Acte Monitorul Oficial emise de
Act International
Monitorul Oficial 576 din 16 August 2011 (M. Of. 576/2011)
ACORD din 2 noiembrie 2010 incheiat intre Guvernul Romaniei si Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin schimb de note verbale semnate la Bucuresti la 7 iulie 2010 si la 2 noiembrie 2010, pentru prelungirea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea in domeniul contracararii proliferarii armelor de distrugere in masa si promovarea relatiilor militare si de aparare, semnat la Washington la 30 martie 1998 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 16 august 2011
Nr. 2.010/147ambasada statelor unite ale americii la bucureşti prezintã salutul sãu ministerului afacerilor externe al româniei şi, referitor la consultãrile dintre reprezentanţii celor douã guverne, are onoarea de a propune prelungirea acordului dintre guvernul statelor unite ale americii şi guvernul româniei privind cooperarea în domeniul contracarãrii proliferãrii armelor de distrugere în masã şi promovarea relaţiilor militare şi de apãrare (acordul), semnat la 30 martie 1998, astfel cum a fost amendat, pentru o perioadã de un an, pânã la 8 iulie 2011.dacã aceastã propunere este agreatã de guvernul româniei, se propune în continuare ca aceastã notã, împreunã cu nota ce conţine ...
Monitorul Oficial 566 din 09 August 2011 (M. Of. 566/2011)
MEMORANDUM DE INTELEGERE din 31 ianuarie 2011 intre Ministerul Apararii Nationale din Romania si ministrul Apararii din Regatul Tarilor de Jos privind cooperarea in domeniul militar EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 9 august 2011
Ministerul apãrãrii naţionale din românia şi ministrul apãrãrii din regatul Ţãrilor de jos, denumiţi în continuare participanţi,luând în considerare prevederile tratatului atlanticului de nord, încheiat la 4 aprilie 1949, şi acordul dintre statele pãrţi la tratatul atlanticului de nord cu privire la statutul forţelor lor (nato sofa), încheiat la londra la 19 iunie 1951,din dorinţa de a intensifica relaţiile dintre cele douã ministere ale apãrãrii,dorind sã dezvolte şi sã consolideze cooperarea în ceea ce priveşte subiecte de interes comun,au ajuns la urmãtoarea înţelegere:art. 1obiectivele cooperãriiprezentul memorandum de înţelegere (mou) stabileşte cadrul necesar cooperãrii în domeniul militar între participanţi în domenii ...
Monitorul Oficial 557 din 05 August 2011 (M. Of. 557/2011)
AMENDAMENT nr. 4 din 30 martie 2011 convenit prin schimb de scrisori, semnate la Bucuresti la 30 martie 2011 si la Londra la 1 aprilie 2011 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 5 august 2011
Banca europeanĂ pentru reconstrucŢie Şi dezvoltareromâniaministerul finanţelor publicestr. apolodor nr. 17sectorul 5, bucureşti, românia*t* În atenţia: doamnei angela carabaş, director general direcţia generalã de trezorerie şi datorie publicã cc: compania naţionalã de autostrãzi şi drumuri naţionale din românia bd. dinicu golescu nr. 38, sectorul 1, bucureşti În atenţia: doamnei daniela draghia, director general*st*1 aprilie 2011 românia - proiectul constanţa by-pass - operaţia nr. 33.391 notificare de realocarereferitor la acordul de împrumut datat 7 decembrie 2005 (acordul de împrumut) dintre românia şi banca europeanã pentru reconstrucţie şi dezvoltare (banca) şi la acordul de proiect datat 7 decembrie 2005 (acordul de ...
Monitorul Oficial 546 din 02 August 2011 (M. Of. 546/2011)
ACORD din 28 septembrie 2006 asupra invatamantului bilingv intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Franceze EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 2 august 2011
Act momentan neintrodus
Monitorul Oficial 543 din 01 August 2011 (M. Of. 543/2011)
ACORD-CADRU din 2 martie 2011 de cooperare intre Guvernul Romaniei si Oficiul Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 1 august 2011
PreambulÎntrucât mandatul oficiului Înaltului comisar al naţiunilor unite pentru refugiaţi este de a proteja şi de a asista refugiaţii, precum şi alte persoane a cãror situaţie se încadreazã în acest mandat în întreaga lume şi de a cãuta soluţii durabile pentru situaţia lor,întrucât românia are interesul de a promova şi de a contribui la furnizarea de protecţie şi asistenţã, precum şi soluţii durabile pentru persoanele care au nevoie de protecţie internaţionalã şi alte persoane a cãror situaţie se încadreazã în mandatul oficiului Înaltului comisar al naţiunilor unite pentru refugiaţi,întrucât românia şi oficiul Înaltului comisar al naţiunilor unite pentru refugiaţi recunosc ...
