Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 6 783 din 14 noiembrie 2017

‹‹ Pagina 1 din 11

Monitorul Oficial 378 din 23 Aprilie 2024 (M. Of. 378/2024)

 SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.028 din 29 iunie 2021 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect supendare executare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024

Dosar nr. 1.751/2/2021curtea constituită din:preşedinte - xgrefier - xpe rol se află cauza privind acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul x în contradictoriu cu pârâtul ministerul educaţiei, având ca obiect „suspendare executare act administrativ – ord. 6.129/2016“.dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24.06.2021, susţinerile părţii prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta, însă curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:curtea,deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:prin acţiunea înregistrată pe rolul curţii de apel bucureşti - secţia a ...

Monitorul Oficial 290 din 03 Aprilie 2024 (M. Of. 290/2024)

 ORDIN nr. 101 din 15 martie 2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 290 din 3 aprilie 2024

Luând în considerare referatul de aprobare nr. 141.161 din 12 martie 2024 al direcţiei generale dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, în calitate de autoritate de management pentru planul strategic pac 2023-2027 din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, ţinând seama de prevederile planului strategic pac 2023-2027 al româniei, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 1 din regulamentul de punere în aplicare (ue) 2024/587 al comisiei din 12 februarie 2024 de stabilire a ...

Monitorul Oficial 288 din 03 Aprilie 2024 (M. Of. 288/2024)

 ORDIN nr. 125 din 29 martie 2024 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, a documentelor justificative şi a condiţiilor pentru implementarea intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, începând cu anul de cerere 2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 288 din 3 aprilie 2024

Luând în considerare referatul de aprobare comun al direcţiei generale politici agricole, în calitate de autoritate responsabilă cu reglementarea măsurilor având ca sursă de finanţare fonduri din bugetul naţional pentru finanţarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic, şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură nr. 206530 din 21.03.2024, în calitate de instituţie responsabilă cu implementarea măsurilor având ca sursă de finanţare fonduri din bugetul naţional pentru finanţarea ajutoarelor naţionale tranzitoriiavând în vedere prevederile:- regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice ...

Monitorul Oficial 241 din 21 Martie 2024 (M. Of. 241/2024)

 ORDIN nr. 106 din 19 martie 2024 privind modalitatea de implementare, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, începând cu anul 2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 241 din 21 martie 2024

Luând în considerare referatul de aprobare comun al direcţiei generale dezvoltare rurală autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, în calitate de autoritate de management pentru planul strategic pac 2023-2027, şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură, în calitate de instituţie responsabilă cu implementarea intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul planului strategic pac 2023-2027 nr. 141.230 din 18.03.2024,în baza prevederilor:- planului strategic pac 2023-2027 al româniei, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene c (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) 2021/2.115 al ...

Monitorul Oficial 104 din 05 Februarie 2024 (M. Of. 104/2024)

 DECIZIA nr. 595 din 21 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi (3) şi ale art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 104 din 5 februarie 2024

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 880 bis din 29 Septembrie 2023 (M. Of. 880 bis/2023)

 GHID din 20 septembrie 2023 privind Reglementările specifice din domeniul deşeurilor, ca urmare a implementării proiectului SIPOCA 394/116097 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 880 bis din 29 septembrie 2023

──────────aprobat prin ordinul nr. 2.436 din 20 septembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 880 din 29 septembrie 2023.──────────cuprinscapitolul i dispoziţii generalesecţiunea 1 - domeniul de aplicare şi definiţiisecţiunea 2 - evidenţa gestionării deşeurilor şi lista deşeurilorsecţiunea 3 - răspunderea extinsă a producătoruluisubsecţiunea 3.1. - sistemul garanţie-returnare (sgr)subsecţiunea 3.2. - sistemul "depozit" pentru baterii şi acumulatori autosecţiunea 4 - prevenirea generării deşeurilorsecţiunea 5 - colectarea deşeurilorsecţiunea 6 - reciclarea deşeurilorsecţiunea 7 - valorificarea deşeurilorsecţiunea 8 - eliminarea şi depozitarea deşeurilorsecţiunea 9 - transportul şi controlul deşeurilor periculoase şi nepericuloasesubsecţiunea 9.1 transportul deşeurilor periculoase pentru colectare sau ...

Monitorul Oficial 1028 din 13 Noiembrie 2023 (M. Of. 1028/2023)

 ORDIN nr. 483 din 7 noiembrie 2023 pentru aprobarea sistemului de sancţiuni aplicabil intervenţiilor şi ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, aferente cererilor de plată începând cu anul de cerere 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1028 din 13 noiembrie 2023

Având în vedere referatul de aprobare nr. 32.886 din 13.10.2023 al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,în baza prevederilor:- planului strategic pac 2023-2027 al româniei, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022;– regulamentului (ue) nr. 2.115/2021 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru ...

Monitorul Oficial 855 din 22 Septembrie 2023 (M. Of. 855/2023)

 HOTĂRÂRE nr. 877 din 20 septembrie 2023 pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional, precum şi a măsurilor în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale acestui sistem în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2023-31 martie 2024 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 855 din 22 septembrie 2023

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. o) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se constituie comandamentul energetic de iarnă, având, în principal, următoarele obiective:a) monitorizarea funcţionării sistemului electroenergetic naţional şi a sistemului naţional de transport al gazelor naturale în perioada 1 noiembrie 2023-31 martie 2024;b) identificarea situaţiilor de disfuncţionalitate ce pot apărea în sectorul de energie şi în cel de gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2023-31 martie 2024 şi stabilirea măsurilor operative, altele decât cele administrative, ...

Monitorul Oficial 783 din 31 August 2023 (M. Of. 783/2023)

 ORDIN nr. 310 din 21 august 2023 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 358/2019 EMITENT: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 din 31 august 2023

Având în vedere:- dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) şi (4), art. 2 lit. d^1)-d^3), e) şi f), art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 6 lit. c) şi g), art. 7 şi ale art. 13 alin. (5) lit. a) din legea nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de management al calităţii în sănătate nr. 353/2019 privind aprobarea standardelor autorităţii naţionale de management al calităţii în sănătate pentru ...

Monitorul Oficial 728 din 08 August 2023 (M. Of. 728/2023)

 HOTĂRÂRE nr. 652 din 3 august 2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 728 din 8 august 2023

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 2 alin. (1^1) şi art. 3 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării româniei la programul pentru şcoli al uniunii europene, aprobată cu completări prin legea nr. 55/2018, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prezenta hotărâre creează cadrul legal pentru aprobarea programului pentru şcoli al româniei în perioada 2023-2029 în conformitate cu prevederile regulamentului de punere în aplicare (ue) 2023/102 al comisiei din 11 ianuarie 2023 de modificare a regulamentului de punere în aplicare (ue) 2017/39 în ceea ce priveşte cererile de ajutoare ...

‹‹ Pagina 1 din 11
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016