Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 219 din 11 noiembrie 2015

‹‹ Pagina 1 din 33

Monitorul Oficial 378 din 23 Aprilie 2024 (M. Of. 378/2024)

 SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.028 din 29 iunie 2021 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect supendare executare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024

Dosar nr. 1.751/2/2021curtea constituită din:preşedinte - xgrefier - xpe rol se află cauza privind acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul x în contradictoriu cu pârâtul ministerul educaţiei, având ca obiect „suspendare executare act administrativ – ord. 6.129/2016“.dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24.06.2021, susţinerile părţii prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta, însă curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:curtea,deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:prin acţiunea înregistrată pe rolul curţii de apel bucureşti - secţia a ...

Monitorul Oficial 43 bis din 18 Ianuarie 2024 (M. Of. 43 bis/2024)

 GHID SPECIFIC din 15 ianuarie 2024 Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă - sesiunea a II-a, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2024/C13/I1, componenta 13 - Reforme sociale, investiţia II: Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 43 bis din 18 ianuarie 2024

──────────aprobat prin ordinul nr. 25.007 din 15 ianuarie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 43 din 18 ianuarie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilientĂghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente planului naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ - sesiunea a ii aÎn cadrul apelului de proiecte pnrr/2024/c13/i1componenta 13 - reforme socialeinvestiŢia i1: crearea unei reŢele de centre de zi pentru copiii expuŞi riscului de a fi separaŢi de familie (a se vedea imaginea asociată) preambulacest document se aplică apelului de proiecte cu titlul pnrr/2024/c13/i1,componenta 13 - reforme sociale, investiţia i1 ...

Monitorul Oficial 72 din 26 Ianuarie 2024 (M. Of. 72/2024)

 REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 26 ianuarie 2024

*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 72/2023 privind modificarea alin. (3) al art. 7 din regulamentul camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1058 din 23 noiembrie 2023. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 714 din 3 august 2023.cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare ...

Monitorul Oficial 42 din 17 Ianuarie 2024 (M. Of. 42/2024)

 ORDIN nr. 561 din 21 decembrie 2023 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 42 din 17 ianuarie 2024

Având în vedere referatul de aprobare nr. 12.853 din 14.12.2023 al agenţiei naţionale pentru pescuit şi acvacultură şi referatul de aprobare nr. 139.359 din 5.01.2024 al direcţiei generale biodiversitate din cadrul ministerului mediului, apelor şi pădurilor,luând în considerare prevederile:- art. 12 alin. (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 1 din anexa la acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii moldova privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în râul prut şi în lacul de acumulare ...

Monitorul Oficial 1116 din 12 Decembrie 2023 (M. Of. 1116/2023)

 PROCEDURĂ din 29 noiembrie 2023 privind stingerea, prin compensare, a creanţelor fiscale ale contribuabililor, certe, lichide şi exigibile faţă de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, cu obligaţiile fiscale/bugetare datorate bugetului de stat, precum şi schimbul de informaţii între organele fiscale locale şi organele fiscale centrale EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 12 decembrie 2023

──────────aprobată prin ordinul nr. 5.329/2.201/2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.116 din 12 decembrie 2023.──────────cap. idispoziţii generale1. prezenta procedură reglementează modalitatea de stingere, prin compensare, a creanţelor fiscale certe, lichide şi exigibile faţă de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, cu obligaţiile fiscale/bugetare restante, curente sau viitoare către bugetul de stat, denumite în continuare obligaţii fiscale/bugetare către bugetul de stat, precum şi schimbul de informaţii între organele fiscale locale şi organele fiscale centrale.2. În vederea stingerii, prin compensare, a creanţelor fiscale ale contribuabililor, certe, lichide şi exigibile faţă de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti ...

Monitorul Oficial 1089 din 04 Decembrie 2023 (M. Of. 1089/2023)

 LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi asiguraţii sistemului;b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se ...

