Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din norme noiembrie 2013 Twitter Facebook

Acte norme noiembrie 2013





Monitorul Oficial 729 din 27 Noiembrie 2013 (M. Of. 729/2013)

NORME din 10 octombrie 2013 privind procedura de aplicare a sanctiunilor administrative de suspendare sau retragere a certificatului de agreare, in cazul constatarii nerespectarii criteriilor si conditiilor privind acordarea acestuia EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 729 din 27 noiembrie 2013

Art. 1În cazul nerespectării prevederilor legale privind examinarea medicală şi/sau psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor, direcţia de specialitate din cadrul ministerului transporturilor, în baza controalelor efectuate, propune conducerii ministerului următoarele sancţiuni administrative:- notificarea cu avertisment;- suspendarea certificatului de agreare pe o perioadă de 90 de zile;- retragerea certificatului de agreare.art. 2sancţiunea "notificarea cu avertisment" se aplică pentru nerespectarea următoarelor prevederi legale:a) afişarea la loc vizibil a programului de lucru destinat activităţilor de examinare medicală şi psihologică pentru personalul din transporturi cu atribuţii în siguranţa transporturilor;b) solicitarea declaraţiei pe propria răspundere a persoanelor examinate din care să reiasă ...

Monitorul Oficial 714 din 20 Noiembrie 2013 (M. Of. 714/2013)

NORMA DE METROLOGIE LEGALA NML 082-13 din 13 noiembrie 2013 "Echipamente electronice pentru masurarea lemnului rotund" EMITENT: BIROUL ROMAN DE METROLOGIE LEGALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 20 noiembrie 2013

1. domeniu de aplicare1.1. prezenta normă de metrologie legală stabileşte cerinţele metrologice şi tehnice aplicabile echipamentelor electronice pentru măsurarea lemnului rotund, utilizate în măsurări de interes public. În sensul prezentei norme, măsurările de interes public sunt acele măsurări efectuate în scopul asigurării eficacităţii supravegherii fiscale (stabilirea unor impozite, taxe, amenzi, penalizări şi altele asemenea) şi cele efectuate în scopul asigurării corectitudinii tranzacţiilor comerciale în care sunt utilizate astfel de echipamente şi a protecţiei consumatorilor (comercializarea directă a produselor şi mărfurilor). totodată, prezenta normă stabileşte şi reguli generale privind atestarea legalităţii echipamentelor electronice pentru măsurarea lemnului rotund, denumite în continuare echipamente.1.2. ...

Monitorul Oficial 715 din 20 Noiembrie 2013 (M. Of. 715/2013)

NORMA nr. 15 din 8 noiembrie 2013 pentru modificarea art. 29 alin. (2) din Normele privind autorizarea si functionarea asiguratorilor, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 16/2012 EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 20 noiembrie 2013

Potrivit hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere financiară din data de 6 noiembrie 2013 prin care s-a aprobat modificarea normelor privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, puse în aplicare prin ordinul preşedintelui comisiei de supraveghere a asigurărilor nr. 16/2012, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 5 lit. b) şi ale art. 12 din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. b), art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2) din ...

Monitorul Oficial 705 din 18 Noiembrie 2013 (M. Of. 705/2013)

NORME METODOLOGICE din 6 noiembrie 2013 de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 18 noiembrie 2013

Cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme, reglementează punerea în aplicare a prevederilor legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, denumită în continuare lege.art. 2(1) formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie, prevăzută la art. 1 din lege, se organizează la iniţiativa angajatorilor, de furnizori de formare profesională autorizaţi în condiţiile ordonanţei guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumiţi în continuare furnizori de formare.(2) formarea profesională prin ucenicie cuprinde pregătirea teoretică şi pregătirea practică, în conformitate cu prevederile ordonanţei guvernului ...

Monitorul Oficial 700 din 14 Noiembrie 2013 (M. Of. 700/2013)

NORMA nr. 14 din 2013 privind investitiile organismelor de plasament colectiv in instrumente ale pietei monetare de tipul biletelor la ordin EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 14 noiembrie 2013

Art. 1prezenta normă stabileşte reguli care trebuie respectate în situaţia în care un organism de plasament colectiv, denumit în continuare o.p.c., realizează o investiţie în instrumente ale pieţei monetare de tipul biletelor la ordin.art. 2(1) un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, denumit în continuare o.p.c.v.m., poate investi în instrumente ale pieţei monetare, altele decât cele prevăzute la art. 82 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, denumită în continuare oug ...

Monitorul Oficial 686 din 08 Noiembrie 2013 (M. Of. 686/2013)

NORMA nr. 1 din 31 octombrie 2013 privind operatiunile cu numerar ale institutiilor de credit si Trezoreriei Statului in relatia cu Banca Nationala a Romaniei si decontarea acestora EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 8 noiembrie 2013

Având în vedere prevederile art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (1) şi (2) din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei, ale art. 101 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din legea nr. 312/2004,banca naţională a româniei emite următoarea normă:cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta normă stabileşte principiile şi modul de desfăşurare a operaţiunilor cu numerar, efectuate în monedă naţională, de instituţiile de credit şi trezoreria ...

Monitorul Oficial 679 din 05 Noiembrie 2013 (M. Of. 679/2013)

NORMA nr. 13 din 2013 referitoare la procedura intermediara privind distributia catre investitorii profesionali din Romania a titlurilor de participare emise de fondurile de investitii alternative administrate in alte state membre ale Uniunii Europene, precum si administrarea de catre un administrator de fonduri de investitii alternative dintr-un stat membru a unui alt organism de plasament colectiv din Romania EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 5 noiembrie 2013

Art. 1 (1) prevederile prezentei norme sunt aplicabile administratorilor fondurilor de investiţii alternative (afia) din alte state membre ale uniunii europene care intenţionează distribuţia în românia, exclusiv către investitorii profesionali a titlurilor de participare emise de fonduri de investiţii alternative (fia) administrate în alte state membre şi/sau administrarea unui alt organism de plasament colectiv (aopc) din românia, până la momentul intrării în vigoare a actului normativ de transpunere în legislaţia naţională a directivei 2011/61/ue a parlamentului european şi a consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a directivelor 2003/41/ce ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016