Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 447 din 30 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 12 mai 2025.
──────────
CUPRINS
Lista abrevierilor utilizate în text
Introducere
Viziune
Priorităţile, politicile şi cadrul legal existente
Cadrul legal naţional
Cadrul legal internaţional
Organizaţia Naţiunilor Unite
Consiliul Europei
Uniunea Europeană
Analiza contextului şi definirea problemelor
Analiza problemei
Identificarea şi operaţionalizarea problemelor vizate de SNPR
Priorităţile SNPR
Scopul, obiectivele generale şi specifice
Obiectiv general 1 - Prevenirea infracţionalităţii la nivelul populaţiei generale
Obiectiv specific 1.1 - Colectarea şi centralizarea datelor relevante pentru stabilirea tendinţelor criminalităţii la nivel naţional
Obiectiv specific 1.2 - Creşterea nivelului de informare cu privire la problematica infracţionalităţii
Obiectiv specific 1.3 - Implementarea unor programe pentru prevenirea comportamentelor infracţionale în cadrul unităţilor de învăţământ şi la nivel comunitar şi instituţional
Obiectiv general 2 - Prevenirea infracţionalităţii la nivelul grupurilor vulnerabile
Obiectiv specific 2.1: Îmbunătăţirea colaborării între instituţii, în vederea asigurării sprijinului de specialitate pentru prevenirea infracţionalităţii la nivelul grupurilor vulnerabile
Obiectiv specific 2.2: Creşterea nivelului de informare a specialiştilor pentru identificarea riscului infracţional la nivelul grupurilor vulnerabile
Obiectiv general 3 - Prevenirea reiterării comportamentului infracţional în cazul persoanelor sancţionate cu măsuri sau pedepse neprivative de libertate
Obiectiv specific 3.1 - Abordarea cauzelor infracţionalităţii persoanelor aflate în executarea unor măsuri/sancţiuni neprivative de libertate la nivel comunitar
Obiectiv specific 3.2 - Abordarea cauzelor infracţionalităţii persoanelor aflate în executarea unor măsuri/sancţiuni neprivative de libertate la nivel societal
Obiectiv general 4 - Prevenirea reiterării comportamentului infracţional la persoanele sancţionate cu măsuri sau pedepse privative de libertate
Obiectivul specific 4.1 - Prevenirea recidivei la minori şi tineri faţă de care s-au dispus măsuri educative sau pedepse privative de libertate
Obiectiv specific 4.2 - Creşterea implicării în muncă în perioada de executare a pedepsei închisorii
Obiectiv specific 4.3 - Facilitarea reintegrării sociale a persoanelor condamnate
Obiectiv specific 4.4 - Acordarea de asistenţă specializată pentru protejarea sănătăţii mintale a persoanelor private de libertate
Obiectiv general 5 - Facilitarea asistenţei post-detenţie şi implicarea comunităţii în susţinerea persoanelor sancţionate penal
Obiectiv specific 5.1 - Stimularea integrării pe piaţa muncii în perioada post-detenţie
Obiectiv specific 5.2 - Cointeresarea şi implicarea comunităţii în susţinerea persoanelor care au executat o măsură sau pedeapsă privativă de libertate
Obiectiv specific 5.3 - Acordarea de asistenţă specializată post-detenţie persoanelor cu tulburări mintale şi adicţii
Rezultatele aşteptate
Proceduri de monitorizare şi evaluare
Instituţiile responsabile
Implicaţiile bugetare şi sursele de finanţare
Implicaţiile asupra cadrului juridic
Lista abrevierilor utilizate în text
AAPL - Autorităţi ale administraţiei publice locale
ACE - experienţe adverse din copilărie
ANA - Agenţia Naţională Antidrog
ANCPDDA - Agenţia Naţională pentru Coordonare şi Politici în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor
ANESFB - Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi
ANOFM - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
ANP - Administraţia Naţională a Penitenciarelor
ANPDCA - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie
BOR - Biserica Ortodoxă Română
CEDO - Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CHILD - Reintegrarea socială a minorilor prin învăţare şi dezvoltare personală
CM - Comitetul de miniştri
CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
CNASR - Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România
CNSMLA - Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog
CPR - Colegiul Psihologilor din România
DGASPC - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
DNP - Direcţia Naţională de Probaţiune
DSM - Diagnostic and statistical manual
ICPC - Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii
IGPR - Inspectoratul General al Poliţiei Române
INS - Institutul Naţional de Statistică
MAI - Ministerul Afacerilor Interne
ME - Ministerul Educaţiei
MEC - Ministerul Educaţiei şi Cercetării
MFN - Mecanismul Financiar Norvegian
MFTES - Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse
MJ - Ministerul Justiţiei
MMFTSS - Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale
MMSS - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale
MS - Ministerul Sănătăţii
NCP - Noul cod penal
ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite
PNCVS - Planul naţional de combatere a violenţei şcolare
RNR - Risc-Nevoi-Receptivitate
SECURE - A Safe and Educated Community Undertaking Responsible Engagement
SERN - scala de evaluare a riscurilor şi nevoilor
SNPR - Strategia naţională de prevenire a recidivei
SNRSPPL - Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate
SPAS - Serviciul Public de Asistenţă Socială
UE - Uniunea Europeană
UNODC - Biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate
Introducere
Recidiva este un fenomen complex care implică atât factori personali, precum valori, abilităţi, motivaţie, educaţie, cât şi factori socio-culturali, precum suport social, atitudini pro sau anti-sociale, stigmatizări, normalizarea infracţionalităţii în anumite subculturi ori economici, cum ar fi statutul socio-economic şi resursele materiale pentru întreţinere.
Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Recidiva în sensul Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, presupune existenţa anumitor condiţii, cum ar fi existenţa unei hotărâri de condamnare, gravitatea faptelor, forma de vinovăţie, momentul comiterii uneia dintre infracţiuni, care exclud reţinerea recidivei în unele ipoteze în care autorul reiterează comportamentul infracţional. Limitarea impusă de legiuitor se justifică prin aceea că doar în cazul anumitor infracţiuni perseverenţa infracţională, care fundamentează regimul recidivei, atinge un nivel de intensitate care să reclame un tratament agravat.
Deşi complet justificată din perspectivă juridică, această limitare "tehnică" conduce la restrângerea universului cercetării recidivei în domeniul comportamental. Pentru a obţine rezultatele preconizate în implementare, strategia vizează întregul spectru al ipotezelor în care, după o primă "abatere" sancţionată sau nu de organele judiciare, persoana reiterează comportamentul penal.
Aşadar, în înţelesul Strategiei naţionale pentru prevenirea recidivei (SNPR) 2025-2029, recidiva - în sens larg, respectiv în sens psihologic/ sociologic/ criminologic - va cuprinde atât ipotezele de recidivă în sensul Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi celelalte situaţii în care o persoană a comis o primă faptă penală, iar ulterior acelui moment, în pofida existenţei unei "avertizări oficiale", a reiterat comportamentul infracţional.
Această definiţie a recidivei a fost preluată din studiul ce stă la baza prezentei strategii. Strategia se fundamentează pe o cercetare aprofundată a cauzelor recidivei, realizată în cadrul proiectului SECURE - O comunitate sigură, educată şi implicată în mod responsabil, finanţat prin MFN 2014-2021 şi implementat de către ANP în calitate de promotor al proiectului, precum şi de către MJ şi Penitenciarul Mărgineni, în calitate de parteneri.
Cercetările psiho-sociologice desfăşurate în cadrul proiectului au implicat o metodologie plurivalentă de abordare a cauzelor recidivei, axată pe trei componente principale: o componentă cantitativă constând în anchetă socială pe un eşantion naţional de persoane recidiviste, atât cele aflate încă în custodie, cât şi cele aflate în stare de libertate sub supravegherea serviciilor de probaţiune; o componentă cantitativă constând într-un sondaj pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de persoane din populaţia generală; o componentă calitativă bazată pe focus grupuri şi interviuri cu reprezentanţii mai multor categorii relevante: poliţişti de penitenciare, consilieri de probaţiune, deţinuţi recidivişti şi non-recidivişti, angajatori publici şi privaţi, reprezentanţi furnizori de servicii sociale şi persoane relevante pentru foşti sau actuali deţinuţi recidivişti.
Cercetările realizate până în prezent la nivel naţional nu au avut anvergura celor anterior menţionate. Întreaga documentare pentru acest studiu este bazată pe studii empirice care au generat date primare şi pe analiza unor materiale secundare din literatura de specialitate, destinate fundamentării unor politici în domeniu, de tip evidence-based - bazate pe dovezi. Unicitatea studiului pe care se bazează strategia este dată de abordarea multidisciplinară, sociologică, psihologică, criminologică şi juridică, şi de metodologia eclectică. La nivel de metodologie, au fost combinate o profundă documentare ştiinţifică cu metode sociologice, cu măsurători psihologice şi cu analize statistice efectuate pe bazele de date, inclusiv pe bazele de date instituţionale oferite de ANP şi DNP. De asemenea, abordarea a fost una multifaţetară, conducând la înţelegerea fenomenului recidivei atât din punctul de vedere al societăţii, cât şi al persoanei care recidivează, respectiv al specialiştilor care au un rol în reabilitarea infractorilor. Pentru a respecta normele ştiinţifice s-a optat pentru constituirea unui eşantion de control, compus din non-recidivişti, şi s-au colectat atât date autoraportate, respectiv răspunsurile libere date de persoanele chestionate, cât şi date obiective, culese cu ajutorul specialiştilor din ANP şi DNP prin completarea unor fişe pentru cei implicaţi în studiu. Rezultatele obţinute sunt originale şi de mare interes la nivel naţional. Se poate constata, în urma efectuării acestei cercetări, că profilul persoanelor care reiterează comportamentul infracţional este conturat de următorii factori: provenienţa din familii disfuncţionale, săvârşirea de fapte penale din copilărie, abandonarea şcolii şi consumul de substanţe*1) interzise sau alcool. Prin urmare, orice programe de prevenţie a infracţionalităţii şi/sau a recidivei în România trebuie să ţintească aceşti predictori.
*1) Se va utiliza generic expresia abuz/consum "de substanţe", referindu-ne la definiţia stabilită de American Psychiatric Association. (2016). DSM-5 TR, Manual de Diagnostic şi Clasificare Statistica a Tulburărilor Mintale, Text revizuit. Editura Medicală Callisto, p. 481, care cuprinde 10 clase diferite, printre care alcoolul, substanţele psihoactive şi drogurile de risc şi de mare risc. Din punctul de vedere al reglementării, legislaţia naţională diferenţiază între substanţe psihoactive (Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu modificările şi completările ulterioare) şi droguri de risc/de mare risc (Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare).
Având în vedere numeroasele condiţionalităţi ale fenomenului, problema recidivei nu poate fi gândită "pe subsecţiuni". Este nevoie de o abordare integrată, abordare ce excedează mult limitele sistemului de justiţie.
Viziune
Indiferent de măsurile penale aplicate, rata recidivei nu a putut fi coborâtă sub un anumit prag nicăieri în lume, acest lucru arătându-ne că modificarea comportamentului infracţional este un proces extrem de complex*2). Potrivit studiilor psihologice, sancţiunea penală nu este un mecanism suficient pentru a opri comportamentul infracţional. Oricât de tentaţi am fi să ascultăm vocile opiniei publice care solicită pedepse mai mari în speranţa că acestea ar reduce infracţionalitatea, datele arată contrariul.
*2) În Marea Britanie, rata generală a recidivei a fost de 25.5%, pentru perioada ianuarie-martie 2020, aproximativ 22.000 din 85.000 de infractori comiţând o nouă infracţiune (sursa https://www.gov.uk/government/statistics/proven-reoffending- statistics-january-to-march-2022/proven-reoffending-statistics-january-to-march-2022). În Norvegia, rata recidivei a scăzut cu 50% din anii 1990, de la 70% la 20% în prezent, fiind una dintre cele mai scăzute din lume (sursa https://borgenproject.org/norways-prison-system/). În Japonia, rata recidivei a fost de 47,9% în 2022. Numărul arestărilor pentru infracţiuni comise de minori (cu vârste între 14 şi 20 de ani) a fost în scădere din 2004, însă a crescut cu 2,5% în 2022, ajungând la 20.912, marcând astfel prima creştere din ultimii 19 ani (sursa https://www.nippon.com/en/japan- data/h01860/); S.U.A are cea mai ridicată rată de recidivă: datele statistice arată faptul că, în 2020, 76,6% din deţinuţi sunt arestaţi din nou în termen de 5 ani (sursa https://harvardpolitics.com/recidivism-american-progress/). În Suedia, 41% dintre persoanele care au avut un prim act infracţional în 2017 au recidivat în termen de trei ani. Procentul de recidivă în rândul femeilor a fost de 30%, iar în rândul bărbaţilor de 44%. Statisticile arată doar modificări minore de-a lungul timpului (sursa: https://bra.se/english/bra-in-english/statistics/statistics-from-the-judicial-system).
SNPR îşi propune să influenţeze elementele cu impact real asupra ratei de recidivă, vizându- se acţiuni privind diminuarea factorilor de risc şi dezvoltarea factorilor de protecţie identificaţi. Atât studiile din literatura de specialitate, cât şi abordările internaţionale asupra recidivei pledează pentru evitarea măsurilor/pedepselor privative de libertate şi găsirea mai multor alternative la pedeapsa privativă de libertate, acolo unde acest lucru este posibil în considerarea realizării scopului pedepsei.
În acest context, implementarea prezentei strategii nu poate avea decât o abordare interdisciplinară şi multinivelară, cu abordări specifice pentru diferite categorii de persoane vizate, dar şi cu măsuri pentru întărirea rolului comunităţii în ansamblu. Ţinta pe termen lung este de măsurare cât mai precisă şi de reducere a ratei de recidivă la nivel naţional.
Priorităţile, politicile şi cadrul legal existente
Unul dintre obiectivele incluse în Programul de guvernare 2024-2028 în domeniul justiţiei vizează continuarea îmbunătăţirii infrastructurii sistemului penitenciar, prin finalizarea construcţiei a două penitenciare noi şi continuarea modernizării celor existente, astfel încât pedepsele să fie executate în România în acord cu standardele CEDO. Investiţiile financiare în acest sens urmăresc oferirea unor spaţii de detenţie pentru facilitarea unei evoluţii armonioase a deţinuţilor, fapt ce ar putea conduce - cel puţin în teorie - la scăderea numărului de persoane care recidivează.
Abordarea integrată a strategiei înseamnă corelarea diverselor politici publice. SNPR este corelată cu alte strategii naţionale în curs de desfăşurare, cum ar fi: Strategia naţională în domeniul drogurilor 2022-2026, Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, Planul Naţional de combatere a violenţei şcolare, Strategia Naţională împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024 - 2028, Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului "Copii protejaţi, România sigură" 2023-2027, Strategia Naţională pentru Tineret 2024-2027, Strategia Naţională pentru Susţinerea Părinţilor 2024-2027 şi Proiectul "România Educată" 2018-2030.
Mai mult, SNPR reprezintă o continuare a Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate (SNRSPPL) 2020-2024, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2020, care a reprezentat un cadru esenţial în domeniul prevenirii recidivei. Aceasta s-a concentrat pe facilitarea reintegrării sociale a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate, prin implementarea unor programe de educaţie, formare profesională şi asistenţă psihosocială, atât în timpul detenţiei, cât şi după eliberare. Prin alinierea prezentei strategii şi la obiectivele şi măsurile prevăzute în SNRSPPL 2020-2024, se urmăreşte consolidarea eforturilor de reducere a recidivei şi promovarea unei reintegrări sociale eficiente şi sustenabile.
Reducerea recidivei este unul dintre obiectivele principale ale sistemelor de justiţie penală, având în vedere contribuţia majoră pe care o aduce la maximizarea reintegrării sociale, la minimizarea victimizării, la creşterea siguranţei comunităţii şi la reducerea costurilor justiţiei penale. În special, reiese clar din impactul recidivei cronice - comportament penal repetat şi insolubil, cu consecinţe grave pentru victime, precum şi pentru siguranţa şi încrederea publică - că această problemă trebuie abordată prin eforturi substanţiale, inclusiv resurse bugetare.
Un număr tot mai mare de dovezi arată că recidiva poate fi prevenită prin promovarea reabilitării, reintegrării sociale, renunţării individuale la criminalitate şi justiţiei restaurative. Cu toate acestea, problema nu poate fi rezolvată doar de sistemul de justiţie penală. Este necesar să se abordeze cauzele fundamentale ale comportamentului criminal, precum şi dificultăţile practice şi stigmatizarea care împiedică reintegrarea cu succes a infractorilor în societate.
La nivelul ONU, reducerea recidivei a fost una dintre temele principale la cel de-al Paisprezecelea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea criminalităţii şi justiţie penală, inclusiv prin deliberări între statele membre şi un atelier dedicat pe această temă. Angajamentul de a reduce recidiva este reflectat ferm în documentul final al Congresului, Declaraţia de la Kyoto.
În decembrie 2021, statele membre ONU au adoptat Rezoluţia 76/182 a Adunării Generale, intitulată "Reducerea recidivei prin reabilitare şi reintegrare", care a încurajat statele membre să elaboreze strategii sau planuri de acţiune cuprinzătoare pentru a reduce recidiva.
În decembrie 2022, statele membre au adoptat Rezoluţia 77/232 a Adunării Generale, intitulată "Reducerea recidivei prin reabilitare şi reintegrare", care solicită UNODC, "sub rezerva disponibilităţii resurselor extrabugetare, să convoace o reuniune a unui grup de experţi interguvernamentali cu componenţă deschisă, cu interpretare în toate limbile oficiale ale Naţiunilor Unite, în vederea dezvoltării unor strategii model de reducere a recidivei, care pot servi drept instrumente utile pentru statele membre, ţinând cont de dispoziţiile relevante din standardele şi normele existente ale Naţiunilor Unite în prevenirea criminalităţii şi justiţie penală [..]".
Strategiile model de reducere a recidivei, în curs de dezvoltare, au scopul de a oferi statelor membre orientări practice şi flexibile, fiind sunt menite să ofere bune practici care să fie luate în considerare şi utilizate de statele membre în cadrul sistemelor lor juridice naţionale. Acestea sunt menite să contribuie la prevenirea criminalităţii.
Potrivit strategiilor model, individualizarea în procesul de justiţie penală este considerată centrală pentru reducerea recidivei. Evaluările individualizate sunt, acolo unde este cazul, considerate esenţiale pentru luarea deciziilor în cunoştinţă de cauză în legătură cu un infractor. Pentru a atinge obiectivul comun de reducere a recidivei, strategiile model vizează promovarea, după caz, a utilizării efective a măsurilor neprivative de libertate, inclusiv programe de scoatere din circuitul penal şi alternative la arestarea preventivă, dezvoltarea şi îmbunătăţirea managementului reabilitativ al penitenciarului şi promovarea reintegrării sociale a infractorilor ca mijloace de reducere a recidivei.
Strategiile model abordează, de asemenea, selecţia şi furnizarea de programe de reabilitare şi alte intervenţii menite să reducă recidiva, care, fie că sunt implementate în penitenciar sau în comunitate, ar trebui să se bazeze pe nevoile criminogene ale infractorilor, precum şi pe punctele lor forte personale. Acolo unde este utilizată privarea de libertate, strategiile model au ca scop dezvoltarea mediilor penitenciare de reabilitare, asigurând procese eficiente de eliberare şi reintegrare şi minimizarea riscului de vătămare. Sunt importante cooperarea, conştientizarea şi dezvoltarea capacităţilor în sectorul justiţiei şi dincolo de acestea, precum şi măsurile de sustenabilitate.
