Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 292 din 20 decembrie 2011  asistentei sociale    Twitter Facebook
Cautare document

LEGE nr. 292 din 20 decembrie 2011 asistentei sociale

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 905 din 20 decembrie 2011

    Parlamentul României adoptã prezenta lege.

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prezenta lege reglementeazã cadrul general de organizare, funcţionare şi finanţare a sistemului naţional de asistenţã socialã în România.
    ART. 2
    (1) Sistemul naţional de asistenţã socialã reprezintã ansamblul de instituţii, mãsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi societatea civilã intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlãturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socialã a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitãţilor.
    (2) Sistemul naţional de asistenţã socialã intervine subsidiar sau, dupã caz, complementar sistemelor de asigurãri sociale şi se compune din sistemul de beneficii de asistenţã socialã şi sistemul de servicii sociale.
    (3) Asistenţa socialã, prin mãsurile şi acţiunile specifice, are drept scop dezvoltarea capacitãţilor individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calitãţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socialã.
    (4) Mãsurile şi acţiunile de asistenţã socialã se realizeazã astfel încât:
    a) beneficiile de asistenţã socialã şi serviciile sociale sã constituie un pachet unitar de mãsuri corelate şi complementare;
    b) serviciile sociale sã primeze faţã de beneficiile de asistenţã socialã, în cazul în care costul acestora şi impactul asupra beneficiarilor este similar;
    c) sã fie evaluate periodic din punctul de vedere al eficacitãţii şi eficienţei lor pentru a fi permanent adaptate şi ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor;
    d) sã contribuie la inserţia pe piaţa muncii a beneficiarilor;
    e) sã previnã şi sã limiteze orice formã de dependenţã faţã de ajutorul acordat de stat sau de comunitate.
    (5) Beneficiile de asistenţã socialã şi serviciile sociale sunt reglementate prin legi speciale.
    ART. 3
    (1) Responsabilitatea privind dezvoltarea propriilor capacitãţi de integrare socialã şi implicarea activã în soluţionarea situaţiilor de dificultate revine fiecãrei persoane, precum şi familiei acesteia, autoritãţile statului intervenind prin crearea de oportunitãţi egale şi, în subsidiar, prin acordarea de beneficii de asistenţã socialã şi servicii sociale adecvate.
    (2) Statul, prin autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, îşi asumã responsabilitatea de realizare a mãsurilor şi acţiunilor prevãzute în actele normative privind beneficiile de asistenţã socialã şi serviciile sociale.
    (3) Statul, prin politicile publice din domeniul serviciilor sociale, contribuie la promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor beneficiarilor la o viaţã independentã, împlinitã şi demnã, precum şi la facilitarea participãrii acestora la viaţa socialã, economicã, politicã şi culturalã.
    (4) Autoritãţile administraţiei publice centrale asigurã elaborarea cadrului legislativ în domeniul asistenţei sociale, pentru susţinerea categoriilor defavorizate, combaterea sãrãciei şi a riscului de excluziune socialã, dezvoltarea politicilor de susţinere a familiei pe parcursul întregului ciclu de viaţã a membrilor acesteia, precum şi transferul cãtre autoritãţile administraţiei publice locale şi societatea civilã, inclusiv cãtre instituţiile de cult recunoscute de lege, a atribuţiilor şi mijloacelor financiare necesare acţiunilor de asistenţã socialã, prevãzute prin legile speciale.
    ART. 4
    (1) Toţi cetãţenii români care se aflã pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetãţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetãţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi strãinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul la asistenţã socialã, în condiţiile legislaţiei române, precum şi ale reglementãrilor Uniunii Europene şi ale acordurilor şi tratatelor la care România este parte.
    (2) Persoanele prevãzute la alin. (1) au dreptul de a fi informate asupra conţinutului şi modalitãţilor de acordare a mãsurilor şi acţiunilor de asistenţã socialã.
    (3) Dreptul la asistenţã socialã se acordã la cerere sau din oficiu, dupã caz, în conformitate cu prevederile legii.
    ART. 5
    Sistemul naţional de asistenţã socialã se întemeiazã pe urmãtoarele valori şi principii generale:
    a) solidaritatea socialã, potrivit cãreia întreaga comunitate participã la sprijinirea persoanelor vulnerabile care necesitã suport şi mãsuri de protecţie socialã pentru depãşirea sau limitarea unor situaţii de dificultate, în scopul asigurãrii incluziunii sociale a acestei categorii de populaţie;
    b) subsidiaritatea, potrivit cãreia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea localã şi structurile ei asociative şi, complementar, statul;
    c) universalitatea, potrivit cãreia fiecare persoanã are dreptul la asistenţã socialã, în condiţiile prevãzute de lege;
    d) respectarea demnitãţii umane, potrivit cãreia fiecãrei persoane îi este garantatã dezvoltarea liberã şi deplinã a personalitãţii, îi sunt respectate statutul individual şi social şi dreptul la intimitate şi protecţie împotriva oricãrui abuz fizic, psihic, intelectual, politic sau economic;
    e) abordarea individualã, potrivit cãreia mãsurile de asistenţã socialã trebuie adaptate situaţiei particulare de viaţã a fiecãrui individ; acest principiu ia în considerare caracterul şi cauza unor situaţii de urgenţã care pot afecta abilitãţile individuale, condiţia fizicã şi mentalã, precum şi nivelul de integrare socialã a persoanei; suportul adresat situaţiei de dificultate individualã constã inclusiv în mãsuri de susţinere adresate membrilor familiei beneficiarului;
    f) parteneriatul, potrivit cãruia autoritãţile publice centrale şi locale, instituţiile publice şi private, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de cult recunoscute de lege, precum şi membrii comunitãţii stabilesc obiective comune, conlucreazã şi mobilizeazã toate resursele necesare pentru asigurarea unor condiţii de viaţã decente şi demne pentru persoanele vulnerabile;
    g) participarea beneficiarilor, potrivit cãreia beneficiarii participã la formularea şi implementarea politicilor cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor individualizate de suport social şi se implicã activ în viaţa comunitãţii, prin intermediul formelor de asociere sau direct, prin activitãţi voluntare desfãşurate în folosul persoanelor vulnerabile;
    h) transparenţa, potrivit cãreia se asigurã creşterea gradului de responsabilitate a administraţiei publice centrale şi locale faţã de cetãţean, precum şi stimularea participãrii active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;
    i) nediscriminarea, potrivit cãreia persoanele vulnerabile beneficiazã de mãsuri şi acţiuni de protecţie socialã fãrã restricţie sau preferinţã faţã de rasã, naţionalitate, origine etnicã, limbã, religie, categorie socialã, opinie, sex ori orientare sexualã, vârstã, apartenenţã politicã, dizabilitate, boalã cronicã necontagioasã, infectare HIV sau apartenenţã la o categorie defavorizatã;
    j) eficacitatea, potrivit cãreia utilizarea resurselor publice are în vedere îndeplinirea obiectivelor programate pentru fiecare dintre activitãţi şi obţinerea celui mai bun rezultat în raport cu efectul proiectat;
    k) eficienţa, potrivit cãreia utilizarea resurselor publice are la bazã respectarea celui mai bun raport cost-beneficiu;
    l) respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit cãreia fiecare persoanã are dreptul de a face propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurându-se cã aceasta nu ameninţã drepturile sau interesele legitime ale celorlalţi;
    m) activizarea, potrivit cãreia mãsurile de asistenţã socialã au ca obiectiv final încurajarea ocupãrii, în scopul integrãrii/reintegrãrii sociale şi creşterii calitãţii vieţii persoanei, şi întãrirea nucleului familial;
    n) caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistenţã socialã, potrivit cãruia pentru aceeaşi nevoie sau situaţie de risc social se poate acorda un singur beneficiu de acelaşi tip;
    o) proximitatea, potrivit cãreia serviciile sunt organizate cât mai aproape de beneficiar, pentru facilitarea accesului şi menţinerea persoanei cât mai mult posibil în propriul mediu de viaţã;
    p) complementaritatea şi abordarea integratã, potrivit cãrora, pentru asigurarea întregului potenţial de funcţionare socialã a persoanei ca membru deplin al familiei, comunitãţii şi societãţii, serviciile sociale trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului şi acordate integrat cu o gamã largã de mãsuri şi servicii din domeniul economic, educaţional, de sãnãtate, cultural etc.;
    q) concurenţa şi competitivitatea, potrivit cãrora furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi trebuie sã se preocupe permanent de creşterea calitãţii serviciilor acordate şi sã beneficieze de tratament egal pe piaţa serviciilor sociale;
    r) egalitatea de şanse, potrivit cãreia beneficiarii, fãrã niciun fel de discriminare, au acces în mod egal la oportunitãţile de împlinire şi dezvoltare personalã, dar şi la mãsurile şi acţiunile de protecţie socialã;
    s) confidenţialitatea, potrivit cãreia, pentru respectarea vieţii private, beneficiarii au dreptul la pãstrarea confidenţialitãţii asupra datelor personale şi informaţiilor referitoare la viaţa privatã şi situaţia de dificultate în care se aflã;
    t) echitatea, potrivit cãreia toate persoanele care dispun de resurse socioeconomice similare, pentru aceleaşi tipuri de nevoi, beneficiazã de drepturi sociale egale;
    u) focalizarea, potrivit cãreia beneficiile de asistenţã socialã şi serviciile sociale se adreseazã celor mai vulnerabile categorii de persoane şi se acordã în funcţie de veniturile şi bunurile acestora;
    v) dreptul la liberã alegere a furnizorului de servicii, potrivit cãruia beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia are dreptul de a alege liber dintre furnizorii acreditaţi.
    ART. 6
    În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarea semnificaţie:
    a) acreditarea reprezintã un proces de certificare a îndeplinirii de cãtre furnizori şi serviciile sociale acordate a criteriilor, indicatorilor, precum şi a standardelor de calitate reglementate pentru fiecare tip de serviciu;
    b) ancheta socialã este o metodã de investigaţie întemeiatã pe diferite tehnici de culegere şi de prelucrare a informaţiei, în scopul analizei situaţiei sociale şi economice a persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunitãţilor;
    c) beneficiile de asistenţã socialã sunt mãsuri de redistribuire financiarã/materialã destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevãzute de lege;
    d) beneficiarul reprezintã persoana care primeşte beneficii de asistenţã socialã şi/sau, dupã caz, servicii sociale;
    e) comunitatea localã reprezintã membrii organizaţi ai colectivitãţii locale, formele de asociere a acestora, instituţiile administraţiei publice locale, precum şi alte instituţii şi servicii publice ori private de interes local;
    f) contractarea serviciilor sociale reprezintã procedura de achiziţionare/concesionare a serviciilor sociale, în baza unui contract, încheiat în condiţiile legii, de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale;
    g) deficienţa este consecinţa pierderii sau a unei anormalitãţi a structurii corpului ori a unei funcţii fiziologice;
    h) dizabilitatea este termenul generic pentru afectãri, limitãri ale activitãţii şi restricţii în participare, în contextul interacţiunii dintre individul care are o problemã de sãnãtate şi factorii contextuali în care se regãseşte, respectiv factorii de mediu şi personali;
    i) costul standard reprezintã suma minimã aferentã cheltuielilor anuale necesare furnizãrii serviciilor sociale, calculatã pentru un beneficiar/tipuri de servicii sociale, potrivit standardelor minime de calitate şi/sau altor criterii prevãzute de lege. În legislaţia actualã se utilizeazã ca termen echivalent standardul minim de cost;
    j) dezvoltarea comunitarã reprezintã procesul prin care o comunitate îşi identificã anumite probleme prioritare, se implicã şi coopereazã în rezolvarea lor, folosind preponderent resurse interne;
    k) domiciliul reprezintã adresa la care persoana declarã cã are locuinţa principalã, trecutã şi în documentul de identitate al persoanei;
    l) economia socialã reprezintã un sector ce cuprinde activitãţi economice care, în subsidiar şi cu condiţia menţinerii performanţei economice, includ obiective de tip social;
    m) eligibilitatea reprezintã setul de condiţii obligatorii care trebuie sã fie îndeplinite de cãtre potenţialul beneficiar pentru a putea fi selectat în vederea acordãrii beneficiilor de asistenţã socialã şi serviciilor sociale;
    n) gãzduirea reprezintã asigurarea de cãtre instituţiile furnizoare de servicii sociale a condiţiilor de locuit şi odihnã pe o perioadã mai mare de 24 de ore;
    o) gospodãria reprezintã unitatea formatã din mai multe familii şi/sau persoane care locuiesc împreunã, contribuie împreunã la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul lor;
    p) grupul vulnerabil desemneazã persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boalã, dizabilitate, sãrãcie, dependenţã de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economicã şi socialã;
    q) incapacitatea reprezintã reducerea parţialã ori totalã a posibilitãţii de a realiza o activitate motricã, cognitivã sau un comportament;
    r) invaliditatea este o noţiune medico-juridicã ce exprimã statutul particular al unei persoane care are limitatã capacitatea de muncã şi este asiguratã în sistemul public de pensii şi care beneficiazã de drepturi conform legii;
    s) îngrijitorul formal este persoana calificatã, certificatã profesional, care asigurã îngrijirea personalã, respectiv ajutorul pentru efectuarea activitãţilor de bazã şi instrumentale ale vieţii zilnice de cãtre persoana care şi-a pierdut autonomia funcţionalã;
    ş) îngrijitorul informal este persoana necalificatã, membru al familiei, rudã sau orice altã persoanã, care asigurã îngrijirea personalã, respectiv ajutorul pentru efectuarea activitãţilor de bazã şi instrumentale ale vieţii zilnice de cãtre persoana care şi-a pierdut autonomia funcţionalã;
    t) locuirea reprezintã faptul de a trãi pe raza unei unitãţi administrativ-teritoriale fãrã a deţine o locuinţã principalã sau secundarã;
    ţ) managementul serviciilor sociale reprezintã gestionarea de cãtre conducerea desemnatã legal a activitãţilor şi resurselor materiale, umane şi financiare ale serviciului/instituţiei/unitãţii de asistenţã socialã;
    u) managementul de caz reprezintã o metodã de coordonare şi integrare a tuturor activitãţilor destinate grupurilor vulnerabile, de organizare şi gestionare a mãsurilor de asistenţã socialã specifice, realizate de cãtre asistenţii sociali şi/sau diferiţi specialişti, în acord cu obiectivele stabilite în planurile de intervenţie;
    v) mediul social de viaţã reprezintã ansamblul condiţiilor de trai în familie şi/sau gospodãrie, al relaţiilor sociale personale, inclusiv mediul în care persoana lucreazã, este educatã şi îşi desfãşoarã activitãţile sociale obişnuite;
    w) nevoia socialã reprezintã ansamblul de cerinţe indispensabile fiecãrei persoane pentru asigurarea condiţiilor strict necesare de viaţã, în vederea asigurãrii participãrii sociale sau, dupã caz, a integrãrii sociale;
    x) nevoia specialã reprezintã ansamblul de cerinţe indispensabile pentru asigurarea integrãrii sociale a persoanelor care, din cauza afecţiunilor de sãnãtate, genetice sau dobândite pe parcursul vieţii, prezintã o dizabilitate, precum şi a persoanelor care, din diverse motive de naturã socialã, sunt dezavantajate în dezvoltarea personalã;
    y) planul individualizat de asistenţã şi îngrijire este documentul elaborat de o echipã multidisciplinarã cu participarea beneficiarului/reprezentantului sãu legal, în care sunt precizate serviciile furnizate beneficiarului;
    z) persoanele fãrã adãpost reprezintã o categorie socialã formatã din persoane singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiareconomic, juridic ori din cauza unor situaţii de forţã majorã, trãiesc în stradã, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuţi, se aflã în incapacitate de a susţine o locuinţã în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se aflã în instituţii sau penitenciare de unde urmeazã ca, în termen de 2 luni, sã fie externate, respectiv eliberate şi nu au domiciliu ori reşedinţã;
    aa) persoanele cu dizabilitãţi reprezintã acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de duratã, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrãdi participarea deplinã şi efectivã a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi;
    bb) persoanele vârstnice sunt persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani;
    cc) procesul de incluziune socialã reprezintã ansamblul de mãsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupãrii forţei de muncã, locuirii, educaţiei, sãnãtãţii, informãrii-comunicãrii, mobilitãţii, securitãţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale şi asigurãrii participãrii active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societãţii;
    dd) procesul de integrare socialã reprezintã interacţiunea dintre individ sau grup şi mediul social, prin intermediul cãreia se realizeazã un echilibru funcţional al pãrţilor;
    ee) protecţia socialã se defineşte în contextul principiilor, valorilor şi tradiţiilor ce guverneazã relaţiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunitãţi şi instituţii în statele Uniunii Europene şi reprezintã un ansamblu de mãsuri şi acţiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunãstare şi securitate socialã pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. Protecţia socialã cuprinde douã componente de bazã: asigurãrile sociale în sistem contributiv şi asistenţa socialã noncontributivã;
    ff) protecţia specialã a copilului se defineşte ca fiind ansamblul de beneficii de asistenţã socialã şi servicii sociale, precum şi programe, mãsuri şi acţiuni complementare destinate îngrijirii şi dezvoltãrii copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrinţilor ori a copilului care nu poate fi lãsat în grija acestora, în vederea protejãrii intereselor sale;
    gg) reşedinţa reprezintã adresa la care persoana fizicã declarã cã are locuinţa secundarã, alta decât cea de domiciliu;
    hh) sãrãcia reprezintã starea unei/unui persoane/familii/ grup/comunitãţi manifestatã prin lipsa resurselor strict necesare cumpãrãrii bunurilor şi serviciilor considerate a asigura nivelul minim de trai într-o anumitã perioadã de timp, raportat la condiţiile socioeconomice ale societãţii. Pragul de sãrãcie reprezintã cuantificarea resurselor, iar standardele utilizate pentru stabilirea acestuia sunt influenţate de nivelul general al costului vieţii, precum şi de specificul politicilor sociale adoptate;
    ii) serviciile comunitare sunt serviciile sociale organizate într-o unitate administrativ-teritorialã organizatã la nivel de comunã, oraş, municipiu şi privesc serviciile acordate la domiciliu şi în centre de zi, precum şi serviciile rezidenţiale adresate exclusiv cetãţenilor din unitatea administrativteritorialã respectivã; sunt similare cu serviciile sociale acordate în comunitate;
    jj) situaţia de dificultate este situaţia în care se aflã o persoanã care, la un moment dat, pe parcursul ciclului de viaţã, din cauze socioeconomice, de sãnãtate şi/sau care rezultã din mediul social de viaţã dezavantajat, şi-a pierdut sau limitat propriile capacitãţi de integrare socialã; în situaţia de dificultate se pot afla familii, grupuri de persoane şi comunitãţi, ca urmare a afectãrii majoritãţii membrilor lor;
    kk) societatea civilã este formatã din persoane asociate sub diferite forme, pe baza unor interese comune, şi care îşi dedicã timpul, cunoştinţele şi experienţa pentru a-şi promova şi apãra drepturile şi interesele; formele asociative pot fi, în principal, asociaţii şi fundaţii, organizaţii sindicale şi patronale, organizaţii culturale şi de cult, precum şi grupuri comunitare informale;
    ll) standardul de cost este costul minim aferent cheltuielilor anuale necesare furnizãrii serviciilor sociale, calculat pentru un beneficiar pe tipuri de servicii sociale, potrivit standardelor minime de calitate şi/sau altor criterii prevãzute de lege;
    mm) standardul minim de calitate este un set de criterii aprobate prin acte normative obligatorii la nivel naţional a cãror aplicare asigurã un nivel minim acceptabil de performanţã al procesului de furnizare a serviciilor sociale;
    nn) structurile comunitare consultative reprezintã asocierea formalã sau informalã a unor oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti, alţi membri ai comunitãţii, în vederea sprijinirii autoritãţilor administraţiei publice locale şi furnizorilor de servicii sociale în soluţionarea nevoilor de servicii sociale ale comunitãţii;
    oo) testarea mijloacelor de existenţã a potenţialilor beneficiari de servicii sociale reprezintã procedura de evaluare a veniturilor realizate şi a bunurilor mobile şi imobile deţinute de persoanã sau familie, necesare acoperirii nevoilor de consum ale acestora;
    pp) venitul reprezintã totalitatea sumelor pe care persoana sau membrii familiei le realizeazã/primesc ca urmare a unei activitãţi salarizate, independente sau agricole, aşa cum sunt acestea definite de Codul fiscal, din valorificarea, folosirea, cedarea unor bunuri aflate în proprietate, precum şi cele care provin din drepturi de asigurãri sociale de stat, asigurãri de şomaj, asistenţã socialã, obligaţii legale de întreţinere, alte indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent ori creanţe legale;
    qq) victima traficului de persoane reprezintã persoana fizicã, subiect pasiv al faptelor de ameninţare, violenţã sau al altor forme de constrângere, rãpire, fraudã, înşelãciune şi abuz de autoritate, indiferent dacã participã sau nu în procesul penal în calitate de parte vãtãmatã;
    rr) violenţa în familie se referã la orice acţiune fizicã sau verbalã, sãvârşitã cu intenţie de cãtre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacã o suferinţã fizicã, psihicã, sexualã sau un prejudiciu material.

