Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 632 din 03 August 2017 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 632 din 03 August 2017

Monitorul Oficial 632 din 03 August 2017 (M. Of. 632/2017)

1.  ORDIN nr. 300 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Vâlcăneşti, judeţul Prahova, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.599/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xix din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul vâlcăneşti, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate; – actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare ...

2.  ORDIN nr. 299 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Căldăraru, judeţul Ilfov, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.599/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xix din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul căldăraru, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate; – actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de ...

3.  ORDIN nr. 298 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Bălăceanca, judeţul Ilfov, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.599/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xix din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul bălăceanca, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate; – actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare ...

4.  ORDIN nr. 297 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Valea Reşca, judeţul Dâmboviţa, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 903/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xx din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul valea reşca, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate; – actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre ...

5.  ORDIN nr. 296 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Slănic-Ferăstrău, judeţul Bacău, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 903/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xx din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul slănic-ferăstrău, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate;– actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare ...

6.  ORDIN nr. 295 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Poseşti, judeţul Prahova, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 903/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xx din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul poseşti, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate;– actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare şi ...

7.  ORDIN nr. 294 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Pasărea, judeţul Ilfov, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 903/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xx din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul pasărea, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate;– actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare ...

8.  ORDIN nr. 293 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Opăriţi, judeţul Prahova, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" -S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 903/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xx din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul opăriţi, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate;– actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare şi ...

9.  ORDIN nr. 292 din 31 iulie 2017 privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul Nineasa, judeţul Bacău, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 903/2004 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

Având în vedere:- prevederile art. 34 alin. (1) din legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 22 alin. (3) lit. c) şi art. 97-101 din normele metodologice pentru aplicarea legii petrolului nr. 238/2004, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 2.075/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. xx din acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul nineasa, privind transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate;– actul adiţional nr. 1 la acordurile de concesiune a perimetrelor de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 903/2004 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare ...

10.  DECRET nr. 810 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 15 august 2017, domnul general de brigadă cu o stea andreiana ilie marin, din inspectoratul general al jandarmeriei române, trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose ...

11.  DECRET nr. 809 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul general de brigadă cu o stea oltean ioan dorin trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose bucureşti, 1 august 2017.nr. 809.----

12.  DECRET nr. 808 din 1 august 2017 privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnului chestor de poliţie scripniciuc ioan ioan îi încetează raporturile de serviciu cu ministerul afacerilor interne.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose bucureşti, 1 august 2017.nr. 808.----

13.  DECRET nr. 807 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui contraamiral de flotilă din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul contraamiral de flotilă stănciulescu Ştefan ioan trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose bucureşti, 1 august 2017.nr. 807.----

14.  DECRET nr. 806 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui contraamiral de flotilă din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul contraamiral de flotilă hăulică vasile dan trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose bucureşti, 1 august 2017.nr. 806.----

15.  DECRET nr. 805 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui contraamiral de flotilă din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul contraamiral de flotilă uce petre gigi-cristinel trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose bucureşti, 1 august 2017.nr. 805.----

16.  DECRET nr. 804 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui contraamiral de flotilă din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul contraamiral de flotilă frăţilă ion tiberiu trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose bucureşti, 1 august 2017.nr. 804.----

17.  DECRET nr. 803 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui contraamiral din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul contraamiral dumistrăcel costache cătălin-silviu trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose bucureşti, 1 august 2017.nr. 803.----

18.  DECRET nr. 802 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul general de brigadă cu o stea zanfir constantin constantin trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose ...

19.  DECRET nr. 801 din 1 august 2017 privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 3 august 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul general de brigadă cu o stea lăpădat constantin-tel dan-angelo trece în rezervă.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministrumihai tudose bucureşti, 1 august 2017.nr. 801.----

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016