Reintegrarea socială a persoanelor condamnate şi reducerea fenomenului recidivei reprezintă o preocupare la nivelul mai multor state. Alături de concluziile Studiului integrat privind cauzele recidivei, analiza modelelor de bună practică identificate la nivelul mai multor state susţin fundamentarea măsurilor incluse în proiectul strategiei naţionale de prevenire a recidivei.
Cadrul legal naţional
Având în vedere complexitatea fenomenului recidivei şi importanţa sa, există numeroase acte normative care vizează direct sau indirect sursele-cadru ale reglementării recidivei şi ale formelor sale, precum şi ale instrumentelor ce vizează prevenirea fenomenului. Principalul act normativ în domeniu este Codul penal. În cuprinsul acestuia, în partea generală, este definită infracţiunea, recidiva şi formele sale precum şi întregul ansamblu al sancţiunilor de drept penal prin intermediul cărora se încearcă, inter alia, combaterea acestui fenomen. În completarea acestor principii generale, reglementări specifice privind executarea pedepselor şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt regăsite în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe lângă aceste reglementări principale, există şi alte acte normative care pot dobândi relevanţă punctuală cu privire la unele aspecte care vizează problematica prevenirii recidivei, cum ar fi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Lista actelor normative naţionale relevante pentru prevenirea recidivei, organizată pe domenii, este regăsită în continuare.
A. Drept penal şi drept procesual penal
a) Constituţia României, republicată;
b) Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare;
g) Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;
h) Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările şi completările ulterioare.
B. Executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
a) Legea nr. 254/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Hotărârea Guvernului nr. 1518/2024 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
d) Ordinul ministrului justiţiei nr. 1322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Ordinul ministrului justiţiei nr. 2772/C/2017 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate;
f) Decizia Directorului general al ANP nr. 443/2016 privind aprobarea Procedurii de lucru pentru acordarea recompenselor pe baza Sistemului de creditare a participării la activităţi şi programe educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, activităţi lucrative, precum şi la prevenirea situaţiilor de risc, cu modificările şi completările ulterioare;
g) Decizia directorului general al ANP nr. 500.165/2017 privind aprobarea Instrucţiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate, cu modificările şi completările ulterioare.
C. Executarea pedepselor şi a măsurilor neprivative de libertate
a) Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Legea nr. 253/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Hotărârea Guvernului nr. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Hotărârea Guvernului nr. 604/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
g) Hotărârea Guvernului nr. 818/2018 privind aprobarea standardelor minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate;
h) Hotărârea Guvernului nr. 1025/2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem-pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronica, cu modificările şi completările ulterioare.
D. Ordine şi administraţie publică
a) Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie;
b) Ordinul ministrului afacerilor interne şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare de către poliţişti a cazurilor de violenţă domestică.
E. Educaţie
a) Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Ordinul ministrului justiţiei nr. 1322/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Ordinul ministrului educaţiei nr. 6235/2023 pentru aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi personalului unităţii de învăţământ, precum şi al altor situaţii corelate în mediul şcolar şi al suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar, cu modificările ulterioare.
F. Sănătate
a) Legea nr. 487/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale şi modificarea şi completarea unor acte normative;
d) Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 488/2016 prin care au fost aprobate Normele de aplicare din 16 aprilie 2016 a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 3423/2128/2022 privind aprobarea metodologiei şi a raportului de evaluare medicală şi psihologică a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale în contextul dispunerii, prelungirii, înlocuirii sau ridicării măsurii de ocrotire, cu modificările şi completările ulterioare;
g) Ordinul ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 4858/C/3363/2022 privind activitatea de acordare a asistenţei medicale, a tratamentului şi îngrijirilor persoanelor private de libertate aflate în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
h) Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1857/441/2023 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.
G. Integrare post-detenţie (asistenţă socială, piaţa muncii)
a) Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările şi completările ulterioare;
g) Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 375/2002;
h) pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor;
i) Hotărârea Guvernului nr. 377/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
j) Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
k) Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
l) Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările ulterioare;
m) Hotărârea Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, cu modificările ulterioare;
n) Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale nr. 393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei, cu modificările şi completările ulterioare;
o) Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
H. Protecţia familiei şi a copilului
a) Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Legea nr. 252/2010 privind ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 şi semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007;
f) Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011;
g) Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare;
h) Legea nr. 156/2023 privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, cu modificările ulterioare;
i) Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi, victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state;
j) Hotărârea Guvernului nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia, precum şi pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială şi a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea;
k) Hotărârea Guvernului nr. 592/2021 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale "SINERGIE" 2021-2030 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale "SINERGIE" 2021-2030;
l) Hotărârea Guvernului nr. 440/2022;
m) Hotărârea Guvernului nr. 1547/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2022-2027;
n) Planul de acţiune în domeniul sănătăţii mintale 2024-2029;
o) Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 2524/2018 privind aprobarea Metodologiei privind modalitatea de participare la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de către serviciile de specialitate publice sau private;
p) Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 2525/2018 privind aprobarea Procedurii pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică;
q) Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 28/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice.
Cadrul legal internaţional
Reducerea ratei recidivei este o preocupare globală în domeniul justiţiei şi se bazează pe numeroase standarde internaţionale şi bune practici. Organizaţii internaţionale, precum Organizaţia Naţiunilor Unite şi Consiliul Europei au emis recomandări şi standarde pentru a ajuta statele membre să dezvolte politici şi practici eficiente în acest sens. Aceste instrumente şi standarde subliniază importanţa unei abordări holistice şi unitare a reducerii recidivei, care are în vedere măsuri de reintegrare socială, educaţie şi formare profesională, asistenţă socială şi sprijin pentru victimele infracţiunilor. Lista acestor acte normative, organizată în funcţie de autoritatea emitentă, este regăsită în continuare.
Organizaţia Naţiunilor Unite
● Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, adoptată de Adunarea Generală a ONU;
● Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată de Adunarea Generală a ONU 10 decembrie 1984, la care România a aderat prin Legea nr. 19/1990;
● Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată;
● Declaraţia de la Viena şi Planul de acţiune pentru drepturile omului, adoptate prin consens la Conferinţa Mondială a Drepturilor Omului, 25 iunie 1993;
● Principiile Naţiunilor Unite privind prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh), adoptate prin rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 45/112 din 14 decembrie 1998;
● Ansamblul Regulilor Minime de Tratament al Deţinuţilor, adoptat de primul Congres al ONU privind prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor şi aprobat de către Consiliul Economic şi Social prin Rezoluţiile nr. 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957 şi nr. 2076 (LXII) din 13 mai 1977;
● Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing), adoptat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. 40/33 din 29 noiembrie 1985;
● Regulile minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo), adoptate de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. 45/110 din 14 decembrie 1990;
● Ansamblul Regulilor Minime privind Tratamentul Deţinuţilor (Regulile Nelson Mandela), aprobat de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. 70/175 din 17 decembrie 2015;
● Regulile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru tratamentul femeilor deţinute şi măsuri neprivative de libertate pentru femeile infractori (Regulile de la Bangkok), adoptate de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. 65/229 din 21 decembrie 2010;
● Documentul de lucru UNODC/CCPCJ/EG.9/2025/2 vizând strategiile-model pentru reducerea recidivei al UNODC*3);
*3) La elaborarea SNPR au fost luate în considerare lucrările grupului interguvernamental de experţi al UNODC privind elaborarea strategiilor-model pentru reducerea recidivei, derulate în perioada 2023-2025.
Consiliul Europei
● Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 şi 8 şi completată prin Protocolul nr. 2*), convenită la 4 noiembrie 1950 de guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, ratificată prin Legea nr. 30/1994;
● Recomandarea nr. 1286 (1996) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind o strategie europeană pentru copii;
● Recomandarea Rec(2005)5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind drepturile copiilor instituţionalizaţi (Adoptată de Comitetul de Miniştri la 16 martie 2005 la cea de-a 919-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor);
● Recomandarea Rec(2006)2-rev a Comitetului de Miniştri către statele membre privind Regulile Penitenciare Europene (Adoptată de Comitetul de Miniştri la 11 ianuarie 2006, la cea de-a 952-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor şi revizuită şi modificată de Comitetul de Miniştri la 1 iulie 2020 la cea de-a 1380-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor);
● Recomandarea Rec(2010)1 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la Regulile de Probaţiune ale Consiliului Europei (Adoptată de către Comitetul de Miniştri la 20 ianuarie 2010 la cea de-a 1075 adunare a Vice-miniştrilor);
● Recomandarea R(89)12 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la educaţia în penitenciare, adoptată de Comitetului de Miniştri la 13 octombrie 1989, în cadrul celei de a 429-a reuniuni a Miniştrilor Adjuncţi;
● Recomandarea Rec(2014)3 a Comitetului de Miniştri către statele membre referitor la infractorii periculoşi, adoptată de Comitetul de Miniştri pe 19 februarie 2014, la a 1192-a şedinţă a Miniştrilor Adjuncţi;
● Recomandarea Rec(2008)11 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind Regulile europene pentru delincvenţii minori supuşi sancţiunilor sau măsurilor, adoptată de Comitetul de Miniştri la 5 noiembrie 2008 la cea de-a 1040-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor;
● Recomandarea nr. R (97)12 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind personalul implicat în aplicarea sancţiunilor şi măsurilor comunitare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 10 septembrie 1997 la cea de-a 60-a reuniune a Miniştrilor Adjuncţi;
● Recomandarea Rec (2017)3 Comitetului de Miniştri către statele membre privind Regulile europene privind sancţiunile şi măsurile comunitare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 22 martie 2017 la cea de-a 1282-a reuniune a adjuncţilor miniştrilor;
● Recomandarea Rec (2018)5 a CM ai Consiliului Europei către statele membre privind copiii cu părinţi aflaţi în închisoare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 4 aprilie 2018 la cea de-a 1312-a reuniune a adjuncţilor miniştrilor;
● Recomandarea Rec (2018)8 a CM ai Consiliului Europei privind justiţia restaurativă în materie penală, adoptată de Comitetul de Miniştri la 3 octombrie 2018 la cea de-a 1326-a reuniune a adjuncţilor miniştrilor;
● Recomandarea Rec (2025)2 a CM ai Consiliului Europei către statele membre referitoare la promovarea sănătăţii mintale şi managementul tulburărilor mintale cu privire la persoanele deţinute şi la cele aflate sub supravegherea serviciilor de probaţiune, adoptată de Comitetul de Miniştri la 26 februarie 2025 la cea de-a 1520- a reuniune a adjuncţilor miniştrilor;
● Orientările CM(2019)111-add adoptate de Comitetul European privind Problemele Criminalităţii privind recrutarea, selecţia, educaţia, formarea şi dezvoltarea profesională a personalului penitenciar şi de probaţiune, 2019.
Uniunea Europeană
● Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, adoptată la Consiliul European de la Nisa la 7 decembrie 2000;
● COM (2011)327 - Cartea verde privind aplicarea legislaţiei Uniunii Europene referitoare la detenţie în cadrul justiţiei penale;
● Regulamentul (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
● Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecţie;
● Directiva 2016/680/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului;
● Decizia-cadru 2008/947/JAI A Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti şi al deciziilor de probaţiune în vederea supravegherii măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor alternative;
● Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.
Alte autorităţi emitente:
● Organizaţia Internaţională a Muncii, Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificată prin Legea nr. 203/2000.
Analiza contextului şi definirea problemelor
Analiza problemei
Sistemele penitenciar şi de probaţiune din România au înregistrat în ultimii ani o preocupare semnificativă faţă de reducerea şi prevenirea recidivei. Începând din anul 2016, rata recidivei, calculată la nivelul unităţilor ANP ca pondere de recidivişti în populaţia totală a persoanelor private de libertate s-a menţinut sub 40%, înregistrând valori relativ constante în ultimii ani. În 2024, media valorilor lunare ale ponderii persoanelor recidiviste în unităţile penitenciare a fost de 36,9%*4).
*4) Conform Raportului de activitate al ANP pentru anul 2024, disponibil la pagina internet https://anp.gov.ro/despre- anp/rapoarte-si-studii/.
Deşi ratele recidivei par relativ reduse, fenomenul continuă să reprezinte un punct important pe agenda politicilor publice. Una dintre ţintele implicite ale SNRSPPL 2020-2024 a fost elaborarea şi promovarea unor măsuri pentru reducerea recidivei. "Coordonatele statistice privind diminuarea ponderii deţinuţilor recidivişti, în populaţia penitenciară, coroborate cu informaţiile relevante pentru contextul naţional general, susţin continuarea politicilor publice promovate pentru scăderea infracţionalităţii şi creşterea gradului de siguranţă comunitară, în rândul cărora se înscrie şi implementarea SNRSPPL. Acest document îşi propune să fundamenteze şi să consolideze abordarea sistematică şi integrată trans-instituţională, astfel încât persoanele private de libertate să beneficieze de suportul necesar procesului de reintegrare socială, în vederea prevenirii recidivei."*5)
*5) Hotărârea Guvernului nr. 430/2020 privind SNRSPPL 2020-2024, p. 5.
Experienţele instituţionale privind implementarea reformelor penale în România ultimilor zece ani au condus la extinderea eforturilor de prevenire a recidivei dincolo de limitele aparatului serviciilor corecţionale. S-a considerat că, pentru a obţine rezultatele aşteptate - reducerea recidivei şi reintegrarea socială a persoanelor liberate, o politică integrată de acest tip trebuie să se bazeze şi pe o serie de servicii din sfera autorităţilor publice locale. Elaborarea şi implementarea măsurilor cuprinse în Obiectivul strategic III - Facilitarea asistenţei post-detenţie la nivel sistemic din SNRSPPL, spre exemplu, atât în ciclul 20152019, cât şi în 2020-2024, au concentrat eforturile interinstituţionale în sensul prevenirii recidivei pe baza parteneriatelor cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii societăţii civile.
Implementarea unor astfel de măsuri, pornind de la avizarea unor documente procedurale, cum ar fi Metodologia asistenţei post-detenţie, până la înfiinţarea şi operaţionalizarea centrelor de incluziune s-a dovedit însă a fi dificilă, în special sub raportul disponibilităţii, mobilizării şi activării autorităţilor locale şi a partenerilor socio-economici în scopul reintegrării sociale a foştilor deţinuţi şi al prevenirii recidivei. Rolul şi participarea serviciilor publice de asistenţă socială, spre exemplu, identificate ca parteneri esenţiali în astfel de acţiuni, sunt limitate datorită prezenţei şi operaţionalizării variabile şi deficitare ale acestor structuri la nivel local. Capacitarea SPAS-urilor reprezintă dealtfel o prioritate a politicilor publice în România reflectată în Hotărârea Guvernului nr. 440/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027.*6) Numeroasele atribuţii şi mobilizarea autorităţilor publice locale în acţiuni strategice multiple fac de asemenea dificilă mobilizarea acestora în procesul de desistare şi reintegrare socială la nivel comunitar, deşi acesta este momentul zero şi esenţial al vieţii post-liberare şi al acţiunilor de prevenire a recăderii în infracţionalitate.
*6) A se vedea p. 14.
Rolul comunităţii locale, ca interfaţă a serviciilor comunitare de asistenţă socială, în reintegrarea socială a persoanelor liberate din penitenciar a fost subliniat în multiple rânduri, inclusiv în Studiul integrat privind cauzele recidivei, coordonat de MJ şi publicat în anul 2024*7) sau în cercetări care au privilegiat perspectivele foştilor deţinuţi asupra reintegrării sociale, precum Etnografia tranziţiilor la deţinuţi (Durnescu 2018). Aspecte recurente în concluziile acestor studii includ dificultăţile pe care persoanele liberate le au în găsirea unui loc de muncă sau în stabilirea unei relaţii cu statul*8). Studiile antemenţionate subliniază urgenţa nevoii unei prezenţe puternice a instituţiilor statului în primele săptămâni după liberare, când majoritatea foştilor deţinuţi consideră că statul nu îi va ajuta cu nimic şi că singurele locuri de muncă pe care le vor putea obţine sunt cele din sectorul economiei informale; mulţi dintre deţinuţii care revin la domiciliu au, de asemenea, probleme majore de acceptare în cadrul propriilor familii, pe lângă faptul că sumele de bani cu care se întorc din penitenciar sunt foarte mici. În condiţiile în care locurile de muncă şi alte aspecte ale perioadei incipiente post-liberare nu sunt suficient de ofertante pentru a-i determina pe deţinuţi să se simtă acceptaţi şi susţinuţi în eforturile lor, lucrările de specialitate avertizează asupra riscului major de recădere în cariera infracţională. Realizarea Studiului integrat privind cauzele recidivei a inclus o componentă de cercetare a percepţiilor populaţiei generale care a relevat faptul că o serie de obstacole semnificative pentru reintegrarea socială sunt asamblate chiar de atitudinile, preconcepţiile, stereotipurile populaţiei cu privire la persoanele condamnate.
*7) Ministerul Justiţiei. (2024). Studiu integrat privind cauzele recidivei. Editura Istros a Muzeului Brăilei "Carol I".
*8) Durnescu, Ioan. (2018). Etnografia tranziţiilor la deţinuţi. Bucureşti.
Discuţia despre autorităţile locale şi serviciile acestora se încadrează într-un spectru mai larg al comunităţii şi al influenţei benefice a acesteia în sensul încurajării desistării, anume al renunţării la angajarea în comportamente infracţionale. Desistarea, un concept care se află de mult timp la baza mai multor sisteme de probaţiune, inclusiv a celui din România, nu este în mod unilateral cauzată de autodeterminarea individului în sensul renunţării la viaţa infracţională. Desistarea depinde într-o mare măsură de etichetarea prosocială, pozitivă a comunităţii, a mediului social în care foştii condamnaţi sunt reintegraţi. La nivel teoretic, desistarea a fost privită de sociologi ca un rezultat al interacţiunii dintre acţiunea individuală şi structura socio-economică şi politică mai largă (Farrall, Bowling 1999)*9). Maruna (2001) a definit desistarea ca o abstinenţă pe termen lung în rândul persoanelor care au fost angajate în cariere infracţionale de durată*10). Definiţii mai rezervate au fost formulate de exemplu de către Laub şi Sampson (2001), care diferenţiază între "încheierea" carierei infracţionale şi desistarea propriu-zisă, care este văzută ca un proces complex*11). Desistarea, ca proces de schimbare a identităţii şi comportamentelor individuale, nu este echivalentul încheierii carierei infracţionale. Studiul desistării se bazează pe înţelegerea mecanismelor, cauzelor şi modurilor care susţin acest proces pe toată durata lui. Aspectele contextuale, sociale au fost creditate, cu timpul, ca esenţiale în înţelegerea felului în care se poate obţine desistarea în rândul foştilor infractori. Graham şi McNeill (2017) analizează desistarea în conjuncţie cu înţelegerea acesteia ca un proces complex şi dinamic de dezvoltare umană, care este situat şi profund afectat de contextul social în care se desfăşoară, în care indivizii nu doar renunţă la carierele infracţionale, dar şi navighează contextul social în direcţia reintegrării*12). Practic, desistarea, ca să fie efectivă, trebuie să fie recunoscută şi validată de comunitate, de autorităţi, de stat etc. Reabilitarea socială şi judiciară a individului sunt astfel condiţii necesare pentru succesul acţiunilor indivizilor în cauză.