    CAP. II
    Sistemul de beneficii de asistenţã socialã

    SECŢIUNEA 1
    Definirea şi clasificarea beneficiilor de asistenţã socialã

    ART. 7
    Beneficiile de asistenţã socialã reprezintã o formã de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obţinute din muncã, în vederea asigurãrii unui nivel de trai minimal, precum şi o formã de sprijin în scopul promovãrii incluziunii sociale şi creşterii calitãţii vieţii anumitor categorii de persoane ale cãror drepturi sociale sunt prevãzute expres de lege.
    ART. 8
    (1) Beneficiile de asistenţã socialã, în funcţie de condiţiile de eligibilitate, se clasificã astfel:
    a) beneficii de asistenţã socialã selective, bazate pe testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei;
    b) beneficii de asistenţã socialã universale, acordate fãrã testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei;
    c) beneficii de asistenţã socialã categoriale, acordate pentru anumite categorii de beneficiari, cu sau fãrã testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure ori familiei.
    (2) Testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei, prevãzutã la alin. (1) lit. a), are în vedere:
    a) evaluarea veniturilor bãneşti reprezentate de toate veniturile realizate în ţarã sau în afara graniţei ţãrii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurãri sociale de stat, asigurãri de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii, ajutoare cu caracter permanent, alte creanţe legale;
    b) evaluarea bunurilor şi a veniturilor ce pot fi obţinute prin valorificarea/utilizarea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietate ori folosinţã.
    (3) În funcţie de scopul şi natura lor, beneficiile de asistenţã socialã prevãzute la alin. (1) lit. a) şi, dupã caz, lit. c) se acordã fie doar în baza evaluãrii veniturilor bãneşti, fie în baza evaluãrii cumulate a veniturilor bãneşti, a bunurilor şi a veniturilor ce pot fi obţinute prin valorificarea/utilizarea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietate ori folosinţã.
    ART. 9
    (1) Beneficiile de asistenţã socialã, în funcţie de scopul lor, se clasificã astfel:
    a) beneficii de asistenţã socialã pentru prevenirea şi combaterea sãrãciei şi riscului de excluziune socialã;
    b) beneficii de asistenţã socialã pentru susţinerea copilului şi familiei;
    c) beneficii de asistenţã socialã pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale;
    d) beneficii de asistenţã socialã pentru situaţii deosebite.
    (2) Beneficiile de asistenţã socialã se acordã în bani sau în naturã şi cuprind alocaţii, indemnizaţii, ajutoare sociale şi facilitãţi.
    (3) Facilitãţile prevãzute la alin. (2) se acordã pentru anumite categorii de beneficiari şi pot fi:
    a) facilitãţi reprezentate de asigurarea plãţii unor contribuţii de asigurãri sociale şi/sau asimilarea unor perioade de contribuţie;
    b) facilitãţi de acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional.
    (4) Facilitãţile prevãzute la alin. (3) pot fi completate de facilitãţi fiscale, acordate în condiţiile legii.
    (5) Beneficiile de asistenţã socialã în naturã prevãzute la alin. (2) pot fi ajutoare materiale constând în bunuri de folosinţã personalã sau îndelungatã şi alimentare, acordate individual ori în cadrul unor programe destinate facilitãrii accesului la educaţie, sãnãtate şi ocupare.
    (6) În situaţia în care persoanele cãrora li se acordã beneficiile de asistenţã socialã prevãzute la alin. (1) se încadreazã/se reîncadreazã în muncã, îşi reiau activitatea profesionalã sau încep o activitate pe cont propriu, acestea pot beneficia, dupã caz, în condiţiile prevãzute de legile speciale, de:
    a) majorãri ale beneficiului de asistenţã socialã acordat, dacã se încadreazã în condiţiile de eligibilitate;
    b) prelungirea perioadei de acordare a beneficiului de asistenţã socialã cu maximum 3 luni, începând cu luna încadrãrii în muncã;
    c) stimulente pentru suplinirea unor servicii sociale;
    d) alte drepturi prevãzute de lege.
    (7) Refuzul unui loc de muncã, al participãrii la cursuri de formare/calificare/recalificare sau la alte mãsuri active prevãzute de lege poate conduce, în condiţiile prevãzute de legile speciale, la diminuarea cuantumului beneficiului de asistenţã socialã sau la încetarea acestuia şi interdicţia de acordare a unui nou beneficiu de asistenţã socialã pe o perioadã de timp determinatã.
    (8) Angajatorii care încadreazã în muncã persoane cãrora li se acordã beneficii de asistenţã socialã pot beneficia, în condiţiile legii, de facilitãţi fiscale sau de altã naturã.
    (9) Beneficiile de asistenţã socialã finanţate din bugetul de stat şi, dupã caz, din bugetele locale se acordã sub rezerva achitãrii de cãtre beneficiar a obligaţiilor de platã faţã de bugetul local.
    ART. 10
    În funcţie de beneficiarul acestora, beneficiile de asistenţã socialã pot avea:
    a) caracter individual, acordate persoanei singure, unuia sau mai multor membri din familie a cãror nevoie identificatã constituie o situaţie particularã şi necesitã intervenţie individualizatã;
    b) caracter familial, acordate pentru creşterea calitãţii vieţii în familie şi menţinerea unui mediu familial propice realizãrii funcţiilor de bazã ale acesteia.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Categorii de beneficii de asistenţã socialã

    ART. 11
    Beneficiile de asistenţã socialã pentru prevenirea şi combaterea sãrãciei şi riscului de excluziune socialã se acordã pe perioade determinate de timp sau pentru situaţii punctuale şi pot cuprinde urmãtoarele categorii principale:
    a) ajutoare sociale susţinute din bugetul de stat, acordate focalizat, pentru categoriile de populaţie aflate în risc de sãrãcie;
    b) ajutoare sociale comunitare susţinute din bugetele locale, acordate focalizat, ca mãsuri individuale de suport pentru depãşirea unor situaţii de dificultate temporarã;
    c) ajutoare de urgenţã susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, acordate pentru situaţii datorate calamitãţilor naturale, incendiilor, accidentelor etc.;
    d) burse sociale şi ajutoare financiare pentru facilitarea accesului la educaţie, susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale;
    e) ajutoare în naturã, alimentare şi materiale, inclusiv cele acordate în cadrul programelor de sprijin educaţional pentru copiii şi tinerii proveniţi din familii defavorizate, susţinute din bugetul de stat şi/sau bugetele locale, cum ar fi programe pentru suplimente alimentare, rechizite şi alte materiale necesare în procesul de educaţie;
    f) ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiaţi, precum şi persoanelor care au obţinut protecţie subsidiarã în România, în condiţiile prevãzute de lege;
    g) facilitãţi privind utilizarea mijloacelor de transport în comun, accesul la comunicare şi informare, precum şi alte facilitãţi prevãzute de lege.
    ART. 12
    Beneficiile pentru susţinerea copilului şi a familiei au în vedere naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor şi cuprind urmãtoarele categorii principale:
    a) alocaţii pentru copii;
    b) alocaţii pentru copiii lipsiţi, temporar sau permanent, de ocrotirea pãrinţilor;
    c) indemnizaţii pentru creşterea copiilor;
    d) facilitãţi, în condiţiile legii.
    ART. 13
    (1) Beneficiile de asistenţã socialã pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale se acordã atât pentru asigurarea nevoilor de bazã ale vieţii, cât şi în scopul promovãrii şi garantãrii exercitãrii de cãtre acestea a drepturilor şi libertãţilor fundamentale şi participãrii depline la viaţa societãţii.
    (2) Principalele categorii de beneficii de asistenţã socialã pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale sunt urmãtoarele:
    a) alocaţii pentru persoanele cu dizabilitãţi;
    b) indemnizaţii de îngrijire;
    c) facilitãţi, în condiţiile legii.
    ART. 14
    (1) Nivelurile, respectiv cuantumurile beneficiilor de asistenţã socialã se stabilesc în raport cu indicatorul social de referinţã, prin aplicarea unui indice social de inserţie.
    (2) Indicatorul social de referinţã (ISR) reprezintã unitatea exprimatã în lei la nivelul cãreia se raporteazã beneficiile de asistenţã socialã, suportate din bugetul de stat, acordate atât în vederea asigurãrii protecţiei persoanelor în cadrul sistemului de asistenţã socialã, cât şi în vederea stimulãrii persoanelor beneficiare ale sistemului de asistenţã socialã, pentru a se încadra în muncã.
    (3) Valoarea indicatorului social de referinţã este cea prevãzutã de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurãrilor pentru şomaj şi stimularea ocupãrii forţei de muncã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (4) Indicele social de inserţie (ISI) este coeficientul de multiplicare aplicabil indicatorului social de referinţã şi se stabileşte în raport cu tipul de familie, precum şi cu scopul beneficiului de asistenţã socialã.
    (5) Nivelul beneficiilor de asistenţã socialã cumulate de o persoanã singurã sau, dupã caz, de o familie nu poate depãşi un coeficient raportat la valoarea indicatorului social de referinţã. Coeficientul se stabileşte anual prin hotãrâre a Guvernului, în funcţie de tipul familiei şi al beneficiilor de asistenţã socialã la care aceasta sau membrii acesteia, respectiv persoana singurã au dreptul.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Administrarea beneficiilor de asistenţã socialã

    ART. 15
    (1) Statul acordã beneficiile de asistenţã socialã prin autoritãţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare în domeniu.
    (2) Beneficiile de asistenţã socialã acordate de autoritãţile administraţiei publice centrale, direct sau prin instituţiile aflate în subordinea acestora, se stabilesc în bani sau în naturã şi reprezintã mãsuri financiare destinate asigurãrii unui standard minim de viaţã, susţinerii familiei şi copilului, promovãrii şi garantãrii exercitãrii de cãtre persoanele cu nevoi speciale a drepturilor şi libertãţilor fundamentale.
    (3) Beneficiile de asistenţã socialã acordate de autoritãţile administraţiei publice locale se stabilesc în bani sau în naturã şi sunt mãsuri complementare celor prevãzute la alin. (2), susţinute din bugetele locale.
    ART. 16
    (1) Dreptul la beneficii de asistenţã socialã se acordã la cererea scrisã a persoanei îndreptãţite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei îndreptãţite.
    (2) Cererea este formularul tipizat care conţine date privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia, bunurile deţinute, date referitoare la situaţia educaţionalã şi profesionalã a acestora, precum şi informaţii referitoare la nevoile speciale şi situaţiile particulare în care aceştia se aflã.
    (3) Cererea este însoţitã în mod obligatoriu de documentele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia sau de persoana singurã, precum şi de orice alte documente privind situaţia membrilor familiei, prevãzute de lege.
    (4) Pentru solicitarea beneficiilor de asistenţã socialã finanţate din bugetul de stat se utilizeazã un formular unic de cerere. Formularul unic de cerere se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, în termen de 120 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
    (5) Pentru beneficiile de asistenţã socialã acordate din bugetele locale, autoritãţile administraţiei publice locale utilizeazã formulare de cerere aprobate prin hotãrâri ale consiliilor locale.
    ART. 17
    (1) Cererea, însoţitã de documentele justificative, se depune şi se înregistreazã la autoritatea administraţiei publice locale în a cãrei razã teritorialã domiciliazã, îşi are reşedinţa sau, dupã caz, locuieşte/trãieşte familia ori persoana singurã care solicitã unul sau mai multe beneficii de asistenţã socialã.
    (2) Pentru beneficiile de asistenţã socialã plãtite din bugetul de stat, cererea, certificatã de primar, se transmite pânã pe data de 5 a lunii urmãtoare, pentru luna anterioarã, la structura sau, dupã caz, la serviciul deconcentrat din subordinea plãtitorului dreptului, pe bazã de borderou, al cãrui model se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, în termen de 120 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
    (3) Verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se realizeazã de cãtre autoritãţile administraţiei publice centrale sau locale, în funcţie de tipul şi natura beneficiului de asistenţã socialã, pe baza documentelor doveditoare ce însoţesc cererea, a informaţiilor furnizate de celelalte baze de date deţinute de autoritãţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a altor proceduri stabilite de lege.
    (4) În termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, sistemul informatic integrat va asigura verificarea datelor înscrise în cerere, precum şi a altor informaţii referitoare la solicitant şi situaţia socioeconomicã a acestuia.
    (5) Începând cu data la care se împlinesc 6 luni de la începerea funcţionãrii sistemului informatic integrat, cererea se va putea depune fãrã a fi necesare documente doveditoare. Acestea se vor prezenta doar la solicitarea expresã a autoritãţilor prevãzute la alin. (1) pentru stabilirea anumitor beneficii de asistenţã socialã prevãzute de lege.
    ART. 18
    (1) Soluţionarea cererii privind acordarea dreptului se face prin actul administrativ emis de autoritatea administraţiei publice centrale sau locale.
    (2) Verificarea îndeplinirii de cãtre solicitant a condiţiilor de acordare a dreptului se realizeazã pe baza actelor doveditoare şi a informaţiilor şi procedurilor prevãzute la art. 17 alin. (3).
    (3) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile legale, dreptul la beneficiile de asistenţã socialã se acordã începând cu luna urmãtoare depunerii cererii.
    (4) Încetarea dreptului se face începând cu luna urmãtoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate.
    (5) Procedura de înregistrare şi soluţionare a cererii de acordare a beneficiilor de asistenţã socialã se reglementeazã prin legi speciale.
    ART. 19
    Autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice furnizeazã, fãrã platã, autoritãţilor administraţiei publice centrale sau locale care asigurã beneficiile de asistenţã socialã, date şi informaţii din bazele de date deţinute, gestionate sau administrate, necesare pentru realizarea verificãrilor prevãzute la art. 17 alin. (3) şi art. 18 alin. (2).
    ART. 20
    (1) Plata beneficiilor sociale se poate efectua, în funcţie de specificul acestora şi opţiunea titularului, prin mandat poştal, în cont bancar, în tichete sociale sau altã formã de platã, conform legii. Modalitatea de acordare a tichetelor sociale se stabileşte prin legile speciale.
    (2) Plata beneficiilor de asistenţã socialã se efectueazã în luna curentã pentru luna anterioarã, iar prima platã a acestora se efectueazã în termen de maximum 30 de zile de la stabilirea dreptului.
    (3) În cazul achitãrii drepturilor de beneficii de asistenţã socialã prin mandat poştal sau în cont bancar, ordonatorii principali de credite, ordonatorii secundari/terţiari de credite sau persoanele delegate sã îndeplineascã aceastã atribuţie încheie la nivel naţional, respectiv local, convenţii cu furnizorul de servicii poştale, cu respectarea prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
    ART. 21
    (1) Pentru achitarea drepturilor se stabileşte un comision de transmitere.
    (2) În cazul achitãrii drepturilor în cont bancar, comisionul prevãzut la alin. (1) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit prin negociere, între autoritãţile administraţiei publice centrale sau, dupã caz, locale şi unitãţile bancare.
    (3) În cazul achitãrii drepturilor prin mandat poştal, comisionul prevãzut la alin. (1) se calculeazã prin aplicarea unui coeficient negociabil ce nu poate depãşi nivelul stabilit prin legea bugetarã anualã.
    (4) Condiţiile de platã şi fluxul financiar al plãţilor se stabilesc prin Convenţia încheiatã între pãrţi.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Noţiuni specifice sistemului de beneficii de asistenţã socialã