Monitorul Oficial 1037 bis din 15 Noiembrie 2023 (M. Of. 1037 bis/2023)

 GHID din 1 noiembrie 2023 privind procedurile şi metodologiile comune pentru procesul de supraveghere şi evaluare (SREP) în temeiul Directivei (UE) 2019/2.034 EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 bis din 15 noiembrie 2023

──────────conţinut de norma nr. 36 din 1 noiembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1037 din 15 noiembrie 2023.──────────titlul 1dispoziţii generale1.1. conformitate şi obligaţii de raportarestatutul prezentului ghid1. prezentul document conţine orientări emise în temeiul articolului 16 din regulamentul (ue) nr. 1093/2010*1 şi al regulamentului (ue) nr. 1095/2010*2. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din regulamentul (ue) nr. 1093/2010 şi cu regulamentul (ue) nr. 1095/2010, autorităţile competente şi firmele de investiţii trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a respecta orientările. *1 regulamentul (ue) nr. 1093/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 24 noiembrie 2010 ...

Monitorul Oficial 1017 bis din 08 Noiembrie 2023 (M. Of. 1017 bis/2023)

 ANEXĂ din 13 octombrie 2023 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.182/2022 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului pentru investiţia specifică I1.1 Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară din cadrul pilonului V: Sănătate şi rezilienţă instituţională - componenta 12: Sănătate - investiţia I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 bis din 8 noiembrie 2023

──────────conţinută de ordinul nr. 3.509 din 13 octombrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.017 din 8 noiembrie 2023. (a se vedea imaginea asociată) ──────────   planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂghidul beneficiaruluiÎn cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: ms-0001pilonul v: sănătate şi rezilienţă instituţionalăcomponenta: 12 - sănătateinvestiŢia: 1. dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceştiinvestiţia specifică: i1.1: cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primarăghidul beneficiarului pentru finanţarea listei preselectată a celor 2250 de cabinete de medici de familie din mediul rural şi din urbanul mic respectiv a 750 de cabinete de medici de familie printr-un apel ...

Monitorul Oficial 1040 din 16 Noiembrie 2023 (M. Of. 1040/2023)

 ORDIN nr. 3.730 din 6 noiembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Procedurii de reglementare sanitară pentru punerea pe piaţă a produselor, materialelor, substanţelor chimice/amestecurilor şi echipamentelor utilizate în contact cu apa potabilă, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 275/2012 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1040 din 16 noiembrie 2023

Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale sănătate publică şi programe de sănătate din cadrul ministerului sănătăţii, înregistrat cu nr. ar 20.098/2023,având în vedere:- prevederile art. 11 din ordonanţa guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman;– hotărârea guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între românia şi statele membre ale uniunii europene, precum şi comisia europeană, cu modificările şi completările ulterioare; – regulamentul (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de ...

Monitorul Oficial 1017 din 08 Noiembrie 2023 (M. Of. 1017/2023)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 31 octombrie 2023 Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural, aferentă Programului Incluziune şi demnitate socială, prioritate: P03. Protejarea dreptului la demnitate socială, obiectiv specific: ESO4.1. Îmbunătăţirea accesului la piaţa muncii şi măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanţiei pentru tineret, pentru şomerii de lungă durată şi grupurile defavorizate de pe piaţa muncii şi pentru persoanele inactive, precum şi prin promovarea desfăşurării de activităţi independente şi a economiei sociale (FSE+), acţiunea 3.2 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 din 8 noiembrie 2023

──────────aprobat prin ordinul nr. 5.700 din 31 octombrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.017 din 8 noiembrie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural“, aferentă programului incluziune şi demnitate socială, prioritate: p03. protejarea dreptului la demnitate socială, obiectiv specific: eso4.1. Îmbunătăţirea accesului la piaţa muncii şi măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea garanţiei pentru tineret, pentru şomerii de lungă durată şi grupurile defavorizate de pe ...

‹‹ Pagina 1 din 33
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016