*9) Farrall, Stephen, Bowling, Ben. (1999). "Structuration, Human Development and Desistance from Crime". British Journal of Criminology 39: 253-268.
*10) Maruna, Shadd. (2001). Making Good: How Ex-Convicts Reform and Rebuild their Lives. Washington DC: American Psychological Association.
*11) Laub, John H., Sampson, Robert J. (2001). "Understanding Desistance from Crime". În Tonry, Michael H., Norris, Norval, coord. Crime and Justice: An Annual Review of Research 26: 1-78. Chicago: University of Chicago Press.
*12) Graham, Hannah, McNeill, Fergus. (2017). "Desistance: Envisioning Futures". În Carlen, P., Ayres Franca, L., coord. Alternative Criminologies, p. 433-451. London: Routledge.
Concepţia despre desistare rezumată anterior este reflectată şi în activitatea sistemului de probaţiune. Managementul de caz derulat de consilierii de probaţiune în cadrul planului de supraveghere individualizat are în vedere evaluarea nevoilor criminogene şi a riscului săvârşirii de infracţiuni gestionate într-un context social şi comunitar complex, context în care necesită implicarea serviciilor comunitare. "Managementul de caz se bazează pe resursele formale şi informale din comunitate, fiind în strânsă relaţie cu serviciile comunitare şi resursele informale de asistenţă din proximitatea beneficiarului (familie, prieteni, grupuri de suport, biserică etc.)"*13).
*13) Călin, Cristina Felicia, Oancea, Gabriel, Oueslati, Evelina Denisa, coord. Manual de probaţiune, Bucureşti, 2017, p. 213.
Evaluarea riscului săvârşirii de infracţiuni reprezintă o activitate a consilierului de probaţiune derulată atât în cazul persoanelor inculpate, cât şi în cazul persoanelor pentru care s-au dispus sancţiuni neprivative. Referatele de evaluare sunt solicitate de către organele judiciare în conformitate cu prevederile art. 116 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 506 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul minorilor care au săvârşit infracţiuni, iar prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 252/2013, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc conţinutul acestor evaluări. Aspectele privind riscul de comitere a unor infracţiuni sunt prevăzute şi în cazul rapoartelor întocmite pentru persoanele inculpate adulte, în conformitate cu art. 39 din aceeaşi lege. Potrivit art. 44 alin. (2), rapoartele de evaluare în cazul persoanelor condamnate trebuie să includă "propuneri motivate care să sprijine instanţa de judecată în luarea unei decizii considerate a fi oportune din perspectiva reducerii riscului săvârşirii de infracţiuni".
În conţinutul planului de supraveghere este inclus şi un capitol special privind evaluarea riscului de recidivă al persoanelor faţă de care au fost luate măsuri şi sancţiuni neprivative de libertate. Dealtfel, un obiectiv major al sistemului de probaţiune este "creşterea gradului de siguranţă în comunitate prin reabilitarea socială a infractorilor şi diminuarea riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni", conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. Managementul de caz aplicat în activitatea consilierilor de probaţiune utilizează un instrument pentru măsurarea riscului de recidivă adoptat în colaborare cu serviciile corecţionale canadiene - scala de evaluare a riscurilor şi nevoilor (SERN) - pe parcursul unei colaborări iniţiate în 2011. Datele colectate prin intermediul SERN pot fi grupate în câteva categorii: identificarea persoanei ce urmează a fi evaluată; factori de risc statici - cei care se raportează la istoria infracţională a persoanei, în număr de 12; factori de risc dinamici - în număr de 18, care vizează nevoile criminogene şi nevoile speciale prezumtive ale persoanei.
În acelaşi registru al elaborării instrumentelor de evaluare a riscului, la nivelul ANP a fost constituit un grup de lucru a cărui activitate s-a concretizat în elaborarea a trei chestionare destinate evaluării persoanelor private de libertate: unul folosit pentru intrarea în penitenciar, un altul folosit pentru intrarea în comisia pentru schimbarea regimului de detenţie şi un al treilea utilizabil pentru admiterea în comisia pentru liberare condiţionată.
După cum s-a menţionat anterior, în anul 2023, MJ a realizat o serie de cercetări sociologice în scopul fundamentării unei politici publice pentru prevenirea recidivei:
1. o cercetare calitativă realizată prin interviuri individuale şi de grup cu foşti şi actuali deţinuţi, recidivişti şi non-recidivişti, angajatori/reprezentanţi ai mediului de afaceri, persoane relevante pentru foşti sau actuali deţinuţi recidivişti, precum membri ai familiilor acestora, prieteni, cunoscuţi, membri ai personalului penitenciarelor şi serviciilor de probaţiune, personal al organizaţiilor non- guvernamentale relevante pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate/furnizori de servicii sociale;
2. o cercetare cantitativă realizată pe un eşantion naţional de persoane aflate în detenţie sau în supravegherea serviciilor de probaţiune - 1000 de persoane recidiviste şi 300 de persoane non-recidiviste;
3. o cercetare cantitativă realizată pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de persoane din populaţia generală - 1023 de participanţi.
Activităţile s-au desfăşurat în cadrul proiectului "O comunitate sigură, educată şi implicată în mod responsabil - SECURE", finanţat prin programul "Justiţie", Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, iar principalul livrabil rezultat - Studiul integrat privind cauzele recidivei - sintetizează şi dezvoltă constatările demersurilor de cercetare antemenţionate.
Analiza corelată a rapoartelor de cercetare individuale a rezultat în elaborarea Studiului integrat privind cauzele recidivei, care reprezintă cea mai recentă şi mai amplă diagnoză a fenomenului infracţional din România, precum şi cel mai complet set de concluzii şi recomandări actualizate cu privire la domeniul de interes. Această analiză a relevat o serie de concluzii care constituie fundamentul unor intervenţii bazate pe dovezi ştiinţifice propuse în cuprinsul SNPR.
Cel mai important predictor al recidivei penale în România este familia disfuncţională: 1 din 8 recidivişti provin dintre minorii faţă de care s-a luat, la un moment dat, o măsură de protecţie specială, respectiv plasament; 31% dintre recidivişti au avut cel puţin un părinte cu probleme de consum de droguri sau alcool şi 26% au avut măcar un părinte cu cazier judiciar. Toţi minorii care cresc în familii disfuncţionale, caracterizate prin infracţionalitate, de exemplu, părinţi privaţi de libertate, prin dependenţe de substanţe ale părinţilor, violenţă domestică, prin abuz în familie ce a dus la instituirea unei măsuri de protecţie asupra minorilor, sunt persoane vulnerabile cu o probabilitate ridicată de comitere a unor fapte penale.
Abandonul şcolar este al doilea factor ca importanţă în determinarea riscului de recidivă. Conform rezultatelor Studiului integrat privind cauzele recidivei, jumătate dintre recidivişti sunt foşti minori care au abandonat şcoala.
Vârsta comiterii primei infracţiuni este un alt predictor important al recidivei, studiul arătând că 24% dintre deţinuţi au fost privaţi de libertate în perioada de minorat şi o treime dintre condamnaţi au avut prima recidivă între 18 şi 24 ani. Astfel, prevenţia şi intervenţiile timpurii sunt cele care pot reduce riscul la recidivă. Minorii care au comis fapte penale, inclusiv fapte de violenţă verbală, fizică, psihologică (bullying), înainte de 14 ani constituie un grup vulnerabil, cu probabilitate ridicată de a recidiva.
În privinţa persoanelor condamnate, au fost identificate mai multe vulnerabilităţi. Astfel, 38% dintre recidivişti au avut probleme cu consumul de alcool şi 25% dintre recidivişti au avut probleme cu consumul de substanţe psihoactive sau droguri. Aproape jumătate dintre recidivişti se aflau sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, în momentul în care au comis faptele pentru care au fost condamnaţi. Studiul a relevat lipsa continuităţii intervenţiilor necesare în privinţa asistenţei psihosociale şi medicale în perioada post-detenţie. Foştii deţinuţi se confruntă cu dificultatea în a-şi găsi un loc de muncă având cazier, în contextul în care 84% dintre deţinuţi consideră că locul de muncă reprezintă cel mai important factor al prevenirii recidivei.
După cum s-a menţionat anterior, cercetările efectuate au evidenţiat faptul că există un grad ridicat de stigmatizare şi respingere a foştilor condamnaţi în ceea ce priveşte angajarea şi acceptarea lor în vecinătate, comunitate sau în familie. 71% dintre respondenţi ar alege în calitate de nou coleg de muncă mai degrabă o persoană deloc pregătită profesional, dar care nu a suferit nicio condamnare în detrimentul unei persoane foarte bine pregătite, dar care a fost condamnată de 2 ori în trecut; 70% nu ar alege să trăiască în aceeaşi localitate cu recidivişti/persoane care au avut mai multe condamnări; 73% nu i-ar accepta ca vecini; 84% nu i-ar accepta ca prieteni apropiaţi şi 89% nu ar accepta ca un membru al propriei familii să se căsătorească cu o persoană recidivistă.
Din punct de vedere teoretic, demersul de cercetare al Studiului integrat privind cauzele recidivei este reprezentat de Modelul Risc-Nevoi-Receptivitate*14) (RNR), consacrat la nivel internaţional pentru studierea fenomenului de interes.*1)5 RNR este şi suportul teoretic folosit de exemplu în activitatea de probaţiune din România, care are la bază conceptul de desistare. Modelul este construit pe baza câtorva principii. Principiul riscului prevede că intensitatea "tratamentului", respectiv a intervenţiilor pentru reabilitare, ar trebui să fie adaptată nivelului de risc al infractorului, astfel încât infractorilor cu risc mai ridicat să li se aplice intervenţii mai puternice decât celor cu un nivel de risc mai scăzut. Principiul nevoii statuează că variabilele dinamice/factorii de risc dinamici sau nevoile criminogene asociate cu cauza şi predicţia comportamentului infracţional ar trebui prioritizate pentru aplicarea măsurilor. În final, principiul receptivităţii sugerează că intervenţiile ar trebui adaptate la caracteristicile persoanei condamnate: receptivitatea generală susţine că pentru a promova comportamente prosociale pozitive ar trebui folosite abordările cognitiv- comportamentale, livrate cu mare atenţie pentru a menţine alianţa terapeutică, în timp ce receptivitatea specifică sugerează că intervenţiile ar trebui individualizate şi adaptate la caracteristicile persoanei - stilul de învăţare, capacitatea cognitivă, personalitatea, moştenirea culturală şi altele. Riscul denotă evaluarea probabilităţii recidivismului, în timp ce nevoia denotă identificarea zonelor de intervenţie care, dacă au succes, vor reduce riscul la recidivă.
*14) Andrews, D. A., Bonta, J., Wormith, J. S. (2011). "The risk-need-responsivity (RNR) model: Does adding the good lives model contribute to effective crime prevention?" Criminal justice and behavior 38 (7): 735-755.
*15) Andrews D. A., Bonta, J. (2010). "Rehabilitating criminal justice policy and practice". Psychology, Public Policy, and Law 16 (1): 39.
Modelul RNR mai este cunoscut drept Modelul celor opt factori. Factorii de risc se împart în:
a) cei Patru Mari Factori de risc: istoric de comportament antisocial, tiparul de personalitate antisocială cum ar fi comportament impulsiv sau agresiv, insensibilitatea faţă de ceilalţi, cogniţii antisociale cum ar fi atitudini, valori şi raţionalizări care acceptă comportament antisocial, factori asociaţi comportamentului antisocial cum ar fi prieteni implicaţi în comportamente antisociale şi
b) cei Patru Factori Moderaţi de risc: familie, relaţii cum ar fi lipsa sprijinului social al membrilor familiei şi/sau o relaţie violentă cu un partener romantic/intim, scoală/muncă cum ar fi calitatea relaţiilor interpersonale la şcoală sau la locul de muncă, performanţa şi angajamentul scăzut, agrement/recreere/timp liber cum ar fi nivel scăzut de implicare şi satisfacţie în alte activităţi decât antisociale, abuz de substanţe, precum probleme cu alcool şi/sau droguri.
Un alt aspect important care trebuie luat în considerare în demersurile de prevenire a recidivei este perspectiva economică asupra acesteia, care se referă la analiza şi evaluarea impactului economic al repetării infracţiunilor comise de către infractori. Câteva elemente cheie conturează costurile şi beneficiile asociate recidivei dintr-o perspectivă economică.
Un prim element al acestei analize se referă la costurile sistemului de justiţie penală, aici fiind incluse cheltuielile legate de urmărirea penală, judecată, executarea hotărârilor penale şi alte proceduri judiciare speciale.
Costul mediu zilnic per persoană privată de libertate raportat la bugetul pe bunuri şi servicii a crescut în mod constant în perioada menţionată, crescând de la 27,54 de lei în 2018 la 38,19 de lei în 2022, 42,40 de lei în 2023 şi 42,66 de lei în 2024. Costul mediu zilnic per persoană privată de libertate raportat la bugetul total a crescut şi el în aceeaşi perioadă, cu o uşoară fluctuaţie, de la 170,33 de lei în 2018_la 207,35 de lei în 2022, 237,70 de lei în 2023 şi 280,01 de lei în 2024. Nu doar costurile au crescut progresiv, ci şi numărul mediu de persoane private de libertate, în 2022 sunt cu 11% mai mulţi deţinuţi decât în 2018. Trendul ascendent al numărului de persoane private s-a menţinut constant, astfel că, în anul 2024 efectivul mediu era de 24.343 persoane, reprezentând cu 10,13% mai mult decât în anul 2018.
Având în vedere aceste cifre şi luând în considerare şi rata de recidiva, care la 31.12.2024 era de 36,9%*16), se poate concluziona că peste o treime din cheltuielile sistemului penitenciar pentru anul 2024 au fost generate de recidivişti. Recidiva implică nu numai costuri directe pentru reaşezarea şi menţinerea acestor deţinuţi în penitenciar, ci şi costuri indirecte, precum cele pentru procedurile judiciare repetate şi costurile sociale legate de victime şi daunele cauzate de infracţiuni.
*16) Conform datelor furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Conform Raportului Statistic al Direcţiei Naţionale de Probaţiune pe anul 2023*17), costul pentru o persoană supravegheată este de aproximativ 45 de ori mai mic decât pentru o persoană deţinută. Potrivit aceluiaşi raport, în anul 2023, costul mediu cu o persoană supravegheată (sancţionată penal, în comunitate), a fost 389,3 euro. Raportul mediu, al bugetului/persoană supravegheată, este calculat prin raportarea întregului buget alocat probaţiunii, la numărul persoanelor supravegheate înregistrate la 31 decembrie 2023, fără a include numărul semnificativ (peste 9.000) al referatelor/rapoartelor de evaluare; în alte cuvinte, calculul este realizat în ipoteza că sistemul de probaţiune derulează doar activităţi de asistare şi supraveghere cu persoanele sancţionate în comunitate.
*17) Disponibil la https://probaţiune.just.ro/rapoarte-si-studii/.
În cadrul ambelor sisteme, atât cel penitenciar, cât şi cel de probaţiune, cei condamnaţi pot desfăşura activităţi lucrative, contribuind astfel la reducerea costurilor de întreţinere, dacă ne referim la persoanele aflate în detenţie.
Măsurile şi sancţiunile comunitare pe care le gestionează sistemul de probaţiune presupun un cost mult redus în comparaţie cu sancţiunile administrate de sistemul penitenciar. Beneficiile pe care măsurile şi sancţiunile comunitare le aduc pot fi înţelese în mai mare măsură dacă ţinem cont de faptul că persoanele astfel sancţionate sunt parte activă în efortul de reintegrare socială:
1. aproape jumătate dintre persoanele aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune sunt ocupate profesional, fiind implicate în activităţi legale, constructive şi aducătoare de venituri impozabile (47%);
2. peste trei sferturi dintre persoanele aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune muncesc neremunerat în folosul comunităţii, potrivit obligaţiei impuse prin hotărâre judecătorească (77,33%).
Cu privire la activitatea ANP, totalul veniturilor anuale*18) (fără TVA) obţinute din munca prestată de deţinuţi la diverşi angajatori în ultimii 5 ani arată o creştere semnificativă în această perioadă:
*18) Conform datelor publicate în rapoartele anuale ale ANP, disponibile la pagina internet https://anp.gov.ro/despre-anp/rapoarte-si-studii/.
a) Total venituri anul 2024 - 89.077 mii lei
b) Total venituri anul 2023 - 70.460 mii lei
c) Total venituri anul 2022 - 61.046 mii lei
d) Total venituri anul 2021 - 28.142 mii lei
e) Total venituri anul 2020 - 24.954 mii lei
Aceste venituri pot fi importante din perspectiva sistemului penitenciar, deoarece pot contribui la acoperirea unor costuri asociate cu gestionarea deţinuţilor, precum şi la furnizarea deţinuţilor cu oportunităţi de câştig şi dezvoltare a abilităţilor profesionale.
Persoanele sancţionate cu măsuri neprivative de libertate, aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, având impusă obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii desfăşoară mai multe activităţi, stabilite de consilierul de probaţiune manager de caz în colaborare cu reprezentantul instituţiei. Munca în folosul comunităţii reprezintă o activitate în beneficiul societăţii, pe care o desfăşoară o persoană sancţionată printr-o sentinţă penală, fără a fi plătită pentru desfăşurarea acelei munci.
De regulă, munca în folosul comunităţii se efectuează în cadrul primăriilor şi unităţilor subordonate acestora, dar şi în cadrul altor instituţii ce se regăsesc în baza de date cu instituţiile din comunitate, constituită la nivel naţional, cum ar fi: Direcţiile de Asistenţă Socială, spitale, şcoli, biserici, muzee, biblioteci ş.a.
Impactul economic asupra persoanelor care au executat pedepse private de libertate sau foste condamnate reprezintă un alt aspect important în perspectiva economică a justiţiei penale. Condamnarea unei persoane şi statutul acesteia de fost condamnat îi poate cauza multiple dificultăţi, inclusiv cele legate de găsirea unui loc de muncă. Aceste dificultăţi au un impact semnificativ asupra indivizilor, precum: şanse reduse de angajare, întrucât mulţi angajatori sunt reticenţi să angajeze foşti deţinuţi, dificultatea de a găsi un loc de muncă stabil şi bine plătit; venituri mai mici, deoarece atunci când foştii deţinuţi reuşesc să găsească un loc de muncă, acesta este adesea slab plătit sau de calitate inferioară din cauza lipsei de calificări sau experienţă; de asemenea, dependenţa de asistenţă socială, care derivă din dificultăţile în găsirea unui loc de muncă, generează costuri suplimentare pentru guvern. O altă consecinţă este reiterarea comportamentului infracţional - recidiva - după cum au relevat şi studiile sociologice anterioare, persoanele care nu reuşesc să se reintegreze în societate şi să găsească un loc de muncă au un risc crescut de a recidiva, ceea ce produce costuri suplimentare pentru sistemul de justiţie penală. Un alt aspect este cel legat de costurile pentru serviciile de reintegrare precum consilierea, formarea profesională şi asistenţa pentru găsirea unui loc de muncă având în vedere că acestea presupun costuri suplimentare pentru sistemul de justiţie penală şi pentru societate, în general.
