Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florea Rusu şi Emilia Rusu în Dosarul nr. 1.772/311/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.715D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus o cerere prin care solicită renunţarea la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.836D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.131 alin. (1) raportat la art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia cu sediul în Belgrad, Serbia în Dosarul nr. 10.800/3/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.048D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Marian Gheorghe în Dosarul nr. 13.242/302/2015* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 58D/2019 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Tanţa Lazăr în Dosarul nr. 6.733/233/2015 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia I civilă. 5. La apelul nominal, în Dosarul nr. 1.836D/2018, se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Valentin Găman din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, în substituirea domnului avocat Valentin Rădoi. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 2.048D/2018, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus o cerere de îndreptare a unei erori materiale, în sensul că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 7. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.836D/2018, nr. 2.048D/2018 şi nr. 58D/2019 la Dosarul nr. 1.715D/2018. 8. Atât reprezentantul părţii prezente, cât şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.836D/2018, nr. 2.048D/2018 şi nr. 58D/2019 la Dosarul nr. 1.715D/2018, care a fost primul înregistrat. 9. Preşedintele Curţii pune în discuţia reprezentantului părţii prezente şi a reprezentantului Ministerului Public cererea autorilor din Dosarul nr. 1.715D/2018 de renunţare la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate. Reprezentantul părţii prezente apreciază că cererea este inadmisibilă, iar reprezentantul Ministerului Public apreciază că odată ce a fost sesizată instanţa de contencios constituţional, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este o chestiune de ordine publică şi că, deci, nu se mai poate renunţa la ea. 10. Având în vedere prevederile art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea respinge cererea de renunţare la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente din Dosarul nr. 1.836D/2018, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a instanţei de contencios constituţional. Acesta arată că recursul nu este o cale de atac excepţională, ci una extraordinară şi că nu este permis legiuitorului să restrângă accesul la această cale de atac fără a indica o situaţie obiectivă diferită. În materia litigiilor evaluabile în bani, părţile au acces şi la recurs, în timp ce în materia arbitrajului, care vizează obligaţii evaluabile în bani, părţile nu au aceeaşi posibilitate. Or, în aceste condiţii, se ajunge la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii. 12. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că există jurisprudenţă relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017. Se mai arată că natura litigiului poate justifica excluderea de la folosirea unei căi de atac. În aceste condiţii, nu este încălcat principiul egalităţii în faţa legii, atât timp cât toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică au acces la aceleaşi căi de atac. Nu este vorba despre valoarea litigiului, ci despre natura sa, astfel încât invocarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 nu se susţine. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 21 din Constituţie, aminteşte că părţile au avut acces la apel în cadrul căruia se judecă din nou fondul, astfel că nu se poate afirma că acest articol ar fi fost încălcat. Referitor la critica raportată la art. 124, respectiv art. 129 din Constituţie, reprezentantul Ministerului Public arată că legiuitorul este competent să stabilească regulile de procedură. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin Încheierea din 17 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.772/311/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Florea Rusu şi Emilia Rusu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 14. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 10.800/3/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.131 alin. (1) raportat la art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia cu sediul în Belgrad, Serbia, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recurs. 15. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 13.242/302/2015*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Marin Marian Gheorghe, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 16. Prin Decizia civilă nr. 598R din 20 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.733/233/2015, Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Tanţa Lazăr, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor recursuri civile. 17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile criticate creează o discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materie civilă, atât între justiţiabilii care formulează acţiuni în constatare şi cei care formulează contestaţii la executare, cât şi între justiţiabilii care formulează contestaţii la executare în afara intervalului de timp prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi cei care formulează contestaţii la executare înăuntrul intervalului de timp prevăzut de aceste dispoziţii. 18. Delimitarea hotărârilor atacabile doar cu apel de cele care pot fi atacate în instanţă şi cu recurs nu este realizată conform unor criterii precise, lăsând la aprecierea discreţionară a legiuitorului care cereri beneficiază de posibilitatea accesului la toate căile de atac prevăzute de lege. 19. Discriminarea creată de dispoziţiile legale criticate nu se bazează pe nicio cauză obiectivă, ci este efectiv rezultatul hazardului ce ţine de momentul când cererea adresată justiţiei se înregistrează pe rolul instanţelor. Măsurile pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti instituite prin Legea nr. 2/2013 nu pot constitui un motiv obiectiv pentru discriminarea justiţiabililor care formulează contestaţii la executare în condiţiile în care dispoziţiile Constituţiei garantează, prin art. 124 alin. (2) că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. 20. Se mai arată, în esenţă, că prin prevederile criticate se creează o discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materie civilă între justiţiabili, în raport cu valoarea pretenţiilor. Justiţiabilii sunt lipsiţi de dreptul de a exercita o cale extraordinară de atac în vederea apărării drepturilor, a libertăţilor şi intereselor lor legitime, fără ca legiuitorul să fi avut în vedere vreun criteriu obiectiv. 21. Se mai susţine că se impune a fi analizată constituţionalitatea art. 718 din Codul de procedură civilă, în sensul dacă acesta respectă şi este în concordanţă cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, care prevede că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. 22. Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă apreciază în Dosarul nr. 1.715D/2018 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 23. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază în Dosarul nr. 1.836D/2018 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că dispoziţiile legale invocate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări şi nu contravine principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept în condiţiile în care Curtea Constituţională a statuat că este competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 24. Nu se poate vorbi de o încălcare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât statele nu sunt obligate să creeze căi de atac, cu excepţia celui de-al doilea grad de jurisdicţie în materie penală. Astfel, numai în măsura în care acestea o fac, au obligaţia, în temeiul art. 6 din Convenţie, de a asigura respectarea exigenţelor unui proces echitabil în căile de atac astfel create. 25. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază în Dosarul nr. 2.048D/2018 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 26. Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă apreciază în Dosarul nr. 58D/2019 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că textul de lege criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Aşa fiind, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este întemeiată. 27. De asemenea, se opinează că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. XVIII din Legea nr. 2/2013, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. 28. Astfel, dispoziţiile legale criticate constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. 29. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 30. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 31. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 32. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie, în Dosarul nr. 1.715D/2018 prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 coroborat cu art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în Dosarul nr. 1.836D/2018 prevederile art. 1.131 alin. (1) din Codul de procedură civilă raportat la art. 483 alin. (2) teza finală din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în Dosarul nr. 2.048D/2018, prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, iar în Dosarul nr. 58D/2019 prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte dosarele nr. 1.836D/2018 şi nr. 58D/2019, Curtea reţine că, având în vedere că procesele au început în anul 2016, respectiv 2015, aşadar, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, sub aspectul posibilităţii formulării recursului în speţă, erau aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Acestea din urmă, sub aspectul (substanţial) criticat de autorii excepţiei, au un conţinut similar cu cel cuprins la art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Diferenţa constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, în timp ce art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 se referă la aceeaşi regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv (a se vedea şi Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021). 33. Astfel, în ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la obiectul reţinut în actele de sesizare, Curtea reaminteşte cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudenţa sa, în sensul că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). 34. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, precitată). 35. În aceste condiţii, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, raportat la art. 718 alin. (1) şi la art. 1.131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevederi care au următorul cuprins: - Art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „[...] De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“; – Art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun.“; – Art. 1.131 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recunoaştere sau de executare a hotărârii arbitrale străine se soluţionează prin hotărâre dată cu citarea părţilor şi care poate fi atacată numai cu apel.“ 36. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 - Universalitatea, ale art. 16 - Egalitatea în faţa legii, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, ale art. 129 - Folosirea căilor de atac şi ale art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. Se mai invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 37. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, din perspectiva unor critici similare, constatând că prevederile legale criticate sunt constituţionale. 38. Astfel, prin Decizia nr. 771 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 iunie 2019, paragrafele 33-39, Curtea a reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale. Art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un singur grad de jurisdicţie. Totodată, s-a statuat că art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi cea a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de neconstituţionalitate. Pentru aceleaşi raţiuni, Curtea a apreciat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 124 din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008, sau Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010). 39. Curtea a reţinut că prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 se referă la faptul că în procesele începute de la data de 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare atât a Legii nr. 2/2013, cât şi a Codului de procedură civilă) şi până la data de 31 decembrie 2018 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului (a se vedea şi Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018). 40. Raportat la critica de neconstituţionalitate conform căreia legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului, Curtea a reţinut că, în noul Cod de procedură civilă, recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). 41. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 42. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39]. 43. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare a recursului împotriva hotărârilor date de instanţele de apel, în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanţă, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). 44. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea mai reţine că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens sunt şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în privinţa căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunţate în materie de carte funciară, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26 (hotărâri pronunţate în materia insolvenţei), prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcţie de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021*), paragraful 23, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, adaptate specificului materiei în care sunt edictate (a se vedea şi Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021**), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii). *) Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022. **) Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 2 februarie 2022. 45. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în privinţa dispoziţiilor art. 1.131 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 46. De asemenea, în privinţa acestor din urmă dispoziţii legale, Curtea mai reţine că legiuitorul român a ţinut cont de specificul procedurii arbitrajului, unul dintre motivele pentru care părţile unui litigiu apelează la arbitraj fiind tocmai celeritatea sporită a acestei proceduri faţă de procedura de drept comun din faţa instanţelor judecătoreşti. Astfel, legiuitorul are posibilitatea de a excepta de la recurs hotărârile în materia recunoaşterii/executării hotărârilor arbitrale străine. 47. În plus faţă de considerentele din Decizia nr. 771 din 29 noiembrie 2018, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea mai reţine că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 48. În acelaşi timp, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. 49. De asemenea, prin Decizia nr. 355 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 14 iulie 2017, paragraful 20, Curtea a reţinut că reglementarea cuprinsă în art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi al art. 715 alin. (4), care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun, nu contravine art. 16 din Constituţie, întrucât legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, justificate în mod obiectiv şi raţional, poate institui un tratament juridic diferenţiat. 50. Distinct de considerentele Deciziei nr. 355 din 11 mai 2017, precitată, Curtea reţine că legiuitorul a avut în vedere faptul că, în faza executării silite, este nevoie ca respectivul creditor să îşi recupereze rapid creanţa şi tocmai de aceea a edictat căi de atac adaptate acestei faze procesuale. 51. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. 52. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 din Constituţie, care prevăd prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din dreptul intern, întrucât nu este relevat niciun act european cu caracter obligatoriu care să susţină criticile formulate, Curtea constată că aceste norme constituţionale nu au incidenţă în materia supusă controlului. 53. Aşadar, pentru toate argumentele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 1 alin. (5), ale art. 11, ale art. 15, ale art. 16, ale art. 20, ale art. 21, ale art. 24, ale art. 124 alin. (2), ale art. 126 şi ale art. 129 şi nici prevederile art. 6 sau cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florea Rusu şi Emilia Rusu în Dosarul nr. 1.772/311/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, de Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia în Dosarul nr. 10.800/3/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, de Marin Marian Gheorghe în Dosarul nr. 13.242/302/2015* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de Tanţa Lazăr în Dosarul nr. 6.733/233/2015 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă raportat la art. 718 alin. (1) şi la art. 1.131 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport de criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Curţii de Apel Galaţi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
