Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta de urgenta nr 42 din 15 mai 2013

‹‹ Pagina 2 din 7

Monitorul Oficial 287 din 21 Mai 2013 (M. Of. 287/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 42 din 15 mai 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, precum si pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 21 mai 2013

Aşa cum s-a stabilit în cadrul acordurilor încheiate cu fondul monetar internaţional şi cu celelalte instituţii participante la susţinerea financiară a româniei, precum şi în baza prevederilor documentelor uniunii europene, în românia se trece la liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.În acest context se pune problema instituirii unor măsuri de protecţie socială acordate clienţilor vulnerabili, măsuri ce ar urma să fie stabilite prin lege şi acordate de ministerul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.conform obligaţiilor asumate de românia în documentele semnate cu fondul monetar international, banca mondială şi comisia europeană, măsurile de protecţie vor lua în considerare ...

Monitorul Oficial 210 din 13 Aprilie 2013 (M. Of. 210/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 23 din 3 aprilie 2013 privind gestionarea financiara a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spatiului Economic European 2009 - 2014 si Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 13 aprilie 2013

Având în vedere că adoptarea acestui act normativ este obligatorie pentru aprobarea programelor finanţate prin cele două mecanisme financiare 2009 - 2014, sub formă de ordonanţă de urgenţă a guvernului, întrucât creează cadrul procedural, legal, financiar pentru gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente mecanismelor financiare ale spaţiului economic european 2009 - 2014 acordate româniei prin mecanismul financiar al spaţiului economic european şi mecanismul financiar norvegian pe perioada de programare 2009 - 2014 şi asigură respectarea termenului de elaborare şi transmitere a descrierii sistemului de management şi control la nivel naţional, în luna martie 2013, conform regulamentelor aplicabile celor două ...

Monitorul Oficial 139 din 15 Martie 2013 (M. Of. 139/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 13 din 6 martie 2013 privind serviciile postale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 15 martie 2013

Având în vedere directiva 97/67/ce a parlamentului european şi a consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieţei interne a serviciilor poştale ale comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii serviciului, publicată în jurnalul oficial al comunităţilor europene, modificată şi completată prin directiva 2002/39/ce a parlamentului european şi a consiliului din 10 iunie 2002 de modificare a directivei 97/67/ce privind continuarea deschiderii spre concurenţă a serviciilor poştale ale comunităţii,având în vedere modificările survenite asupra textului directivei 97/67/ce ca urmare a adoptării directivei 2008/6/ce a parlamentului european şi a consiliului din ...

Monitorul Oficial 119 din 04 Martie 2013 (M. Of. 119/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 9 din 19 februarie 2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 4 martie 2013

Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, se motivează prin necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe şi proiecte din domeniul protecţiei mediului, pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu.de asemenea, prin adoptarea prezentului act normativ se asigură conformarea cu recomandările comisiei europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, disponibile în mod obişnuit şi relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile ...

Monitorul Oficial 74 din 05 Februarie 2013 (M. Of. 74/2013)

DECIZIE nr. 1.045 din 11 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1^1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Garzii Financiare EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 5 februarie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1) ...

Monitorul Oficial 73 din 04 Februarie 2013 (M. Of. 73/2013)

DECIZIE nr. 1.077 din 13 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7, art. 14 alin. (1) teza a doua si art. 15 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 4 februarie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 60 din 28 Ianuarie 2013 (M. Of. 60/2013)

DECIZIE nr. 996 din 22 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 28 ianuarie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din ordonanţa ...

Monitorul Oficial 58 din 25 Ianuarie 2013 (M. Of. 58/2013)

DECIZIE nr. 981 din 22 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situatiei juridice a unor sali si gradini de spectacol cinematografic, precum si a altor imobile, cu referire la imobilul mentionat in anexa nr. 1, pozitia nr. 13 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 25 ianuarie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 ...

Monitorul Oficial 57 din 25 Ianuarie 2013 (M. Of. 57/2013)

DECIZIE nr. 973 din 22 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (4)-(7) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 25 ianuarie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din ordonanţa ...

Monitorul Oficial 830 din 11 Decembrie 2012 (M. Of. 830/2012)

DECIZIE nr. 815 din 4 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 11 decembrie 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului ...

‹‹ Pagina 2 din 7
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016