Pentru a reduce aceste costuri şi pentru a sprijini reintegrarea reuşită a foştilor deţinuţi, este important să existe programe şi politici care vizează pregătirea profesională şi educarea acestora pentru a-şi îmbunătăţi şansele de angajare, eliminarea barierelor în calea angajării lor şi oferirea de sprijin pentru reintegrarea lor socială şi economică.
Totodată, recidiva poate avea un impact semnificativ şi asupra comunităţii. Recidiva cauzează un impact negativ economic şi din perspectiva costurilor suplimentare legate de victime şi daunele cauzate de infracţiuni. Acestea pot include costuri medicale, costuri legate de repararea pagubelor materiale şi costurile asociate îngrijirii victimelor. Comunităţile locale pot fi afectate prin creşterea infracţionalităţii, scăderea siguranţei şi creşterea costurilor legate de asistenţa socială şi serviciile de sănătate mintală.
Identificarea şi operaţionalizarea problemelor vizate de SNPR
Rezultate din concluziile şi recomandările Studiului integrat privind recidiva, SNPR porneşte de la identificarea unui număr de cinci probleme.
Problema nr. 1: Deşi progrese semnificative au fost înregistrate în principal în activitatea ANP şi a DNP, încă nu există o colectare unitară de date, la nivel naţional şi inter- instituţional în domeniul infracţionalităţii şi a recidivei penale, în special dacă se are în vedere înţelegerea recidivei în sens extins, aşa cum îşi propune prezentul document strategic.
Problema nr. 2: Deşi unul dintre predictorii importanţi ai recidivei sunt antecedentele infracţionale, sistemul naţional nu oferă măsuri corecţionale şi de prevenire eficiente pentru minorii sub vârsta de 14 ani, cei care nu răspund penal, care comit fapte penale.
Problema nr. 3: Perioada post-detenţie este problematică pentru deţinuţii care nu au suport familial/social.
Problema nr. 4: Există un procent mare de recidivişti care au comis infracţiuni pe fondul consumului de alcool sau substanţe interzise şi/sau care suferă de alte tulburări mentale. Nu există suficiente mecanisme de suport la nivel naţional pentru persoanele dependente cu risc infracţional.
Problema nr. 5: Stigmatizarea persoanelor condamnate penal îngreunează foarte mult procesul de reintegrare a foştilor condamnaţi.
SNPR este construită pornind de la problemele şi cifrele descrise anterior, aspecte care subliniază necesitatea unui plan de intervenţie cuprinzător, cu măsuri în sprijinul desistării şi reintegrării atât la nivel individual, cât şi în familie, comunitate şi societate. Unul dintre principalele argumente ale studiului priveşte, dincolo de analiza recidivei şi a percepţiilor generate în contextul social în care se produc atât fenomenul infracţional cât şi, ulterior, reintegrarea socială a foştilor deţinuţi, eficacitatea pedepselor privative de libertate. Pedepsele privative de libertate de lungă durată nu scad riscul de recidivă. Cercetările realizate în România ne arată că recidiva comportamentului infracţional este facilitată în principal de prezenţa unei familii disfuncţionale, cu probleme socio-economice şi în accesul inegal la educaţie, sens în care, sistemul penal nu poate combate singur, în mod eficient, recidiva penală. Măsurile ce pot fi luate în etapa execuţională sunt limitate şi pot cel mult diminua parţial recidiva. Recomandările internaţionale sunt în sensul identificării unor alternative la măsurile privative de libertate şi la pedeapsa închisorii cu executare, chiar şi pentru recidivişti. Derivată din această idee este şi principala abordare reflectată în SNPR: recidiva poate fi redusă cel mai eficient nu prin izolarea foştilor deţinuţi de societate, ci printr-un efort amplu de susţinere a lor, la nivelul instituţiilor şi al comunităţii, care, în consecinţă, va genera reintegrarea acestora în societate şi va asigura un climat de ordine şi siguranţă publică.
SNPR îşi propune obiective pentru susţinerea copiilor care provin din familii disfuncţionale şi a celor care prezintă un risc ridicat de abandon şcolar. În privinţa persoanelor condamnate, recomandările sunt în sensul desfăşurării unor intervenţii specifice/personalizate. Asumarea responsabilităţii pentru fapta săvârşită, completarea educaţiei, educaţia morală, formarea/calificarea pentru obţinerea unui loc de muncă şi antrenarea abilităţilor trebuie să facă parte din programele de reintegrare. Prevenirea recidivei excede cu mult graniţele strategiilor de reintegrare a persoanelor deja condamnate, SNPR vizând atât persoane care nu răspund penal, cât şi comunitatea. Siguranţa comunităţii se realizează şi prin responsabilizarea ei. O politică publică naţională pentru prevenirea recidivei trebuie să implice comunitatea prin angajarea acesteia în acţiuni de voluntariat pentru persoanele vulnerabile, de înlăturare a stigmatizării persoanelor care au săvârşit fapte penale şi de informare cu privire la ineficienţa pedepselor privative de libertate lungi în privinţa recidivei penale. Toate aceste aspecte se regăsesc între măsurile din planul de acţiuni al SNPR.
Astfel, documentul strategic vizează implementarea unor măsuri pentru o largă varietate de grupuri-ţintă: minori cu risc de angajare într-un comportament penal, minori care au comis fapte penale, dar nu răspund penal, minori faţă de care s-au dispus măsuri educative, condamnaţii penal, persoane cu tulburări mintale şi cu tulburări ale consumului de substanţe interzise sau alcool, persoane care au comis fapte de violenţă în familie şi care nu răspund penal din lipsa plângerii prealabile.
Un alt punct de pornire în elaborarea strategiei naţionale de prevenire a recidivei este necesitatea pregătirii, formării şi perfecţionării persoanelor care implementează programe de prevenţie sau combatere, în special a specialiştilor care lucrează în domenii precum prevenirea delincvenţei juvenile.
De asemenea, documentul reflectă nevoia de aplicare a abordărilor individualizate, plecând de la nevoile identificate şi factorii de risc prezenţi. Protocoalele de intervenţie, indiferent dacă se folosesc în comunitate, de către SPAS, în cadrul serviciilor de probaţiune sau în locuri de deţinere, trebuie să ţintească motivaţii infracţionale specifice, atitudini infracţionale pre-evaluate şi vulnerabilităţile identificate la fiecare persoană în parte.
Având în vedere că una dintre problemele identificate în implementarea SNRSPPL 2020-2024 a fost implementarea măsurilor în etapa post-detenţie, documentul strategic urmăreşte identificarea şi dezvoltarea mecanismelor de colaborare inter-instituţională, respectiv colaborare cu actorii sociali, organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri), voluntari, operatori economici în vederea găsirii unei locuinţe şi a unui loc de muncă pentru persoanele care urmează a-şi finaliza de executat pedeapsa. În etapa pregătirii pentru liberare, tranziţia dinspre mediul penitenciar înspre comunitate ar trebui să fie progresivă şi să permită, de exemplu, întoarcerea în penitenciar doar pentru sfârşitul de săptămână, în măsura în care persoana condamnată are un loc de muncă şi o locuinţă asigurate. Legislaţia în vigoare reglementează deja o pregătire a persoanei condamnate pentru punerea în libertate. De exemplu, în regimul deschis, persoana poate să meargă neînsoţită la muncă în exteriorul locului de deţinere. Cu toate acestea, în multe situaţii, tranziţia nu se poate efectua, întrucât din cauza abaterilor disciplinare din penitenciar, mulţi deţinuţi ajung să execute pedeapsa la termen, fără să treacă niciodată într-un regim de executare al pedepsei deschis sau semi-deschis.
Conceptul de prevenire care stă la baza SNPR are în vedere prevenirea timpurie a delincvenţei juvenile. Sub acest aspect, strategia vizează şi minorii care provin din medii vulnerabile, cu un set de măsuri astfel formulate încât să permită aplicarea şi respectarea interesului superior al copilului, inclusiv în raport cu aplicarea şi respectarea principiului aflării adevărului în procesul penal. Este necesară impulsionarea colaborării între autorităţi pentru preîntâmpinarea unor factori care pot influenţa fenomenul infracţional la minori,
Un alt aspect important al modului în care documentul strategic abordează noţiunea de prevenire este identificarea grupurilor vulnerabile. Având în vedere predictorii cei mai puternici ai recidivei identificaţi în studiul mai sus menţionat, respectiv familiile disfuncţionale şi abandonul şcolar, trebuie alocate eforturi considerabile pentru identificarea rapidă a grupurilor de risc. Această necesitate rezidă şi în eficienţa limitată pe care o au intervenţiile asupra persoanelor care şi-au format deja o personalitatea antisocială şi o identitate care integrează rolul de "infractor". Intervenţiile care au loc înainte de formarea personalităţii pot preveni dezvoltarea gândirii infracţionale.
În privinţa minorilor care au săvârşit infracţiuni, abordarea SNPR este în sensul încurajării folosirii metodelor de justiţie restaurativă şi a mentoratului. Autorităţile publice cu atribuţii în domeniile asistenţei sociale, protecţiei copilului şi educaţiei, împreună cu organizaţiile neguvernamentale active în domeniul protecţiei drepturilor copilului au un rol important în conceperea şi implementarea unor programe de impact pentru prevenirea recidivei minorilor. În acest sens, documentul strategic vizează implementarea unor măsuri, în comun, de către autorităţi cu atribuţii în domeniu şi de către organizaţii neguvernamentale.
Faţă de procentele foarte mari de persoane recidiviste care au probleme cu consumul de substanţe psihoactive, inclusiv droguri, sau de alcool, respectiv faptele comise pe fondul consumului putem afirma că avem un argument în plus pentru ca prevenirea şi tratarea dependenţelor să devină o prioritate politică şi administrativă.
Încurajarea atitudinilor corecte faţă de muncă reprezintă un obiectiv transversal ce atinge toate direcţiile SNPR: copiilor ce prezintă un risc de a comite fapte penale trebuie să li se formeze atitudini încurajatoare faţă de muncă, iar instituţiile trebuie să colaboreze pentru a facilita munca şi pentru a o face posibilă, atât pentru persoanele supuse unor pedepse sau măsuri neprivative de libertate, cât şi pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate. Munca contribuie la reintegrare şi la prevenirea recidivei. Legislaţia în vigoare prevede deja anumite beneficii pentru persoanele condamnate care muncesc. Strategia încurajează suplimentarea şi dezvoltarea acestor măsuri. Actorii economici care angajează persoane fost condamnate penal trebuie să cunoască măsurile fiscale de care pot beneficia potrivit cadrului juridic existent. În cadrul implementării strategiei, acestea vor fi analizate din perspectiva suficienţei şi eficienţei lor, prin raportare la nevoile angajatorului şi ale persoanei care a fost condamnată.
Nu în ultimul rând, documentul strategic are în vedere opinia publică, mai precis sensibilizarea acesteia faţă de persoanele afectate de tulburări psihice şi faţă de minorii vulnerabili astfel încât atitudinea socială să fie raportată la o victimă şi nu la un răufăcător.
Având în vedere stigmatizarea existentă faţă de persoanele care au fost condamnate penal, strategia vizează abordări la nivel naţional în vederea schimbării atitudinilor sociale prin înţelegerea mecanismelor fenomenului infracţional. Societatea trebuie să fie sensibilizată la vulnerabilităţile persoanelor care au comis fapte penale şi trebuie să dezvolte atitudini care favorizează incluziunea acestora.
Priorităţile SNPR
Pe baza considerentelor expuse anterior au fost stabilite următoarele priorităţi ale documentului strategic:
● Colectarea interinstituţională şi analiza centralizată a datelor privind infracţionalitatea
● Prevenirea infracţionalităţii la minorii vulnerabili*19)
*19) Minorii vulnerabili reprezintă, sub aspectul măsurilor de prevenire a infracţionalităţii şi recidivei, o categorie relevantă din perspectiva incidenţei actelor de violenţă şi a impactului psiho-emoţional pe care acestea îl au asupra dezvoltării lor. Raportul Starea copilului în România al organizaţiei Salvaţi Copiii din 2022 arată că unul din doi copii din România este supus unei forme de abuz, iar unul din cinci părinţi manifestă o atitudine favorabilă faţă de pedeapsa corporală (sursa: https://www.salvaticopiii.ro/sites/ro/files/2023-11/radiografie-starea-copilului-in-românia.pdf). De asemenea, o cercetare efectuată de Salvaţi Copiii în 2022 a arătat faptul că 82% dintre elevii intervievaţi au asistat ca martori la situaţii de violenţă verbală, fizică, psihologică (bullying) în şcoala în care învaţă, iar 27% au afirmat că au fost autori ai acestor acte. Un alt studiu al organizaţiei menţionate, din 2023, arată de asemenea o prevalenţă îngrijorătoare a actelor de violenţă verbală, fizică, psihologică pe internet (cyberbullying-ului), 40% dintre copii afirmând că au fost jigniţi sau deranjaţi, într-un fel, pe internet,procent în creştere faţă de 2022 (sursa: https://www.salvaticopiii.ro/sites/ro/files/2023-11/sondaj-doi-din-cinci-copii-sunt- victime-ale-cyberbullying.pdf).
Prevenirea recidivei la minorii care au comis fapte penale
Prevenirea recidivei la persoanele condamnate
Scăderea recidivei penale la persoanele cu tulburări mintale sau cu tulburări ale consumului de substanţe, inclusiv droguri, sau alcool
Scăderea riscului infracţional la persoanele care au săvârşit fapte de violenţă în familie
Implicarea comunităţii în prevenirea recidivei
Colectarea interinstituţională şi analiza centralizată a datelor privind infracţionalitatea
Având în vedere faptul că la momentul actual nu există un reper instituţional comun privind măsurarea infracţionalităţii, respectiv un indicator comun tuturor instituţiilor, şi nici baze de date care să centralizeze aceste informaţii, se impune implementarea unui astfel de sistem. Aşa cum am arătat, sunt multe instituţii care intră într-un fel sau altul în contact cu fenomenul infracţional, inclusiv din perspectiva prevenirii acestuia. Pe de altă parte, în funcţie de felul în care definim recidiva, datele pot fi colectate neunitar. Este necesar a se elabora şi institui o serie de indicatori comuni pe baza cărora să poată fi colectate date. Sub aspectul prevenirii, datele colectate în sistemul de justiţie nu sunt complete. ANP poate furniza date legate de starea juridică de recidivă a unei persoane deţinute şi poate furniza date despre existenţa "antecedentelor penale", însă instituţia nu deţine date despre faptele penale comise de către persoanele condamnate înainte ce acestea să răspundă penal. În acest sens, istoricul de comitere a faptelor penale înainte de vârsta de 14 ani ar trebui să fie corelat cu bazele de date ale instituţiilor din justiţie şi ordine publică, respectiv unităţile de parchet/poliţie. Abordarea ar trebui să fie una centrată pe "caz" şi nu pe instituţie. Dezideratul ar fi acela de a colecta date despre istoricul penal al unei persoane astfel încât instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, respectiv executarea pedepselor să poată urmări un caz "în desfăşurare" de la momentul la care persoana era minoră/nu răspundea penal până în prezent. Datele legate de traiectoria infracţională sunt extrem de utile pentru specialiştii care lucrează în procesul de reabilitare.
Prevenirea infracţionalităţii la minorii vulnerabili
Printre categoriile de copii vulnerabili există câteva mai predispuse să dezvolte comportamente infracţionale. De exemplu, studiul desfăşurat pe populaţia penitenciară din România a arătat că 1 din 8 recidivişti provin dintre minorii faţă de care s-a luat la un moment dat o măsură de protecţie specială, 31% dintre recidivişti au avut cel puţin un părinte cu probleme de consum de droguri sau alcool, 26% au avut cel puţin un părinte cu cazier, 24% dintre recidivişti au antecedente penale în perioada în care erau minori, indiferent dacă au răspuns sau nu penal, şi 12% au fost agresivi cu ceilalţi înainte de 15 ani.
Delincvenţa juvenilă este asociată cu disciplina parentală inconsecventă şi/sau deficitară, abandonul şcolar, abuzurile la care au fost supuşi, copii care trăiesc pe stradă, au fugit de acasă sau au fost alungaţi, copii din familii disfuncţionale, care au un anturaj cu potenţial criminogen. Literatura de specialitate a arătat că un risc de vulnerabilitate important în privinţa angajării în comportamente infracţionale îl prezintă copiii faţă de care s-au dispus măsuri de protecţie specială, copiii care au abandonat şcoala, copiii expuşi violenţei domestice.
Principalul predictor al recidivei penale identificat pe populaţia din România este familia disfuncţională. Astfel, toţi minorii care cresc în familii disfuncţionale, caracterizate prin infracţionalitate, de exemplu, părinţi privaţi de libertate, prin dependenţe de substanţe ale părinţilor, violenţă domestică, abuz în familie ce a dus la instituirea unei măsuri de protecţie asupra minorilor, sunt minori vulnerabili la comiterea faptelor penale.
Abandonul şcolar este recunoscut la nivel ştiinţific ca fiind unul dintre cei 8 mari factori de predicţie a recidivismului. Studiul desfăşurat pe populaţia penitenciară din România a arătat că jumătate dintre recidivişti au abandonat şcoala.
Literatura de specialitate a arătat că sunt factori de risc în privinţa angajării în comportamente infracţionale atât condiţia copilului care are un părinte privat de libertate, cât şi abandonul şcolar. În România, 58% dintre persoanele private de libertate au copii.
Complementaritatea cu celelalte strategii guvernamentale şi acte normative
Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, a dezvoltat cadrul legislativ necesar prevenirii abandonului şcolar. Secţiunea a 5-a din capitolul V Educaţia incluzivă de calitate pentru toţi beneficiarii primari ai educaţiei din actul normativ anterior menţionat, este destinată reducerii abandonului şcolar. Obiectivul strategic Reducerea ratei de părăsire a sistemului de învăţământ face parte şi din proiectul "România Educată" al MEC. Printre măsurile propuse este şi aceea de identificare timpurie a elevilor în situaţii de risc de abandon şcolar. Un alt obiectiv strategic este acela de "Susţinere a copiilor cu părinţii plecaţi să lucreze în străinătate, prin ajutor psiho-emoţional şi prin asigurarea participării acestora la o educaţie de calitate". Deşi în proiectul "România Educată" nu se regăseşte un obiectiv specific pentru facilitarea accesului la educaţie a copiilor care au un părinte privat de libertate, MEC desfăşoară o serie de programe de suport al unor elevi din categorii vulnerabile, care pot fi coroborate şi suplimentate cu măsurile pe care le propunem în prezentul document.
Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, prevede aprobarea prin Hotărâre de Guvern, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, a PNCVS, care conţine prevederi împotriva faptelor de violenţă verbală, fizică, psihologică (anti-bullying). Până la acel moment, unităţile de învăţământ preşcolar au pus în aplicare Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.343/2020 din 27 mai 2020 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 şi ale pct. 6^1 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, privind violenţa psihologică - bullying. Alte acte normative relevante sunt Procedura privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ, precum şi a altor situaţii corelate, în mediul şcolar şi a suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar, aprobată prin Ordinul ME nr. 6.235/2023 şi Ordinul ME nr. 6.631/2023 pentru aprobarea Programului de prevenire a violenţei şi a infracţiunilor în mediul şcolar "Împreună prindem curaj" şi pentru alocarea sumelor provenind din Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii.