    ART. 22
    (1) Prin familie se înţelege soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necãsãtoriţi, care au domiciliul ori reşedinţa comunã înscrisã în actele de identitate şi care gospodãresc împreunã.
    (2) Se considerã familie şi fraţii fãrã copii, care gospodãresc împreunã şi au domiciliul sau reşedinţa comunã, separat de domiciliul ori reşedinţa pãrinţilor.
    (3) Se asimileazã termenului familie, bãrbatul şi femeia necãsãtoriţi, cu copiii lor şi ai fiecãruia dintre ei, care locuiesc şi gospodãresc împreunã, dacã aceasta se consemneazã în ancheta socialã.
    (4) Familia extinsã desemneazã copilul, pãrinţii şi rudele acestuia pânã la gradul IV inclusiv.
    (5) Termenul familie monoparentalã desemneazã familia formatã din persoana singurã şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreunã cu aceasta.
    (6) Prin persoanã singurã, se înţelege persoana care se aflã în una dintre urmãtoarele situaţii:
    a) este necãsãtoritã;
    b) este vãduvã;
    c) este divorţatã;
    d) al cãrei soţ/soţie este declarat/declaratã dispãrut/dispãrutã prin hotãrâre judecãtoreascã;
    e) al cãrei soţ/soţie este arestat/arestatã preventiv pe o perioadã mai mare de 30 de zile sau executã o pedeapsã privativã de libertate şi nu participã la întreţinerea copiilor;
    f) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la lit. a)-e);
    g) a fost numitã tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la lit. a)-e).
    (7) Prin termenul copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplinã de exerciţiu, în condiţiile legii.
    ART. 23
    (1) Reprezentantul familiei este membrul familiei care are capacitate deplinã de exerciţiu a drepturilor civile şi care solicitã, în numele familiei, acordarea drepturilor la beneficii de asistenţã socialã. Reprezentantul familiei se stabileşte de cãtre soţi sau, în caz de neînţelegere între aceştia, de cãtre autoritatea tutelarã.
    (2) În cazul familiei monoparentale, reprezentantul familiei este persoana singurã.
    (3) În cazul persoanei singure care are copii în întreţinere şi nu a împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul familiei este persoana singurã, dacã are capacitate deplinã de exerciţiu sau, dupã caz, reprezentantul legal/ocrotitorul legal al acesteia.
    (4) Reprezentantul legal este persoana desemnatã, în condiţiile legii, sã reprezinte interesul persoanei lipsite de capacitate deplinã de exerciţiu a drepturilor civile sau al persoanei lipsite de discernãmânt.
    (5) Reprezentantul legal al copilului este pãrintele sau persoana desemnatã potrivit legii sã exercite drepturile şi sã îndeplineascã obligaţiile pãrinteşti faţã de copil.
    ART. 24
    (1) Prin locuinţa de domiciliu sau reşedinţã se înţelege construcţia aflatã în proprietate personalã ori închiriatã sau asupra cãreia exercitã un drept de folosinţã în condiţiile legii, cu dependinţele, dotãrile şi utilitãţile necesare, formatã din una sau mai multe camere, care acoperã condiţiile minimale de odihnã, preparare a hranei, educaţie şi igienã ale persoanei singure sau familiei, conform anexei nr. 1 la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (2) Se asimileazã locuinţei de domiciliu sau reşedinţei şi locuinţa de necesitate, precum şi locuinţa socialã, astfel cum sunt acestea definite potrivit prevederilor Legii nr. 114/1996 republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (3) Prin locuinţã cu condiţii improprii se înţelege locuinţa improvizatã sau construcţia cu destinaţie de locuinţã care nu îndeplineşte cerinţele minimale prevãzute la lit. A din anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (4) Prin persoanã fãrã locuinţã se înţelege persoana care nu are stabilit un domiciliu sau o reşedinţã, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetãţenilor români, republicatã, nu deţine o locuinţã principalã sau, dupã caz, o locuinţã secundarã.
    ART. 25
    (1) Livretul de familie, astfel cum acesta este stabilit prin Hotãrârea Guvernului nr. 495/1997 privind conţinutul, eliberarea şi actualizarea livretului de familie, reprezintã documentul doveditor privind componenţa familiei în vederea acordãrii beneficiilor sociale.
    (2) Livretul de familie se elibereazã şi se actualizeazã în condiţiile prevãzute de Hotãrârea Guvernului nr. 495/1997.
    ART. 26
    (1) Titularul beneficiilor de asistenţã socialã este persoana îndreptãţitã sau, dupã caz, reprezentantul familiei.
    (2) Pentru beneficiile de asistenţã socialã care au caracter familial, beneficiarul este familia.
    (3) Pentru beneficiile de asistenţã socialã care au caracter individual, beneficiarul este persoana îndreptãţitã.

    CAP. III
    Sistemul de servicii sociale

    SECŢIUNEA 1
    Definirea şi clasificarea serviciilor sociale

    ART. 27
    (1) Serviciile sociale reprezintã activitatea sau ansamblul de activitãţi realizate pentru a rãspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depãşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socialã, promovãrii incluziunii sociale şi creşterii calitãţii vieţii.
    (2) Serviciile sociale sunt servicii de interes general şi se organizeazã în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul activitãţii/activitãţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecãrei categorii de beneficiari.
    ART. 28
    (1) Serviciile sociale au caracter proactiv şi presupun o abordare integratã a nevoilor persoanei, în relaţie cu situaţia socioeconomicã, starea de sãnãtate, nivelul de educaţie şi mediul social de viaţã al acesteia.
    (2) Pornind de la nevoile fiecãrei persoane, serviciile sociale pot avea o adresabilitate mai largã, la nivel de grup sau comunitate.
    (3) Pentru realizarea unor acţiuni sociale coerente, unitare şi eficiente în beneficiul persoanei, serviciile sociale se pot organiza şi acorda în sistem integrat cu serviciile de ocupare, de sãnãtate, de educaţie, precum şi cu alte servicii sociale de interes general, dupã caz.
    ART. 29
    Clasificarea serviciilor sociale are la bazã urmãtoarele criterii:
    a) scopul serviciului;
    b) categoriile de beneficiari cãrora li se adreseazã;
    c) regimul de asistare, respectiv regimul rezidenţial sau nerezidenţial;
    d) locul de acordare;
    e) regimul juridic al furnizorului de servicii sociale;
    f) regimul de acordare.
    ART. 30
    (1) Dupã scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistenţã şi suport pentru asigurarea nevoilor de bazã ale persoanei, servicii de îngrijire personalã, de recuperare/reabilitare, de inserţie/reinserţie socialã etc.
    (2) Dupã categoriile de beneficiari, serviciile sociale pot fi clasificate în servicii sociale destinate copilului şi/sau familiei, persoanelor cu dizabilitãţi, persoanelor vârstnice, victimelor violenţei în familie, persoanelor fãrã adãpost, persoanelor cu diferite adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor private de libertate, persoanelor sancţionate cu mãsurã educativã sau pedeapsã neprivativã de libertate aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanelor cu afecţiuni psihice, persoanelor din comunitãţi izolate, şomerilor de lungã duratã, precum şi servicii sociale de suport pentru aparţinãtorii beneficiarilor.
    (3) Dupã regimul de asistare, serviciile sociale se clasificã în:
    a) servicii cu cazare, pe perioadã determinatã sau nedeterminatã: centre rezidenţiale, locuinţe protejate, adãposturi de noapte etc.;
    b) servicii fãrã cazare: centre de zi, centre şi/sau unitãţi de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, servicii mobile de acordare a hranei, ambulanţa socialã etc.
    (4) Dupã locul de acordare, serviciile sociale se asigurã:
    a) la domiciliul beneficiarului;
    b) în centre de zi;
    c) în centre rezidenţiale;
    d) la domiciliul persoanei care acordã serviciul;
    e) în comunitate.
    (5) Dupã regimul juridic al furnizorului, serviciile sociale pot fi organizate ca structuri publice sau private.
    (6) Dupã regimul de acordare serviciile se acordã în regim normal şi regim special:
    a) servicii acordate în regim de accesare, contractare şi documentare uzuale;
    b) servicii acordate în regim special cu eligibilitate şi accesibilitate extinsã, care vizeazã mãsurile preventive care se oferã în regim de birocraţie redusã şi un set de servicii sociale, care vor fi accesate de beneficiari doar în condiţiile pãstrãrii anonimatului, respectiv de persoane dependente de droguri, alcool, prostituate, victimele violenţei în familie etc. Serviciile acordate în regim special pot fi furnizate fãrã a încheia contract cu beneficiarii;
    c) categoria serviciilor acordate în regim special este reglementatã prin lege specialã.
    ART. 31
    (1) Serviciile de îngrijire personalã se adreseazã persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesitã ajutor semnificativ pentru a realiza activitãţile uzuale ale vieţii de zi cu zi.
    (2) Situaţia de dependenţã este o consecinţã a bolii, traumei şi dizabilitãţii şi poate fi exacerbatã de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.
    ART. 32
    (1) Ajutorul acordat pentru îndeplinirea activitãţilor uzuale ale vieţii zilnice priveşte douã categorii de activitãţi:
    a) activitãţi de bazã ale vieţii zilnice, în principal: asigurarea igienei corporale, îmbrãcare şi dezbrãcare, hrãnire şi hidratare, asigurarea igienei eliminãrilor, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare;
    b) activitãţi instrumentale ale vieţii zilnice, în principal: prepararea hranei, efectuarea de cumpãrãturi, activitãţi de menaj şi spãlãtorie, facilitarea deplasãrii în exterior şi însoţire, activitãţi de administrare şi gestionare a bunurilor, acompaniere şi socializare.
    (2) Îngrijirea persoanei care necesitã pe o perioadã mai lungã de 60 de zile ajutor pentru îndeplinirea activitãţilor de bazã şi instrumentale ale vieţii zilnice este definitã ca îngrijire de lungã duratã.
    (3) Îngrijirea de lungã duratã se asigurã la domiciliu, în centre rezidenţiale, în centre de zi, la domiciliul persoanei care acordã serviciul şi în comunitate.
    ART. 33
    (1) Serviciile de îngrijire personalã se pot organiza şi acorda integrat cu alte servicii, cum ar fi:
    a) servicii de îngrijire medicalã;
    b) servicii de reabilitare şi adaptare a ambientului: mici amenajãri, reparaţii şi altele asemenea;
    c) alte servicii de recuperare/reabilitare: kinetoterapie, fizioterapie, gimnasticã medicalã, terapie ocupaţionalã, psihoterapie, psihopedagogie, logopedie podologie şi altele asemenea.
    (2) Serviciile de îngrijire personalã pot fi acompaniate de servicii de consiliere socialã, juridicã şi de informare.
    ART. 34
    Categoriile şi tipurile de servicii sociale, activitãţile şi funcţiile aferente fiecãrui tip de serviciu, precum şi regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare se stabilesc prin Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Beneficiarii şi furnizorii de servicii sociale

    ART. 35
    (1) Beneficiazã de servicii sociale persoanele şi familiile aflate în situaţii de dificultate, cu respectarea condiţiilor prevãzute la art. 4.
    (2) Grupurile şi comunitãţile aflate în situaţii de dificultate beneficiazã de servicii sociale, în cadrul programelor de acţiune comunitarã destinate prevenirii şi combaterii riscului de marginalizare şi excluziune socialã, aprobate prin hotãrâri ale consiliilor judeţene/locale.
    ART. 36
    (1) Orice persoanã dependentã are dreptul la servicii de îngrijire personalã, acordate în funcţie de nevoile individuale de ajutor, situaţia familialã, socioeconomicã şi mediul personal de viaţã.
    (2) Beneficiarii serviciilor de îngrijire personalã sunt persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilitãţi şi bolnavii cronici.
    ART. 37
    (1) Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.
    (2) Furnizori publici de servicii sociale pot fi:
    a) structurile specializate din cadrul/subordinea autoritãţilor administraţiei publice locale şi autoritãţile executive din unitãţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comunã, oraş, municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti;
    b) autoritãţile administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari;
    c) unitãţile sanitare, unitãţile de învãţãmânt şi alte instituţii publice care dezvoltã, la nivel comunitar, servicii sociale integrate.
    (3) Furnizori privaţi de servicii sociale pot fi:
    a) organizaţiile neguvernamentale, respectiv asociaţiile şi fundaţiile;
    b) cultele recunoscute de lege;
    c) persoanele fizice autorizate în condiţiile legii;
    d) filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    e) operatorii economici, în condiţii speciale, prevãzute de lege.
    ART. 38
    (1) Pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii de servicii sociale, indiferent de forma lor juridicã, trebuie acreditaţi în condiţiile legii.
    (2) Serviciile sociale pot funcţiona pe teritoriul României numai dacã sunt acreditate în condiţiile legii.
    (3) Acreditarea furnizorilor, precum şi a serviciilor sociale acordate de aceştia se reglementeazã prin lege specialã.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Organizarea şi administrarea serviciilor sociale

    ART. 39
    Responsabilitatea dezvoltãrii, administrãrii şi acordãrii serviciilor sociale este partajatã astfel:
    a) elaborarea politicilor publice, programelor şi strategiilor naţionale în domeniu, reglementarea, coordonarea şi controlul aplicãrii lor, precum şi evaluarea şi monitorizarea calitãţii serviciilor sociale - în responsabilitatea autoritãţilor administraţiei publice centrale;
    b) organizarea, administrarea şi acordarea serviciilor sociale - în responsabilitatea autoritãţilor administraţiei publice locale, atribuţii ce pot fi externalizate cãtre sectorul neguvernamental, instituţiile de cult, alte persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, în condiţiile legii;
    c) finanţarea serviciilor sociale, în condiţiile legii - din bugetul local, din contribuţia beneficiarului şi/sau, dupã caz, a familiei acestuia, bugetul de stat, precum şi din alte surse.
    ART. 40
    (1) Serviciile sociale se organizeazã şi se acordã la nivelul comunitãţii.
    (2) Serviciile sociale au la bazã identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup şi elaborarea planurilor de intervenţie pentru prevenirea, combaterea şi soluţionarea situaţiilor de dificultate.
    (3) Furnizorii de servicii sociale asigurã activitãţile prevãzute la alin. (2) prin asistenţii sociali angajaţi în structurile proprii sau, în lipsa acestora, pot achiziţiona serviciile acordate de asistenţii sociali înregistraţi cu cabinete individuale sau societãţi civile profesionale de asistenţã socialã.
    (4) În situaţia în care, din cauze obiective, nu se pot angaja asistenţi sociali sau achiziţiona serviciile acestora, furnizorii de servicii sociale pot angaja lucrãtori sociali pentru realizarea activitãţilor de identificare şi, dupã caz, de evaluare a nevoilor persoanelor care solicitã acordarea de beneficii de asistenţã socialã şi servicii sociale.
    ART. 41
    (1) Serviciile sociale acordate şi administrate de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale se înfiinţeazã prin hotãrâre a consiliului local şi pot fi organizate ca structuri cu sau fãrã personalitate juridicã.
    (2) Structurile publice cu personalitate juridicã sunt organizate ca instituţii de asistenţã socialã conduse de un director, sprijinit de un consiliu consultativ compus din reprezentanţi ai beneficiarilor şi ai partenerilor sociali din unitatea administrativ-teritorialã respectivã.
    (3) Structurile publice fãrã personalitate juridicã se organizeazã ca unitãţi de asistenţã socialã în cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum şi în cadrul serviciului public de asistenţã socialã din subordinea consiliilor judeţene, consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
    (4) În scopul realizãrii unui management eficient, în cazul unitãţilor de asistenţã socialã, responsabilitatea privind coordonarea şi administrarea resurselor umane şi materiale aferente serviciului respectiv poate fi delegatã şefului unitãţii.
    (5) Instituţiile şi unitãţile de asistenţã socialã funcţioneazã sub denumiri diverse, cum ar fi: centre de zi sau rezidenţiale, locuinţe protejate şi unitãţi protejate, complexuri multifuncţionale sau complexuri de servicii, cantine sociale, servicii mobile de distribuţie a hranei etc.
    ART. 42
    (1) Serviciile sociale înfiinţate de furnizorii publici şi privaţi se organizeazã la nivel teritorial astfel:
    a) servicii sociale de interes local, adresate beneficiarilor care trãiesc şi locuiesc pe raza teritorialã a comunei, oraşului, municipiului, respectiv a sectoarelor municipiului Bucureşti;
    b) servicii sociale de interes judeţean, adresate beneficiarilor care trãiesc şi locuiesc pe raza teritorialã a judeţului.
    (2) Serviciile sociale pot deservi beneficiari din mai multe judeţe, caz în care înfiinţarea, organizarea şi finanţarea acestora au la bazã un contract de parteneriat care se aprobã prin hotãrâri ale consiliilor judeţene sau locale partenere.
    (3) Prevederile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul serviciilor sociale de interes local care se adreseazã beneficiarilor din mai multe comune, oraşe şi municipii din cadrul aceluiaşi judeţ ori sectoare ale municipiului Bucureşti, iar contractele de parteneriat se aprobã prin hotãrârile consiliilor locale partenere.
    (4) În scopul dezvoltãrii serviciilor sociale, autoritãţile administraţiei publice locale pot încheia contracte de parteneriat public-privat, în condiţiile Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (5) Autoritãţile administraţiei publice locale vor asigura informarea beneficiarilor cu privire la serviciile oferite de furnizorii privaţi de servicii sociale.
    ART. 43
    (1) Serviciile sociale înfiinţate de furnizorii de servicii sociale, publici sau privaţi, se organizeazã la nivel teritorial în condiţiile prevãzute la art. 42 alin. (1), cu respectarea prevederilor Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a standardelor de calitate, regulilor generale de normare minimã de personal care stau la baza stabilirii standardelor de cost, reglementate de legislaţia specialã.
    (2) La nivel naţional se organizeazã un sistem de evidenţã a serviciilor sociale care cuprinde datele şi informaţiile referitoare la serviciile sociale.
    (3) Modalitatea de organizare, administrare şi funcţionare a sistemului de evidenţã prevãzut la alin. (2) se aprobã prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Procesul de acordare a serviciilor sociale

