. 12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, concretizată, cu titlu exemplificativ, prin Decizia nr. 306 din 11 mai 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 13. Prin încheierile din 29 martie 2019, pronunţate în dosarele nr. 4.452/337/2018 şi nr. 4.449/337/2018, precum şi prin încheierile din 12 aprilie 2019, pronunţate în dosarele nr. 4.454/337/2018 şi nr. 4.450/337/2018, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 14. Prin încheierile din 21 mai 2019, pronunţate în dosarele nr. 30.297/325/2018 şi nr. 30.300/325/2018, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 15. Prin Încheierea din 4 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 30.378/325/2018, Încheierea din 26 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 30.230/325/2018, astfel cum a fost completată prin Încheierea de rectificare din 17 septembrie 2019, Încheierea din 11 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 33.284/325/2018, precum şi prin Încheierea din 18 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 11.587/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 16. Prin Încheierea din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.035/325/2019, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 17. Prin Încheierea nr. 13.866 din 24 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 35.279/212/2018, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatoarea Societatea Tender - S.A. din Timişoara, aflată în stare de insolvenţă, prin administrator special Ciucă Sorin şi prin administrator judiciar Alfa & Quantum Consulting - S.P.R.L. din Timişoara, cu prilejul soluţionării unor cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare formulate împotriva unor procese-verbale de sechestru pentru bunuri imobile. 19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin prevederile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, a fost modificată în mod esenţial o lege organică, respectiv Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, context în care Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea abilitarea necesară. Se arată că din analiza preambulului Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 nu reies cu claritate, într-o manieră cuantificabilă, elementele de fapt ale situaţiei extraordinare, urgente, care a impus emiterea acestei ordonanţe. 20. De asemenea, se învederează că textul de lege contestat este lipsit de claritatea, precizia şi previzibilitatea necesare, fiind în conflict cu alte prevederi din Legea nr. 85/2014 prin lipsa unor corelări legislative, context în care se ajunge ca acest text să fie aplicat inclusiv procedurilor în curs de derulare, respectiv să existe o procedură paralelă de executare individuală, de natură a deturna scopul iniţial al procedurilor de insolvenţă, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia. Astfel, se creează o breşă majoră în legătură cu caracterul concursual al procedurii insolvenţei, admiţându-se posibilitatea golirii patrimoniului debitorului insolvent pe calea unor proceduri individuale de executare şi fără şansă de redresare. Or, atât creditorii, cât şi debitorii trebuie să aibă reprezentarea clară a consecinţelor neplăţii unei creanţe curente, fără afectarea substanţei drepturilor altor creditori. În aceste condiţii, apreciază că este afectat şi principiul securităţii juridice, creându-se, astfel, un cadru diferenţiat de recuperare a creanţelor bugetare, pe de o parte - indiferent că este vorba de o creanţă anterioară deschiderii procedurii sau o creanţă acumulată după deschiderea procedurii, şi a creanţelor nebugetare, pe de altă parte, în dezacord cu caracterul concursual şi unitar al procedurii insolvenţei. 21. Aşadar, susţine că reglementarea criticată creează un tratament diferenţiat nejustificat în mod obiectiv şi raţional între creditorii bugetari cu creanţe stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, care nu sunt obligaţi nici măcar să-şi declare creanţele în tabelul preliminar de creanţe al debitorului, şi ceilalţi creditori, fie cu creanţe născute după deschiderea procedurii, fie cu creanţe anterioare, creându-se în favoarea celor dintâi premisa demarării unor executări individuale. 22. În acest context consideră că sunt afectate mecanismul concurenţial prin prisma libertăţii economice, dreptul de proprietate şi principiul egalităţii de tratament în procedura insolvenţei, prin care, la nivelul dreptului Uniunii Europene, se urmăreşte crearea unui cadru normativ care să acorde o a doua şansă societăţilor viabile aflate în dificultate. În acest context, face referire la Recomandarea Comisiei Europene privind restructurarea şi a doua şansă, precum şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia procedurilor de insolvenţă transfrontaliere, susţinând că aceasta ar putea avea înrâurire şi în cazurile naţionale. 23. Se susţine, de asemenea, faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 este contrară art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu prevede dispoziţii tranzitorii cu privire la aplicabilitatea sa, împrejurare în care instanţele de judecată interpretează că aceasta se aplică şi procedurilor de insolvenţă care erau deja deschise anterior apariţiei ordonanţei precitate. În acest context menţionează jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional considerată a fi relevantă în speţa de faţă, respectiv Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 24. Concluzionând, susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care s-ar interpreta că acestea ar viza şi procedurile de insolvenţă deschise anterior Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 sau ar putea viza bunuri asupra cărora au fost constituite anterior drepturi de preferinţă pentru garantarea unor creanţe anterioare deschiderii procedurii, bunuri necesare reorganizării, şi/sau contul unic de insolvenţă. 25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosare, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017, potrivit cărora "(1) Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 266^1 datorate de debitorii declaraţi insolvenţi se realizează potrivit dispoziţiilor prezentului cod.(2) Prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent." Prevederile art. 220 alin. (8) şi cele ale art. 266^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, la care fac trimitere prevederile de lege criticate, au următorul cuprins: - Art. 220 alin. (8): „Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, revine organului de executare silită competent potrivit art. 30 în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.