Principala strategie guvernamentală cu obiective comune prevenirii infracţionalităţii la minori este Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului "Copii protejaţi, România sigură" 2023-2027, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 969/2023. În această strategie au fost expuse, de asemenea, următoarele: "Copiii ai căror părinţi comit fapte penale şi care se află în arest preventiv, condamnaţi, nu beneficiază de măsuri de suport specifice. Copiii pot intra în contact cu sistemul de justiţie în timpul mai multor proceduri care îi vizează pe părinţii lor: reţinerea, arestarea preventivă, detenţia părinţilor, pe perioada implementării programelor de asistenţă post-detenţie. Copiii cu părinţi privaţi de libertate sunt de trei ori mai vulnerabili în ceea ce priveşte dezvoltarea de probleme mintale şi comportamente antisociale, mai vulnerabili la stigmă şi discriminare, inclusiv la riscul de a fi agresori sau victime ale fenomenului de violenţă verbală, fizică, psihologică (bullying), în mediul şcolar, iar în cazul lor probabilitatea de a adopta un comportament infracţional creşte. În cazul copiilor care provin din aceste familii creşte riscul de sărăcie pentru că de obicei se pierde venitul adus anterior de părintele deţinut, ba mai mult, apar cheltuieli suplimentare generate de susţinerea acestuia sau a relaţiei cu acesta pe durata detenţiei, şi alte riscuri asociate, precum abandonul şcolar."*20)
*20) Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului "Copii protejaţi, România sigură" 2023-2027, adoptată prin Hotărârea nr. 969/2023, p. 41.
Prevenirea recidivei la minorii care au comis fapte penale
Această prioritate presupune identificarea grupurilor de minori care prezintă un risc ridicat pentru angajarea în comportamente infracţionale. În privinţa celor care nu au săvârşit nicio faptă penală, au fost selectate grupuri de risc din cadrul grupurilor identificate în Studiul integrat privind cauzele recidivei ca fiind vulnerabile pentru infracţionalitate: minorii faţă de care s-au dispus măsuri de ocrotire specială, minorii cu risc de abandon şcolar, minorii care sunt expuşi violenţei domestice, minorii care au cel puţin un părinte cu probleme legate de consumul de substanţe psihoactive sau alcool sau au cel puţin un părinte faţă de care s-au dispus măsuri privative de libertate.
Complementaritatea cu celelalte strategii guvernamentale şi acte normative
Principalele strategii guvernamentale cu obiective comune prevenirii recidivei sunt:
SNRSPPL 2020-2024 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2020 şi Strategia de dezvoltare a sistemului naţional de probaţiune din România pentru perioada 2021-2025 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2021.
Prevenirea recidivei la persoanele condamnate penal
Cel mai bun predictor pentru viitor este trecutul. Persoanele care au săvârşit la un moment dat o faptă penală sunt predispuse să recidiveze. SNPR asigură, din această perspectivă, continuarea eforturilor multidiciplinare iniţiate de către SNRSPPL 2015-2019 şi 2020-2024 şi a ciclurilor de implementare strategică în cadrul sistemului de probaţiune.
Scăderea recidivei penale la persoanele cu tulburări mintale sau cu tulburări ale consumului de substanţe (inclusiv droguri) sau alcool
Conform rezultatelor cercetărilor care fundamentează strategia, aproape jumătate dintre persoanele recidiviste au comis fapta penală pe fondul consumului de substanţe interzise/alcool/droguri, sens în care reducerea acestui consum are efect direct asupra recidivei.
Complementaritatea cu celelalte strategii guvernamentale şi acte normative
Strategia naţională în domeniul drogurilor 2022-2026 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 344/2022.
Scăderea riscului infracţional la persoanele care au săvârşit acte de violenţă în familie
Familiile disfuncţionale sunt caracterizate şi de violenţă domestică. Familiile disfuncţionale sunt predictorul cel mai important pentru recidivă în România, conform cercetărilor sociologice care fundamentează SNPR.
Având în vedere că procedura emiterii unui ordin de protecţie este o procedură civilă, mulţi dintre cei care comit violenţe în familie, chiar şi infracţiuni, pot să nu fie niciodată supuşi unui program de reabilitare.
Complementaritatea cu celelalte strategii guvernamentale si acte normative
Principala strategie guvernamentală cu obiective comune prevenirii recidivei este Strategia naţională privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2022-2027, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 1547/2022.
Actul normativ care reglementează violenţa domestică este Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul II al acesteia stabileşte instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei domestice, iar Capitolul III reglementează serviciile sociale pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.
Conform Legii nr. 217/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ANES gestionează baza de date naţională privind victimele violenţei domestice şi agresorii care beneficiază de furnizarea serviciilor sociale existente la nivelul fiecărui judeţ.
Implicarea comunităţii în prevenirea recidivei
Şase din cei opt mari factori de risc pentru recidivă au legătură cu comunitatea.
38% dintre participanţii la cercetările sociologice nu ar fi de acord să trăiască în aceeaşi localitate cu persoane care au fost condamnate şi s-au reabilitat.
76% dintre cei chestionaţi în cercetările sociologice sunt de acord cu afirmaţia că "legile sunt prea blânde cu cei care comit greşeli de mai multe ori".
Aşa cum s-a precizat în cadrul studiilor realizate, implicarea voluntarilor şi a organizaţiilor non-guvernamentale în tot procesul de prevenire şi combatere a recidivei penale este vital pentru a se transmite implicit mesajul că recidiva penală este o problemă de responsabilitate comunitară.
Scopul, obiectivele generale şi specifice
Obiectivele generale şi specifice şi măsurile propuse în cadrul SNPR pentru implementare în perioada 2025-2029 au rezultat în urma constituirii Comitetului interministerial pentru elaborarea Strategiei naţionale pentru prevenirea recidivei, prin Decizia Prim-Ministrului nr. 243/2024*21). Organul consultativ, coordonat de MJ, a reunit specialişti cu funcţii de conducere din următoarele instituţii: MAI, ME, MS, MMSS, MFTES, ANP, DNP, ANA, ANOFM, ANPDCA şi CNAS. Conform atribuţiilor membrilor comitetului interministerial, stabilite prin decizia antemenţionată, în cadrul reuniunilor convocate şi desfăşurate în perioada septembrie 2024-februarie 2025, au fost analizate propunerile transmise de membri şi invitaţi, au fost realizate ample acţiuni de documentare şi au fost înaintate propuneri concrete de măsuri în vederea elaborării SNPR.
*21) Decizia Prim-Ministrului nr. 243/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 687 din data de 16.07.2024.
Activitatea comitetului interministerial a avut ca punct de pornire principalele concluzii şi recomandări ale Studiului integrat privind prevenirea recidivei şi ale proiectului de politică publică aferent.
Obiectiv general 1 - Prevenirea infracţionalităţii la nivelul populaţiei generale
Cercetările realizate în România arată că măsurile de prevenire implementate la nivelul familiei şi al sistemului de educaţie reprezintă cheia reducerii comportamentului infracţional. Sistemul penal nu poate combate singur, în mod eficient, recidiva penală. Măsurile ce pot fi luate în etapa execuţională sunt limitate şi pot contribui, cel mult, la diminuarea parţială a recidivei.
În urma realizării Studiului integrat privind cauzele recidivei, una dintre concluzii a fost că mulţi predictori ai infracţionalităţii se regăsesc în familie, în lipsa educaţiei şi a sprijinului comunitar, aşa încât se poate înţelege uşor de ce aplicarea unei pedepse sau luarea unei măsuri educative, în cazul minorilor, nu are şanse reale de a corecta un comportament infracţional. Minorii se întorc în acelaşi mediu de provenienţă, acelaşi mediu care le-a potenţat trăsăturile comportamentale antisociale. Pe de altă parte, minorii sub 14 ani nu răspund penal. Foarte frecvent, comportamentele antisociale şi încălcarea normelor, chiar şi a celor penale, apar înainte de vârsta de 14 ani.
Un studiu recent asupra minorilor condamnaţi penal a arătat, printre altele, că privarea de libertate nu reduce comportamentul infracţional, însă împiedică succesul în educaţie şi ulterior reduce şansele de ocupare a unui loc de muncă la vârsta adultă. Delincvenţa juvenilă se datorează în mare parte nivelului de dezvoltare cognitivă, având în vedere că acest proces continuă până la vârsta de 25 de ani. Aceasta este una dintre explicaţiile pentru care 63% dintre tinerii care comit infracţiuni nu mai recidivează niciodată la vârsta adultă (Dufur, Hoffmann, Braudt, Parcel, Spence 2015)*22).
*22) Dufur, M., Hoffmann, J., Braudt, D., Parcel, T., Spence, K. (2015). "Examining the effects of family and school social capital on delinquent behavior". Deviant Behavior 36 (7): 511 -526.
Un alt studiu ce are la bază intervievarea a 34 de copii (cu vârste cuprinse între 8-17 ani) a sugerat că cel mai bun mod de a sprijini copiii în perioada privării de libertate a părinţilor este prin ajutorul acordat părinţilor şi îngrijitorilor acestora (Nesmith, Ruhland 2008). Mai multe cercetări (Naser, La Vigne 2006; Weaver 2015; Sathoo, Ibrahim, Sulaiman 2021) au arătat că familiile, şi implicit copiii, pot fi resurse pozitive şi avantajoase pentru cei privaţi de libertate*23).
*23) Weaver, B. (2015). Offending and Desistance: The Importance of Social Relations. Routledge: London, New York; Sathoo, K.D., Ibrahim, F., Sulaiman, W.S.W. (2021). "Family Visitation and Support: Facilitating Reintegration of Parolees". Internaţional Journal of Academic Research in Business and Social Sciences 11 (7): 813-823; Nesmith, A., Ruhland, E. (2008). "Children of incarcerated parents: challenges and resiliency, in their own words". Children and Youth Services Review 30: 1119-1130; Naser, R.L., La Vigne, N.G. (2006). "Family Support in the Prisoner Reentry Process: Expectations and Realities". Journal of Offender Rehabilitation 43 (1): 93-106; Maruna, Shadd, Farrall, Stephen. (2004). "Desistance from Crime: A Theoretical Reformulation". În Oberwittler, Dietrich, Karstedt, Susanne, coord. Soziologie der Kriminalitat, p.171-194. VS Verlag fur Sozialwissenschaften Wiesbaden;
Pentru a schimba percepţii, atitudini şi comportamente, este nevoie de adaptarea instrumentelor de educare, însă acest demers nu trebuie să rămână unul direcţionat exclusiv spre instituţiile publice. Este nevoie de o intervenţie timpurie atât nivelul familiei, cât şi al şcolii, care să contribuie la dezvoltarea unor comportamente acceptabile social.
Potrivit Studiului integrat privind cauzele recidivei, există un grad ridicat de stigmatizare şi respingere a foştilor condamnaţi în ceea ce priveşte angajarea şi acceptarea lor în vecinătate, comunitate sau în familie. De asemenea, aceştia se confruntă cu un grad ridicat de stigmatizare şi respingere la angajare, dar şi la locul de muncă. În plus, o mare parte din populaţia generală nu doreşte să interacţioneze cu persoane condamnate, îndeosebi cu cei recidivişti. "71% dintre respondenţi ar alege în calitate de nou coleg de muncă mai degrabă o persoană deloc pregătită profesional, dar care nu a suferit nicio condamnare în detrimentul unei persoane foarte bine pregătite, dar care a fost condamnată de 2 ori în trecut; 70% nu ar alege să trăiască în aceeaşi localitate cu recidivişti/persoane care au avut mai multe condamnări; 73% nu i-ar accepta ca vecini; 84% nu i-ar accepta ca prieteni apropiaţi şi 89% nu ar accepta ca un membru al propriei familii să se căsătorească cu o persoană recidivistă" (Ministerul Justiţiei 2024: 14). Acelaşi studiu a relevat situaţii în care aparţinătorii au fost afectaţi de stigmatizare de către comunitate din cauza condamnării unui membru al familiei, aparţinătorii celor închişi confruntându-se cu izolare socială în unele cazuri şi cu dificultăţi în găsirea unui loc de muncă (Ministerul Justiţiei 2024: 168169).
Dificultatea acceptării foştilor condamnaţi în societate îi împiedică pe aceştia să îşi formeze relaţii interpersonale sănătoase, aspect care favorizează problemele de sănătate mintală. Mai mult, stigmatizarea din partea celorlalţi poate contribui şi la auto-stigmatizare, adică la înglobarea în schemele centrale ale sinelui a concepţiei conform căreia statutul de infractor este o parte imuabilă a identităţii propriei persoane.
Totodată, copiii care au un părinte în închisoare pot avea probleme de sănătate mintală şi fizică, precum şi probleme de comportament. Aceştia pot fi supuşi stresului, anxietăţii şi traumei din cauza separării de părinte. Totodată, lipsa supravegherii unui părinte şi modelul acestuia îi poate determina să intre în anturaje nepotrivite, să abandoneze şcoala şi să ducă povara stigmatizării în cercul de prieteni.
Astfel, devine esenţială crearea unor atitudini sociale care facilitează reintegrarea foştilor condamnaţi şi descurajează măsurile privative de libertate, reducând astfel recidiva. Pentru atingerea unor astfel de scopuri sunt necesare campanii de informare comunitară. De asemenea, sunt necesare campanii pentru conştientizare, responsabilizare şi modificare a atitudinilor de stigmatizare socială a foştilor condamnaţi. Campaniile vizează creşterea toleranţei şi trebuie adresate angajatorilor, potenţialilor voluntari pentru procesul de reabilitare şi societăţii în general.
Persoanele care au interacţionat în viaţa lor cu foşti condamnaţi sunt mai toleranţi faţă de aceştia. Pornind de la aceste date, atât campaniile privind creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei cu privire la problematica infracţionalităţii, cât şi programele concepute în vederea prevenirii comportamentelor delincvente, ar trebui să faciliteze interacţiunea foştilor condamnaţi cu comunitatea.
Siguranţa comunităţii se realizează şi prin responsabilizarea ei. O politică publică naţională pentru prevenirea recidivei trebuie să implice şi comunitatea, prin angajarea în acţiuni de voluntariat pentru persoanele vulnerabile, înlăturarea stigmatizării persoanelor care au săvârşit fapte penale şi informarea cu privire la ineficienţa pedepselor privative de libertate lungi în privinţa recidivei penale.
Opinia publică trebuie sensibilizată faţă de persoanele iresponsabile din cauza unor boli psihice şi faţă de minorii vulnerabili, astfel încât atitudinea socială să fie una care se raportează la o victimă şi nu la un răufăcător.
Având în vedere stigmatizarea existentă faţă de persoanele care au fost condamnate penal, se impun abordări naţionale ce urmează să vizeze schimbarea atitudinilor sociale prin înţelegerea mecanismelor fenomenului infracţional. Scopul unor astfel de abordări va fi sensibilizarea societăţii referitor la vulnerabilităţile persoanelor care au comis fapte penale şi dezvoltarea unor atitudini de incluziune a acestora.
Sensibilizarea opiniei publice faţă de situaţia copiilor vulnerabili ce prezintă un risc de abandon şcolar şi au un potenţial criminogen simultan cu crearea instituţională a unor programe de voluntariat pentru prevenire poate fi mai atractivă pentru actorii sociali decât deschiderea pentru adulţii infractori.
Obiectivul general 1 are de asemenea în vederea îmbunătăţirea intervenţiilor de prevenire a delincvenţei şi a recidivei prin crearea unui sistem comun de colectare a datelor care să facă posibilă cartografierea riscurilor şi facilitarea aplicării unor măsuri adecvate, adaptate nevoilor diverselor categorii de beneficiari şi grupuri-ţintă. Nevoia unui astfel de sistem a fost determinată şi argumentată în cadrul Studiului integrat privind cauzele recidivei.
În cadrul acţiunilor de informare şi educare propuse pot fi avute în vedere inclusiv intervenţii în sprijinul desistării şi prevenirii adicţiilor în rândul populaţiilor vulnerabile. În acest sens, activitatea nr. 4 din cadrul Obiectivului specific 1.2 - Creşterea nivelului de informare cu privire la problematica infracţionalităţii propune abordarea acestei problematici din perspectiva eficienţei dovedite a testimonialelor grupurilor de suport compuse din persoane afectate în trecut de diverse adicţii (Bassuk, Hanson, Greene, Richard, Laudet 2015)*24).
*24) Bassuk, E. L., Hanson, J., Greene, R. N., Richard, M., Laudet, A. (2015). "Peer-Delivered Recovery Support Services for Addictions in the United States: A Systematic Review". Journal of Substance Abuse Treatment 63: 1 -9.
Pentru a atinge efectele scontate, măsurile prevăzute de acest obiectiv general au fost corelate cu alte strategii sectoriale aprobate de Guvernul României şi care se află în curs de implementare, precum: Strategia naţională în domeniul drogurilor 2022-2026, Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, Planul Naţional de combatere a violenţei şcolare, Strategia Naţională împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024 - 2028, Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului "Copii protejaţi, România sigură" 2023-2027, Strategia Naţională pentru Tineret 2024-2027, Strategia Naţională pentru Susţinerea Părinţilor 2024-2027.
Obiectiv specific 1.1 - Colectarea şi centralizarea datelor relevante pentru stabilirea tendinţelor criminalităţii la nivel naţional
Măsuri:
1.1.1. Identificarea tipurilor de date relevante care sunt colectate la nivelul fiecărei instituţii;
1.1.2. Identificarea şi definirea unor indicatori comuni de colectare, a surselor acestora, precum şi a beneficiarilor datelor;
1.1.3. Colectarea şi centralizarea datelor;
1.1.4. Analiza datelor colectate, în vederea formulării unor recomandări de acţiuni pentru prevenirea fenomenului infracţional, precum şi raportarea datelor.
Obiectiv specific 1.2 - Creşterea nivelului de informare cu privire la problematica infracţionalităţii
Măsuri:
1.2.1. Derularea unor campanii de informare cu privire la consecinţele stigmatizării şi ale excluziunii sociale a unor categorii vulnerabile cu risc de infracţionalitate cu privire la factorii care contribuie la manifestarea comportamentului infracţional (spre exemplu: consum de substanţe şi alcool, abandon şcolar, violenţă, probleme de sănătate mintală);
1.2.2. Includerea în cadrul întâlnirilor periodice ale experţilor din sistemul judiciar a unor activităţi de informare privind impactul sancţiunilor privative de libertate, în special în cazul minorilor şi tinerilor şi al măsurilor şi sancţiunilor neprivative de libertate;
1.2.3. Organizarea de evenimente publice cu privire la măsurile şi sancţiunile neprivative de libertate, în scopul identificării unor soluţii viabile, cu participarea administraţiei publice centrale şi locale cu impact în domeniul infracţionalităţii, organizaţiilor societăţii civile relevante, partenerilor sociali, instituţiilor de învăţământ superior, INS, precum şi a altor instituţii şi/sau entităţi ale acestora care au calitatea de producător de statistici oficiale;
1.2.4. Continuarea caravanei "Fără bariere";
1.2.5. Iniţierea şi implementarea unor proiecte şi campanii privind prevenirea criminalităţii şi adoptarea unor conduite preventive, prin transmiterea unor mesaje unitare în mediul online şi/sau mass-media.
