Monitorul Oficial 905 din 20 Decembrie 2011
Monitorul Oficial 905 din 20 Decembrie 2011 (M. Of. 905/2011)
1. DECRET nr. 975 din 20 decembrie 2011 privind promulgarea Legii asistentei sociale EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 905 din 20 decembrie 2011
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã,preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea asistenţei sociale şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei traian bÃsescubucureşti, 20 decembrie 2011nr. 975 -----
2. LEGE nr. 292 din 20 decembrie 2011 asistentei sociale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 905 din 20 decembrie 2011
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege reglementeazã cadrul general de organizare, funcţionare şi finanţare a sistemului naţional de asistenţã socialã în românia.art. 2(1) sistemul naţional de asistenţã socialã reprezintã ansamblul de instituţii, mãsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi societatea civilã intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlãturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socialã a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitãţilor.(2) sistemul naţional de asistenţã socialã intervine subsidiar sau, dupã caz, complementar sistemelor de asigurãri sociale şi se compune din sistemul de beneficii ...
3. DECIZIE nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 905 din 20 decembrie 2011
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi ale art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã, la data de 18 octombrie 2011, un grup de 139 de deputaţi a solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 5.618 din 18 octombrie 2011 şi constituie obiectul dosarului nr. 1.187a/2011.aceastã sesizare a ...