    ART. 44
    (1) Serviciile sociale se acordã la solicitarea persoanei, dupã caz, a reprezentantului sãu legal, precum şi din oficiu.
    (2) Solicitarea pentru acordarea de servicii sociale se adreseazã serviciului public de asistenţã socialã organizat în subordinea autoritãţilor administraţiei publice locale.
    (3) Solicitarea pentru acordarea de servicii sociale poate fi adresatã şi direct unui furnizor privat de servicii sociale, situaţie în care, dacã se încheie un contract de prestãri servicii cu persoana solicitantã, furnizorul are obligaţia de a informa, în scris, autoritatea administrativ-teritorialã pe a cãrei razã teritorialã îşi are domiciliul sau reşedinţa beneficiarul serviciului respectiv.
    ART. 45
    (1) Acordarea serviciilor sociale se realizeazã în baza unui contract, încheiat între furnizorul de servicii sociale şi beneficiar, în care se stipuleazã serviciile acordate, drepturile şi obligaţiile pãrţilor, precum şi condiţiile de finanţare.
    (2) Modelul contractului prevãzut la alin. (1) se aprobã prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    ART. 46
    Procesul de acordare a serviciilor sociale are urmãtoarele etape obligatorii:
    a) evaluarea iniţialã;
    b) elaborarea planului de intervenţie;
    c) evaluarea complexã;
    d) elaborarea planului individualizat de asistenţã şi îngrijire;
    e) implementarea mãsurilor prevãzute în planul de intervenţie şi în planul individualizat;
    f) monitorizarea şi evaluarea acordãrii serviciilor.
    ART. 47
    (1) Evaluarea iniţialã şi planul de intervenţie sunt realizate de asistentul social sau, în lipsa acestuia, de personalul cu competenţe în domeniul asistenţei sociale din cadrul serviciului public de asistenţã socialã din subordinea autoritãţilor administraţiei publice locale.
    (2) Evaluarea iniţialã are drept scop identificarea nevoilor individuale şi familiale, în baza cãrora este elaborat planul de intervenţie.
    (3) Planul de intervenţie realizat în condiţiile alin. (2) se adreseazã persoanei şi, dupã caz, familiei acesteia şi cuprinde mãsurile de asistenţã socialã, respectiv serviciile recomandate pentru soluţionarea situaţiilor de nevoie sau risc social identificate, precum şi beneficiile de asistenţã socialã la care persoana are dreptul.
    (4) În cadrul procesului de evaluare iniţialã, persoana primeşte gratuit informaţiile referitoare la riscurile sociale şi drepturile de protecţie socialã de care poate beneficia, precum şi, dupã caz, consilierea necesarã în vederea depãşirii situaţiilor de dificultate.
    (5) Evaluarea iniţialã poate avea în vedere inclusiv realizarea diagnozei sociale la nivelul grupului şi comunitãţii şi elaborarea planului de servicii comunitare.
    ART. 48
    (1) În condiţiile în care evaluarea iniţialã evidenţiazã existenţa unor nevoi speciale pentru a cãror rezolvare se impune participarea unei echipe interdisciplinare şi/sau implicarea altor instituţii, se recomandã efectuarea evaluãrii complexe.
    (2) Personalul de specialitate din cadrul echipelor interdisciplinare prevãzute la alin. (1), în activitatea de evaluare desfãşuratã, utilizeazã, de regulã, instrumente şi tehnici standardizate, specifice domeniului propriu de activitate.
    (3) Evaluarea complexã se efectueazã în cadrul structurilor de specialitate organizate conform prevederilor legilor speciale.
    ART. 49
    (1) Evaluarea complexã a persoanelor cu dizabilitãţi şi a persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumãtate din capacitatea de muncã şi a persoanelor vârstnice prevãzutã la art. 48 are drept scop identificarea detaliatã a nevoilor persoanei şi elaborarea unui program de suport strict individualizat care conţine ansamblul de mãsuri şi servicii sociale, de educaţie, medicale, de recuperare şi adaptare/readaptare necesare a fi acordate persoanei pentru facilitarea integrãrii/reintegrãrii sociale a acesteia.
    (2) Procesul de evaluare complexã urmãreşte, în principal, urmãtoarele aspecte:
    a) evaluarea capacitãţilor fizice, mentale şi senzoriale pentru încadrarea în grade de dizabilitate, invaliditate sau dependenţã, precum şi stabilirea nivelului de afectare a autonomiei funcţionale cu privire la abilitãţile de realizare a activitãţilor uzuale ale vieţii zilnice, a abilitãţilor de învãţare şi de adaptare la o viaţã independentã, precum şi a capacitãţii de îndeplinire a cerinţelor unei profesii/ocupaţii;
    b) evaluarea familiei privind capacitatea acesteia de a asigura condiţiile necesare creşterii, îngrijirii şi educãrii copilului, precum şi de a realiza obligaţiile de întreţinere ce îi revin, conform legii;
    c) evaluarea mediului fizic şi social în care trãieşte persoana şi/sau familia;
    d) evaluarea gradului de inserţie sau integrare socialã;
    e) evaluarea potenţialului persoanei de a se implica în acţiunile, programele şi serviciile de sprijinire pentru depãşirea situaţiilor de dificultate;
    f) evaluarea percepţiei persoanei asupra propriilor nevoi, a vulnerabilitãţii şi consecinţelor asupra siguranţei şi securitãţii personale.
    ART. 50
    (1) Pe baza rezultatelor evaluãrii complexe se stabilesc mãsurile de protecţie specialã, serviciile de îngrijire personalã şi drepturile la beneficii de asistenţã socialã sau alte prestaţii de asigurãri sociale, dupã caz.
    (2) În urma evaluãrii complexe se elaboreazã un plan individualizat de îngrijire şi asistenţã care, pentru a fi eficient şi implementabil, trebuie sã ţinã cont de aspecte privind:
    a) motivaţia persoanei sau a reprezentantului legal al acesteia de a solicita autoritãţilor statului asistenţã şi îngrijire;
    b) motivaţia persoanei de a participa activ la programele, mãsurile de intervenţie şi serviciile sociale recomandate;
    c) consecinţele negative asupra persoanei în cazul neacordãrii serviciilor sociale necesare;
    d) percepţia proprie privind capacitatea funcţionalã, performanţele şi resursele;
    e) capacitatea reţelei informale constituite din persoanele prevãzute la art. 52 alin. (2) lit. b) de a acorda servicii sociale;
    f) nevoile de suport ale personalului de asistenţã şi îngrijire formalã şi informalã;
    g) existenţa serviciilor sociale în comunitate, modul în care acestea pot rãspunde nevoilor persoanei, precum şi posibilitatea de acces a beneficiarului la serviciul respectiv.
    (3) Pe baza rezultatelor evaluãrii complexe, beneficiarului i se prezintã lista furnizorilor acreditaţi de servicii existenţi, care pot acoperi total sau parţial nevoile identificate. Beneficiarul are dreptul sã aleagã în mod liber dintre furnizorii de servicii acreditaţi.
    ART. 51
    (1) Furnizarea serviciilor sociale se realizeazã în baza planului individualizat de asistenţã şi îngrijire, elaborat de furnizorul de servicii sociale cu acordul şi participarea beneficiarului.
    (2) În vederea monitorizãrii eficienţei serviciilor sociale furnizate, precum şi pentru stabilirea continuãrii intervenţiei sau scoaterii din evidenţã a cazului, situaţia beneficiarului se reevalueazã periodic, în condiţiile prevãzute de legislaţia specialã.
    ART. 52
    (1) În cazul serviciilor de îngrijire personalã la domiciliu, acordarea acestora se planificã şi se programeazã în vizite zilnice, sãptãmânale sau lunare, repartizate la intervale regulate.
    (2) Îngrijirea personalã la domiciliu poate fi formalã şi informalã:
    a) îngrijirea formalã se asigurã de persoana calificatã, certificatã profesional, în condiţiile legii;
    b) îngrijirea informalã se asigurã de membrii de familie, prieteni, vecini sau o altã persoanã necalificatã care îşi asumã responsabilitatea îngrijirii persoanei.
    (3) Persoana dependentã care necesitã asistenţã şi/sau supraveghere permanentã poate beneficia de îngrijire zilnicã acordatã la domiciliu, de îngrijitorul formal, pentru maximum 8 ore/zi, consecutive sau repartizate la intervale regulate pe parcursul zilei.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), îngrijirea personalã acordatã la domiciliu poate fi asiguratã, pe o perioadã mai mare de 8 ore/zi, de îngrijitori informali calificaţi sau de îngrijitori formali, numai în condiţiile prevãzute expres de lege.
    (5) Persoanele aflate în situaţia prevãzutã la alin. (3), care solicitã asistare în centre rezidenţiale, au prioritate în cazul în care nu au familie sau familia acestora nu le poate asigura îngrijirea necesarã.
    (6) Serviciile de îngrijire care presupun ajutor pentru îndeplinirea activitãţilor instrumentale ale vieţii zilnice sunt acordate de îngrijitori informali şi voluntari şi, numai în lipsa acestora, de îngrijitori formali.

    CAP. IV
    Mãsuri integrate de asistenţã socialã

    SECŢIUNEA 1
    Prevenirea şi combaterea sãrãciei şi riscului de excluziune socialã

    ART. 53
    (1) Mãsurile de prevenire şi combatere a sãrãciei şi riscului de excluziune socialã se înscriu în cadrul general de acţiuni multidimensionale ale procesului de incluziune socialã prin care se asigurã oportunitãţile şi resursele necesare pentru participarea persoanelor vulnerabile în mod deplin la viaţa economicã, socialã şi culturalã a societãţii, precum şi la procesul de luare a deciziilor care privesc viaţa şi accesul lor la drepturile fundamentale.
    (2) Pentru prevenirea şi combaterea sãrãciei şi a riscului de excluziune socialã, prin politicile publice iniţiate, statul:
    a) asigurã accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la locuinţã, la asistenţã socialã şi medicalã, la educaţie şi la loc de muncã;
    b) instituie mãsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor şi grupurilor defavorizate.
    (3) Armonizarea politicilor destinate cunoaşterii, prevenirii şi combaterii situaţiilor care determinã sãrãcia şi riscul de excluziune socialã se realizeazã în cadrul mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale, constituit conform legii, cu participarea autoritãţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a reprezentanţilor organizaţiilor societãţii civile.
    (4) În cadrul acţiunilor multidimensionale ale procesului de incluziune socialã se înscriu şi activitãţile din domeniul economiei sociale, orientate spre generarea sau asigurarea de locuri de muncã pentru persoanele prevãzute la alin. (1). Organizarea şi funcţionarea sectorului economiei sociale se reglementeazã prin lege specialã.
    ART. 54
    (1) Persoanele singure şi familiile care nu dispun de resursele necesare pentru satisfacerea unui nivel de trai minimal au dreptul la beneficii de asistenţã socialã şi servicii sociale, acordate în funcţie de nevoile identificate ale fiecãrei persoane sau familii.
    (2) Nivelul de trai minimal reprezintã limita exprimatã în lei care asigurã nevoile de bazã cum ar fi: hranã, îmbrãcãminte, igienã personalã, menţinerea şi salubrizarea locuinţei şi se calculeazã în raport cu pragul sãrãciei conform metodologiei utilizate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
    ART. 55
    (1) Beneficiile de asistenţã socialã pentru prevenirea şi combaterea sãrãciei şi riscului de excluziune socialã sunt destinate asigurãrii mijloacelor financiare minime necesare traiului zilnic, precum şi suplimentãrii veniturilor sau mijloacelor persoanei ori familiei aflate în situaţia prevãzutã la art. 54 alin. (1) şi se bazeazã pe testarea mijloacelor de trai.
    (2) Beneficiile de asistenţã socialã acordate pentru prevenirea şi combaterea sãrãciei şi riscului de excluziune socialã sunt cele prevãzute la art. 11.
    (3) Principala formã de sprijin pentru prevenirea şi combaterea sãrãciei şi riscului de excluziune socialã este venitul minim de inserţie acordat din bugetul de stat ca diferenţã între nivelurile prevãzute prin lege specialã şi venitul net al familiei sau al persoanei singure realizat ori obţinut într-o anumitã perioadã de timp, în scopul garantãrii unui venit minim fiecãrei persoane din România.
    ART. 56
    (1) Principalele categorii de servicii sociale având drept scop exclusiv prevenirea şi combaterea sãrãciei şi riscului de excluziune socialã sunt adresate persoanelor şi familiilor fãrã venituri sau cu venituri reduse, persoanelor fãrã adãpost, victimelor traficului de persoane, precum şi persoanelor private de libertate.
    (2) Familiile şi persoanele singure fãrã venituri sau cu venituri reduse pot beneficia de o gamã diversificatã de servicii sociale adaptate nevoilor individuale, cum ar fi servicii de consiliere şi informare, servicii de inserţie/reinserţie socialã, servicii de reabilitare şi altele asemenea.
    ART. 57
    Serviciile sociale adresate persoanelor fãrã adãpost au drept scop asigurarea de gãzduire pe perioadã determinatã, asociatã cu acordarea unor servicii de consiliere şi de reinserţie sau reintegrare socialã, în concordanţã cu nevoile individuale identificate.
    ART. 58
    (1) Autoritãţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţãrii, organizãrii şi administrãrii serviciilor sociale pentru persoanele fãrã adãpost.
    (2) Pentru copiii strãzii, pentru persoanele vârstnice singure sau fãrã copii şi persoanele cu dizabilitãţi care trãiesc în stradã, autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa pe raza lor teritorialã servicii sociale adecvate şi adaptate nevoilor acestora.
    (3) Pentru persoanele care trãiesc în stradã, autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza adãposturi de urgenţã pe timp de iarnã.
    ART. 59
    (1) Serviciile sociale adresate persoanelor care trãiesc în stradã pot fi organizate ca:
    a) echipe mobile de intervenţie în stradã sau servicii de tip ambulanţã socialã;
    b) adãposturi de noapte;
    c) centre rezidenţiale cu gãzduire pe perioadã determinatã.
    (2) În scopul prevenirii şi combaterii riscului ca tinerii care pãrãsesc sistemul de protecţie a copilului sã devinã persoane fãrã adãpost, precum şi pentru promovarea integrãrii sociale a acestora, autoritãţile locale pot înfiinţa centre multifuncţionale care asigurã condiţii de locuit şi de gospodãrire pe perioadã determinatã.
    ART. 60
    (1) Pentru persoanele care trãiesc în stradã serviciile sociale se acordã gratuit sau, dupã caz, contra unei contribuţii modice din partea beneficiarului.
    (2) Calculul şi nivelul contribuţiei beneficiarului, prevãzute la alin. (1), se stabilesc de cãtre furnizorul public sau privat care administreazã serviciile.
    ART. 61
    (1) Persoanele fãrã venituri sau cu venituri reduse beneficiazã de masã acordatã de cantine sociale.
    (2) Cantinele sociale sunt unitãţi publice de asistenţã socialã, cu sau fãrã personalitate juridicã, înfiinţate, organizate şi administrate de autoritãţile administraţiei publice locale, precum şi de furnizori de servicii sociale privaţi.
    (3) Cantinele sociale acordã masã caldã şi rece, gratuit sau contra cost, în condiţiile prevãzute de lege.
    ART. 62
    (1) Victimele traficului de persoane beneficiazã de servicii sociale acordate pentru facilitarea reintegrãrii/ reinserţiei sociale a acestora.
    (2) Serviciile sociale acordate victimelor traficului de persoane sunt acordate în sistem integrat cu alte mãsuri de protecţie prevãzute de legislaţia specialã şi sunt gratuite.
    ART. 63
    Serviciile sociale destinate victimelor traficului de persoane pot fi:
    a) centrele rezidenţiale cu gãzduire pe perioadã determinatã care asigurã asistenţã, îngrijire şi protecţie;
    b) centre de zi care asigurã în principal informare, consiliere, sprijin emoţional şi social în scopul reabilitãrii şi reintegrãrii sociale;
    c) servicii acordate în comunitate care constau în servicii de asistenţã socialã, suport emoţional, consiliere psihologicã, consiliere juridicã, orientare profesionalã, reinserţie socialã etc.
    ART. 64
    (1) Persoanele private de libertate, aflate în custodia sistemului penitenciar, în vederea asigurãrii reintegrãrii lor sociale beneficiazã gratuit de servicii sociale de consiliere educaţionalã, socialã şi psihologicã, acordate la nivelul aşezãmintelor de deţinere, în sistem integrat cu activitãţile şi programele educative, psihologice şi de asistenţã socialã, de instruire şcolarã şi formare profesionalã desfãşurate în cadrul acestora.
    (2) Furnizarea serviciilor de educaţie, consiliere psihologicã şi asistenţã socialã în cadrul aşezãmintelor de deţinere se realizeazã de cãtre personalul specializat al acestora, cu participarea consilierilor de probaţiune ori a furnizorilor publici sau privaţi de servicii sociale.
    (3) Pe perioada detenţiei, persoana privatã de libertate poate beneficia şi de consiliere privind accesarea serviciilor sociale existente în comunitatea în care aceasta îşi va avea domiciliul sau reşedinţa dupã eliberare.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Asistenţa socialã a copilului şi a familiei