Obiectiv specific 1.3 - Implementarea unor programe pentru prevenirea comportamentelor infracţionale în cadrul unităţilor de învăţământ şi la nivel comunitar şi instituţional
Măsuri:
1.3.1. Continuarea implementării unor programe de educaţie juridică în şcoli şi monitorizarea acestora;
1.3.2. Implementarea în şcoli şi monitorizarea unor programe de prevenire a delincvenţei juvenile;
1.3.3. Dezvoltarea unei comunităţi de practică în domeniul prevenirii comportamentelor infracţionale - structură de dialog şi schimb de cunoştinţe de tip multipartit, cu participare internaţională, în vederea dezvoltării domeniului.
Obiectiv general 2 - Prevenirea infracţionalităţii la nivelul grupurilor vulnerabile
Cel mai puternic predictor al recidivei penale în România este familia disfuncţională. Studiul realizat pe populaţia penitenciară din România a arătat că 1 din 8 recidivişti provin dintre minorii faţă de care s-a luat, la un moment dat, o măsură de protecţie specială, respectiv plasament, 31% dintre recidivişti au avut cel puţin un părinte cu probleme de consum de droguri sau alcool şi 26% au avut măcar un părinte cu cazier judiciar. Toţi minorii care cresc în familii disfuncţionale, caracterizate prin infracţionalitate, de exemplu, părinţi privaţi de libertate, prin dependenţe de substanţe ale părinţilor, violenţă domestică, prin abuz în familie ce a dus la instituirea unei măsuri de protecţie specială asupra minorilor, sunt persoane vulnerabile, cu o probabilitate de comitere a unor fapte penale.
Jumătate dintre recidivişti sunt foşti minori care au abandonat şcoala. Abandonul şcolar este al doilea factor ca importanţă în determinarea riscului de recidivă.
Vârsta comiterii primei infracţiuni este un alt predictor important al recidivei, 24% dintre deţinuţi au fost privaţi de libertate în perioada de minorat şi o treime dintre condamnaţi au avut prima recidivă între 18 şi 24 ani. Astfel, prevenţia şi intervenţiile timpurii sunt cele care pot reduce riscul la recidivă. Minorii care au comis fapte penale, inclusiv cele din categoria faptelor de violenţă verbală, fizică, psihologică (bullying), înainte de 14 ani constituie un grup vulnerabil.
În privinţa persoanelor condamnate, au fost identificate mai multe vulnerabilităţi. Astfel, 38% dintre recidivişti au avut probleme cu consumul de alcool şi 25% dintre recidivişti au avut probleme cu consumul de substanţe psihoactive sau droguri. Aproape jumătate dintre recidivişti se aflau sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, în momentul în care au comis faptele pentru care au fost condamnaţi.
Analiza literaturii de specialitate fundamentate empiric ne indică moduri în care familia şi educaţia sunt implicate în fenomenul recidivei penale. În limbajul de specialitate psiho- criminologic săvârşirea de infracţiuni de către minori se numeşte delincvenţă juvenilă. Factorii de risc ai delincvenţei juvenile au fost analizaţi atât la nivel individual, fiind avute în vedere coeficientul de inteligenţă (IQ) scăzut, control slab al impulsurilor antisociale, încălcarea normelor, dezangajare morală, consumul de substanţe, cât şi la nivel social, fiind avuţi în vedere anturajul: asocierea adolescentului cu covârstnici delincvenţi este unul dintre cei mai puternici predictori ai comportamentului delincvent; cu cât adolescentul este mai respins de către persoanele de aceeaşi vârstă, cu atât creşte riscul de a dezvolta comportamente delincvente. Se poate observa că dezangajarea morală, respectiv lipsa valorilor pro-sociale şi respingerea socială sunt importanţi predictori ai elincvenţei. Fenomenul infracţionalităţii la minori este extrem de complex, neputând fi desprins de familia de provenienţă şi caracteristicile ei, de educaţia precară sau de felul comunităţii în care creşte şi se dezvoltă minorul.
În privinţa familiei, infracţionalitatea la minori se asociază cu:
a) infracţionalitatea tatălui, care este cel mai puternic predictor pentru dezvoltarea comportamentelor delincvente;
b) maternitatea timpurie: băieţii cu mame de vârste de sub 17 ani în comparaţie cu băieţi cu mame de vârste de peste 20 ani la naştere, au fost de unsprezece ori mai predispuşi delincvenţei;
c) structura familiei: copiii crescuţi de un singur părinte sunt mai predispuşi riscului;
d) practicile parentale: disciplina parentală inconsistentă, lipsa monitorizării comportamentelor copiilor prin impunerea unor norme şi standarde de conduită, nivelul redus de autodezvăluire pe care îl are adolescentul în raport cu părintele;
e) conflictul familial: tendinţa membrilor familiei de a se angaja în agresivitate fizică şi verbală formează copiii în acest mod, ei fiind mai predispuşi spre comportamente antisociale;
f) abuzul în familie: copiii abuzaţi fizic înainte de 5 ani au prezentat un risc semnificativ mai ridicat de a fi condamnaţi pentru infracţiuni violente şi nonviolente înainte de 18 ani;
g) expunerea la violenţă domestică: îi face pe copiii de două ori mai predispuşi riscului de a prezenta ulterior comportamente delincvente.
În privinţa educaţiei, infracţionalitatea la minori se asociază cu:
a) dezangajarea şcolară, respectiv absenteismul, abandonul şcolar;
b) frecventarea unei şcoli cu un mediu defavorabil, reprezentat de un nivel ridicat de neîncredere între elevi şi cadre didactice, reguli neclare şi inconsecvenţă în sancţionare, sancţiuni frecvente şi încurajări rare;
c) performanţă academică scăzută, care este asociată cu comportamente delincvente mai frecvente, infracţiuni mai violente şi comportamente infracţionale mai persistente în timp.
În contextul în care observăm că foarte mulţi predictori ai infracţionalităţii au rădăcinile în familie, educaţie şi comunitate, este uşor de înţeles de ce aplicarea unei pedepse sau luarea unei măsuri educative, cum ar fi în cazul minorilor, nu poate corecta un comportament infracţional. Minorii se întorc în acelaşi mediu de provenienţă, acelaşi mediu care le-a potenţat trăsăturile antisociale. Pe de altă parte, minorii sub 14 ani nu răspund penal.
Foarte frecvent, comportamentele antisociale şi încălcarea normelor, chiar şi a celor penale, apar înainte de 14 ani. Un studiu recent realizat la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (Studiul privind incidenţa şi cauzele abandonului şcolar în rândul minorilor şi tinerilor care execută o măsură educativă, cu accent pe persoanele de etnie romă şi alte grupuri vulnerabile, 2022, elaborat în cadrul Proiectului CHILD "Reintegrarea socială a minorilor prin învăţare şi dezvoltare personală") asupra minorilor condamnaţi penal a arătat printre altele că privarea de libertate nu reduce comportamentul infracţional, însă împiedică succesul în educaţie şi ulterior în ocuparea unui loc de muncă la vârsta adultă.
Delincvenţa juvenilă, respectiv infracţionalitatea minorilor, se datorează în mare parte imaturităţii creierului, care este în dezvoltare până la vârsta de 25 de ani. Aceasta este explicaţia principală pentru care 63% dintre tinerii care comit infracţiuni nu mai recidivează niciodată la vârsta adultă. Una dintre cele mai cunoscute lucrări internaţionale în domeniul reabilitării a tratat într-un capitol distinct rolul familiei, educaţia copiilor şi vizitele la închisoare. S-a subliniat că majoritatea persoanelor private de libertate sunt părinţi. Acest fapt s-a confirmat şi pentru populaţia din România, aşa cum arătăm mai jos, 58% dintre persoanele private de libertate fiind părinţi. S-a mai arătat că repercusiunile privării de libertate se răsfrâng adesea "asupra unor membri invizibili ai comunităţilor din care facem parte, printre care şi copiii, ce ispăşesc, metaforic vorbind, împreună cu cei privaţi de libertate, pedepsele acestora".
Mai multe cercetări au arătat că familiile, şi implicit copiii, pot fi resurse pozitive şi avantajoase pentru cei privaţi de libertate. Pe de altă parte, s-a recunoscut existenţa impactului privării de libertate a părinţilor asupra copiilor, fiind afectaţi copii care aveau o relaţie activă cu părintele condamnat - fie prin sprijinul financiar acordat, fie prin interacţiune şi grija pe care părintele o manifesta faţă de ei. Autorii au amintit un studiu mai amplu, efectuat pe 209 de familii, respectiv 424 copii, unde a fost intervievat un subgrup de 25 de copii, cu vârste între 3-18 ani, cu taţi privaţi de libertate. Rezultatele au confirmat efectele negative ale separării de părinţi, în urma privării de libertate ale unui părinte. În studiul asupra dezvoltării delincvenţei al Universităţii Cambridge, separarea datorată privării de libertate a părinţilor, în primii 10 ani de viaţă, a fost asociată cu un risc crescut de apariţie a comportamentelor antisociale, la băieţii cu vârste între 8-11 ani. Privarea de libertate parentală a rămas un predictor pentru manifestări antisociale pe tot parcursul vieţii. Autorii au concluzionat că acei copii cu părinţi privaţi de libertate au parte de o serie de dezavantaje şi sunt expuşi unui risc crescut de apariţie a problemelor de natură psihologică şi comportamentală. Ei sugerează că cei implicaţi în sistemul judiciar, respectiv guvernanţi, judecători, psihologi, ofiţeri corecţionali, administratori, trebuie să conştientizeze şi impactul pe care privarea de libertate îl va avea asupra copiilor şi familiilor celor condamnaţi, aceştia devenind un grup vulnerabil. Uitând de copiii celor privaţi de libertate, aceştia "vor fi în continuare nedreptăţiţi de un sistem care îi consideră doar nişte pagube colaterale în exercitarea justiţiei". Privarea de libertate a părinţilor este inclusă pe lista Experienţelor Adverse din Copilărie (ACE) ce pot avea un impact negativ puternic asupra copiilor. Aceste experienţe pot duce la abuz fizic, emoţional şi sexual, neglijare fizică şi emoţională, boli mentale, violenţă asupra mamei, divorţ şi abuz de substanţe.
Având în vedere complexitatea socială a problemei infracţionalităţii la minori, trebuie să recunoaştem că mediul defavorabil în care se nasc unii copii nu poate fi complet eradicat. Sărăcia şi lipsa de educaţie a părinţilor cauzează multe dintre problemele care devin factori de vulnerabilitate pentru copii. Statul poate interveni totuşi asupra anumitor aspecte. Ne vom opri asupra violenţei domestice, monitorizării minorilor în familie şi asupra abandonului şcolar.
Obiectiv specific 2.1: Îmbunătăţirea colaborării între instituţii, în vederea asigurării sprijinului de specialitate pentru prevenirea infracţionalităţii la nivelul grupurilor vulnerabile
Măsuri:
2.1.1. Dezvoltarea unor măsuri de susţinere a copiilor cu părinţi faţă de care s-au luat măsuri sau pedepse privative de libertate, în vederea prevenirii şi combaterii neşcolarizării şi a abandonului şcolar;
2.1.2. Elaborarea unui instrument de lucru pentru evaluarea riscului de reiterare a comportamentului în cazul copiilor care comit fapte de violenţă verbală, fizică, psihologică (bullying);
2.1.3. Consolidarea colaborării interinstituţionale în vederea referirii cazurilor minorilor care se confruntă cu probleme de sănătate mintală;
2.1.4. Operaţionalizarea centrelor de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri;
2.1.5. Instituirea obligativităţii parcurgerii unui program de prevenirea a recidivei în domeniul violenţei domestice pentru agresori;
2.1.6. Analiza oportunităţii privind informarea autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la depunerea în penitenciar a persoanelor private de libertate, în vederea acordării de asistenţă familiilor aflate în situaţie de vulnerabilitate;
2.1.7. Analiza compatibilităţii legislaţiei naţionale cu standardele de protecţie a copiilor născuţi de femei private de libertate, conform Recomandării CM/Rec (2018)5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind copiii cu părinţi aflaţi în închisoare.
Obiectiv specific 2.2: Creşterea nivelului de informare a specialiştilor pentru identificarea riscului infracţional la nivelul grupurilor vulnerabile
Măsuri:
2.2.1. Organizarea unor sesiuni de informare a specialiştilor autorităţilor şi instituţiilor publice pentru identificarea şi monitorizarea persoanelor implicate în acte de violenţă domestică;
2.2.2. Organizarea unor activităţi de informare a specialiştilor care lucrează cu beneficiarii de servicii sociale, pentru identificarea persoanelor care prezintă risc de manifestare a unui comportament infracţional.
Obiectiv general 3 - Prevenirea reiterării comportamentului infracţional în cazul persoanelor sancţionate cu măsuri sau pedepse neprivative de libertate
Reiterarea comportamentului infracţional este explicată, în literatura de specialitate, prin raportare la două tipuri de factori: (a) capitalul persoanelor: capitalul personal - trăsături personale sau oportunităţi - capitalul social şi cel structural şi (b) riscul: factori statici şi dinamici.
a) Capitalul personal este asociat cu motivaţia sau capacităţile personale care pot fi încurajate sau dezvoltate, în timp ce capitalul social se referă la oportunităţile sau conexiunile sociale. În plus, capitalul structural se referă la oportunităţi mai largi bazate pe procese sociale, economice, politice sau culturale care sunt adesea în afara controlului unei persoane. Prin urmare, schimbările privind capitalul sunt relevante pentru recidivă şi pentru desistare, deoarece modificările capitalului, în diferite moduri, pot predispune spre recidivă, sau, dimpotrivă pot susţine desistarea. Cu alte cuvinte, motivele pentru care oamenii recidivează sunt influenţate de o combinaţie de motivaţii şi capacităţi, conexiuni sociale şi valoarea acordată acestor conexiuni, de fiecare persoană, precum şi de procese formale, toate fiind componente separate ale capitalului, dar care interacţionează între ele.
Capitalul personal este reprezentant de identitate, gen, emoţii, traume, dezvoltare cognitivă, capitalul social de contextul relaţiilor, reţeaua de egali, abuzul de substanţe, în schimb ce capitalul structural este conturat de factori precum sărăcia, excluziunea socială, modalităţile de utilizare a cazierului judiciar. Având în vedere rezultatele cercetărilor în acest domeniu, nu poate fi realizată o ierarhizare pentru diferitele tipuri de capital, dar pentru a înţelege şi interveni în domeniul recidivei este esenţial să recunoaştem că toate cele trei tipuri de capital sunt interconectate. Cu alte cuvinte, nu este suficientă doar existenţa capitalului personal sau disponibilitatea de a schimba acest capital dacă nu există şi o corespondenţă între capitalul social şi structural. Astfel, recidiva poate fi înţeleasă prin dificultăţi în asigurarea capitalului uman, social şi structural convenţional, iar măsurile de prevenire a recidivei necesită o abordare conjugată şi în ansamblu, a celor trei forme de capital, pe mai multe paliere: individual, interpersonal, comunitar şi societal.
b) Riscuri - Factorii de risc permit estimarea recidivei şi identificarea deficitelor personale care pot fi adresate prin intervenţii de reabilitare. Factorii statici sunt cei care nu pot schimbaţi prin intervenţiile de reabilitare şi sunt mai degrabă specifici trecutului/istoriei persoanei, cum ar fi istoricul infracţional, vârsta şi legătura acesteia cu debutul comportamentului infracţional, genul, relaţiile din copilărie. În schimb factorii dinamici, pot fi prioritizaţi şi ţintiţi prin intervenţii specializate şi se referă la personalitatea de tip anti-social, abuzul de substanţe, situaţia angajării, grupul de prieteni, relaţiile cu familia.
Şi în situaţia persoanelor aflate în executarea unor măsuri şi sancţiuni neprivative de libertate sunt aplicate principiile general valabile pentru intervenţiile asupra recidivei, respectiv ţintirea factorilor care predispun către infracţiune, fie în ceea ce priveşte riscurile, fie în privinţa schimbării stocurilor de capital.
Din ansamblul acestor factori, în cuprinsul obiectivului general 3 sunt incluse acţiunile care pot fi derulate în perioada de implementare a strategiei, la iniţiativa sistemului de probaţiune, prin eforturi proprii sau comune cu ale altor instituţii partenere, complementar cu alte măsuri realizate în conformitate cu alte documente strategice iniţiate de DNP sau cu participarea DNP.
Pentru a susţine aceste măsuri este necesară nu doar o înţelegere a modului în care ar trebui să fie derulate activităţile cu persoanele condamnate, ci şi identificarea măsurilor pentru pregătirea, sprijinirea şi dezvoltarea personalului şi dezvoltarea unei culturi organizaţionale centrată pe reabilitare. Pentru intervenţiile asupra cauzelor infracţionalităţii persoanelor aflate în executarea unor măsuri/sancţiuni neprivative de libertate sunt necesare mai multe paliere de intervenţie, la nivel individual, interpersonal, comunitar şi societal.
În cadrul SNPR au fost reţinute măsurile care privesc intervenţia la nivel comunitar şi societal, având în vedere că măsurile privind intervenţiile realizate la nivel individual şi interpersonal sunt cuprinse în Strategia de dezvoltare a sistemului naţional de probaţiune din România pentru perioada 2021 -2025, sau urmează a fi introduse într-un alt document de politică publică privind reabilitarea persoanelor faţă de care s-au dispus sancţiuni şi măsuri comunitare.
Obiectiv specific 3.1 - Abordarea cauzelor infracţionalităţii persoanelor aflate în executarea unor măsuri/sancţiuni neprivative de libertate la nivel comunitar
Măsuri:
3.1.1. Dezvoltarea colaborării cu MS sau cu alte autorităţi competente în vederea pregătirii personalului de probaţiune privind recunoaşterea principalelor semne ale tulburărilor mintale şi intervenţia specifică în astfel de cazuri;
3.1.2. Abordarea nevoilor criminogene privind consumul de droguri prin intervenţii specifice derulate în parteneriat cu ANCPDDA şi unităţile din subordinea Ministerului Sănătăţii;
3.1.3. Abordarea nevoilor criminogene privind abuzul de alcool prin intervenţii specifice derulate în parteneriat cu MS sau alte autorităţi competente;
3.1.4. Abordarea nevoilor criminogene privind dependenţa de jocuri de noroc, prin intervenţii specifice derulate în parteneriat cu MS sau alte autorităţi competente;
3.1.5. Integrarea în sistemul de educaţie sau în sistemul de formare profesională a persoanelor aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune prin intervenţii specifice derulate în parteneriat cu MEC şi ANOFM;
3.1.6. Integrarea în sistemul de ocupare a forţei de muncă şi formare profesională a adulţilor, a persoanelor aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune prin intervenţii specifice derulate în parteneriat cu MMFTSS şi ANOFM;
3.1.7. Încurajarea participării persoanelor aflate în supraveghere în cadrul unor "reţele comunitare pozitive", iniţiative bazate pe principiile justiţiei restaurative/prin participarea la activităţi de voluntariat/mentorat/alte tipuri de activităţi prin intervenţii specifice, inclusiv pentru femeile aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune, derulate în parteneriat cu MMFTSS;
3.1.8. Organizarea unor reuniuni la nivelul fiecărei comunităţi care să susţină un model de coeziune socială şi care să abordeze excluziunea socială şi crearea unor oportunităţi de integrare pentru persoanele aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune inclusiv cu participarea unor persoane care s-au aflat anterior în probaţiune;
3.1.9. Încurajarea dezvoltării unor reţele de voluntari locale formate din membri ai comunităţii.
3.1.10. Introducerea, în curriculumul INM, respectiv în programele de formare continuă a magistraţilor, a unei tematici referitoare la recidiva penală şi justiţia restaurativă, care să cuprindă recomandările internaţionale actuale privind evitarea privării de libertate a persoanelor.
