Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 393 din 14 Iunie 2010 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 393 din 14 Iunie 2010

Monitorul Oficial 393 din 14 Iunie 2010 (M. Of. 393/2010)

4. RAPORT nr. 10.847/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Democrat Crestin EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional democrat creştin pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile înregistrate de partidul naţional democrat creştin au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de 136,00 lei şi din ...

5. RAPORT nr. 10.746/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Asociatia Partida Romilor "Pro-Europa", Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii la asociaţia partida romilor "pro-europa", bucureşti, pentru anul 2009. constatãri: veniturile înregistrate la asociaţia partida romilor "pro-europa", bucureşti, au fost obţinute din donaţii în sumã de 200,00 lei şi alte venituri ...

6. RAPORT nr. 10.745/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Romania Mare - Sectorul 3, Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii partidului românia mare - sectorul 3, bucureşti, pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile partidului românia mare - sectorul 3, bucureşti, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de ...

7. RAPORT nr. 10.744/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Taranesc Crestin Democrat - Sectorul 2, Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional Ţãrãnesc creştin democrat - sectorul 2, bucureşti, pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile partidului naţional Ţãrãnesc creştin democrat - sectorul 2, bucureşti, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de ...

8. RAPORT nr. 10.742/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Social Democrat - Sectorul 4, Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii partidului social democrat - sectorul 4, bucureşti, pentru anul 2009. constatãri: veniturile partidului social democrat - sectorul 4, bucureşti, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de 495.260,50 ...

9. RAPORT nr. 10.741/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Social Democrat - Organizatia Judeteana Brasov EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii la partidul social democrat - organizaţia judeţeanã braşov pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile înregistrate de partidul social democrat - organizaţia judeţeanã braşov au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid ...

10. RAPORT nr. 10.739/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Liberal - Organizatia Judeteana Caras-Severin EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii la partidul naţional liberal - organizaţia judeţeanã caraş-severin pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile înregistrate de partidul naţional liberal - organizaţia judeţeanã caraş-severin au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid ...

11. RAPORT nr. 10.738/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Democrat Liberal - Organizatia Judeteana Valcea EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii la partidul democrat liberal - organizaţia judeţeanã vâlcea pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile înregistrate de partidul democrat liberal - organizaţia judeţeanã vâlcea au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid ...

12. RAPORT nr. 10.737/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Romania Mare - Organizatia Judeteana Dambovita EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii partidului românia mare - organizaţia judeţeanã dâmboviţa pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile partidului românia mare - organizaţia judeţeanã dâmboviţa au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de ...

13. RAPORT nr. 10.736/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Conservator - Organizatia Judeteana Dambovita EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii partidului conservator - organizaţia judeţeanã dâmboviţa pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile partidului conservator - organizaţia judeţeanã dâmboviţa au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de 4.088,00 lei. ...

14. RAPORT nr. 10.734/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Liberal - Organizatia Judeteana Bacau EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional liberal - organizaţia judeţeanã bacãu pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile partidului naţional liberal - organizaţia judeţeanã bacãu au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de ...

15. RAPORT nr. 10.733/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Liberal - Organizatia Judeteana Ilfov EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii la partidul naţional liberal - organizaţia judeţeanã ilfov pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile înregistrate de partidul naţional liberal - organizaţia judeţeanã ilfov au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid ...

16. RAPORT nr. 10.680/1 din 7 iunie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Uniunea Democrata Maghiara din Romania - Organizatia Judeteana Cluj EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna mai s-a efectuat controlul finanţãrii la uniunea democratã maghiarã din românia - organizaţia judeţeanã cluj pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile înregistrate la uniunea democratã maghiarã din românia - organizaţia judeţeanã cluj au fost obţinute din ...

17. DECRET nr. 546 din 2 iunie 2010 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucuresti la 13 noiembrie 2009, la Acordul privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucuresti la 14 august 1992 EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

Decret nr. 546 din 2 iunie 2010 privind promulgarea legii pentru ratificarea protocolului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii moldova, semnat la bucureşti la 13 noiembrie 2009, la acordul privind promovarea şi protejarea reciprocã a investiţiilor dintre guvernul româniei şi guvernul republicii moldova, semnat la bucureşti la 14 august 1992 emitent: preŞedintele romÂniei publicat În: monitorul oficial nr. 393 din 14 iunie 2010 În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã ...

18. PROTOCOL din 13 noiembrie 2009 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova la Acordul privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucuresti la 14 august 1992 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

Reprezentanţii guvernului româniei şi guvernul republicii moldova, discutând intenţiile româniei de a amenda acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii moldova privind promovarea şi protejarea reciprocã a investiţiilor, semnat la bucureşti la 14 august 1992 (denumit în cele ce urmeazã acordul), în vederea respectãrii obligaţiilor ce îi revin în calitate de stat membru al uniunii europene, recunoscând faptul cã românia, conform art. 307 al tratatului instituind comunitatea europeanã şi art. 6.10 din actul privind condiţiile aderãrii româniei şi bulgariei la uniunea europeanã, trebuie sã întreprindã toate demersurile necesare pentru a elimina incompatibilitãţile dintre dreptul ...

19. LEGE nr. 104 din 3 iunie 2010 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucuresti la 13 noiembrie 2009, la Acordul privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucuresti la 14 august 1992 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010

Lege nr. 104 din 3 iunie 2010 pentru ratificarea protocolului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii moldova, semnat la bucureşti la 13 noiembrie 2009, la acordul privind promovarea şi protejarea reciprocã a investiţiilor dintre guvernul româniei şi guvernul republicii moldova, semnat la bucureşti la 14 august 1992 emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 393 din 14 iunie 2010 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unic se ratificã protocolul dintre ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016