Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
strategia na ional din 23 mai 2024
Monitorul Oficial 563 din 17 Iunie 2024 (M. Of. 563/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 13 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 17 iunie 2024
Având în vedere necesitatea de a corecta discrepanţele legislative dintre legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concordanţă cu evoluţia legislativă şi necesităţile sistemului sanitar, precum şi pentru asigurarea clarităţii şi aplicării unitare a acestora în scopul îmbunătăţirii accesului la serviciile de sănătate, în special cu legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului fizioterapeuţilor din românia, cu modificările ulterioare, şi pentru a asigura o reprezentare adecvată şi justă a fizioterapeuţilor în negocierile cu casa naţională de asigurări de sănătate,în considerarea faptului că aceste ...
Monitorul Oficial 561 din 17 Iunie 2024 (M. Of. 561/2024)
METODOLOGIE din 11 iunie 2024 pentru acordarea avizului de oportunitate în vederea implementării proiectelor de investiţii în infrastructura laboratoarelor de microbiologie din cadrul unităţilor sanitare publice cu finanţare din Programul Sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 17 iunie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.433 din 11 iunie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 561 din 17 iunie 2024.──────────preambulsectorul spitalicesc din românia se confruntă cu multiple probleme pornind de la o organizare complicată şi disfuncţională, o arhitectură care nu se adaptează cerinţelor actuale, la costuri mari, care au o eficienţă redusă, la lipsa unui management profesional, la inexistenţa unor mecanisme de control al calităţii sau distribuirea inechitabilă a resurselor umane.aceste aspecte se răsfrâng şi asupra infrastructurii laboratoarelor de microbiologie. diagnosticul de laborator este o componentă esenţială a actului medical, contribuind la stabilirea diagnosticului de certitudine al ...
Monitorul Oficial 560 din 17 Iunie 2024 (M. Of. 560/2024)
ORDIN nr. 2.555 din 28 decembrie 2023 privind modificarea Ordinului ministrului muncii şi justiţiei sociale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale nr. 393/630/4.236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 17 iunie 2024
Având în vedere prevederile:- art. 28 din legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– secţiunii a 5-a - măsuri pentru situaţii de dificultate şi pentru prevenirea sau reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială din capitolul ii din legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;– normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.154/2022, cu modificările şi completările ulterioare;– strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 440/2022;– hotărârii guvernului nr. 1.217/2006 privind ...
Monitorul Oficial 553 din 13 Iunie 2024 (M. Of. 553/2024)
LEGE nr. 184 din 12 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale şi din centrele rezidenţiale pentru persoanele adulte aflate în dificultate din România EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 13 iunie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale şi din centrele rezidenţiale pentru persoanele adulte aflate în dificultate din românia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 22 din 8 ianuarie 2021, se modifică şi se completează după cum urmează:1. titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins:"legeprivind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile sanitare şi din instituţiile medico-sociale şi de îngrijiri paliative din românia"2. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1prezenta lege reglementează cadrul general pentru prevenirea, diagnosticarea ...
Monitorul Oficial 546 din 12 Iunie 2024 (M. Of. 546/2024)
LEGE nr. 183 din 10 iunie 2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 546 din 12 iunie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege reglementează statutul personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare, stabileşte drepturile şi obligaţiile specifice, modalităţile de angajare şi promovare şi buna conduită în cercetarea ştiinţifică, sfera de aplicare incluzând şi creaţia artistică şi activitatea sportivă.(2) prezenta lege constituie cadrul prin care se organizează regimul general privind formarea continuă, dezvoltarea şi motivarea resursei umane în vederea asigurării competenţei, bunei conduite şi deontologiei profesionale în activităţile de cercetare, dezvoltare şi inovare, a libertăţii cercetării ştiinţifice şi pentru participarea personalului din domeniu la promovarea şi evaluarea activităţilor ce îi revin. art. 2(1) ...
Monitorul Oficial 541 din 11 Iunie 2024 (M. Of. 541/2024)
HOTĂRÂRE nr. 613 din 6 iunie 2024 pentru modificarea Normelor metodologice cu privire la realizarea activităţilor de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 690/2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 11 iunie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. inormele metodologice cu privire la realizarea activităţilor de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 690/2017, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 808 din 12 octombrie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. articolul 1 va avea următorul cuprins:"art. 1domeniu de aplicareprezentele norme metodologice reglementează procedurile specifice pentru finanţarea şi implementarea politicii de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, denumită în continuare cooperare pentru dezvoltare."2. la articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"(1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute ...
Monitorul Oficial 45 din 07 Iunie 2024 (M. Of. 45/2024)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 857 din 13 mai 2024 negociat la nivelul sectorului de negociere colectivă "40. Activităţi bancare", înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 4 din 7 iunie 2024
Cuprinscapitolul 1 - dispoziţii generalecapitolul 2 - contractul individual de muncăÎncheierea contractului individual de muncăexecutarea contractului individual de muncămodificarea contractului individual de muncăsuspendarea contractului individual de muncăÎncetarea contractului individual de muncămăsuri disciplinare şi răspundere patrimonialăegalitatea de şanse, nediscriminarea şi interzicerea hărţuiriicapitolul 3 - timpul de muncă şi timpul de odihnătimpul de muncăreducerea timpului de muncătimpul de odihnăconcedii fără platăzile libere plătite pentru evenimente deosebiteprogramul de lucru, pauza de masă şi repausul zilnicprogramul flexibil şi timpul inegal de lucrutelemuncacapitolul 4 - sănătate şi securitate în muncăcapitolul 5 - salarizare, beneficii şi alte facilităţisalarizarebeneficii şi alte facilităţicapitolul 6 - pregătirea profesională şi ...
Monitorul Oficial 522 din 05 Iunie 2024 (M. Of. 522/2024)
HOTĂRÂRE nr. 592 din 30 mai 2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 522 din 5 iunie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 62 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) ministerul justiţiei, denumit în continuare ministerul, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea guvernului.(2) ministerul are sediul în municipiul bucureşti, str. apolodor nr. 17, sectorul 5.art. 2ministerul contribuie la buna funcţionare a sistemului judiciar şi la asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.art. 3În realizarea scopurilor ...
Monitorul Oficial 520 bis din 04 Iunie 2024 (M. Of. 520 bis/2024)
PLAN NAŢIONAL din 28 mai 2024 de acţiune pentru conservarea cetaceelor din Marea Neagră EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 520 bis din 4 iunie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.140 din 28 mai 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 520 din 4 iunie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) lista elaboratorilor┌────────────────┬─────────────────────┐│nume prenume │instituţie │├────────────────┼─────────────────────┤│ │institutul naţional ││dr. filimon │de cercetare - ││adrian │dezvoltare ”grigore ││ ...
Monitorul Oficial 518 bis din 04 Iunie 2024 (M. Of. 518 bis/2024)
ANEXĂ din 29 mai 2024 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, şi a normelor metodologice privind implementarea acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 bis din 4 iunie 2024
──────────conţinută de ordinul nr. 2.890/648/2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 518 din 4 iunie 2024.──────────1. la anexa nr. 1, după poziţia 363 se introduc zece noi poziţii, poziţiile 364 - 373, cu următorul cuprins:┌───┬────────────┬─────────────────────┐│nr.│cod protocol│denumire │├───┼────────────┼─────────────────────┤│364│a10bk01 │dapagliflozinum │├───┼────────────┼─────────────────────┤│365│a16ab25 │olipudase alfa │├───┼────────────┼─────────────────────┤│366│j05ax28 │bulevirtidum │├───┼────────────┼─────────────────────┤│367│l01ea06 │asciminibum ...