Obiectiv specific 3.2 - Abordarea cauzelor infracţionalităţii persoanelor aflate în executarea unor măsuri/sancţiuni neprivative de libertate la nivel societal
Măsuri:
3.2.1. Constituirea la nivel judeţean a unui panel de experţi, inclusiv din structurile MAI, cu participarea reprezentanţilor societăţii civile care să analizeze stadiul măsurilor şi impactul acestora în ce priveşte recidiva la nivel local şi să elaboreze curricula generală de pregătire comună pentru probaţiune şi parteneri locali privind valorile care ghidează intervenţia în cazul persoanelor sancţionate penal;
3.2.2. Organizarea unor sesiuni de pregătire comună pentru probaţiune şi parteneri locali privind valorile care ghidează intervenţia în cazul persoanelor sancţionate penal;
3.2.3. Continuarea aplicării programului "În siguranţă la volan. Stop accidentelor!" în parteneriat cu unităţile din subordinea MAI;
3.2.4. Realizarea de analize şi elaborarea de propuneri de politici pentru soluţii pe termen lung în domeniul prevenirii recidivei, pe baza rezultatelor acţiunilor anterioare.
Obiectiv general 4 - Prevenirea reiterării comportamentului infracţional la persoanele sancţionate cu măsuri sau pedepse privative de libertate
Cele mai frecvente fapte săvârşite care au condus la condamnările deţinuţilor, prezintă ponderi diferite de recidivă. Astfel, infracţiuni precum furtul calificat, conducerea vehiculelor fără permis de conducere sau conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului prezintă probabilităţi de recidivă de 87%-92%. De asemenea, tâlhăria calificată atinge un risc de recidivă de 76.5%. În general, infracţiunile asociate conducerii vehiculelor pe drumurile publice sunt cele cu o probabilitate de recidivă ridicată, de peste 80%, în timp ce, în cazul infracţiunilor cu violenţă, procentul recidiviştilor este de aproximativ două ori mai mic, variind în jurul valorii de 40%. Pe de altă parte, recidiviştii condamnaţi pentru omor (art. 188/189 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare) sau viol (art. 218 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare) sunt, proporţional, mult mai puţini în grupul celor condamnaţi pentru aceste infracţiuni, ponderea recidivei variind între 38% şi 51%.
Abuzul de substanţe, cum ar fi alcool sau droguri, constituie un factor favorizant pentru comportamentul infracţional. Datele culese indică acest lucru. Astfel, 38% dintre recidivişti au avut probleme cu consumul de alcool, spre deosebire de 25% dintre non-recidivişti, diferenţa fiind semnificativă statistic. Şi în cazul drogurilor, disproporţia este ridicată şi semnificativă, 25% recidivişti şi numai 14% non-recidivişti având probleme cu consumul de stupefiante. Aproape jumătate (47%) dintre recidivişti se aflau sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, în momentul în care au comis fapta pentru care au fost condamnaţi.
Conform datelor prezentate, motivele concrete care au favorizat sau generat ultima infracţiune în rândul recidiviştilor sunt lipsa banilor şi nevoia de câştiguri rapide, care sunt considerate factori cu o importanţă dublă faţă de grupul de control non-recidivist. Aceste constatări relevă că presiunea financiară şi tentaţia de a obţine rapid resurse financiare pot fi un motor puternic în comportamentul infracţional al recidiviştilor.
Pe lângă acest aspect, consumul de alcool şi influenţa anturajului sunt menţionate şi ele ca motive semnificative în generarea ultimei infracţiuni.
Deţinuţii sunt de părere că un loc de muncă le oferă nu doar un scop şi o rutină zilnică, ci şi un sentiment de demnitate şi auto-realizare. De asemenea, ei consideră că prin angajare pot dobândi abilităţi şi competenţe noi, ceea ce le poate deschide uşi în viitor şi contribuie semnificativ la reducerea probabilităţii de a recidiva.
Pe lângă locul de muncă, deţinuţii mai consideră că sprijinul familial este extrem de important în prevenirea recidivei. Un procent de 79% dintre aceştia apreciază că sprijinul emoţional şi susţinerea din partea familiilor în perioada de reintegrare şi reabilitare sunt factorii deosebit de importanţi întrucât, contactul şi comunicarea regulată cu cei dragi le oferă un sentiment de apartenenţă şi îi motivează să adopte şi să menţină o conduită conformă normelor sociale şi legale.
Într-o proporţie ridicată, deţinuţii, în special cei recidivişti, consideră că un sprijin din partea statului acordat imediat după liberare ar fi de dorit şi ar contribui la prevenirea recidivei. Aceste forme de sprijin pot include asistenţă în găsirea unui loc de muncă, consiliere în vederea reintegrării sociale şi profesionale, precum şi facilitarea accesului la o locuinţă.
O serie de recomandări cu privire la persoanele condamnate, custodiate în sistemul penitenciar, au fost desprinse din Studiul integrat privind cauzele recidivei:
a) Pentru anumite tipuri de infracţiuni, de regulă, de mică gravitate, se recomandă utilizarea programelor de justiţie restaurativă, care ar putea preveni recidiva;
b) Expunerea persoanelor condamnate la cât mai multe modele dezirabile social; promovarea, ca modele, a unor foşti deţinuţi care au venit în penitenciare pentru aşi spune povestea de viaţă şi modul în care au reuşit să se reintegreze în societate;
c) Prevederi de tip legal sau procedural prin care să se permită cazarea separată în mediul penitenciar a celor care sunt la prima condamnare;
d) Intensificarea programelor de pregătire a deţinuţilor cu aproximativ 6 luni înainte de liberare pentru adaptarea la societate - aceste programe ar trebui să acopere o gamă largă de subiecte, cum ar fi îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, a competenţelor sociale şi emoţionale, a capacităţii de căutare a unui loc de muncă şi de gestionarea finanţelor, precum şi de dezvoltarea abilităţilor necesare unei vieţi independente;
e) Implementarea în penitenciare a unor programe de intervenţie specializată la nivelul tinerilor având în vedere că ei sunt mult mai tentaţi să săvârşească abateri disciplinare în mediul penitenciar;
f) Încurajarea activităţilor şi evenimentelor care implică participarea familiilor, pe perioada detenţiei, astfel încât să se prevină ruptura care poate apărea între deţinut şi mediul social din care a făcut parte; organizarea unor programe de asistenţă socială dedicate familiei şi eventual relaţiilor dintre deţinuţi şi copiii lor; intensificarea interacţiunilor cu familia în perioada pre-eliberării pentru a constitui un suport în menţinerea comportamentului pro-social al deţinuţilor;
g) Proceduri de screening la intrare în penitenciare cu scopul de identificare a deţinuţilor cu probleme de abuz de substanţe poate facilita intervenţiile timpurii şi poate ghida planurile de tratament;
h) Programe de reducere a cererii de substanţe cum ar fi alcool, droguri; conştientizarea privind riscurile asociate cu abuzul de substanţe, precum şi cursuri care să ajute deţinuţii să dezvolte aptitudini de viaţă pozitive, pot reduce cererea de droguri;
i) Încurajarea participării la programe de tratament, promovarea beneficiilor participării la programele de tratament împotriva adicţiilor;
j) Oferirea unor servicii integrate care să abordeze atât abuzul de substanţe, cât şi sănătatea mintală - mulţi deţinuţi suferă de ambele afecţiuni;
k) Favorizarea condiţiilor şi comportamentelor sanogene, care să limiteze efectele negative ale detenţiei în penitenciare asupra stării mintale a individului: izolarea de lumea exterioară, lipsa interacţiunii sociale adecvate şi potenţiala expunere la violenţă sau la comportamente abuzive din partea celorlalţi deţinuţi sau a personalului. Măsuri precum vizitele din exterior, organizarea de evenimente care să favorizeze păstrarea legăturilor şi angajarea în activităţi comune cu familia, de exemplu, spectacole la care să poată participa şi membri ai familiei, încurajarea activităţii fizice, implicarea în activităţi educaţionale, formative sau profesionale de orice natură, pot ameliora stările emoţionale negative potenţial favorizante problemelor mintale;
l) Accesul la servicii specializate de sănătate mintală în cadrul penitenciarului, dar şi în perioada post-eliberare, trebuie să fie încurajat prin reducerea stigmei asociate, de exemplu, prin oferirea unor modele de persoane cunoscute, admirate - modele sociale - care pot, în cadrul unor activităţi în cadrul penitenciarului, să-şi prezinte propriile experienţe benefice legate de accesarea unor servicii de sănătate mintală;
m) Implicarea organizaţiilor nonguvernamentale ori de câte ori este posibil pentru a ajuta personalul penitenciarului în sarcina de reabilitare socială a deţinuţilor.
Recomandări referitoare la atitudinea faţă de muncă şi angajatori:
a) Încurajarea atitudinilor corecte faţă de muncă trebuie să fie un obiectiv transversal ce atinge toate direcţiile strategiei, iar instituţiile trebuie să colaboreze activ pentru a facilita munca şi pentru a o face posibilă, atât pentru persoanele ce sunt supuse unor pedepse sau măsuri neprivative de libertate, cât şi pentru persoanele ce execută o pedeapsă privativă de libertate. Munca este un factor care contribuie la reintegrare şi previne recidiva;
b) Actorii economici care angajează persoane ce au fost condamnate penal trebuie să cunoască măsurile fiscale de care pot beneficia potrivit cadrului juridic existent;
c) Intensificarea programelor/activităţilor de pregătire a deţinuţilor înainte de liberare, pentru adaptarea la societate (program de tranziţie, cel dinaintea eliberării/ un plan de pregătire a liberării) - acestea ar trebui să acopere o gamă largă de subiecte, cum ar fi îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, a competenţelor sociale şi emoţionale, a capacităţii de căutare a unui loc de muncă şi de gestionarea finanţelor, precum şi de dezvoltarea abilităţilor necesare unei de vieţi independente, informare cu privire la serviciile pe care le pot accesa;
d) Campanii de conştientizare în rândul angajatorilor din anumite domenii de activitate în vederea promovării persoanelor private de libertate;
e) Implementarea unor programe de recrutare în penitenciar în perioada anterioară liberării.
Obiectivul specific 4.1 - Prevenirea recidivei la minori şi tineri faţă de care s-au dispus măsuri educative sau pedepse privative de libertate
Măsuri:
4.1.1. Dezvoltarea intervenţiilor specializate pentru tratarea, recuperarea, reabilitarea şi reinserţia socială a minorilor şi tinerilor foşti consumatori de droguri, internaţi în centre educative şi centre de detenţie;
4.1.2. Implicarea minorilor şi tinerilor faţă de care s-au dispus măsuri educative privative de libertate în intervenţii restaurative;
4.1.3. Organizarea unor întâlniri între copii şi familiile acestora, în vederea menţinerii legăturii cu mediul de suport;
4.1.4. Continuarea aplicării Metodologiei de consiliere pentru familiile minorilor şi tinerilor vulnerabili internaţi în centre educative şi centre de detenţie recompensaţi cu învoirea, cu o durată de maximum 24 de ore, în localitatea în care este situat centrul.
Obiectiv specific 4.2 - Creşterea implicării în muncă în perioada de executare a pedepsei închisorii
Măsuri:
4.2.1. Dezvoltarea şi implementarea unui model de intervenţie destinat dobândirii unui mod de viaţă independent şi responsabil destinat persoanelor aflate în perioada premergătoare liberării;
4.2.2. Derularea unor întâlniri cu autorităţile administraţiei publice locale, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi angajatori, pentru creşterea posibilităţii de angajare a persoanelor private de libertate şi prezentarea unor modele de bună practică.
Obiectiv specific 4.3 - Facilitarea reintegrării sociale a persoanelor condamnate
Măsuri:
4.3.1. Dezvoltarea, în colaborare interinstituţională, a unui set integrat de activităţi care să includă intervenţii multidisciplinare, care să implice persoana în pregătirea reîntoarcerii în comunitate;
4.3.2. Implementarea unor intervenţii bazate pe principiile de justiţie restaurativă adresate persoanelor condamnate;
4.3.3. Dezvoltarea unor abordări centrate pe traumă, prin intervenţii adresate persoanelor private de libertate şi instruirea personalului;
4.3.4. Revizuirea şi adaptarea intervenţiilor recuperative, desfăşurate în sistemul penitenciar, în acord cu informaţiile privind tendinţele de criminalitate, furnizate de parteneri;
4.3.5. Încurajarea păstrării relaţiilor de familie ale condamnaţilor la pedepse privative de libertate prin derularea unor programe şi activităţi cu acest scop;
4.3.6. Dezvoltarea unor parteneriate în vederea asigurării unor intervenţii recuperative destinate femeilor private de libertate, în mod particular mamelor aflate în detenţie (inclusiv informare cu privire la drepturi şi obligaţii pe care le au în calitate de părinte, educaţie sanitară, planning familial);
4.3.7. Dezvoltarea unei metodologii de implementare a unor activităţi de mentorat;
4.3.8. Implementarea noilor tehnologii în intervenţia recuperativă adresată persoanelor private de libertate (ex: realitatea virtuală, dispozitive multimedia);
4.3.9. Implementarea unor Programe de Interes Naţional pentru facilitarea accesului persoanelor private de libertate la servicii educaţionale, psihologice şi sociale;
4.3.10. Organizarea unor întâlniri între persoanele private de libertate şi potenţiali angajatori, burse ale locurilor de muncă, pentru facilitarea reinserţiei pe piaţa muncii;
4.3.11. Diseminarea modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, în cadrul unor întâlniri cu sprijinul ANOFM, organizate la nivel local/regional;
4.3.12. Facilitarea recrutării pe piaţa muncii a persoanelor private de libertate, de către angajatori privaţi, prin intermediul unor platforme/aplicaţii informatice;
4.3.13. Dezvoltarea cadrului legal necesar încheierii unor contracte individuale pentru a asigura accesul persoanelor private de libertate la piaţa forţei de muncă/forme de instruire profesională;
4.3.14. Informarea, după caz, a instituţiilor publice, organizaţiilor non-guvernamentale şi a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la punerea în libertate a persoanelor condamnate, în vederea acordării de asistenţă post-detenţie/servicii integrate.
Obiectiv specific 4.4 - Acordarea de asistenţă specializată pentru protejarea sănătăţii mintale a persoanelor private de libertate
Măsuri:
4.4.1. Formarea şi specializarea personalului din penitenciare pe domeniul sănătăţii mintale, inclusiv din perspectiva neurodiversităţii;
4.4.2. Asigurarea continuităţii funcţionării comunităţilor de tip terapeutic, în interiorul unităţilor penitenciare.
Obiectiv general 5 - Facilitarea asistenţei post-detenţie şi implicarea comunităţii în susţinerea persoanelor sancţionate penal
Recidiva este un fenomen complex, influenţat de factori sociali sau psihologici precum atitudinile favorabile pentru săvârşirea infracţiunilor, personalitatea antisocială, grupul de prieteni cu preocupări antisociale, nivelul scăzut de educaţie, dificultăţi în accesarea locurilor de muncă, consumul de substanţe, sprijin familial deficitar sau modalităţi defectuoase de petrecere a timpului liber. Studiul integrat privind cauzele recidivei a evidenţiat faptul că, atitudinile pro-infracţionale sunt dobândite în mediul social şi, pe cale de consecinţă, acestea pot fi modificate doar printr-o implicare activă a comunităţii.
Pentru a construi o societate mai sigură, este esenţial ca factorii care favorizează comportamentul antisocial să fie abordaţi în vederea reducerii riscului de recidivă. Eliminarea completă a acestui fenomen este imposibilă, aşa cum demonstrează datele istorice şi contemporane. Totuşi, diminuarea semnificativă a recidivei depinde în mare parte de măsuri sociale bine gândite. Analiza realizată în cadrul Studiului integrat, bazată pe studii desfăşurate în România şi pe recomandările internaţionale, subliniază că lipsa unui suport social adecvat conduce inevitabil la reiterarea unor comportamente infracţionale.
Modelele de intervenţie bazate pe dovezi indică faptul că şase din cei opt factori majori de risc pentru recidivă, conform modelului RNR, sunt direct influenţaţi de contextul comunitar. Printre aceştia se numără atitudinile antisociale, care sunt formate prin influenţa mediului apropiat şi a normelor sociale, dar şi anturajul infracţional, lipsa educaţiei, dificultăţile întâmpinate la angajare şi sprijinul familial deficitar.
Locul de muncă şi educaţia sunt influenţate de oportunităţile oferite de comunitate. Dacă un individ nu are acces la educaţie sau locuri de muncă, şansele de reintegrare scad considerabil. Prin urmare, comunităţile şi instituţiile trebuie să colaboreze pentru a crea politici care să sprijine educaţia, calificarea, formarea profesională şi integrarea pe piaţa muncii a foştilor condamnaţi, reducând totodată stigmatizarea socială.
Un alt aspect critic este suportul mediului familial în procesul reintegrării sociale sau, în lipsa acestuia, a unui sistem de suport care să suplinească absenţa relaţiilor de sprijin. De asemenea, problemele legate de consumul de substanţe şi abuzul de alcool, identificate ca factori majori de risc, necesită o abordare integrată la nivel social, prin asigurarea serviciilor de sănătate mintală şi a suportului pentru dependenţi.
Timpul liber este un alt element care poate influenţa probabilitatea de recidivă. Persoanele vulnerabile au nevoie de sprijin pentru a-şi construi un stil de viaţă pro-social, implicându-se în activităţi benefice pentru comunitate.
În concluzie, o strategie de succes pentru reducerea recidivei include promovarea factorilor de protecţie, cum ar fi sprijinul social, locuinţele accesibile, accesul la educaţie, angajarea şi integrarea în grupuri terapeutice sau de suport. Comunităţile care pun accent pe incluziune, coeziune socială şi reducerea stigmatizării contribuie la scăderea semnificativă a riscului de recidivă. În acest sens, este responsabilitatea comunităţii să ofere un cadru care să potenţeze reabilitarea, inclusiv prin implicarea voluntarilor şi a organizaţiilor non- guvernamentale în tot procesul de prevenire şi combatere a recidivei.
Mai jos se regăsesc o serie de recomandări desprinse din propunerea de document de politică publică formulată pe baza Studiului integrat privind cauzele recidivei:
a) Crearea, dezvoltarea şi promovarea unor produse media destinate facilitării reintegrării sociale a persoanelor private de libertate şi prevenirii recidivei.
b) Promovarea produselor audio-video realizate, în mediile online şi offline.
c) Asigurarea continuităţii asistenţei de specialitate a persoanelor liberate cu probleme de sănătate mintală sau care au tulburări ale consumului de substanţe şi/sau alcool, şi stabilirea unor atribuţii clare, în sarcina instituţiilor statului responsabile cu luarea în evidenţă a acestor persoane şi realizarea efectivă a intervenţiilor de specialitate.
d) Implementarea unor principii de utilizare pozitivă a timpului liber.
e) Implicarea deţinuţilor în activităţi de voluntariat pe parcursul executării pedepselor.
f) Crearea unei platforme online care să pună în legătură organizaţiile care caută voluntari cu persoanele fost condamnate care doresc să se implice în activităţi prosociale.
g) Stimularea implicării voluntarilor pentru desfăşurarea de activităţi în penitenciare şi recunoaşterea contribuţiei acestora prin certificate, diplome sau alte forme de apreciere similare.
h) Oferirea de sprijin şi supervizare regulată voluntarilor din partea profesioniştilor din domeniul psiho-social.
i) Asigurarea continuităţii intervenţiilor necesare în privinţa asistenţei sociale în perioada post-detenţie prin implementarea procedurii cadru/ metodologiei privind asistarea post-detenţie.
j) Dezvoltarea centrelor de incluziune socială.
k) Acordarea de sprijin post-liberare, inclusiv cupoane de transport, o sumă de bani, asistenţă pentru cazare şi sprijin alimentar - după stabilirea de criterii pentru determinarea eligibilităţii pentru ajutor financiar.
l) Creşterea numărului de posturi vacante pentru care nu se solicită cazier judiciar.