“; – Art. 266^1: "(1) Prezentul capitol se aplică pentru executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, astfel: a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material; b) amenzi; c) cheltuieli judiciare; d) sume confiscate.(2) Prin cazuri speciale de executare în sensul prezentului capitol se înţelege cazurile date în competenţa organului de executare prevăzut la art. 220 alin. (2^1) lit. a)." 29. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată, însă, că, în realitate, obiectul excepţiei asupra căruia urmează a se pronunţa îl constituie prevederile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, în ansamblul său. 30. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi cea privind principiul securităţii raporturilor juridice, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 alin. (6) privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia şi libertatea comerţului. De asemenea, se invocă încălcarea prevederilor art. 1 privind dreptul de proprietate din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a celor ale art. 1 privind interzicerea discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie. 31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai constituit recent obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi convenţionale, în acest sens fiind Decizia nr. 90 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 26 mai 2021 şi Decizia nr. 306 din 11 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 5 iulie 2021, prin care Curtea a statuat în sensul constituţionalităţii acesteia. 32. Astfel, prin jurisprudenţa precitată, referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la dispoziţiile art. 115 din Constituţie, Curtea a reţinut că adoptarea unor ordonanţe simple are loc în virtutea unei legi de abilitare a Guvernului de a emite astfel de acte normative între sesiunile parlamentare, fiind vorba de o delegare dată Guvernului de către Parlament prin lege, în vreme ce adoptarea ordonanţelor de urgenţă are loc în temeiul delegării legislative constituţionale, fără a fi necesară o lege de abilitare, cu îndeplinirea altor condiţii, prevăzute expres de art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentală. În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin (1)-(3) din Constituţie, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. 33. Examinând cadrul legislativ incident în materie, Curtea a observat că prin Legea nr. 161/2017, adoptată în temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţie, Guvernul a fost abilitat ca, de la data intrării în vigoare a acestei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2017 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2017, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Astfel, prevederile art. 266^3 au fost introduse în Legea nr. 207/2015 prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, ordonanţă adoptată în virtutea dispoziţiilor art. 108 din Constituţie referitor la actele Guvernului, precum şi ale art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi care prevede: „I. Finanţe publice şi economie: (...) 9. modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;“. 34. Curtea a reţinut că obiectul de reglementare al Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 îl constituie modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi, pe lângă alte modificări aduse acestei legi, astfel cum reiese din expunerea de motive, s-a procedat la completarea prevederilor art. 266 din Codul de procedură fiscală în vederea clarificării unor aspecte generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care judecătorul-sindic admite în parte creanţele fiscale solicitate de organul fiscal pentru a fi înscrise la masa credală, pe baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în acest sens. Astfel, în contextul legislativ dat de legislaţia în materie fiscală şi în materia insolvenţei, anterioară modificărilor operate prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, debitorul era obligat doar la acoperirea creanţelor admise la masa credală, iar pentru diferenţa de valoare, creditorul nu mai avea dreptul de a o realiza. Prin urmare, organul fiscal trebuia să procedeze la anularea acesteia ulterior închiderii procedurii insolvenţei, atunci când creanţele nu mai erau admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia. Aceleaşi principii se aplicau şi în cazul debitorilor pentru care a fost aprobat de către judecătorul-sindic un plan de reorganizare atunci când creanţele fiscale nu erau acceptate în totalitate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat. 35. Ca atare, prin noul act normativ reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 s-a preconizat că, pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central necuprinse în plan să nu se stingă, urmând a se proceda la scăderea acestora din evidenţa fiscală în situaţia în care planul de reorganizare a fost respectat în totalitate, iar în cazul în care acesta nu a fost respectat, aceste creanţe urmează a fi realizate. Astfel, în scopul facilitării recuperării tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea unor infracţiuni, respectiv pentru recuperarea sumelor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate, Codul de procedură fiscală a fost completat cu un nou capitol, respectiv capitolul XII^1 - Dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită, art. 266^1-266^5, prin care au fost stabilite reguli speciale, care se constituie în excepţii de la reglementările privind procedura executării silite a creanţelor în materie fiscală şi prin derogări în ceea ce priveşte materia insolvenţei, respectiv: (i) sfera de aplicare a prevederilor capitolului XII^1 (art. 266^1); (ii) modalitatea de comunicare a actelor de executare silită în cazuri speciale (art. 266^2); (iii) executarea silită în cazul debitorilor insolvenţi (art. 266^3); (iv) titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite (art. 266^4); (v) condiţiile începerii executării silite cazuri speciale (art. 266^5). 36. Cu privire la situaţiile speciale, Curtea a observat faptul că prin art. 220 alin. (2^1) din Codul de procedură fiscală este creat deja cadrul legal în ceea ce priveşte cazurile speciale de executare silită, norme ce constituie o excepţie de la prevederile art. 220 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.