Monitorul Oficial 542 din 01 August 2011 (M. Of. 542/2011)
PROTOCOLUL din 15 februarie 2011 celei de-a opta reuniuni a Comisiei mixte romano-ungare pentru aplicarea prevederilor Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea in domeniul protectiei mediului - 14-15 februarie 2011, Oradea, Romania EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 1 august 2011
În conformitate cu prevederile art. 4 din acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului, intrat în vigoare la data de 14 decembrie 2000, în perioada 9-10 septembrie 2009 a avut loc la budapesta, în ungaria, cea de-a şaptea reuniune a comisiei mixte româno-ungare pentru protecţia mediului (denumitã în continuare comisia mixtã).de la cea de-a şaptea reuniune a comisiei mixte a avut loc câte o întâlnire a grupului bilateral de experţi pentru ocrotirea naturii, a grupului permanent de experţi pentru programe şi proiecte internaţionale, a grupului permanent de experţi pentru protecţia mediului şi a ...
Monitorul Oficial 538 din 29 Iulie 2011 (M. Of. 538/2011)
AMENDAMENT nr. 3 din 28 ianuarie 2011 la Contractul de finantare FI N. 23.371 dintre Romania si Banca Europeana de Investitii pentru Proiectul de reconstructie a drumurilor afectate de inundatii EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 29 iulie 2011
Ministerul finanŢelor publicecabinet secretar de statnr. 606.721/28 ianuarie 2011banca europeanã de investiţii*t*În atenţia: domnului cormac murphy, şef de divizie, românia şi ciprudoamnei milena messori, şef birou - bucureşti*st*subiect: amendamentul nr. 3 la contractul de finanţare fi n. 23.371 dintre românia şi banca europeanã de investiţii pentru proiectul de reconstrucţie a drumurilor afectate de inundaţiifacem referire la acordul de împrumut menţionat mai sus, cu modificãrile ulterioare.Ţinând cont de faptul cã proiectul menţionat mai sus nu a fost finalizat în termenele-limitã iniţiale, compania naţionalã de autostrãzi şi drumuri naţionale din românia (cnadnr), precum şi ministerul transporturilor şi infrastructurii ne-au rugat sã contactãm ...
Monitorul Oficial 534 din 28 Iulie 2011 (M. Of. 534/2011)
AMENDAMENT din 21 aprilie 2010 la Acordul-cadru de imprumut din data de 14 mai 2007 destinat Proiectului F/P 1572 (2006) privind finalizarea constructiei, renovarea sau reabilitarea cladirilor culturale de interes public din Romania (Proiectul) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 28 iulie 2011
F/p 1572/2006întreromânia, reprezentatã de ministerul finanţelor publice (denumit în continuare Împrumutatul) (împreunã cu bdce, denumite în continuare pãrţile), şibanca de dezvoltare a consiliului europei (denumitã în continuare bdce)având în vedere scrisoarea Împrumutatului din data de 11 iunie 2009, prin care s-a solicitat un amendament la acordulcadru de împrumut dintre pãrţi, din data de 14 mai 2007 (acordul-cadru de împrumut), pentru reflectarea actualizãrii obiectivelor proiectului, a costului planificat şi a graficului de lucrãri şi, în consecinţã, a datei-limitã de tragere, pãrţile convin sã modifice acordul-cadru de împrumut dupã cum urmeazã:1. articolul 3.3: "data anticipatã de finalizare a proiectului şi data-limitã de ...
AMENDAMENT din 22 decembrie 2010 prin schimb de scrisori la Acordul-cadru de imprumut dintre Romania si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 28 iulie 2011
Ministerul finanŢelor publicecabinet secretar de stat*t* 22 decembrie 2010domnului raphael alomar, guvernatorbanca de dezvoltare a consiliului europei*st*ref.: amendament la f/p 1572 - proiectul privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clãdirilor culturale de interes public din româniaamendament la acordul-cadru de împrumutstimate domnule guvernator,În primul rând dorim sã reînnoim aprecierile noastre profunde faţã de flexibilitatea şi suportul dumneavoastrã continuu în a rãspunde nevoilor specifice ale româniei.În acest context, având în vedere stadiul actual al obiectivelor proiectului menţionat mai sus, în vederea asigurãrii finalizãrii cu succes a acestora, la cererea ministerului culturii şi patrimoniului naţional, vã rugãm sã fiţi de acord cu amendarea ...
Monitorul Oficial 515 din 21 Iulie 2011 (M. Of. 515/2011)
CONVENTIA EUROPEANA REVIZUITA din 4 martie 2009 in materia adoptiei de copii, adoptata la Strasbourg la 27 noiembrie 2008*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 21 iulie 2011
---------*) traducere strasbourg, 27 noiembrie 2008preambulstatele membre ale consiliului europei şi celelalte semnatare ale prezentei convenţii,având în vedere cã scopul consiliului europei este de a realiza o uniune mai strânsã între membrii sãi în vederea salvgardãrii şi promovãrii idealurilor şi a principiilor care reprezintã patrimoniul lor comun,având în vedere cã, deşi instituţia adopţiei copiilor se regãseşte în legislaţia tuturor statelor membre ale consiliului europei, existã încã în aceste ţãri opinii divergente asupra principiilor care ar trebui sã guverneze adopţia, precum şi deosebiri în privinţa procedurii de adopţie şi a efectelor juridice ale adopţiei,luând în considerare convenţia organizaţiei naţiunilor unite cu privire ...