    ART. 65
    (1) Copilul are dreptul la protecţie şi asistenţã în realizarea şi exercitarea deplinã a drepturilor lui, în condiţiile legii.
    (2) Asigurarea creşterii şi dezvoltãrii copilului se aflã în responsabilitatea pãrinţilor.
    (3) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor pãrinteşti trebuie sã asigure bunãstarea materialã şi spiritualã a copilului, în special prin îngrijirea şi menţinerea relaţiilor personale cu acesta, prin asigurarea creşterii, educãrii şi întreţinerii sale.
    (4) Pãrinţii copilului au dreptul sã primeascã asistenţa de specialitate în vederea îngrijirii, creşterii şi educãrii acestuia, precum şi sã fie informaţi asupra drepturilor şi obligaţiilor lor.
    ART. 66
    (1) Statul asigurã protecţia copilului şi garanteazã respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specificã realizatã de autoritãţile/instituţiile publice cu atribuţii în domeniu.
    (2) Copilul are dreptul sã fie crescut alãturi de pãrinţii sãi în condiţii care sã-i permitã dezvoltarea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã şi socialã.
    (3) Copilul are dreptul de a beneficia de mãsuri de asistenţã socialã, în funcţie de situaţia sa personalã şi de situaţia socioeconomicã a familiei sau a persoanelor în întreţinerea cãrora se aflã.
    (4) Pentru realizarea obligaţiilor ce le revin faţã de copil, autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale susţin familia prin acordarea de beneficii de asistenţã socialã, precum şi prin asigurarea de servicii sociale.
    (5) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de stat, precum şi de orice persoanã fizicã sau juridicã, publicã ori privatã.
    (6) În situaţia în care pãrintele/reprezentantul legal se foloseşte de copil pentru a apela la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, precum şi în situaţia în care copilul a fost victima abuzului/neglijãrii/exploatãrii/traficului exercitat de pãrinte/reprezentant legal, serviciul public de asistenţã socialã organizat în subordinea consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti iniţiazã, în momentul constatãrii faptei, demersurile necesare instituirii mãsurilor de protecţie specialã prevãzute de lege.
    ART. 67
    Mãsurile de asistenţã socialã pentru familie nu sunt acordate pentru compensarea sarcinilor specifice acesteia, ci ca forme de sprijin destinate, în principal, menţinerii copilului în familie şi depãşirii unei situaţii de dificultate, reconcilierii vieţii de familie cu viaţa profesionalã, încurajãrii ocupãrii pe piaţa muncii.
    ART. 68
    (1) Beneficiile de asistenţã socialã în bani destinate copilului şi familiei pot fi acordate sub formã de alocaţii, indemnizaţii, stimulente financiare, facilitãţi fiscale şi alte facilitãţi de naturã financiarã, în condiţiile legii.
    (2) Alocaţiile, indemnizaţiile şi stimulentele cuprind:
    a) alocaţii pentru copii destinate copilului din familie şi copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea pãrinţilor, cum ar fi: alocaţia de stat, alocaţia de plasament şi alte alocaţii acordate în condiţiile legii;
    b) alocaţii, indemnizaţii şi stimulente pentru familie, acordate în raport cu veniturile familiei şi cu numãrul de copii aflaţi în întreţinere cum ar fi: indemnizaţia pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie, alte alocaţii familiale şi indemnizaţii.
    ART. 69
    Copilul şi familia beneficiazã de servicii sociale diversificate, adaptate nevoilor şi situaţiilor de dificultate identificate.
    ART. 70
    (1) Orice copil lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea pãrinţilor sãi are dreptul la protecţie alternativã care constã în instituirea tutelei, mãsuri de protecţie specialã şi adopţie.
    (2) Protecţia specialã constã în instituirea mãsurii plasamentului şi acordarea de servicii sociale destinate îngrijirii şi dezvoltãrii copilului pânã la dobândirea capacitãţii depline de exerciţiu a acestuia, acompaniate de beneficiile de asistenţã socialã prevãzute de lege.
    (3) Deciziile de separare a copilului de pãrinţii sãi sau de limitare a exerciţiului drepturilor pãrinteşti sunt precedate obligatoriu de servicii sociale de informare şi consiliere, de terapie şi mediere adresate pãrinţilor.
    (4) Tinerii care au beneficiat de mãsuri de protecţie specialã şi nu au posibilitatea revenirii în familie, aflaţi în situaţii de risc de excluziune socialã pot beneficia, la cerere, de continuarea acordãrii unor mãsuri de protecţie specialã pe o perioadã determinatã, în condiţiile prevãzute de legislaţia specialã.
    (5) Mãsurile de protecţie specialã a copilului se stabilesc prin planul individualizat de protecţie, întocmit, aplicat şi monitorizat de cãtre autoritãţile/instituţiile abilitate de lege.
    ART. 71
    (1) Copilul cu dizabilitãţi are dreptul la mãsuri de suport şi de îngrijire, adaptate nevoilor sale.
    (2) Copilul cu dizabilitãţi şi pãrinţii acestuia, precum şi persoanele cãrora le-a fost dat în plasament sau tutelã, beneficiazã de servicii sociale destinate facilitãrii accesului efectiv şi fãrã discriminare al copilului cu dizabilitãţi la educaţie, formare profesionalã, asistenţã medicalã, recuperare, pregãtire în vederea ocupãrii unui loc de muncã, la activitãţi recreative, precum şi la orice alte activitãţi apte sã le permitã deplina integrare socialã şi dezvoltare personalã.
    (3) Copilul cu dizabilitãţi are dreptul la servicii de îngrijire personalã, stabilite în baza evaluãrii socio-psiho-medicale şi a nevoilor individuale de ajutor pentru realizarea activitãţilor uzuale ale vieţii zilnice.
    (4) Copilul cu dizabilitãţi pentru care s-a instituit mãsura tutelei ori a plasamentului la o familie sau persoanã, dacã la împlinirea vârstei de 18 ani nu urmeazã o formã de învãţãmânt ori pregãtire profesionalã, în condiţiile legii, poate rãmâne în grija acestora pe o perioadã de încã 3 ani.
    (5) Mãsura prevãzutã la alin. (4) se aplicã la solicitarea tânãrului cu dizabilitãţi şi cu acordul familiei sau persoanei la care a fost dat în plasament ori în tutelã.
    ART. 72
    (1) Copilul care sãvârşeşte fapte penale şi nu rãspunde penal beneficiazã de mãsuri de protecţie specialã, respectiv plasament şi supraveghere specializatã, precum şi de servicii sociale destinate sprijinirii acestuia în procesul de reintegrare socialã.
    (2) Pe toatã durata aplicãrii mãsurilor destinate copilului care sãvârşeşte fapte penale şi nu rãspunde penal, familia acestuia beneficiazã de servicii sociale de consiliere şi suport pentru facilitarea îndeplinirii obligaţiilor prevãzute de lege pe perioada de supraveghere specializatã.
    ART. 73
    (1) Serviciile sociale din domeniul protecţiei copilului şi familiei au ca principal obiectiv suportul acordat pentru asigurarea îngrijirii, creşterii, formãrii, dezvoltãrii şi educãrii copilului în cadrul familiei.
    (2) Principalele categorii de servicii sociale sunt:
    a) servicii de prevenire a separãrii copilului de familie;
    b) servicii de reconciliere a vieţii de familie cu viaţa profesionalã;
    c) servicii pentru copilul lipsit temporar sau definitiv de pãrinţii sãi;
    d) servicii de sprijin pentru familiile aflate în situaţii de dificultate.
    (3) Serviciile sociale prevãzute la alin. (2) pot fi acordate în instituţii/unitãţi de asistenţã socialã, respectiv în centre de zi, centre rezidenţiale, precum şi la domiciliul familiei, la domiciliul persoanei care acordã îngrijire copilului sau în comunitate.
    ART. 74
    (1) Furnizarea serviciilor sociale pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specialã este gratuitã.
    (2) În cazul serviciilor sociale prevãzute la art. 73 alin. (2) lit. b) şi d), precum şi al altor servicii sociale destinate copilului din familie, stabilite prin legea specialã, pãrinţii suportã o parte din cheltuielile aferente acestora, achitând o contribuţie stabilitã în funcţie de nivelul costului serviciului pe beneficiar şi de nivelul veniturilor pe membru de familie. Cuantumul contribuţiei, serviciile oferite, obligaţiile şi drepturile pãrţilor sunt înscrise în contractul de furnizare de servicii, încheiat între furnizor şi pãrinte/reprezentantul legal al copilului.
    ART. 75
    (1) Prevenirea şi combaterea violenţei în familie constituie o componentã a politicilor de protecţie şi asistenţã a familiei.
    (2) Serviciile sociale destinate victimelor violenţei în familie sunt acordate în sistem integrat cu celelalte mãsuri de protecţie legalã, de asigurare a sãnãtãţii, de prevenire, identificare şi sancţionare a faptelor de violenţã în familie, prevãzute de legislaţia specialã în domeniu.
    ART. 76
    (1) Autoritãţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţãrii, organizãrii, administrãrii şi furnizãrii serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
    (2) Pentru asigurarea unor servicii sociale eficiente, autoritãţile administraţiei publice locale colaboreazã cu alte instituţii şi autoritãţi cu competenţe în acest domeniu, precum poliţia, comandamentele de jandarmi judeţene, serviciile deconcentrate ale Ministerului Sãnãtãţii, instituţiile de învãţãmânt, serviciile de medicinã legalã etc., în condiţiile legii.
    (3) Serviciile sociale dezvoltate în domeniul prevenirii violenţei în familie se adreseazã cu prioritate victimelor, dar şi agresorilor acestora.
    ART. 77
    (1) Serviciile sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie pot fi organizate în centre de zi şi rezidenţiale, cu sau fãrã personalitate juridicã, de interes local ori judeţean.
    (2) Principalele categorii de servicii sociale organizate în centre rezidenţiale cu gãzduire pe perioadã determinatã sunt:
    a) centre de primire în regim de urgenţã a victimelor violenţei în familie;
    b) centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
    c) locuinţe protejate.
    (3) Principalele categorii de servicii sociale organizate în centre de zi sunt:
    a) centre de consiliere pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
    b) centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei.
    ART. 78
    Serviciile sociale destinate agresorilor prevãzuţi la art. 76 alin. (3) sunt organizate în centre de zi care au drept obiectiv reabilitarea şi reinserţia socialã a acestora, prin asigurarea unor mãsuri de educaţie, consiliere şi mediere familialã.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Asistenţa socialã a persoanelor cu dizabilitãţi

    ART. 79
    (1) Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilitãţi reprezintã o obligaţie pentru autoritãţile statului, pentru toate persoanele juridice de drept public şi privat, precum şi pentru toţi cetãţenii din România.
    (2) Statul, prin autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, are obligaţia de a asigura mãsurile specifice de protecţie şi de asistenţã socialã, în conformitate cu nevoile particulare ale persoanelor cu dizabilitãţi, precum şi în funcţie de situaţia familialã şi socio-economicã a acestora.
    (3) În baza principiului asigurãrii de oportunitãţi egale, autoritãţile publice competente au obligaţia sã asigure toate mãsurile necesare destinate persoanelor cu dizabilitãţi în scopul:
    a) accesului nemijlocit şi neîngrãdit la educaţie, sãnãtate, ocupare, justiţie, precum şi la toate tipurile de servicii publice de interes general şi servicii sociale;
    b) facilitãrii participãrii active la viaţa comunitãţii din care face parte persoana şi a societãţii în general.
    (4) O componentã prioritarã a protecţiei persoanelor cu dizabilitãţi priveşte asigurarea şi facilitarea accesului la programe de abilitare/reabilitare, dispozitive medicale destinate recuperãrii unor deficienţe organice sau funcţionale, precum şi la echipamente tehnice asistive care sã faciliteze viaţa de zi cu zi a persoanelor cu dizabilitãţi, activitãţile lor de studiu şi cele profesionale.
    ART. 80
    (1) Pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitãţi, autoritãţile publice au obligaţia sã includã nevoile speciale ale acestei categorii de persoane în toate politicile publice, strategiile şi programele de dezvoltare regionalã, judeţeanã sau localã, precum şi în programele guvernamentale.
    (2) Autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi orice persoanã juridicã de drept public sau privat au obligaţia de a asigura servicii de informare şi documentare accesibile persoanelor cu dizabilitãţi.
    ART. 81
    (1) Persoanele cu dizabilitãţi, în funcţie de nivelul deficienţei, gradul de afectare a funcţiilor şi a structurilor organismului, factorii de mediu şi personali, incapacitatea manifestatã se încadreazã în grade de dizabilitate, reglementate prin legile speciale.
    (2) În funcţie de gradul de dizabilitate, precum şi, dupã caz, de dificultãţile familiale şi socio-economice, persoanele cu dizabilitãţi beneficiazã de alocaţii, indemnizaţii şi facilitãţi, precum şi de alte forme de sprijin financiar şi în naturã.
    (3) Persoanele cu dizabilitãţi beneficiazã de o alocaţie lunarã în scopul susţinerii necesitãţilor zilnice de viaţã, precum şi de o indemnizaţie de îngrijire în vederea asigurãrii îngrijirii personale, acordate în funcţie de gradul de dizabilitate şi în condiţiile stabilite prin legile speciale.
    (4) Pentru persoanele cu afectare gravã a capacitãţii de muncã, alocaţia prevãzutã la alin. (3) se acordã doar în funcţie de gradul de dizabilitate al acestora.
    (5) Persoanele adulte, în funcţie de gradul de dizabilitate, pot beneficia, în condiţiile legii, de facilitãţi fiscale şi alte facilitãţi, precum şi de credite a cãror dobândã se suportã din bugetul de stat pentru achiziţionarea de autovehicule şi pentru adaptarea locuinţei conform nevoilor individuale.
    ART. 82
    Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, copii şi adulţi, au dreptul la o indemnizaţie lunarã de hranã destinatã asigurãrii unei alimentaţii corespunzãtoare în completarea tratamentului de specialitate cu medicamente antiretrovirale.
    ART. 83
    (1) Persoana cu dizabilitãţi are dreptul, în baza evaluãrii socio-psiho-medicale, la servicii sociale organizate şi acordate în condiţiile legii.
    (2) Serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilitãţi se acordã la domiciliu, în centre rezidenţiale sau în centre de zi, proiectate şi adaptate nevoilor individuale ale persoanei asistate.
    ART. 84
    (1) Autoritãţile administraţiei publice locale au responsabilitatea organizãrii şi finanţãrii sau cofinanţãrii serviciilor sociale adecvate nevoilor speciale de îngrijire, asistare, educare şi formare, recuperare/reabilitare, inserţie/reinserţie socialã ale persoanelor cu dizabilitãţi, în conformitate cu strategiile naţionale, strategiile judeţene şi planurile anuale proprii de acţiune.
    (2) Autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a monitoriza situaţia tuturor persoanelor cu dizabilitãţi care au domiciliul sau reşedinţa pe aria lor teritorialã şi de a întreprinde toate demersurile în vederea facilitãrii reintegrãrii sociale a acestora în comunitate şi a inserţiei pe piaţa muncii.
    (3) În vederea asigurãrii continuitãţii mãsurilor de protecţie, de asistare şi îngrijire, autoritãţile administraţiei publice locale instituie mãsuri specifice de realizare a tranziţiei tânãrului cu dizabilitãţi din sistemul de protecţie a copilului în sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilitãţi.
    ART. 85
    (1) Evaluarea socio-psiho-medicalã a persoanei cu dizabilitãţi în vederea încadrãrii într-un grad de dizabilitate şi stabilirii nevoilor de îngrijire personalã se realizeazã de personal de specialitate din cadrul organismelor de evaluare, constituite conform legii.
    (2) Serviciile de îngrijire personalã la domiciliu sau recomandarea de internare într-un centru rezidenţial se înscriu în programul individual de reabilitare şi integrare socialã, elaborat în urma evaluãrii prevãzute la alin. (1).
    ART. 86
    (1) Persoana cu dizabilitãţi beneficiazã de servicii de îngrijire personalã la domiciliu, acordate de cãtre îngrijitori formali sau informali.
    (2) Îngrijitorii informali şi formali beneficiazã de facilitãţi şi servicii de suport, reglementate prin legislaţia specialã.
    ART. 87
    (1) Persoana cu dizabilitate gravã, în funcţie de natura deficienţei şi de specificul nevoilor de îngrijire, poate fi asistatã şi îngrijitã la domiciliu de un membru de familie angajat în calitate de îngrijitor formal, în condiţiile prevãzute de lege.
    (2) Persoana cu dizabilitãţi opteazã între indemnizaţia de îngrijire şi serviciile acordate de îngrijitori formali.
    ART. 88
    Autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura, cu prioritate, servicii de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor cu dizabilitãţi, precum şi în centre de zi adaptate nevoilor acestora, cum ar fi: centre de recuperare/readaptare, centre de inserţie/reinserţie socialã, centre de socializare, centre de terapie ocupaţionalã şi alte terapii speciale, centre de asistare şi îngrijire pe timpul zilei, ateliere protejate/unitãţi protejate, şi altele asemenea, potrivit atribuţiilor stabilite prin legile speciale.
    ART. 89
    (1) Admiterea persoanelor cu dizabilitãţi în centre rezidenţiale se realizeazã numai în cazul în care asistarea, îngrijirea, recuperarea sau protecţia acestora nu se pot realiza la domiciliu ori în cadrul centrelor de zi organizate în comunitate.
    (2) Principalele categorii de centre rezidenţiale pentru persoane cu dizabilitãţi care asigurã gãzduire pe perioadã nedeterminatã sau determinatã sunt:
    a) centre de îngrijire şi asistenţã;
    b) centre de recuperare şi reabilitare;
    c) centre de integrare prin terapie ocupaţionalã;
    d) centre respiro/centre de crizã;
    e) locuinţe protejate.
    ART. 90
    (1) Persoanele adulte cu dizabilitãţi asistate în centre rezidenţiale sau susţinãtorii legali ai acestora, în funcţie de veniturile personale ale persoanelor cu dizabilitãţi, au obligaţia de a plãti o contribuţie lunarã de întreţinere, stabilitã în condiţiile legii.
    (2) Persoanele cu dizabilitãţi care nu au venituri şi nici susţinãtori legali care sã datoreze întreţinerea acestora sau ale cãror venituri nu permit asigurarea contribuţiei lunare sunt asistate gratuit, costurile aferente fiind susţinute din bugetele locale sau judeţene.
    ART. 91
    (1) În vederea asigurãrii evaluãrii, orientãrii, formãrii şi reconversiei profesionale a persoanelor cu dizabilitãţi, autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia sã organizeze şi sã dezvolte servicii sociale integrate cu servicii şi mãsuri specifice de stimulare a ocupãrii.
    (2) Persoanele juridice de drept public sau privat, în calitate de angajatori au obligaţia de a crea toate condiţiile necesare dobândirii şi menţinerii unui loc de muncã, precum şi pentru promovarea profesionalã a persoanei cu dizabilitãţi.
    (3) Angajarea persoanei cu dizabilitãţi se realizeazã pe piaţa liberã a muncii, la domiciliu şi în forme protejate, respectiv loc de muncã protejat şi unitãţi protejate, reglementate prin legislaţia specialã.
    (4) Angajatorii persoanelor cu dizabilitãţi beneficiazã de facilitãţi fiscale, precum şi de alte drepturi acordate în condiţiile legii.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Asistenţa socialã a persoanelor vârstnice