“ Prin art. 220 alin. (2^1) din Codul de procedură fiscală se prevede că prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se stabilesc cazurile speciale de executare silită, structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, precum şi alte organe fiscale pentru îndeplinirea unor acte de executare silită şi pentru valorificarea bunurilor confiscate, gajate/ipotecate sau sechestrate potrivit legii, prin procese electronice masive. Executarea silită în cazurile speciale care fac obiectul hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală este reglementată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 30 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 13^2 din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iulie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, structura competentă cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale este Direcţia generală executări silite cazuri speciale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. 37. În sensul mai sus enunţat, prin cazuri speciale de executare silită, astfel cum rezultă din art. 1 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015, se înţelege punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de executare, generată de: (i) hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entităţi, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală prin care s-a dispus doar recuperarea unor cheltuieli judiciare care se pun în executare de către organele fiscale centrale competente cu atribuţii în administrarea creanţelor bugetare; (ii) înscrisurile emise în materie penală de către instanţele de judecată sau de către alte organe competente potrivit legii, privind ducerea la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a măsurilor asigurătorii sau, după caz, de ridicare a acestora; (iii) alte titluri executorii prin care se stabilesc dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, dispuse, dar neindividualizate, prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, inclusiv cele prin care se stabileşte cuantumul cheltuielilor de executare silită, cele prin care se stabileşte suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prilejuite cu urmărirea bunului, precum şi deciziile de atragere a răspunderii solidare emise conform legii în scopul recuperării creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală. 38. Cu privire la dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015, Curtea a constatat că prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, executarea silită a creanţelor bugetare de natura celor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate datorate de debitorii declaraţi insolvenţi, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, se realizează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală. De asemenea, prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, în cazul debitorului care datorează sume de natura celor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent. Aşadar, prin art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 se reglementează două chestiuni: (i) faptul că executarea silită a creanţelor bugetare de natura celor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate datorate de debitorii declaraţi insolvenţi şi care sunt creanţe bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti în materie penală nu mai urmează procedurile de insolvenţă, ci se realizează potrivit procedurilor în materie fiscală; (ii) coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, nu mai revine organului de executare silită competent în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent, astfel cum prevede art. 220 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, la care face referire textul criticat, ci coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent. 39. Faţă de această împrejurare, Curtea a observat că cele prezentate mai sus sunt aspecte procedurale ce ţin de executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa. 40. Cu privire la modificarea unei legi adoptate cu majoritatea cerută pentru legi organice, Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete caracter organic, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice (Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017). De aceea, Curtea a statuat că printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, sau Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015). 41. Prin urmare, prevederile criticate vizează recuperarea creanţelor bugetare, procedură care se circumscrie fazei a doua a unui „proces“, respectiv executarea hotărârii judecătoreşti. Or, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie în virtutea cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, această reglementare cu privire la aspectele procedurale de punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, care are opţiunea în determinarea modalităţilor în care se duce la îndeplinire o hotărâre judecătorească şi de recuperare a creanţelor bugetare, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 139 din Constituţie, orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, cărora li se circumscriu şi procedurile de recuperare a creanţelor fiscale sau bugetare. Astfel, din conţinutul celor două dispoziţii constituţionale reiese că aspectele învederate se reglementează prin lege ordinară, iar nu prin lege organică. Aşadar, prevederile referitoare la stabilirea creanţelor, precum şi a ordinii acestora sunt prevederi de natura legii ordinare. 42. În aplicarea dispoziţiilor art. 56 din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 139 din Legea fundamentală, Codul de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale şi bugetare, iar unde acest cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori, context în care acesta reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel (art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 207/2015). Prin urmare, executarea silită prin care se urmăreşte valorificarea unor creanţe fiscale sau bugetare face, de principiu, obiectul unor reglementări cuprinse în Codul de procedură fiscală, prin care sunt prevăzute, la art. 220, şi aspecte cu privire la competenţa organelor îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi cu efectuarea procedurii de executare silită a unor creanţe bugetare, care se realizează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. 