Monitorul Oficial 684 din 08 Octombrie 2010
Monitorul Oficial 684 din 08 Octombrie 2010 (M. Of. 684/2010)
1. PROCEDURA din 4 octombrie 2010 de valorificare, in regim de urgenta, a bunurilor de consum alimentar si a materiilor prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, pasari vii sau plante, in cazul aplicarii masurilor asiguratorii si/sau executorii prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2010
1. bunurile de consum alimentar şi materiile prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, pãsãri vii sau plante, precum şi bunurile al cãror termen de valabilitate expirã înainte de transformarea mãsurilor asigurãtorii în mãsuri executorii vor fi valorificate, în regim de urgenţã, potrivit art. 159 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 2. valorificarea, în regim de urgenţã, a bunurilor este organizatã de o comisie de valorificare condusã de un preşedinte. 3. comisia de ...
3. DECIZIE nr. 1.105 din 21 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2010
Augustin zegrean - preşedinte acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor mircea Ştefan minea - judecãtor iulia antoanella motoc - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader - judecãtor mihaela senia costinescu - magistrat-asistent cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga. pe rol se ...
4. DECRET nr. 941 din 7 octombrie 2010 privind conferirea Ordinului Meritul Sanitar in grad de Ofiter EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2010
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicatã, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. a şi ale art. 11 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere propunerea ministrului apãrãrii naţionale, cu prilejul aniversãrii a 90 de ani de la înfiinţare, pentru rezultatele remarcabile obţinute de-a lungul timpului în cercetarea ştiinţificã medico-aeronauticã şi spaţialã, pentru profesionalismul şi abnegaţia dovedite în asigurarea unui act medical de calitate, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se conferã ordinul meritul sanitar în grad de ofiţer institutului naţional de ...
5. DECRET nr. 940 din 7 octombrie 2010 privind conferirea Ordinului National Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2010
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicatã, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. a şi ale art. 11 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în semn de înaltã apreciere pentru contribuţia personalã la promovarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre românia şi republica malta, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se conferã ordinul naţional steaua româniei în grad de mare cruce doamnei margaret abela. preŞedintele romÂniei traian bÃsescu În temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã, contrasemnãm acest decret. prim-ministru emil boc bucureşti, 7 octombrie 2010. nr. 940. -------
6. RECTIFICARE nr. 629 din 10 septembrie 2010 la Decizia presedintelui Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii nr. 629/2010 EMITENT: REGIA AUTONOMA MONITORUL OFICIAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2010
În decizia preşedintelui autoritãţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii nr. 629/2010 privind procedura de autorizare a furnizãrii serviciilor de programe audiovizuale, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 660 din 24 septembrie 2010, se face urmãtoarea rectificare (care aparţine redacţiei "monitorul oficial, partea i"): - la art. 2 alin. (1) lit. f), în loc de: "... art. 73 din legea audiovizualului nr. 54/2002 ..." se va citi: "... art. 73 din legea audiovizualului nr. 504/2002 ...". ----
7. DECRET nr. 939 din 7 octombrie 2010 privind conferirea Ordinului National Steaua Romaniei in grad de Colan EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2010
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicatã, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. a şi ale art. 11 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în semn de înaltã apreciere pentru contribuţia personalã la promovarea şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre românia şi republica malta, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se conferã ordinul naţional steaua româniei în grad de colan excelenţei sale, domnul dr. george abela, preşedintele republicii malta. preŞedintele romÂniei traian bÃsescu În temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã, contrasemnãm ...
8. ORDIN nr. 1.297 din 6 octombrie 2010 privind modul si conditiile de preluare, evaluare, transmitere cu titlu gratuit, valorificare sau, dupa caz, de casare ori distrugere a materialelor consumabile de utilitate medicala, a materialelor de natura obiectelor de inventar medicale, a medicamentelor si aparaturii medicale intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2010
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei generale economice şi al direcţiei politica medicamentului nr. cs.a. 10.518/2010, având în vedere prevederile art. 43 din hotãrârea guvernului nr. 731/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, republicatã, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul sãnãtãţii emite urmãtorul ordin: art. 1 prezentul ordin stabileşte modul şi condiţiile de preluare, evaluare, transmitere cu titlu gratuit, valorificare sau, dupã caz, de casare ...
9. HOTARARE nr. 22 din 4 octombrie 2010 pentru modificarea Hotararii Senatului nr. 71/2008 privind aprobarea componentei numerice si nominale a comisiilor permanente ale Senatului EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2010
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi ale art. 67 din constituţia româniei, republicatã, precum şi ale art. 46 din regulamentul senatului, aprobat prin hotãrârea senatului nr. 28/2005, cu modificãrile ulterioare, senatul adoptã prezenta hotãrâre. articol unic hotãrârea senatului nr. 71/2008 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale senatului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 863 din 20 decembrie 2008, cu modificãrile ulterioare, se modificã dupã cum urmeazã: 1. la anexa nr. viii "componenţa comisiei pentru muncã, familie şi protecţie socialã", domnul senator başa petru grupul parlamentar al partidului democrat liberal - se include în componenţa ...