Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 280 din 21 mai 2013

‹‹ Pagina 2 din 8

Monitorul Oficial 315 din 29 Aprilie 2014 (M. Of. 315/2014)

 HOTĂRÂRE nr. 329 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Companiei Naţionale "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 aprilie 2014

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al companiei naţionale "administraţia canalelor navigabile" - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă ...

Monitorul Oficial 274 din 15 Aprilie 2014 (M. Of. 274/2014)

 HOTĂRÂRE nr. 20 din 31 martie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 15 aprilie 2014

Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,având în vedere procesul-verbal nr. 4.250 din 31 martie 2014 privind consultarea electronică a membrilor consiliului camerei auditorilor financiari din românia,consiliul camerei auditorilor financiari din românia hotărăşte:art. ianexa nr. 2 "lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele protocolului de colaborare încheiat între camera auditorilor financiari din românia şi ministerul ...

Monitorul Oficial 158 din 05 Martie 2014 (M. Of. 158/2014)

 HOTĂRÂRE nr. 132 din 26 februarie 2014 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Societăţii Comerciale Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 5 martie 2014

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, ale legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea companiei naţionale de investiţii "c.n.i." - s.a., aprobată cu modificări prin legea nr. 117/2002, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,guvernul româniei ...

Monitorul Oficial 152 din 03 Martie 2014 (M. Of. 152/2014)

 HOTĂRÂRE nr. 120 din 19 februarie 2014 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.570/2007 privind înfiinţarea Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice din surse sau al reţinerilor prin sechestrare a tuturor gazelor cu efect de seră, reglementate prin Protocolul de la Kyoto, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare şi de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi de raportare, la nivel naţional şi al Uniunii, a altor informaţii relevante pentru schimbările climatice şi de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 3 martie 2014

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i hotărârea guvernului nr. 1.570/2007 privind înfiinţarea sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice din surse sau al reţinerilor prin sechestrare a tuturor gazelor cu efect de seră, reglementate prin protocolul de la kyoto, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 26 din 14 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) autoritatea competentă - ministerul mediului şi schimbărilor climatice, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;"2. la ...

Monitorul Oficial 845 din 30 Decembrie 2013 (M. Of. 845/2013)

HOTARARE nr. 1.165 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/prescolar si stabilirea finantarii de baza a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat, care se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/prescolar EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din t.v.a. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 133 din 13 martie 2013, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 2, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:"(2) pentru anul 2014, valoarea costului standard pentru coeficientul ...

Monitorul Oficial 781 din 13 Decembrie 2013 (M. Of. 781/2013)

HOTARARE nr. 981 din 11 decembrie 2013 privind acordarea unor ajutoare de urgenta EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 din 13 decembrie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 809.900 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice pe anul 2013, pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de inundaţii, incendii, stare gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la ...

Monitorul Oficial 628 din 09 Octombrie 2013 (M. Of. 628/2013)

HOTARARE nr. 752 din 2 octombrie 2013 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada octombrie 2013-martie 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 9 octombrie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada octombrie 2013-martie 2014, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:   ────────────────ministrul economiei,  varujan vosganianp. ministrul delegat pentru energie,  mihai adrian albulescu, secretar de ...

Monitorul Oficial 489 din 02 August 2013 (M. Of. 489/2013)

HOTARARE nr. 504 din 24 iulie 2013 pentru completarea Hotararii Guvernului nr. 474/2013 privind aprobarea amplasamentului si declansarea procedurii de expropriere a imobilelor situate in coridorul de expropriere al lucrarii "Conducta de interconectare a Sistemului national de transport gaze naturale din Romania cu Sistemul de transport gaze naturale din Republica Moldova pe directia Iasi (Romania)-Ungheni (Republica Moldova)" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 2 august 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (3) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 566/2012 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "conductă de interconectare a sistemului naţional de transport gaze din românia cu sistemul de transport gaze din republica moldova pe direcţia iaşi-ungheni", cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articolul ihotărârea guvernului nr. 474/2013 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurii de expropriere a ...

Monitorul Oficial 462 din 26 Iulie 2013 (M. Of. 462/2013)

HOTARARE nr. 495 din 17 iulie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 al Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. - Calatori" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 26 iulie 2013

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al ...

Monitorul Oficial 351 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 351/2013)

HOTARARE nr. 342 din 4 iunie 2013 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspectie sanitara si monitorizare a calitatii apei potabile si a Procedurii de autorizare sanitara a productiei si distributiei apei potabile EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 13 iunie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i anexa nr. 1 "norme de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile" la hotărârea guvernului nr. 974/2004, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 669 din 26 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e)fântânilor publice de apă potabilă pentru folosinţă publică sau comercială."2. la articolul 2, literele e), j) şi n) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"e) autorizaţia sanitară cu derogare este documentul eliberat ...

‹‹ Pagina 2 din 8
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016