Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
statutul din 1 decembrie 1990
Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)
LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...
Monitorul Oficial 923 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 923/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 11 decembrie 2015
Având în vedere faptul că prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2015 a personalului din sectorul bugetar, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2015,ţinând seama de faptul că neadoptarea măsurii de prelungire a termenului, până la care cota maximă de contribuţie de ...
Monitorul Oficial 918 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 918/2015)
LEGE nr. 311 din 4 decembrie 2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul ischemele de garantare a depozitelorcap. i domeniul de aplicare şi definiţiisecŢiunea 1domeniul de aplicareart. 1 (1) prezentul titlu reglementează înfiinţarea şi funcţionarea schemelor de garantare a depozitelor ca scheme oficial recunoscute pe teritoriul româniei pentru scopul garantării depozitelor.(2) recunoaşterea oficială a schemelor de garantare a depozitelor se realizează prin lege sau poate fi acordată de banca naţională a româniei în calitate de autoritate desemnată, cu respectarea cerinţelor impuse de prezentul titlu.(3) banca naţională a româniei este autoritatea desemnată pe teritoriul româniei şi autoritatea administrativă competentă cu încadrarea depozitelor ca indisponibile potrivit art. 3 alin. (6) ...
Monitorul Oficial 889 bis din 26 Noiembrie 2015 (M. Of. 889 bis/2015)
PROCEDURĂ DE VERIFICARE ŞI CONTROL din 26 noiembrie 2015 privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie - septembrie 2015 *) EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 889 bis din 26 noiembrie 2015
──────────*) aprobată de ordinul nr. 2.425/2015 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 889 din 26 noiembrie 2015.──────────[siglĂ*) apia]──────────*) notă ctce:sigla apia se găseşte în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 889 bis din 26 noiembrie 2015 (a se vedea imaginea asociată).──────────┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│difuzare ...
Monitorul Oficial 886 din 26 Noiembrie 2015 (M. Of. 886/2015)
PROIECT DE LEGE nr. 1.198 din 5 noiembrie 2015 privind revizuirea Constituţiei României - iniţiativă legislativă cetăţenească, 24 ianuarie 2015 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 886 din 26 noiembrie 2015
expunere de motive la proiectul de lege privind revizuirea constituţiei româniei - iniţiativă legislativă cetăţenească, 24 ianuarie 2015 -constituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a pactului ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul oligarhic actual, cu cei 23 de ...
Monitorul Oficial 889 din 26 Noiembrie 2015 (M. Of. 889/2015)
ORDIN nr. 2.425 din 26 noiembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de verificare şi control privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie-septembrie 2015 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 889 din 26 noiembrie 2015
Văzând referatul de aprobare nr. 162.957 din 24 noiembrie 2015 al direcţiei generale politici agricole şi strategii şi al direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale,în temeiul art. 11 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015 şi al art. 10 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1 se aprobă procedura de verificare şi ...
Monitorul Oficial 846 din 13 Noiembrie 2015 (M. Of. 846/2015)
AMENDAMENT DE LA DOHA din 8 decembrie 2012 referitor la Protocolul de la Kyoto Doha EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015
[sigla organizaţiei naţiunilor unite]referinţă: c.n.718.2012.tratate-xxvii.7.c (notificare depozitară) amendamentul de la doha*) referitor la protocolul de la kyoto doha, 8 decembrie 2012──────────*) traducere.──────────adoptarea amendamentului la protocolsecretarul general al organizaţiei naţiunilor unite, în calitatea sa de depozitar, comunică următoarele:În data de 8 decembrie 2012, în cadrul celei de-a opta sesiuni a conferinţei părţilor având rolul de întâlnire a părţilor la protocolul de la kyoto (cop), care a avut loc la doha, qatar, părţile au adoptat, în conformitate cu articolele 20 şi 21 din protocol, un amendament la protocolul de la kyoto prin decizia 1/cop.8.În conformitate cu articolul 20 alineatul 4 şi articolul 21 alineatul ...
LEGE nr. 251 din 28 octombrie 2015 pentru acceptarea Amendamentului de la Doha, adoptat la Doha la 8 decembrie 2012, la Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse acceptă amendamentul de la doha, adoptat la doha la 8 decembrie 2012, la protocolul de la kyoto la convenţia-cadru a organizaţiei naţiunilor unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ratificat prin legea nr. 3/2001.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată.preŞedintele camerei deputaŢilor valeriu-Ştefan zgonea p. preŞedintele senatului, ioan chelarubucureşti, 28 octombrie 2015.nr. 251. [sigla organizaţiei naţiunilor unite]referinţă: c.n.718.2012.tratate-xxvii.7.c (notificare depozitară) amendamentul de la doha*) referitor la protocolul de la kyoto doha, 8 decembrie 2012──────────*) traducere.──────────adoptarea amendamentului la protocolsecretarul general al organizaţiei naţiunilor ...
Monitorul Oficial 842 din 12 Noiembrie 2015 (M. Of. 842/2015)
ORDIN nr. 994 din 21 octombrie 2015 pentru aprobarea Procedurii privind structura informaţiilor şi periodicitatea transmiterii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a informaţiilor privind lista persoanelor fizice înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate, în vederea anulării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de către persoanele fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2012 şi până la data intrării în vigoare a prevederilor art. I pct. 17 şi 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 12 noiembrie 2015
Având în vedere:- referatul de aprobare nr. a.dif1.911 din 3 noiembrie 2015 al agenţiei naţionale de administrare fiscală şi nr. d.g. 1.832 din 21 octombrie 2015 al casei naţionale de asigurări de sănătate;- art. 280 alin. (1) lit. c) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată;- art. unic alin. (1)-(4) din legea nr. 225/2015 privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice;- art. 11 alin. (2) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în ...
ORDIN nr. 2.791 din 3 noiembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii privind structura informaţiilor şi periodicitatea transmiterii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a informaţiilor privind lista persoanelor fizice înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate, în vederea anulării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de către persoanele fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2012 şi până la data intrării în vigoare a prevederilor art. I pct. 17 şi 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 12 noiembrie 2015
Având în vedere:- referatul de aprobare nr. a.dif1.911 din 3 noiembrie 2015 al agenţiei naţionale de administrare fiscală şi nr. d.g. 1.832 din 21 octombrie 2015 al casei naţionale de asigurări de sănătate;- art. 280 alin. (1) lit. c) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată;- art. unic alin. (1)-(4) din legea nr. 225/2015 privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice;- art. 11 alin. (2) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în ...