    ART. 92
    (1) Persoanele vârstnice reprezintã o categorie de populaţie vulnerabilã cu nevoi particulare, datoritã limitãrilor fiziologice şi fragilitãţii caracteristice fenomenului de îmbãtrânire.
    (2) Persoanele vârstnice, în funcţie de situaţiile personale de naturã socio-economicã, medicalã şi fiziologicã, beneficiazã de mãsuri de asistenţã socialã, în completarea prestaţiilor de asigurãri sociale pentru acoperirea riscurilor de bãtrâneţe şi de sãnãtate.
    ART. 93
    (1) Familia persoanei vârstnice are obligaţia de a asigura îngrijirea şi întreţinerea acesteia.
    (2) Obligaţiile prevãzute la alin. (1) se stabilesc astfel încât sã nu afecteze veniturile considerate a fi minim necesare vieţii curente a persoanei/persoanelor obligate la întreţinere, precum şi a copiilor acesteia/acestora.
    (3) În situaţia persoanei vârstnice singure sau a cãrei familie nu poate sã asigure, parţial sau integral, îngrijirea şi întreţinerea acesteia, statul intervine prin acordarea de beneficii de asistenţã socialã şi servicii sociale adecvate nevoilor strict individuale ale persoanei vârstnice.
    ART. 94
    (1) Beneficiile de asistenţã socialã se acordã persoanelor vârstnice care se gãsesc în situaţii de vulnerabilitate, respectiv:
    a) nu realizeazã venituri proprii sau veniturile lor ori ale susţinãtorilor legali nu sunt suficiente pentru asigurarea unui trai decent şi mediu sigur de viaţã;
    b) se aflã în imposibilitatea de a-şi asigura singure activitãţile de bazã ale vieţii zilnice, nu se pot gospodãri singure şi necesitã asistenţã şi îngrijire;
    c) nu au locuinţã şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;
    d) se aflã în alte situaţii de urgenţã sau de necesitate, prevãzute de lege.
    (2) Beneficiile de asistenţã socialã pentru persoanele vârstnice sunt, în principal:
    a) beneficiile de asistenţã socialã pentru prevenirea şi combaterea sãrãciei şi a riscului de excluziune socialã;
    b) indemnizaţii de îngrijire, acordate în condiţiile legii;
    c) alocaţii sau contribuţii pentru asigurarea calitãţii serviciilor sociale, destinate acoperirii costurilor hranei în cantine sociale, în centrele rezidenţiale de îngrijire, precum şi pentru susţinerea unor suplimente nutriţionale;
    d) facilitãţi privind transportul urban şi interurban, telefon, radio-tv, achiziţia de produse alimentare, bilete de tratament balnear sau pentru recreere, precum şi a altor servicii;
    e) ajutoare pentru situaţii care pun în pericol viaţa şi siguranţa persoanei vârstnice, precum şi pentru evitarea instituţionalizãrii;
    f) ajutoare în naturã precum: alimente, încãlţãminte, îmbrãcãminte, medicamente şi dispozitive medicale, materiale de construcţii şi altele asemenea.
    ART. 95
    (1) În vederea prevenirii, limitãrii sau înlãturãrii efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot afecta viaţa persoanei vârstnice sau pot genera riscul de excluziune socialã, persoanele vârstnice au dreptul la servicii sociale.
    (2) La procesul decizional privind dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia de a consulta organismele reprezentative ale persoanelor vârstnice, constituite conform legii.
    (3) Autoritãţile administraţiei publice locale asigurã gratuit servicii de informare şi consiliere a persoanelor vârstnice cu privire la drepturile sociale ale acestora.
    (4) În procesul de acordare a serviciilor sociale, furnizorii publici şi privaţi au obligaţia de a implica persoana vârstnicã, precum şi familia sau reprezentantul legal al acesteia şi de a promova intervenţia membrilor comunitãţii şi a voluntarilor.
    ART. 96
    (1) Pentru a identifica şi a rãspunde cât mai adecvat nevoilor sociale ale persoanelor vârstnice şi condiţiilor particulare în care aceştia se aflã, serviciile sociale se organizeazã cu prioritate la nivelul comunitãţilor locale.
    (2) Autoritãţile administraţiei publice locale au responsabilitatea identificãrii şi evaluãrii nevoilor persoanelor vârstnice, a organizãrii, planificãrii şi asigurãrii finanţãrii sau cofinanţãrii serviciilor sociale, iar furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi au responsabilitatea acordãrii acestora cu respectarea standardelor de calitate.
    ART. 97
    (1) Persoanele vârstnice dependente beneficiazã de servicii de îngrijire personalã acordate în concordanţã cu gradul de dependenţã în care se aflã şi nevoile individuale de ajutor, precum şi în funcţie de situaţia familialã şi veniturile de care dispun.
    (2) Autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura serviciile de îngrijire personalã acordate la domiciliu sau în centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice dependente singure ori a cãror familie nu poate sã le asigure îngrijirea.
    ART. 98
    (1) Evaluarea autonomiei funcţionale a persoanelor dependente şi stabilirea gradelor de dependenţã se realizeazã în baza unor criterii standard, aprobate prin hotãrâre a Guvernului.
    (2) Evaluarea autonomiei funcţionale se realizeazã, de regulã, la domiciliul persoanei, de o echipã mobilã de evaluatori.
    (3) Rãspunderea privind corectitudinea datelor şi a recomandãrilor privind încadrarea în grade de dependenţã a persoanelor evaluate revine în mod solidar membrilor echipei de evaluatori.
    (4) Evaluarea autonomiei funcţionale, în cazul persoanelor asistate în unitãţi sanitare cu paturi, se poate realiza şi la patul bolnavului, la solicitarea medicului curant sau a asistentului social angajat al spitalului.
    (5) Furnizarea serviciilor de îngrijire se realizeazã conform planului individualizat de asistenţã şi îngrijire, elaborat de personal de specialitate, în baza recomandãrilor formulate de echipa de evaluare.
    ART. 99
    (1) Acordarea serviciilor de îngrijire personalã la domiciliu a persoanelor vârstnice se realizeazã de cãtre îngrijitorul formal sau informal.
    (2) Îngrijitorii informali şi formali beneficiazã de facilitãţi şi servicii de suport, indemnizaţii, servicii de consiliere, servicii de tip respiro şi concediu de îngrijire, conform legii.
    ART. 100
    Pentru menţinerea în mediul propriu de viaţã şi prevenirea situaţiilor de dificultate şi dependenţã, persoanele vârstnice beneficiazã de servicii de consiliere, de acompaniere, precum şi de servicii destinate amenajãrii sau adaptãrii locuinţei, în funcţie de natura şi gradul de afectare a autonomiei funcţionale.
    ART. 101
    (1) Îngrijirea în centre rezidenţiale a persoanelor vârstnice dependente poate fi dispusã numai în cazul în care îngrijirea la domiciliu a acestora nu este posibilã.
    (2) Centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice pot fi organizate ca:
    a) centre de îngrijire temporarã;
    b) centre de îngrijire pe perioadã nedeterminatã, respectiv cãmine pentru persoane vârstnice;
    c) locuinţe protejate, complex de servicii şi alte tipuri de centre.
    ART. 102
    (1) Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii au obligaţia de a plãti o contribuţie lunarã pentru asigurarea serviciilor de îngrijire personalã la domiciliu şi pentru asistarea şi îngrijirea în centre rezidenţiale, stabilitã de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale sau furnizorii privaţi care le administreazã, cu respectarea condiţiei prevãzute la art. 91 alin. (2).
    (2) În situaţia în care persoana vârstnicã nu are venituri sau nu poate achita integral contribuţia lunarã, suma aferentã acesteia sau diferenţa pânã la concurenţa valorii integrale a contribuţiei se asigurã de cãtre susţinãtorii legali ai persoanei vârstnice, în conformitate cu nivelul veniturilor acestora, calculat pe membru de familie, în cuantumul prevãzut de lege.
    (3) Persoanele vârstnice care nu au venituri şi nici susţinãtori legali nu datoreazã contribuţia lunarã, aceasta fiind asiguratã din bugetele locale, în limitele hotãrâte de autoritãţile administraţiei publice locale.
    ART. 103
    Persoana vârstnicã care încheie acte juridice translative de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, în scopul întreţinerii şi îngrijirii personale, are dreptul la mãsuri de protecţie acordate în condiţiile legii.

    CAP. V
    Construcţia instituţionalã a sistemului naţional de asistenţã socialã

    SECŢIUNEA 1
    Nivelul central

    ART. 104
    (1) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este autoritatea publicã centralã care elaboreazã politica de asistenţã socialã şi promoveazã drepturile familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilitãţi şi ale oricãror altor persoane aflate în nevoie.
    (2) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale stabileşte strategia naţionalã şi sectorialã de dezvoltare în domeniul social, coordoneazã şi monitorizeazã implementarea acestora, susţine financiar şi tehnic programele sociale şi exercitã controlul asupra acordãrii beneficiilor de asistenţã socialã şi serviciilor sociale.
    (3) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are responsabilitatea aplicãrii unitare, la nivel teritorial, a legislaţiei şi a strategiilor naţionale din domeniul asistenţei sociale.
    (4) În elaborarea strategiei naţionale şi sectoriale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale se consultã cu autoritãţile publice centrale şi locale care au responsabilitãţi în finanţarea şi acordarea serviciilor sociale, precum şi cu reprezentanţi ai societãţii civile cu activitãţi în domeniu.
    (5) În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale colaboreazã cu celelalte ministere şi organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte instituţii publice şi cu organisme de drept privat.
    (6) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale poate constitui structuri executive sau consultative în scopul implementãrii şi monitorizãrii politicilor sociale, precum şi a programelor de dezvoltare în domeniu.
    ART. 105
    În vederea realizãrii rolului sãu în domeniul asistenţei sociale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îndeplineşte urmãtoarele funcţii:
    a) de autoritate de stat, prin care se asigurã exercitarea controlului aplicãrii unitare şi respectãrii reglementãrilor legale în domeniu;
    b) de strategie, prin care se stabilesc obiectivele şi direcţiile prioritare de dezvoltare a sistemului de asistenţã socialã, în concordanţã cu politicile sociale stabilite de Guvern;
    c) de reglementare, prin care se asigurã elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul asistenţei sociale;
    d) de coordonare, prin care se asigurã funcţionarea unitarã şi eficientã a sistemului de asistenţã socialã;
    e) de reprezentare, prin care se asigurã, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;
    f) de administrare, prin care se asigurã gestionarea resurselor umane, materiale şi financiare.
    ART. 106
    În domeniul asistenţei sociale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:
    a) elaboreazã politicile publice, strategiile, precum şi programele de dezvoltare unitarã a sistemului;
    b) stabileşte obiectivele prioritare şi direcţiile de acţiune ale politicilor specifice;
    c) elaboreazã proiecte de acte normative, norme metodologice şi alte reglementãri privitoare la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de asistenţã socialã;
    d) iniţiazã şi susţine proiecte-pilot pentru implementarea programelor specifice;
    e) monitorizeazã, evalueazã şi controleazã aplicarea reglementãrilor legale;
    f) finanţeazã beneficiile de asistenţã socialã acordate din bugetul propriu;
    g) elaboreazã, propune şi monitorizeazã indicatorii sociali din domeniu;
    h) analizeazã anual, la nivel naţional, datele privind sãrãcia şi excluziunea socialã, identificã factorii care contribuie la incluziunea socialã, elaboreazã rapoartele naţionale în domeniu, formuleazã recomandãri şi propuneri în vederea eficientizãrii procesului de luare a deciziilor în domeniul incluziunii sociale;
    i) iniţiazã şi asigurã participarea la programe de formare profesionalã a personalului cu atribuţii în domeniu, precum şi a personalului informal;
    j) identificã prioritãţile de dezvoltare a serviciilor sociale pe categorii de beneficiari şi tipuri de nevoi în baza cãrora elaboreazã politicile publice, strategiile şi programele sociale adresate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilitãţi, victimelor violenţei în familie, persoanelor fãrã adãpost, persoanelor şi familiilor afectate de sãrãcie, precum şi altor categorii de persoane aflate în nevoie;
    k) colecteazã şi prelucreazã datele şi informaţiile referitoare la beneficiari, furnizori şi serviciile sociale acordate, la nivel naţional;
    l) monitorizeazã implementarea strategiilor autoritãţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de servicii sociale;
    m) elaboreazã standardele de cost pentru serviciile sociale şi monitorizeazã respectarea lor de cãtre furnizorii publici;
    n) elaboreazã criteriile, indicatorii de performanţã şi standardele de calitate privind serviciile sociale, monitorizeazã şi controleazã respectarea lor de cãtre furnizorii publici şi privaţi;
    o) elaboreazã, finanţeazã şi implementeazã programe de interes naţional destinate dezvoltãrii şi sustenabilitãţii serviciilor sociale;
    p) elaboreazã şi implementeazã programe şi proiecte finanţate din fonduri structurale şi alte fonduri internaţionale;
    q) acordã subvenţii pentru dezvoltarea serviciilor sociale, în condiţiile legii;
    r) finanţeazã cheltuielile cu lucrãri de construcţii, reparaţii, modernizãri şi amenajãri efectuate la centrele de servicii sociale, în condiţiile legii;
    s) coordoneazã metodologic activitatea serviciilor publice de asistenţã socialã de la nivel teritorial şi colaboreazã permanent cu autoritãţile administraţiei publice locale;
    ş) colaboreazã şi desfãşoarã acţiuni şi programe comune cu furnizorii privaţi de servicii sociale;
    t) îndeplineşte orice alte atribuţii prevãzute de reglementãrile legale în vigoare.
    ART. 107
    (1) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru activitatea de stabilire şi platã a beneficiilor de asistenţã socialã asigurate din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi pentru activitatea de inspecţie, organizeazã instituţii de specialitate, cu sau fãrã personalitate juridicã, în scopul realizãrii unui sistem unitar de administrare a beneficiilor de asistenţã socialã şi de evaluare, monitorizare şi control în domeniul asistenţei sociale.
    (2) Instituţiile prevãzute la alin. (1) se organizeazã în funcţie de numãrul şi de categoriile de persoane beneficiare, precum şi de complexitatea activitãţii, ca instituţii publice cu structuri la nivel central şi, dupã caz, cu servicii deconcentrate la nivel teritorial, cu sau fãrã personalitate juridicã.
    (3) Organizarea, funcţionarea şi finanţarea instituţiilor prevãzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin lege.
    ART. 108
    (1) Activitãţile prevãzute la art. 107 alin. (1) se realizeazã de cãtre funcţionari publici, inspectori sociali şi personal angajat în baza unui contract individual de muncã.
    (2) Inspectorii sociali reprezintã personalul de specialitate care îşi exercitã atribuţiile pe întreg teritoriul ţãrii şi beneficiazã de statutul specific personalului cu atribuţii de inspecţie şi control.
    (3) În realizarea atribuţiilor prevãzute la alin. (1), inspectorii sociali efectueazã evaluarea, monitorizarea şi controlul respectãrii legislaţiei în vigoare din domeniul asistenţei sociale, monitorizarea şi controlul respectãrii criteriilor, standardelor şi indicatorilor în baza cãrora se acrediteazã furnizorii şi serviciile sociale, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute de lege.
    (4) Inspecţia socialã stabileşte anual, prin planurile de inspecţie, temele de evaluare, monitorizare şi control, precum şi misiuni specifice de control în scopul reducerii erorii, fraudei şi corupţiei.
    (5) Modul de funcţionare la nivel naţional, precum şi atribuţiile specifice Inspecţiei sociale se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
    ART. 109
    (1) Pentru eficientizarea procesului de elaborare şi implementare a politicilor sociale la nivel naţional Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale organizeazã Observatorul Social Naţional, denumit în continuare Observator.
    (2) Observatorul are rolul de a colecta şi analiza la nivel naţional datele privind politicile publice în domeniul protecţiei sociale, ocupãrii forţei de muncã, locuirii, educaţiei, sãnãtãţii, informãrii-comunicãrii, mobilitãţii, securitãţii, justiţiei şi culturii ca parte integrantã din procesul de incluziune socialã, de a elabora rapoartele naţionale în domeniu, precum şi de a formula recomandãri şi propuneri în vederea eficientizãrii procesului de luare a deciziilor în domeniile menţionate.
    (3) În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Observatorul colaboreazã cu organisme naţionale şi internaţionale cu preocupãri în domeniul protecţiei sociale şi încheie protocoale de colaborare, inclusiv cu observatoarele sociale sectoriale sau teritoriale organizate de acestea.
    (4) Observatorul face parte din mecanismul naţional de implementare a procesului de incluziune socialã şi coopereazã cu autoritãţile publice centrale şi locale, cu toate formele de organizare ale societãţii civile participante la acest mecanism şi cu institutele de cercetare şi universitãţi.
    (5) Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Observatorului se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
    ART. 110
    (1) Activitatea de evaluare a persoanelor care prezintã afecţiuni generatoare de dizabilitãţi şi/sau invaliditate se realizeazã de cãtre Institutul Naţional de Expertizã Medicalã şi Recuperare a Capacitãţii de Muncã, denumit în continuare Institut, şi structurile teritoriale de expertizã medicalã.
    (2) Pentru realizarea activitãţii de evaluare a dizabilitãţii, capacitatea funcţionalã a Institutului şi a structurilor prevãzute la alin. (1) va fi dimensionatã corespunzãtor atribuţiilor suplimentare.
    (3) Structurile prevãzute la alin. (1) sunt singurele unitãţi de profil abilitate sã efectueze evaluarea persoanelor în vederea încadrãrii în grade de dizabilitate sau invaliditate.
    (4) Organizarea şi funcţionarea Institutului şi a structurilor specializate în expertizã medicalã se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
    (5) Evaluarea persoanelor în vederea încadrãrii în grade de invaliditate sau de dizabilitate se realizeazã în baza unor criterii elaborate în concordanţã cu clasificãrile şi modelul funcţionãrii şi dizabilitãţii prevãzute în Clasificarea internaţionalã a funcţionãrii, dizabilitãţii şi sãnãtãţii, elaboratã de Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii.
    (6) Institutul şi structurile teritoriale au în principal urmãtoarele atribuţii:
    a) primesc şi analizeazã cererile şi documentele medicale necesare pentru realizarea evaluãrii complexe a persoanei;
    b) realizeazã evaluarea stãrii de sãnãtate a persoanei şi a nivelului de afectare a integritãţii funcţionale şi structurale a organismului;
    c) evalueazã abilitãţile de realizare a activitãţilor de bazã şi instrumentale ale vieţii în raport cu factorii de mediu şi factorii personali;
    d) stabilesc gradul de limitare funcţionalã în baza cãruia persoana poate fi încadratã în grad de invaliditate sau în grad de dizabilitate;
    e) elaboreazã programele de recuperare/reabilitare, de terapii specifice, de îngrijire şi asistenţã.
    ART. 111
    Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate asigurã aplicarea mãsurilor de asistenţã socialã specifice domeniului propriu de activitate, prevãzute de lege.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Nivelul local