43. Curtea a constatat că prin normele criticate legiuitorul a dat prioritate dispoziţiilor Codului de procedură fiscală în raport cu alte acte normative, prin aplicarea principiului unicităţii reglementării în materie invocat chiar de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate prin prisma normelor de tehnică legislativă, astfel cum acesta este prevăzut de art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 44. În acest context, Curtea a reţinut că procedurile în discuţie sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare, fapt ce a permis Guvernului ca, în baza unei legi de abilitare, să le modifice prin intermediul unei ordonanţe, inclusiv să deroge de la prevederile Legii nr. 85/2014, având în vedere că şi art. 75 alin. (1) şi (2) din această lege, invocat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, prevede aspecte procedurale, respectiv faptul că „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. (...) (2) Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi;(...)“. 45. Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile criticate nu sunt contrare art. 115 din Constituţie, întrucât sunt adoptate în baza unei legi de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, nefiind necesară obligaţia Guvernului de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Problematica reglementată ce face obiectul criticii de neconstituţionalitate se circumscrie domeniului prevăzut prin art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, în ceea ce priveşte posibilitatea modificării şi completării Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aspectele legiferate fiind de domeniul legii ordinare. Prin urmare, critica referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 din Constituţie urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. 46. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a reglementării criticate în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că principiul neretroactivităţii legii semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum). Or, reglementarea criticată stabileşte normele procedurale aplicabile executării silite începute cu privire la creanţele bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti în materie penală, norme aplicabile de la data intrării în vigoare a legii noi, astfel încât nu se poate susţine că aceasta ar avea caracter retroactiv. Mai mult, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Prin urmare, Curtea a constatat că nu se poate reţine încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. 47. De asemenea, Curtea a observat că prevederile criticate sunt clare şi nu afectează nici principiul securităţii raporturilor juridice. Acestea dau prevalenţă apărării interesului public întro situaţie specială, respectiv punerea în executare a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală provenite din săvârşirea de infracţiuni, astfel: a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material; b) amenzi; c) cheltuieli judiciare; d) sume confiscate. Mai mult decât atât, ele au drept scop evitarea sustragerii de la plată a acestor sume de bani, ca urmare a unor posibile acţiuni dolosive întreprinse în desfăşurarea procedurii insolvenţei. Astfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat. Adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin Constituţie. 48. Totodată, Curtea a precizat că, în ceea ce priveşte unele aspecte care ţin de executarea silită a creanţelor fiscale sau bugetare, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, sau Decizia nr. 978 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008). Curtea a stabilit că dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecţii unor asemenea raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 830 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, sau Decizia nr. 43 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 20 martie 2013). Aceste considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte susţinerile din speţă ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că prin normele criticate se creează premisele unui tratament preferenţial în favoarea recuperării creanţelor bugetare. 49. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea a subliniat că art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie garantează dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului, iar conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. 50. De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor. Totodată, şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunţată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Prin urmare, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor de recuperare a creanţelor bugetare şi de stabilire a procedurilor insolvenţei şi cărora se circumscriu şi prevederile criticate în prezenta cauză. 51. În aceste condiţii, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 44 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie şi nici a normelor convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 52. Cât priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a observat că acestea nu au incidenţă în cauze, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. 53. Totodată, Curtea a reiterat faptul că este rolul şi obligaţia statului să depună toate diligenţele pentru realizarea şi îndeplinirea obligaţiilor legale prevăzute de lege, prin autorităţile sale ce au competenţă generală privind administrarea creanţelor fiscale şi exercitarea controlului asupra acestora, şi să nu stea în pasivitate în ceea ce priveşte stabilirea şi individualizarea obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabil bugetului statului, să acţioneze cu loialitate şi bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii, aspecte ce sunt valabile pentru toate autorităţile implicate în desfăşurarea procedurilor în materie fiscală, penală şi de insolvenţă ce au incidenţă în cauză (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 471 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 991 din 10 decembrie 2019, paragraful 27, sau Decizia nr. 534 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.172 din 3 decembrie 2020, paragraful 27). 54. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 55. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Tender - S.A. din Timişoara, prin administrator special Sorin Ciucă şi prin administrator judiciar Alfa & Quantum Consulting - S.P.R.L. din Timişoara în dosarele nr. 4.452/337/2018, nr. 4.449/337/2018, nr. 4.454/337/2018 şi nr. 4.450/337/2018 ale Judecătoriei Zalău, în dosarele nr. 30.297/325/2018 şi nr. 30.300/325/2018 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 30.378/325/2018, nr. 33.284/325/2018, nr. 30.230/325/2018 şi nr. 11.587/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.035/325/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 35.279/212/2018 al Judecătoriei Constanţa şi constată că prevederile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Zalău, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoriei Constanţa şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