Obiectiv specific 5.1 - Stimularea integrării pe piaţa muncii în perioada post-detenţie Măsuri:
5.1.1. Derularea demersurilor necesare pentru asigurarea activităţilor de informare, consiliere şi medierea muncii a persoanelor private de libertate, în perioada premergătoare liberării;
5.1.2. Facilitarea accesului la programe de formare profesională în etapa post-detenţie;
5.1.3. Difuzarea în etapa premergătoare liberării, a unor materiale de informare, cu privire la accesarea unui loc de muncă după liberare;
5.1.4. Construirea unui centru de servicii socio-profesionale în sistem integrat destinat persoanelor private de libertate şi persoane care s-au liberat din detenţie.
Obiectiv specific 5.2 - Cointeresarea şi implicarea comunităţii în susţinerea persoanelor care au executat o măsură sau pedeapsă privativă de libertate
Măsuri:
5.2.1. Implementarea demersurilor necesare pentru continuarea şcolarizării persoanelor private de libertate după liberarea din detenţie;
5.2.2. Modificarea legislaţiei în vederea acordării unui pachet de tip hrană rece pe criterii de eligibilitate şi actualizarea sumelor de bani pentru transport la liberare;
5.2.3. Analiza cadrului legislativ în vederea identificării locurilor de muncă/ profesiilor, care nu necesită existenţa cazierului judiciar la angajare şi formularea, după caz, a unor propuneri de modificare legislativă (privind restricţionarea accesului la cazier);
5.2.4. Promovarea foştilor deţinuţi în rândul angajatorilor care declară locuri de muncă vacante şi identificarea locurilor de muncă disponibile ocupate de aceste persoane ca urmare a serviciilor acordate de ANOFM;
5.2.5. Integrarea persoanelor condamnate în activităţi pro-sociale efectuate în timpul liber;
5.2.6. Implementarea metodologiei privind activităţile de mentorat în perioada post-detenţie;
5.2.7. Furnizarea de servicii integrate de asistenţă post-detenţie;
5.2.8. Dezvoltarea centrelor de incluziune socială;
5.2.9. Informarea persoanelor private de libertate aflate în perioada premergătoare liberării, cu privire la serviciile de asistenţă de care pot beneficia după liberare.
Obiectiv specific 5.3 - Acordarea de asistenţă specializată post-detenţie persoanelor cu tulburări mintale şi adicţii
Măsuri:
5.3.1. Asigurarea, în mod gratuit, a serviciilor specializate integrate în domeniul sănătăţii mintale, în perioada post-detenţie, prin intermediul centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor;
5.3.2. Referirea cazurilor şi asigurarea continuităţii asistenţei de specialitate a persoanelor liberate cu probleme de sănătate mintală;
5.3.3. Referirea cazurilor şi asigurarea continuităţii asistenţei de specialitate a persoanelor liberate care au tulburări ale consumului de substanţe şi/sau alcool;
5.3.4. Informarea persoanelor private de libertate aflate în perioada premergătoare liberării, cu privire la serviciile de asistenţă medicală de care pot beneficia după liberare.
Rezultatele aşteptate
SNPR urmăreşte să asigure continuarea mecanismelor existente, dezvoltate, spre exemplu, prin desfăşurarea a două cicluri de implementare a SNRSPPL (2015-2019 şi 2020-2024) sau a altor iniţiative în sfera politicilor publice, în sectoarele conexe privind dezvoltarea sistemului de probaţiune, reducerea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale, protecţia copilului, educaţia, sănătatea etc. şi dezvoltarea unui aparat interinstituţional dedicat prevenirii infracţionalităţii şi recidivei.
După cum indică structura strategiei sub aspectul obiectivelor generale şi măsurilor schiţate în capitolul precedent, intervenţia dezvoltată în cadrul strategiei este astfel gândită încât să asigure dezvoltarea măsurilor privind prevenirea recidivei, simultan, la mai multe niveluri:
1. la nivelul populaţiei generale, prin măsuri de sensibilizare şi informare, dar şi prin dezvoltarea capacităţii interinstituţionale de a colecta, centraliza şi analiza date din multiple surse, referitoare la infracţionalitate şi recidivă, în scopul calibrării politicilor şi măsurilor de prevenire;
2. la nivelul grupurilor vulnerabile, prin măsuri care vizează acţiuni de îmbunătăţire a colaborării interinstituţionale cu privire la acţiuni specifice privind susţinerea copiilor şi părinţilor provenind din familii vulnerabile. Vulnerabilitatea, din punctul de vedere al strategiei, este în mod specific definită prin intersecţia acţiunilor de identificare a grupurilor-ţintă cele mai afectate, în circumstanţele implicării în infracţionalitate, direct sau indirect - familii în situaţii de sărăcie şi excluziune, copii cu părinţi faţă de care s-au luat măsuri sau pedepse privative de libertate, copii pentru care a fost luată o măsură de protecţie specială, copii care comit fapte de violenţă verbală, fizică, psihologică (bullying), copii afectaţi de probleme de sănătate mintală, victime ale violenţei domestice, femei private de libertate etc. - cu acţiunile de identificare a riscurilor asociate adoptării sau reiterării comportamentelor infracţionale, dovedite în cadrul literaturii de specialitate sau în cadrul cercetărilor sociologice derulate de MJ în scopul elaborării Studiului integrat privind cauzele recidivei - abandonul şcolar, consumul şi abuzul de substanţe interzise şi alcool etc.;
3. la nivelul persoanelor sancţionate cu măsuri sau pedepse neprivative de libertate, prin dezvoltarea colaborării interinstituţionale în vederea implementării unor măsuri de stimulare a inserţiei persoanelor în cauză în sistemul de sănătate, în sistemul de educaţie, în piaţa muncii, într-un cadrul funcţional de participare la viaţa comunităţii etc.;
4. la nivelul persoanelor sancţionate cu măsuri sau pedepse privative de libertate, prin măsuri de prevenirea recidivei care vizează participarea în piaţa muncii, participarea în programe de reintegrare socială, educaţie, programe dezvoltate din perspectiva pregătirii deţinuţilor pentru liberare;
5. la nivelul persoanelor liberate, pentru consolidarea sprijinului în vederea reintegrării în perioada post-detenţie, din perspectiva pieţei muncii, a asistenţei specializate pentru continuarea furnizării serviciilor de sănătate, asistenţă socială, educaţie, formare şi calificare profesională, participare comunitară.
Pentru anul 2029, care va marca finalul perioadei de implementare a documentului strategic, este urmărită, printre altele, atingerea următoarelor ţinte:
1. Definirea unui set de indicatori comuni pentru colectarea, centralizarea şi analiza datelor în vederea prevenirii fenomenului infracţional, testarea unui ciclu complet de colectare-centralizare-analiză-elaborare recomandări specifice privind măsuri ţintite de prevenire a recidivei, pe baza indicatorilor concepuţi şi perfecţionarea colaborării interinstituţionale în vederea operaţionalizării şi permanentizării acestei activităţi.
2. Realizarea unor acţiuni de conştientizare şi sensibilizare a specialiştilor din instituţiile relevante pentru prevenirea infracţionalităţii şi recidivei şi a populaţiei generale în vederea creşterii nivelului de acceptare şi sprijinire a persoanelor care provin din grupuri vulnerabile, în vederea creşterii nivelului de informare cu privire la riscurile adoptării comportamentelor delincvente, a pregătirii specialiştilor în domenii-cheie ale activităţii de prevenire - recunoaşterea semnelor tulburărilor mintale, abordarea nevoilor criminogene privind consumul de droguri şi substanţe interzise şi a altor tipuri de dependenţe, creşterea nivelului de acceptare şi popularizarea măsurilor şi sancţiunilor neprivative de libertate.
3. Dezvoltarea colaborării interinstituţionale în vederea sprijinirii grupurilor vulnerabile prin adoptarea şi operaţionalizarea unor protocoale de colaborare în vederea integrării persoanelor condamnate în piaţa muncii, în sistemul educaţional, în viaţa comunitară locală.
4. Elaborarea unui instrument de evaluare a riscului de reiterare a faptelor de violenţă verbală, fizică, psihologică (bullying) în unităţile de învăţământ.
5. Adoptarea unui modificări legislative operate la nivelul Legii nr. 217/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea instituirii obligativităţii parcurgerii unui program de prevenire a recidivei în domeniul violenţei domestice pentru agresori.
6. Operaţionalizarea unui centru de dezintoxicare şi tratare a dependenţelor.
7. Creşterea participării în muncă a persoanelor private de libertate şi a celor liberate, prin dezvoltarea parteneriatelor cu angajatorii, prin dezvoltarea programelor de formare, prin formularea unor propuneri de modificare legislativă în sensul restricţionării accesului angajatorilor la cazierul judiciar.
8. Creşterea participării comunităţilor locale în reintegrarea socială a persoanelor private de libertate şi a celor liberate din sistemul penitenciar şi din sistemul de probaţiune.
9. Implementarea unor programe de interes naţional pentru persoanele private de libertate, în vederea creşterii accesului acestora la servicii educaţionale, psihologice şi sociale în cadrul sistemului penitenciar.
10. Dezvoltarea unui centru de incluziune socială pentru perioada post-detenţie şi a furnizării serviciilor integrate după liberare.
11. Implementarea metodologiei programului de mentorat în perioada post-detenţie.
12. Modificarea legislaţiei incidente privind eliberarea actelor de identitate (fără caracter provizoriu), pentru persoanele care se liberează şi nu pot face dovada unui domiciliu stabil.
13. Elaborarea propunerii de modificare a legislaţiei incidente privind asigurarea în mod gratuit, a serviciilor de asistenţă medicală psihiatrică, în perioada post-detenţie.
14. Asigurarea continuităţii asistenţei de specialitate pentru persoanele liberate care au tulburări ale consumului de substanţe şi/sau alcool.
15. Construirea unui centru de servicii socio-profesionale în sistem integrat destinat persoanelor private de libertate şi persoane care s-au liberat din detenţie.
Proceduri de monitorizare şi evaluare
Implementarea obiectivelor şi a măsurilor cuprinse în cadrul SNPR va fi monitorizată de un comitet interministerial pentru coordonarea şi monitorizarea implementării strategiei, denumit în continuare Comitetul, al cărui rol va fi de a coordona implementarea şi monitorizarea aplicării strategiei. Comitetul se va raporta, în activitatea sa, derulată în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare, la Planul de acţiune pentru implementarea SNPR 2025-2029. În mod specific, acesta va îndeplini următoarele atribuţii:
a) coordonează şi monitorizează aplicarea Strategiei la nivelul instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi al autorităţilor administraţiei publice locale responsabile;
b) iniţiază demersuri pentru mobilizarea resurselor necesare implementării Strategiei;
c) asigură comunicarea interministerială, precum şi armonizarea punctelor de vedere, în aplicarea Strategiei;
d) formulează recomandări şi propune măsuri către instituţiile şi autorităţile administraţiilor publice centrale, precum şi către autorităţile administraţiilor publice locale cu atribuţii în domeniu, în vederea asigurării coerenţei şi eficientizării procesului de implementare a Strategiei;
e) identifică şi propune politicile publice generate de prezenta strategie;
f) hotărăşte cu privire la constituirea grupurilor de lucru, formate din specialişti de la nivelul instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi ai autorităţilor administraţiilor publice locale responsabile, care pun la dispoziţia Comitetului date şi informaţii de interes în vederea fundamentării recomandărilor, măsurilor şi propunerilor de politici publice formulate de către Comitet;
g) informează anual Guvernul privind stadiul de realizare a obiectivelor stabilite în Strategie, prin Raportul anual de monitorizare;
h) analizează şi formulează propuneri privind revizuirea prezentei strategii, în baza Raportului anual de evaluare, elaborat de responsabilii desemnaţi prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului;
i) îndeplineşte orice alte atribuţii, în vederea îndeplinirii obiectivelor pentru care a fost constituit.
Prin monitorizare se urmăreşte analiza periodică a gradului de atingere a obiectivelor stabilite în prezenta strategie, care se reflectă în Raportul anual de monitorizare. Prefecturile vor asigura coordonarea şi vor contribui la monitorizarea activităţilor prevăzute la Obiectivul general 5. Facilitarea asistenţei post-detenţie şi implicarea comunităţii în susţinerea persoanelor sancţionate penal, în considerarea imperativului de a cointeresa instituţiile şi autorităţile publice locale în demersurile de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.
Prin evaluarea strategiei se urmăreşte impactul produs de atingerea obiectivelor stabilite. Rezultatul activităţii de evaluare se concretizează sub forma Rapoartelor de monitorizare - documente evaluative intermediare, întocmite cu frecvenţă anuală, care sunt transmise, spre informare, Guvernului. La încheierea perioadei de implementare, va fi elaborat şi aprobat în cadrul comitetului un Raport de evaluare finală a SNPR 2025-2029, care va constitui punctul de pornire în elaborarea următorului ciclu de implementare.
Comitetul va exercita de asemenea, atribuţia privind adoptarea unor decizii în sensul revizuirii Planului de acţiune pentru implementarea SNPR 2025-2029, ori de câte ori impactul factorilor interni sau externi va fi de natură să impună adaptarea obiectivelor, resurselor şi măsurilor prevăzute. Deciziile comitetului cu privire la revizuirea unor măsuri vor fi întemeiate pe analiza stadiului de implementare şi pe nevoia de a modifica circumstanţele, în conformitate cu cele agreate de către membri, în plenul şedinţelor.
Instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale cu rol de responsabili şi parteneri vor avea obligaţia să asigure transpunerea măsurilor şi prevederilor adoptate în documentele proprii de planificare a activităţii.
Comitetul va fi format din următoarele instituţii: Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Direcţia Naţională de Probaţiune, Agenţia Naţională pentru Coordonare şi Politici în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor şi Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Acesta va fi convocat trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, Secretariatul tehnic urmând să fie asigurat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Instituţiile responsabile
Strategia va fi implementată de următoarele instituţii:
a) Ministerul Justiţiei;
b) Ministerul Afacerilor Interne;
c) Ministerul Sănătăţii;
d) Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
e) Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale;
f) Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
g) Direcţia Naţională de Probaţiune;
h) Agenţia Naţională pentru Coordonare şi Politici în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor;
i) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
j) Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi;
k) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie;
l) Consiliul Superior al Magistraturii;
m) Institutul Naţional al Magistraturii.
La implementarea documentului strategic vor contribui, de asemenea, autorităţile administraţiei publice locale, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, prefecturile, organizaţiile non-guvernamentale, cultele religioase recunoscute de lege, sindicate, patronate şi, după caz, voluntari din comunitate.
Implicaţiile bugetare şi sursele de finanţare
Implementarea SNPR presupune o serie de măsuri care intră în sfera de competenţă a mai multor instituţii. Costurile implementării SNPR se vor încadra în limitele strategiilor fiscal- bugetare aferente perioadei 2025-2029. Pentru cazurile în care aceste resurse nu sunt încă acoperite, este important ca fiecare instituţie publică să îşi revizuiască priorităţile bugetare pentru a asigura reflectarea în bugetele pentru anii 2025-2029 a resurselor minimale.
Pe lângă resursele bugetare aprobate şi alocate de fiecare instituţie pentru realizarea măsurilor din strategie, implementarea SNPR va avea în vedere şi surse de finanţare alternative celor de la bugetul de stat, precum fondurile europene nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi a criteriilor de eligibilitate aplicabile, aferente perioadei 2021-2027 sau finanţarea externă oferită de alte organizaţii/state, spre exemplu, Banca Mondială, Mecanismul financiar norvegian, asistenţă bilaterală din partea altor state etc.. Pe baza aprobării SNPR, membrii comitetului interministerial pentru coordonarea şi implementarea prevederilor strategiei vor putea să pregătească cereri de finanţare pentru implementarea unor măsuri prevăzute în Planul de acţiune pentru implementarea SNPR care exced bugetele publice aprobate. Astfel de proiecte pot să aibă în vedere, spre exemplu, accesarea fondurilor externe nerambursabile destinate îmbunătăţirii serviciilor corecţionale, reabilitării şi reintegrării persoanelor private de libertate, dezvoltării alternativelor la pedepsele privative de libertate, protejării şi sprijinirii persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile care intră în contact cu sistemul penitenciar sau pregătirii şi perfecţionării angajaţilor sistemelor penitenciar şi de probaţiune în sprijinul reintegrării eficiente a deţinuţilor şi a persoanelor condamnate la măsuri neprivative de libertate.
De asemenea, o serie de măsuri vor putea fi finanţate din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale sau prin parteneriate cu autorităţi publice, ONG-uri sau companii private. Implementarea eficientă a măsurilor prevăzute în SNPR depinde de alocarea corespunzătoare a resurselor financiare, prin utilizarea complementară a fondurilor de la bugetul de stat, a instrumentelor financiare externe, a fondurilor de la bugetele locale şi a altor surse de finanţare, într-un mod integrat, cu scopul evitării fragmentării finanţării sau a suprapunerilor care vizează aceleaşi intervenţii. Cu privire la eventualele suprapuneri cu implementarea altor documente strategice existente, în cadrul comitetului interministerial pentru elaborarea SNPR, care şi-a desfăşurat activitatea în perioada septembrie 2024-februarie 2025, una dintre principalele preocupări a fost analiza în scopul evitării juxtapunerilor şi a eventualelor duble finanţări a măsurilor avute în vedere. Marea majoritate a măsurilor propuse nu presupun finanţări suplimentare, întrucât acestea se încadrează în acţiuni deja iniţiate în activitatea permanentă a unor instituţii precum MJ, ANP sau DNP.
Implicaţiile asupra cadrului juridic
Implementarea SNPR va antrena evaluarea actelor normative incidente domeniului prevenirii şi infracţionalităţii şi recidivei, precum şi a celor referitoare la asistenţa acordată în sprijinul reintegrării sociale a persoanelor condamnate, a asistenţei sociale acordate grupurilor vulnerabile etc. Demersurile legislative vor urmări să dezvolte accesul persoanelor condamnate sau liberate la servicii esenţiale reintegrării sociale şi menţinerii unor comunităţi sigure. Iniţiativele legislative de modificare şi/sau completare a unor acte normative de nivel superior (legi, Ordonanţe ale Guvernului) şi a celor de nivel inferior (Hotărâri ale Guvernului, precum şi ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor) se vor realiza conform planurilor legislative anuale, fundamentate pe baza oportunităţilor rezultate din activitatea comitetului interministerial şi a grupurilor de lucru tematice subsecvente.
Pentru îndeplinirea obiectivelor enunţate în strategie este necesară modificarea sau, după caz, modificarea şi completarea unor acte normative de reglementare primară şi secundară, după cum urmează:
1. Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
