Monitorul Oficial 524 din 14 Iulie 2014
Monitorul Oficial 524 din 14 Iulie 2014 (M. Of. 524/2014)
1. HOTĂRÂRE nr. 570 din 9 iulie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea naţională de gaze naturale "romgaz" - s.a. mediaş, aflată sub autoritatea departamentului pentru energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:--------------- ministrul delegat pentru ...
2. ORDIN nr. 1.069 din 23 iunie 2014 privind actualizarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române şi a anexei nr. 1.2 la Metodologia privind încadrarea în categoria de tren, clasă, condiţiile de emitere, gestionare şi folosire a legitimaţiilor de călătorie pe căile ferate române, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi interes personal pe căile ferate române EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
În temeiul prevederilor art. 15 din ordonanţa guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordonanţa guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 766 în 20 august 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea ...
3. ORDIN nr. 825 din 10 iulie 2014 pentru modificarea unor ordine ale ministrului sănătăţii EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
Văzând referatul de aprobare nr. n.b. 5.220/2014 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii şi adresa agenţiei naţionale de transplant nr. 817 din 28 mai 2014, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 33.369 din 29 mai 2014,având în vedere titlul vi din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordonanţei guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea agenţiei naţionale de transplant, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea ...
4. ORDIN nr. 732 din 8 iulie 2014 privind modificarea Procedurii de implementare a Programului româno-elveţian pentru întreprinderi mici şi mijlocii (PREIMM) în cadrul Ariei de concentrare 5: "Îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a accesului la finanţare a IMM-urilor", aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism nr. 440/2014 EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI - DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII, MEDIUL DE AFACERI ŞI TURISM PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
În temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 430/2013 privind organizarea şi funcţionarea departamentului pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, cu modificările ulterioare,ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism emite următorul ordin:art. i procedura de implementare a programului româno-elveţian pentru întreprinderi mici şi mijlocii (preimm), în cadrul ariei de concentrare 5: "Îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a accesului la finanţare a imm-urilor?, aprobată prin ordinul ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism nr. 440/2014, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. ...
5. SCHEMA TRANSPARENTĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 24 iunie 2014 sub formă de garanţii de portofoliu de credite, aferentă domeniului major de intervenţie 1.2 "Accesul IMM la finanţare", axa prioritară 1 "Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient" din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
Cap. i prevederi generaleart. 1 (1) prezenta reglementare instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis sub formă de garanţii de portofoliu de credite, ca parte integrantă a implementării iniţiativei jeremie în românia.(2) furnizorul de ajutor de minimis este ministerul fondurilor europene, prin autoritatea de management a programului operaţional sectorial "creşterea competitivităţii economice 2007-2013".(3) autoritatea care administrează schema este fondul european de investiţii, denumit în continuare fei.(4) beneficiarii ajutorului de minimis sunt întreprinderile mici şi mijlocii, definite conform art. 8, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prezentate în cap. iii.(5) termenii şi expresiile utilizate, care nu sunt altfel definite în cadrul ...
6. ORDIN nr. 637 din 24 iunie 2014 pentru aprobarea schemei transparente de ajutor de minimis, denumită "Schemă transparentă de ajutor de minimis sub formă de garanţii de portofoliu de credite", aferentă domeniului major de intervenţie 1.2 "Accesul IMM la finanţare", axa prioritară 1 "Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient", din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 137/2007, şi ale hotărârii guvernului nr. 651/2006 privind aprobarea politicii în domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006-2013,în temeiul art. 8 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, cu modificările şi completările ulterioare, şi al ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 9/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale,ministrul fondurilor europene emite următorul ordin:art. 1 se aprobă schema transparentă de ...
7. HOTĂRÂRE nr. 569 din 9 iulie 2014 pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa nr. 1 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului vâlcea" la hotărârea guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul vâlcea, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 281 şi 281 bis din 25 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, secţiunea i "bunuri imobile", se modifică după cum urmează:- la poziţia nr. 449, ...
8. DECRET nr. 533 din 14 iulie 2014 pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe EMITENT: PREŞEDINTELE ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unic se promulgă legea privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei traian bĂsescubucureşti, 14 iulie 2014.nr. 533. -----
9. LEGE nr. 119 din 14 iulie 2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 524 din 14 iulie 2014
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1În temeiul art. 115 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2014, şi până la reluarea lucrărilor parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2014, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:i. finanţe publice şi economie1. rectificarea bugetului de stat pe anul 2014;2. rectificarea bugetului asigurărilor asociale de stat pe anul 2014;3. reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi bancare;4. modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă ...