Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 812 din 13 Octombrie 2017 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 812 din 13 Octombrie 2017

Monitorul Oficial 812 din 13 Octombrie 2017 (M. Of. 812/2017)

1.  ORDIN nr. 2.935 din 11 octombrie 2017 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

Având în vedere avizul conform al ministerului finanţelor publice comunicat prin adresa nr. 736.018 din 11.10.2017,având în vedere prevederile art. 101 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 78 din legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 342 alin. (1) şi (4) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. ...

2.  ORDIN nr. 2.744 din 10 octombrie 2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - Forexebug EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile ordonanţei guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a tva,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. ianexa nr. 4 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - forexebug, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 307 din 21 aprilie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ...

3.  HOTĂRÂRE nr. 749 din 11 octombrie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea ROMAERO - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru societatea romaero - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrumihai tudose contrasemnează:ministrul economiei,gheorghe Şimonp. ministrul finanţelor ...

4.  HOTĂRÂRE nr. 735 din 5 octombrie 2017 privind transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor - Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a Municipiului Bucureşti în administrarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor - Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) şi art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă transmiterea imobilelor prevăzute în anexa care face parte din prezenta hotărâre, aflate în domeniul public al statului, din administrarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor - direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a municipiului bucureşti în administrarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor - institutul de ...

5.  REGULAMENT din 5 octombrie 2017 de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 715 din 5 octombrie 2017, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 812 din 13 octombrie 2017.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:a) act de punere în valoare, denumit în continuare apv - document tehnico-economic care conţine rezultatele evaluării cantitative şi calitative, precum şi localizarea, conform normelor tehnice silvice pentru amenajarea pădurilor, a masei lemnoase destinate exploatării;b) activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri şi servicii pe o piaţă, cu respectarea prevederilor legale privind ajutorul de stat;c) ...

6.  HOTĂRÂRE nr. 715 din 5 octombrie 2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

Având în vedere art. 60 alin. (5) din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 60 alin. (4) din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, hotărârea guvernului nr. 617/2016 pentru aprobarea regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, publicată în monitorul oficial al ...

7.  ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 11 octombrie 2017 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

Având în vedere că prin ordonanţa guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, prin care sunt transpuse în legislaţia naţională prevederile directivei nr. 2013/11/ue a parlamentului european şi a consiliului privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a regulamentului (ce) nr. 2.006/2004 şi a directivei 2009/22/ce, a fost desemnat ca autoritate competentă ministerul energiei, Întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, care însă, prin reorganizare, a pierdut această calitate, este necesară clarificarea instituţiei publice care îndeplineşte condiţiile,luând în considerare faptul că autoritatea competentă are un rol esenţial în aplicarea ordonanţei ...

8.  DECRET nr. 932 din 11 octombrie 2017 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea umor acte normative şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 11 octombrie 2017.nr. 932.-----

9.  LEGE nr. 199 din 12 octombrie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 26 din 30 martie 2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 228 din 3 aprilie 2017.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată.p. preŞedintele camerei deputaŢilor,petru-gabriel vlase preŞedintele senatuluicĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanubucureşti, 12 octombrie 2017.nr. 199.-----

10.  DECRET nr. 931 din 11 octombrie 2017 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învăţământului EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învăţământului şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 11 octombrie 2017.nr. 931.-----

11.  LEGE nr. 198 din 12 octombrie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învăţământului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 13 octombrie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 17 din 23 februarie 2017 privind unele măsuri în domeniul învăţământului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 145 din 27 februarie 2017.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată.p. preŞedintele camerei deputaŢilor,petru-gabriel vlase preŞedintele senatuluicĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanu bucureşti, 12 octombrie 2017.nr. 198.-----

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016