Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 402 din 15 Mai 2020 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 402 din 15 Mai 2020

Monitorul Oficial 402 din 15 Mai 2020 (M. Of. 402/2020)

1.  ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 14 mai 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020

Având în vedere că participarea structurilor militare la implementarea şi aplicarea măsurilor luate în perioada stării de urgenţă au relevat anumite disfuncţionalităţi cu impact negativ asupra comenzii şi controlului, a îndeplinirii atribuţiilor funcţionale şi, în consecinţă, asupra eficienţei îndeplinirii misiunilor încredinţate,ţinând cont de necesitatea înzestrării armatei în scopul respectării angajamentelor militare asumate de românia pe plan internaţional, în cadru interinstituţional, pentru continuarea operaţionalizării şi menţinerii capacităţii de luptă a structurilor militare şi pentru eficientizarea şi creşterea capacităţii de instruire a resursei umane, în vederea asigurării unor capabilităţi credibile de descurajare şi contracarare a ameninţărilor,luând în considerare necesitatea adaptării, în regim ...

2.  DECIZIA nr. 108 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), ale art. 103 alin. (2) şi (3), ale art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...

3.  DECRET nr. 264 din 15 mai 2020 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 195/2018 privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 15 mai 2020.nr. 264.----

4.  LEGE nr. 58 din 15 mai 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol uniclegea nr. 195/2018 privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 654 din 27 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 3, litera l) se abrogă.2. la articolul 4, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1^1) beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv întreprinderi autonome, întreprinderi partenere ori întreprinderi legate, astfel cum sunt definite de legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi ...

5.  DECRET nr. 263 din 15 mai 2020 pentru promulgarea Legii privind gospodărirea durabilă a pădurilor României EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind gospodărirea durabilă a pădurilor româniei şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 15 mai 2020.nr. 263.-----

6.  LEGE nr. 57 din 15 mai 2020 privind gospodărirea durabilă a pădurilor României EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1se interzice exportul de buştean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund, pentru o perioadă de 10 ani în spaţiul extracomunitar începând cu data de 1 ianuarie 2021.art. 2(1) În vederea aplicării regimului silvic şi gestionării durabile a fondului forestier se instituie registrul naţional de evidenţă informatizată a proprietăţilor forestiere, la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.(2) realizarea cadastrului aferent fondului forestier proprietate publică a statului este finanţată de la bugetul de stat sau din surse proprii ale administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului.art. 3(1) În vederea asigurării transparenţei ...

7.  DECRET nr. 262 din 15 mai 2020 privind promulgarea Legii pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva covid-19 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 15 mai 2020.nr. 262.-----

8.  LEGE nr. 56 din 15 mai 2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1(1) prezenta lege reglementează modalităţile de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva covid-19, prin acordarea unor drepturi acestuia, precum şi urmaşilor celui decedat.(2) de drepturile conferite de prezenta lege nu beneficiază personalul medical care a dobândit alte afecţiuni fizice şi/sau psihice ori care a devenit invalid din cauza participării la acţiuni medicale împotriva covid-19, în situaţia în care rănirea, afecţiunea fizică şi/sau psihică sau invaliditatea a survenit ca urmare a săvârşirii, cu intenţie, a unei infracţiuni pedepsite potrivit legii.art. 2(1) În sensul prezentei legi, prin personal medical care ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016