    ART. 112
    (1) Pentru asigurarea aplicãrii politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilitãţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunitãţi aflate în nevoie socialã, autoritãţile administraţiei publice locale au atribuţii privind administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţã socialã şi a serviciilor sociale.
    (2) În domeniul administrãrii şi acordãrii beneficiilor de asistenţã socialã, autoritãţile administraţiei publice locale au urmãtoarele atribuţii principale:
    a) asigurã şi organizeazã activitatea de primire a solicitãrilor privind beneficiile de asistenţã socialã;
    b) pentru beneficiile de asistenţã socialã acordate din bugetul de stat realizeazã colectarea lunarã a cererilor şi transmiterea acestora cãtre agenţiile teritoriale;
    c) verificã îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a beneficiilor de asistenţã socialã, conform procedurilor prevãzute de lege sau, dupã caz, stabilite prin hotãrâre a consiliului local, şi pregãtesc documentaţia necesarã în vederea stabilirii dreptului la mãsurile de asistenţã socialã;
    d) întocmesc dispoziţii de acordare/respingere sau, dupã caz, de modificare/suspendare/încetare a beneficiilor de asistenţã socialã acordate din bugetul local şi le prezintã primarului pentru aprobare;
    e) comunicã beneficiarilor dispoziţiile cu privire la drepturile şi facilitãţile la care sunt îndreptãţiţi, potrivit legii;
    f) urmãresc şi rãspund de îndeplinirea condiţiilor legale de cãtre titularii şi beneficiarii beneficiilor de asistenţã socialã;
    g) efectueazã sondaje şi anchete sociale pentru depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune socialã sau a altor situaţii de necesitate a membrilor comunitãţii şi, în funcţie de situaţiile constatate, propun mãsuri adecvate în vederea sprijinirii acestor persoane;
    h) realizeazã activitatea financiar-contabilã privind beneficiile de asistenţã socialã administrate;
    i) elaboreazã şi fundamenteazã propunerea de buget pentru finanţarea beneficiilor de asistenţã socialã;
    j) îndeplinesc orice alte atribuţii prevãzute de reglementãrile legale în vigoare.
    (3) În domeniul organizãrii, administrãrii şi acordãrii serviciilor sociale, autoritãţile administraţiei publice locale au urmãtoarele atribuţii principale:
    a) elaboreazã, în concordanţã cu strategiile naţionale şi nevoile locale identificate, strategia judeţeanã, respectiv localã de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, dupã consultarea furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale beneficiarilor şi rãspund de aplicarea acesteia;
    b) în urma consultãrii furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale beneficiarilor elaboreazã planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care cuprind date detaliate privind numãrul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat şi sursele de finanţare;
    c) iniţiazã, coordoneazã şi aplicã mãsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socialã în care se pot afla anumite grupuri sau comunitãţi;
    d) identificã familiile şi persoanele aflate în dificultate, precum şi cauzele care au generat situaţiile de risc de excluziune socialã;
    e) realizeazã atribuţiile prevãzute de lege în procesul de acordare a serviciilor sociale;
    f) încheie, în condiţiile legii, contracte de parteneriat publicpublic şi public-privat pentru sprijinirea financiarã şi tehnicã a autoritãţilor administraţiei publice locale de la nivelul judeţului, pentru susţinerea dezvoltãrii serviciilor sociale;
    g) propun înfiinţarea serviciilor sociale de interes judeţean sau local;
    h) colecteazã, prelucreazã şi administreazã datele şi informaţiile privind beneficiarii, furnizorii publici şi privaţi şi serviciile administrate de aceştia;
    i) monitorizeazã şi evalueazã serviciile sociale;
    j) elaboreazã şi implementeazã proiecte cu finanţare naţionalã şi internaţionalã în domeniul serviciilor sociale;
    k) elaboreazã proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale în conformitate cu planul anual de acţiune şi asigurã finanţarea/cofinanţarea acestora;
    l) asigurã informarea şi consilierea beneficiarilor, precum şi informarea populaţiei privind drepturile sociale şi serviciile sociale disponibile;
    m) furnizeazã, administreazã sau, dupã caz, contracteazã serviciile sociale adresate copilului, familiei, persoanelor cu dizabilitãţi, persoanelor vârstnice, precum şi tuturor categoriilor de beneficiari prevãzute de lege, fiind responsabile de calitatea serviciilor prestate;
    n) planificã şi realizeazã activitãţile de informare, formare şi îndrumare metodologicã, în vederea creşterii performanţei personalului care administreazã şi acordã servicii sociale;
    o) colaboreazã permanent cu organizaţiile societãţii civile care reprezintã interesele diferitelor categorii de beneficiari;
    p) organizeazã şi realizeazã activitãţile specifice contractãrii serviciilor sociale acordate de furnizorii publici şi privaţi;
    q) încheie, în condiţiile legii, contracte şi convenţii de parteneriat, contracte de finanţare, contracte de subvenţionare pentru înfiinţarea, administrarea, finanţarea şi cofinanţarea de servicii sociale;
    r) monitorizeazã financiar şi tehnic contractele prevãzute la lit. q);
    s) îndeplinesc orice alte atribuţii prevãzute de reglementãrile legale în vigoare.
    ART. 113
    (1) În aplicarea atribuţiilor prevãzute la art. 112 autoritãţile administraţiei publice locale înfiinţeazã structuri specializate denumite servicii publice de asistenţã socialã şi organizeazã, în aparatul de specialitate al consiliului judeţean/al primarului, compartimentul responsabil de contractarea serviciilor sociale.
    (2) Serviciile publice de asistenţã socialã se organizeazã în subordinea consiliilor judeţene, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la nivel de direcţie generalã.
    (3) Serviciile publice de asistenţã socialã se organizeazã în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, la nivel de direcţie.
    (4) La nivelul comunelor, serviciile publice de asistenţã socialã se organizeazã ca un compartiment funcţional în aparatul de specialitate al primarului.
    (5) Regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţã socialã şi structura orientativã de personal a acestora se aprobã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, urmând ca regulamentul propriu, organigrama şi statul de funcţii sã fie aprobate prin hotãrâre a consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
    ART. 114
    (1) Autoritãţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor realizeazã atribuţiile prevãzute la art. 112 astfel:
    a) prin serviciile publice de asistenţã socialã, pentru atribuţiile prevãzute la alin. (2) lit. a), f), h) şi i) pentru beneficiile de asistenţã socialã asigurate din bugetul propriu, stabilite prin hotãrâre a consiliului judeţean, şi, dupã caz, a celor prevãzute în legile speciale şi pentru atribuţiile prevãzute la alin. (3) lit. a)-o) şi lit. s) în ceea ce priveşte acordarea şi administrarea serviciilor sociale;
    b) prin compartimentul prevãzut la art. 113 alin. (1), pentru atribuţiile prevãzute la alin. (3) lit. p)-r).
    (2) Pe lângã atribuţiile prevãzute la alin. (1) autoritãţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor realizeazã:
    a) coordonarea înfiinţãrii şi organizãrii serviciilor sociale, în concordanţã cu nevoile şi situaţiile de dificultate identificate, pentru a se realiza o acoperire echitabilã a dezvoltãrii acestora pe întreg teritoriul judeţului;
    b) acordarea de sprijin autoritãţilor administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor de pe raza teritorialã a judeţului, în scopul planificãrii, dezvoltãrii şi organizãrii serviciilor sociale de interes local;
    c) înfiinţarea şi administrarea bazei de date referitoare la toţi furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale de la nivel judeţean.
    ART. 115
    (1) Autoritãţile administraţiei publice locale de la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor, precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti realizeazã atribuţiile prevãzute la art. 112 astfel:
    a) prin serviciile publice de asistenţã socialã, respectiv compartimentele funcţionale pentru atribuţiile prevãzute la alin. (2) şi alin. (3) lit. a)-o) şi lit. s);
    b) prin compartimentul responsabil cu contractarea serviciilor sociale, pentru atribuţiile prevãzute la alin. (3) lit. p)-r).
    (2) Pe lângã atribuţiile prevãzute la alin. (1), autoritãţile administraţiei publice locale de la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor, precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia de a transmite serviciului public de asistenţã socialã de la nivel judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti strategiile locale şi planurile anuale de acţiune, precum şi datele şi informaţiile colectate la nivel local privind beneficiarii, furnizorii publici şi privaţi, precum şi serviciile administrate de aceştia.
    ART. 116
    (1) Consiliul General al Municipiului Bucureşti realizeazã atribuţiile prevãzute la art. 112 astfel:
    a) prin serviciul public de asistenţã socialã, pentru atribuţiile prevãzute la alin. (2) lit. a), f), h) şi i), pentru beneficiile de asistenţã socialã asigurate din bugetul propriu, stabilite prin hotãrâre a consiliului general şi, dupã caz, a celor prevãzute în legile speciale;
    b) prin serviciul public de asistenţã socialã, pentru atribuţiile prevãzute la alin. (3) lit. a)-o) şi lit. s);
    c) prin compartimentul responsabil cu contractarea serviciilor sociale, pentru atribuţiile prevãzute la alin. (3) lit. p)-r).
    (2) Pe lângã atribuţiile prevãzute la alin. (1), Consiliul General al Municipiului Bucureşti asigurã:
    a) colaborarea cu serviciile publice de asistenţã socialã de la nivelul sectoarelor, precum şi cu furnizorii de servicii sociale publici sau privaţi şi alte organizaţii ale societãţii civile care reprezintã interesele beneficiarilor, în vederea facilitãrii accesului echitabil al tuturor cetãţenilor capitalei la serviciile sociale existente pe raza teritorialã a întregului municipiu;
    b) avizarea strategiilor de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel de sector;
    c) iniţierea şi aplicarea programelor de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socialã, soluţionarea urgenţelor sociale şi dezvoltarea proiectelor de servicii sociale destinate, în principal, categoriilor de persoane ale cãror nevoi nu sunt acoperite de serviciile create la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti;
    d) înfiinţarea, organizarea şi acordarea serviciilor sociale de interes local pentru persoanele care trãiesc pe raza teritorialã a municipiului Bucureşti, fãrã a avea domiciliul/reşedinţa într-un sector.
    ART. 117
    (1) Strategiile de dezvoltare a serviciilor sociale judeţene şi a municipiului Bucureşti se elaboreazã pe termen mediu, respectiv pe o perioadã de 5 ani, precum şi pe termen lung, respectiv pe o perioadã de 10 ani, şi cuprind mãsurile şi acţiunile din domeniu, planificarea acestora şi bugetul estimativ.
    (2) Strategiile de dezvoltare a serviciilor sociale prevãzute la alin. (1) se dezbat şi se avizeazã de cãtre Comisiile judeţene de incluziune socialã şi a municipiului Bucureşti, anterior aprobãrii lor prin hotãrâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
    (3) Comisiile judeţene de incluziune socialã şi cea a municipiului Bucureşti sunt constituite la nivelul instituţiei prefectului şi funcţioneazã în cadrul mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale în România aprobat prin hotãrâre a Guvernului.
    (4) Autoritãţile administraţiei publice locale de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti elaboreazã propriile strategii de dezvoltare a serviciilor sociale care sunt cuprinse în strategia de dezvoltare a serviciilor sociale a municipiului Bucureşti. Consiliul General al Municipiului Bucureşti colaboreazã cu consiliile locale de sector în vederea asigurãrii de oportunitãţi egale pentru toţi locuitorii capitalei în accesarea serviciilor sociale.
    (5) Strategiile de dezvoltare a serviciilor sociale prevãzute la alin. (1) şi (4) se elaboreazã în termen de maximum un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
    ART. 118
    (1) Planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale se elaboreazã de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale, în conformitate cu mãsurile şi acţiunile prevãzute în strategia de dezvoltare a serviciilor sociale a judeţului de care aparţin, respectiv în cea a municipiului Bucureşti, pentru sectoarele de la nivelul capitalei.
    (2) Planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale prevãzute la alin. (1) cuprind date detaliate privind numãrul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor de la furnizorii privaţi, programul de subvenţionare, bugetul estimat şi sursele de finanţare.
    (3) Planurile anuale de acţiune elaborate de autoritãţile administraţiei publice locale, anterior aprobãrii acestora prin hotãrâre a consiliului local, se transmit pentru consultare consiliului judeţean, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
    (4) Planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi/sau finanţate de consiliile judeţene, de consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, anterior supunerii acestora spre aprobare prin hotãrâre a consiliului judeţean/consiliului local al sectorului/consiliului general al capitalei, se transmit pentru consultare comisiilor teritoriale de incluziune socialã.
    ART. 119
    (1) Autoritãţile administraţiei publice locale şi toţi furnizorii publici de servicii sociale au obligaţia de a organiza şi acorda serviciile sociale, precum şi de a planifica dezvoltarea acestora, numai în funcţie de nevoile identificate ale persoanelor din comunitate, de prioritãţile asumate, de resursele disponibile şi cu respectarea celui mai eficient raport cost/beneficiu.
    (2) Pentru asigurarea unor servicii sociale adecvate şi de calitate, autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura resursele umane, financiare şi materiale, în conformitate cu reglementãrile în vigoare, strategia proprie de dezvoltare a serviciilor sociale şi planurile anuale de acţiune în domeniu.
    (3) Autoritãţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti înfiinţeazã servicii sociale rezidenţiale de interes local, numai dacã numãrul solicitãrilor justificã existenţa unui astfel de serviciu pe raza lor teritorialã.
    (4) În condiţiile în care numãrul solicitãrilor este limitat sau în cazul în care nu dispun de resurse suficiente, autoritãţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti încheie parteneriate pentru înfiinţarea de servicii rezidenţiale de interes intercomunitar pentru persoanele care au domiciliul/reşedinţa în unitãţile administrativ-teritoriale partenere.
    (5) Consiliul judeţean, în baza nevoilor identificate şi a cererilor de aşteptare înregistrate la nivelul judeţului, înfiinţeazã servicii sociale rezidenţiale de interes judeţean.
    (6) Autoritãţile administraţiei publice locale pot decide, prin hotãrâre de consiliu, schimbarea destinaţiei serviciilor sociale existente, numai în alte categorii de servicii sociale sau, în cazuri bine justificate, în servicii din domeniul educaţiei, sãnãtãţii ori culturii.
    ART. 120
    În vederea funcţionãrii eficiente a sistemului naţional de servicii sociale, serviciile publice de asistenţã socialã de la nivel local şi judeţean au urmãtoarele obligaţii, în relaţie cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale:
    a) de a respecta şi aplica prevederile reglementãrilor legale în vigoare, ale strategiilor şi programelor naţionale din domeniul serviciilor sociale;
    b) de a transmite ministerului, în termen de 30 de zile de la aprobare, strategia de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel judeţean/al sectoarelor municipiului Bucureşti/al municipiului Bucureşti;
    c) de a transmite ministerului, în termenele solicitate, situaţiile statistice, datele, informaţiile, indicatorii care privesc serviciile sociale organizate şi acordate la nivelul judeţului, municipiului Bucureşti şi sectoarelor capitalei, precum şi la nivel local, dupã caz;
    d) de a respecta şi aplica, în cadrul planurilor anuale de acţiune, prioritãţile naţionale de dezvoltare a serviciilor sociale;
    e) de a rãspunde, în termenele prevãzute de lege, la solicitãrile ministerului referitoare la serviciile sociale aflate în coordonare şi administrare.

    CAP. VI
    Personalul din sistemul de asistenţã socialã

    ART. 121
    (1) În domeniul asistenţei sociale activeazã asistenţi sociali, alt personal de specialitate în asistenţã socialã, precum şi personal cu profesii, calificãri şi competenţe diverse.
    (2) Personalul din domeniul asistenţei sociale îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu statutul profesiei, al dispoziţiilor Codului Muncii, precum şi al altor dispoziţii legale, dupã caz.
    ART. 122
    (1) Identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup şi elaborarea planurilor de intervenţie pentru prevenirea, combaterea şi soluţionarea situaţiilor de dificultate se realizeazã, în condiţiile legilor speciale, de cãtre asistenţii sociali, în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit statutului asistentului social şi regulamentelor interne ale angajatorilor, respectiv fişei postului.
    (2) Autoritãţile administraţiei publice locale angajeazã asistenţi sociali sau contracteazã serviciile acestora pentru a realiza activitãţile prevãzute la alin. (1), cu respectarea raportului de un asistent social la maximum 300 de beneficiari.
    ART. 123
    (1) În procesul de acordare a serviciilor sociale pot fi implicaţi voluntari care, pentru activitatea desfãşuratã, beneficiazã de facilitãţi.
    (2) Furnizorii de servicii sociale care utilizeazã voluntari pot beneficia de facilitãţi pentru accesarea de fonduri din bugetul de stat, bugetul local sau fonduri internaţionale.
    (3) Facilitãţile prevãzute la alin. (1) şi (2) sunt prevãzute în legile speciale.
    ART. 124
    Personalul care activeazã în domeniul asistenţei sociale are obligaţia:
    a) sã îşi desfãşoare activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    b) sã asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute în exercitarea profesiei;
    c) sã respecte intimitatea beneficiarilor;
    d) sã respecte libertatea beneficiarului de a alege serviciile sociale şi furnizorii de servicii sociale;
    e) sã respecte etica profesionalã;
    f) sã implice activ beneficiarii de servicii sociale şi, dupã caz, familiile acestora în procesul decizional şi de acordare a serviciilor sociale;
    g) sã respecte demnitatea şi unicitatea persoanei.
    ART. 125
    (1) Personalul angajat în cadrul serviciilor sociale, precum şi cel din cadrul serviciilor publice de asistenţã socialã este personal contractual.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele cu funcţie de conducere din cadrul serviciilor publice de asistenţã socialã, precum şi personalul cu atribuţii în realizarea şi elaborarea strategiilor şi planurilor anuale de acţiune, în colectarea şi administrarea bazelor de date, în contractarea serviciilor sociale, administrarea resurselor umane şi a activitãţilor economico-financiare şi de consiliere juridicã pot fi încadraţi ca funcţionari publici în condiţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    ART. 126
    Autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi au obligaţia de a promova, facilita şi asigura personalului programe de formare profesionalã, precum şi programe de instruire specificã.
    ART. 127
    Salarizarea personalului din sistemul public de asistenţã socialã se face potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, cu modificãrile ulterioare.

    CAP. VII
    Finanţarea asistenţei sociale

    ART. 128
    Asistenţa socialã se finanţeazã din fonduri alocate de la bugetul de stat, de la bugetele locale, din donaţii, sponsorizãri sau din alte contribuţii din partea unor persoane fizice ori juridice, din ţarã şi din strãinãtate, din contribuţii ale beneficiarilor, precum şi din alte surse, cu respectarea legislaţiei în domeniu şi în limita resurselor financiare disponibile.

    SECŢIUNEA 1
    Finanţarea beneficiilor de asistenţã socialã

    ART. 129
    (1) Beneficiile de asistenţã socialã se finanţeazã din fonduri alocate de la bugetul de stat sau/şi de la bugetele locale, conform dispoziţiilor prezentei legi.
    (2) La fundamentarea anualã a sumelor necesare asigurãrii plãţii beneficiilor de asistenţã socialã se ţine cont de urmãtoarele elemente:
    a) numãrul de beneficiari înregistraţi în anul anterior;
    b) estimarea numãrului de beneficiari pentru anul bugetar în funcţie de evoluţiile economice, demografice şi sociale, precum şi de indicatorii macroeconomici înregistraţi;
    c) cuantumul nominal sau, dupã caz, cuantumul mediu al beneficiului de asistenţã socialã.
    (3) Se iau în considerare la fundamentarea bugetarã şi beneficiile de asistenţã socialã care urmeazã sã fie acordate, aprobate în condiţiile legii, pe baza elementelor prevãzute la alin. (2) lit. b) şi c).
    ART. 130
    (1) Fondurile necesare cheltuielilor cu tipãrirea formularelor de cerere se asigurã din bugetul unitãţilor administrativ-teritoriale.
    (2) Pentru solicitarea drepturilor, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, instituţiile prevãzute la art. 107 alin. (1), precum şi autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a posta pe site-urile proprii formatul printabil al formularelor de cerere.
    (3) Fondurile necesare cheltuielilor de transmitere a drepturilor se asigurã din bugetele din care se plãteşte beneficiul de asistenţã socialã, fãrã a afecta cuantumul acestuia.
    ART. 131
    Guvernul şi fiecare ordonator de credite, autoritate a administraţiei publice centrale sau locale, în elaborarea strategiilor şi politicilor sociale la nivel naţional ori local trebuie sã se asigure cã acestea sunt în concordanţã cu principiile responsabilitãţii fiscale, regulile fiscale, precum şi cu obiectivele şi limitele din strategia fiscal-bugetarã reglementatã de Legea responsabilitãţii fiscal-bugetare nr. 69/2010.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Finanţarea serviciilor sociale

    ART. 132
    Serviciile sociale se finanţeazã din urmãtoarele surse:
    a) bugetul de stat;
    b) bugetul local al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
    c) bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
    d) donaţii, sponsorizãri sau alte contribuţii din partea persoanelor fizice ori juridice din ţarã şi din strãinãtate;
    e) fonduri externe rambursabile şi nerambursabile;
    f) contribuţia persoanelor beneficiare;
    g) alte surse de finanţare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    ART. 133
    (1) De la bugetul de stat se alocã fonduri pentru:
    a) finanţarea programelor de interes naţional, elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi de alte autoritãţi ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul serviciilor sociale şi aprobate prin hotãrâre a Guvernului;
    b) finanţarea programelor de subvenţionare a furnizorilor privaţi de servicii sociale, derulate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
    c) finanţarea înfiinţãrii unor instituţii de asistenţã socialãpilot;
    d) finanţarea serviciilor sociale acordate prin structurile publice aflate în subordinea-coordonarea autoritãţilor administraţiei publice centrale;
    e) finanţarea serviciilor sociale acordate de autoritãţile administraţiei publice locale şi a altor furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, în condiţiile legii;
    f) finanţarea programelor de educaţie permanentã a personalului de specialitate şi a programelor de cercetare din domeniul serviciilor sociale;
    g) cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale, în condiţiile legii;
    h) cofinanţarea serviciilor sociale, în baza memorandumurilor, protocoalelor, convenţiilor de parteneriat, încheiate conform legii.
    (2) Pentru cheltuielile prevãzute la alin. (1) lit. g), care se suportã din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, procedura de acordare a sumelor cu aceastã destinaţie se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului.
    ART. 134
    (1) Alocarea fondurilor de la bugetul de stat destinate susţinerii funcţionãrii serviciilor sociale organizate la nivelul unitãţilor administrativ-teritoriale se realizeazã în baza fundamentãrilor transmise de autoritãţile administraţiei publice locale.
    (2) Fundamentarea sumelor solicitate de la bugetul de stat de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale se realizeazã în baza costurilor standard în vigoare pentru serviciile sociale administrate, contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, precum şi în baza estimãrii costurilor necesare funcţionãrii serviciilor nou-înfiinţate în anul bugetar respectiv.
    (3) Standardele de cost pentru serviciile sociale se aprobã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Costul standard anual/beneficiar/tip de serviciu se poate indexa cu rata inflaţiei şi se revizuieşte ori de câte ori este nevoie.
    (4) Sumele fundamentate se alocã din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea serviciilor sociale, în condiţiile alin. (2), şi se realizeazã în urmãtoarea ordine de prioritãţi:
    a) serviciile sociale adresate copilului separat de pãrinţi care necesitã protecţie specialã;
    b) serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilitãţi, în funcţie de tipul serviciilor;
    c) serviciile destinate copilului şi familiei, precum şi pentru persoanele vârstnice, în funcţie de tipul serviciilor;
    d) serviciile sociale adresate persoanelor fãrã adãpost şi persoanelor aflate în risc de excluziune socialã, în funcţie de tipul serviciilor.
    (5) Nivelul sumelor acordate potrivit alin. (4) se stabileşte prin legile speciale, pe tipuri de servicii.
    ART. 135
    (1) Din bugetele locale ale judeţelor se alocã fonduri pentru:
    a) finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie, contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat;
    b) finanţarea sau cofinanţarea înfiinţãrii, organizãrii şi funcţionãrii unor noi servicii sociale;
    c) cofinanţarea serviciilor sociale care funcţioneazã în mediul rural şi în localitãţi defavorizate, în baza unor contracte de parteneriat încheiate bianual;
    d) finanţarea cheltuielilor de funcţionare a comisiilor de evaluare şi a serviciilor de evaluare complexã, prevãzute de lege, pânã la intrarea în vigoare a noului sistem de evaluare prevãzut la art. 110;
    e) finanţarea sau, dupã caz, cofinanţarea în parteneriat cu autoritãţile administraţiei publice locale a cheltuielilor necesare formãrii continue a personalului cu atribuţii în domeniul serviciilor sociale şi care activeazã la nivelul judeţului respectiv;
    f) finanţarea şi cofinanţarea în parteneriat cu autoritãţile administraţiei publice locale a acţiunilor de sensibilizare a comunitãţii privind nevoile şi riscurile sociale de la nivelul judeţului;
    g) cofinanţarea proiectelor susţinute din fonduri structurale şi alte fonduri internaţionale pentru proiecte din domeniul serviciilor sociale;
    h) finanţarea subvenţiilor destinate serviciilor sociale acordate de furnizorii privaţi;
    i) alte finanţãri sau cofinanţãri prevãzute de lege.
    (2) Consiliul judeţean are obligaţia sã asigure din bugetul propriu sumele în completarea celor alocate din bugetul de stat.
    ART. 136
    (1) Din bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se alocã fonduri pentru:
    a) finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie, contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat;
    b) finanţarea sau cofinanţarea înfiinţãrii, organizãrii şi funcţionãrii unor noi servicii sociale;
    c) finanţarea sau, dupã caz, cofinanţarea în parteneriat cu consiliul judeţean a cheltuielilor necesare formãrii continue a personalului cu atribuţii în domeniul serviciilor sociale şi care activeazã la nivelul comunitãţii respective;
    d) finanţarea şi cofinanţarea în parteneriat cu consiliul judeţean a acţiunilor de sensibilizare a populaţiei privind nevoile şi riscurile sociale de la nivelul comunitãţii;
    e) cofinanţarea proiectelor susţinute din fonduri structurale şi alte fonduri internaţionale pentru proiecte din domeniul serviciilor sociale;
    f) alte finanţãri sau cofinanţãri prevãzute de lege.
    (2) Autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia sã asigure sumele din bugetele proprii şi alte venituri extrabugetare, în completarea celor alocate din bugetul de stat.
    ART. 137
    (1) Serviciile medicale asigurate beneficiarilor de servicii sociale în centrele rezidenţiale şi de zi se finanţeazã de la bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate.
    (2) Furnizorii publici şi privaţi care acordã servicii de îngrijire în centre rezidenţiale şi, dupã caz, în centre de zi asigurã, din fonduri proprii, medicamente uzuale acordate fãrã prescripţie medicalã, materiale sanitare şi echipamentele necesare îngrijirii persoanei asistate, care nu sunt finanţate din Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate sau prin programele Ministerului Sãnãtãţii.
    ART. 138
    (1) Pentru finanţarea serviciilor sociale se pot utiliza veniturile obţinute din sponsorizãrile şi donaţiile în bani sau în naturã, acordate de persoane fizice şi juridice, române şi strãine, furnizorilor de servicii.
    (2) Serviciile sociale pot fi finanţate din fonduri internaţionale, stabilite prin memorandumurile sau protocoalele de finanţare încheiate de statul român cu donatorii, precum şi din fondurile structurale pentru proiectele selectate în cadrul programelor operaţionale regionale.
    (3) În funcţie de venituri, persoanele beneficiare contribuie la finanţarea acordãrii serviciilor sociale, conform legii.
    (4) Furnizorii de servicii sociale pot dezvolta activitãţi lucrative numai pentru autofinanţarea serviciilor sociale acordate, cu excepţia operatorilor economici prevãzuţi la art. 37 alin. (3) lit. e).
    (5) Veniturile obţinute din activitãţile prevãzute la alin. (4) se utilizeazã şi pentru lucrãri de modernizare, reamenajare şi renovare a centrelor aflate în administrare.
    ART. 139
    (1) Asociaţiile şi fundaţiile, precum şi cultele recunoscute de lege, în calitate de furnizori privaţi de servicii sociale, pot primi subvenţii alocate de la bugetul de stat şi de la bugetele judeţene/bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ca formã de sprijin în vederea înfiinţãrii, dezvoltãrii, diversificãrii şi asigurãrii continuitãţii serviciilor sociale acordate de aceştia.
    (2) Subvenţionarea furnizorilor privaţi din fonduri publice se reglementeazã prin lege specialã.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Contractarea serviciilor sociale

    ART. 140
    (1) Contractarea din fonduri publice a serviciilor sociale oferite de furnizori privaţi are în vedere realizarea urmãtoarelor obiective aprobate prin strategiile naţionale şi locale în domeniu:
    a) promovarea parteneriatului public-privat;
    b) dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale de interes local;
    c) construcţia unei reţele naţionale de servicii sociale;
    d) asigurarea stabilitãţii şi continuitãţii funcţionãrii serviciilor sociale;
    e) asigurarea calitãţii serviciilor sociale;
    f) implicarea comunitãţii în identificarea, prevenirea şi soluţionarea problemelor sociale;
    g) asigurarea accesului, pe criterii nediscriminatorii, a furnizorilor privaţi şi publici de servicii sociale la fonduri publice;
    h) respectarea dreptului persoanei beneficiare la libera alegere a furnizorului de servicii sociale;
    i) optimizarea rezultatelor obţinute în urma furnizãrii serviciilor sociale;
    j) performanţa în administrarea serviciilor sociale.
    (2) Finanţarea serviciilor sociale se aflã în responsabilitatea autoritãţilor administraţiei publice locale care, pe baza planurilor anuale de acţiune prevãzute la art. 112 alin. (3) lit. b), realizeazã urmãtoarele:
    a) stabilesc tipurile de servicii sociale necesare comunitãţii;
    b) inventariazã serviciile sociale existente;
    c) evalueazã eficienţa şi eficacitatea acestora;
    d) identificã nevoia de servicii sociale noi.
    (3) Pentru contractarea furnizãrii serviciilor sociale, autoritãţile administraţiei publice locale elaboreazã şi publicã anual lista serviciilor sociale pe care le vor contracta cu furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale.
    (4) Autoritãţile administraţiei publice locale în colaborare cu furnizorii publici şi privaţi elaboreazã criteriile care fundamenteazã tipurile de servicii sociale ce urmeazã sã fie contractate.
    ART. 141
    (1) Autoritãţile administraţiei publice locale, denumite în continuare autoritãţi contractante, contracteazã, cu furnizorii publici şi privaţi, serviciile sociale organizate şi definite conform Nomenclatorului serviciilor sociale. Tipurile de contracte se stabilesc de cãtre autoritãţile contractante, în condiţiile legii.
    (2) Autoritãţile contractante au obligaţia sã prevadã în bugetele proprii fondurile necesare pentru finanţarea serviciilor sociale prevãzute în planurile anuale de acţiune.
    (3) Finanţarea din fonduri publice, prevãzutã la alin. (1), a serviciilor sociale acordate de furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale se realizeazã pe principiile concurenţei, eficienţei şi transparenţei şi se supune legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice.
    ART. 142
    (1) Furnizorii privaţi de servicii sociale, autoritãţile contractante, precum şi alte persoane fizice sau juridice care finanţeazã servicii sociale pot solicita evaluarea independentã a contractelor de finanţare pentru furnizarea serviciilor sociale, prin demararea procedurilor de audit social.
    (2) Auditul social se realizeazã de cãtre auditorul social şi are în vedere, în principal, urmãtoarele aspecte:
    a) verificarea planurilor şi procedurilor stabilite de furnizorii de servicii sociale pentru serviciile finanţate;
    b) evaluarea eficienţei şi eficacitãţii serviciilor sociale contractate;
    c) verificarea exactitãţii informaţiilor utilizate;
    d) recomandarea de ameliorãri operaţionale.
    (3) Auditorul social este persoana care are calificarea şi care este mandatat de entitãţile prevãzute la alin. (1) pentru a realiza componentele unui audit. Auditorul social nu este învestit cu nicio putere de control sau sancţionare.
    (4) Activitatea de audit social, precum şi statutul auditorului social se stabilesc prin lege.

    CAP. VIII
    Dispoziţii tranzitorii şi finale

    ART. 143
    (1) Actele administrative emise de autoritãţile publice centrale şi locale privind acordarea beneficiilor de asistenţã socialã şi furnizarea serviciilor sociale pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, în baza condiţiilor prevãzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (2) Dacã beneficiarul serviciului social se considerã nedreptãţit de modul de furnizare a serviciilor sociale, astfel cum a fost acesta stabilit conform clauzelor din contractul de furnizare de servicii sociale, se poate adresa instanţei judecãtoreşti competente pentru soluţionarea litigiilor în legãturã cu acordarea serviciilor sociale.
    (3) Cererile adresate instanţei de contencios administrativ sau oricãrei alte instanţe judecãtoreşti pentru soluţionarea litigiilor în legãturã cu dreptul sau cu acordarea mãsurilor de asistenţã socialã se soluţioneazã cu celeritate.
    ART. 144
    Acţiunile, cãile de atac şi actele procedurale în legãturã cu soluţionarea litigiilor având ca obiect drepturi sau obligaţii prevãzute de prezenta lege sunt scutite de taxa de timbru.
    ART. 145
    Personalul implicat în acordarea serviciilor sociale rãspunde, în condiţiile legii, disciplinar, patrimonial, contravenţional sau penal, dupã caz.
    ART. 146
    (1) La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã:
    a) Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţã socialã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006;
    b) Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 366/2001, cu modificãrile ulterioare.
    (2) De la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2011, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale efectueazã modificãrile şi completãrile corespunzãtoare la actele normative în vigoare din domeniul asistenţei sociale şi elaboreazã legile speciale prevãzute de prezenta lege.
    (3) Pânã la adoptarea modificãrilor şi completãrilor prevãzute la alin. (2), actele normative în vigoare la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se vor aplica în continuare.

    Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.

                        PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                             ROBERTA ALMA ANASTASE

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                               MIRCEA-DAN GEOANĂ

    Bucureşti, 20 decembrie 2011.
    Nr. 292.
                                     -----
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice