Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 4 august 2010
Monitorul Oficial 784 din 27 August 2020 (M. Of. 784/2020)
ORDIN nr. 3.685 din 25 august 2020 privind aprobarea măsurii de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis în scopul dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 784 din 27 august 2020
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 9.236 din 22.07.2020,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 77/2020,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a ...
Monitorul Oficial 775 din 25 August 2020 (M. Of. 775/2020)
REGULAMENT nr. 18 din 6 august 2020 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al Băncii Naţionale a României nr. 14/7/2018 privind prestarea de servicii şi activităţi de investiţii în numele societăţilor de servicii de investiţii financiare şi al instituţiilor de credit EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 775 din 25 august 2020
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei,având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) şi (6) şi art. 280 alin. (1) din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare,ţinând cont de prevederile art. 5 alin. (4) din ordonanţa de ...
Monitorul Oficial 769 din 24 August 2020 (M. Of. 769/2020)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT ŞI DE MINIMIS din 3 august 2020 privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile, pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul specializării inteligente EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 769 din 24 august 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 894 din 3 august 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 769 din 24 august 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prin prezenta se instituie o schemă transparentă de ajutoare de stat şi de minimis ce se acordă, după caz, pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile, pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul specializării inteligente, denumită în continuare schemă, finanţată prin programul operaţional asistenţă tehnică 2014-2020 (poat), axa prioritară 1 „Întărirea capacităţii beneficiarilor de a pregăti şi implementa proiecte finanţate din fesi şi diseminarea informaţiilor privind aceste fonduri“, obiectivul specific 1.1. ...
Monitorul Oficial 768 din 21 August 2020 (M. Of. 768/2020)
ORDIN nr. 978 din 20 august 2020 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr. 780/1.432/2020 pentru aprobarea regulamentelor privind condiţiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber de către sportivii de performanţă, pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România, în vederea desfăşurării de către sportivii profesionişti, sportivii de performanţă şi/sau legitimaţi a activităţilor sportive în spaţii închise, respectiv în vederea desfăşurării activităţilor de pregătire fizică în săli de fitness şi aerobic EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 768 din 21 august 2020
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale politici, strategii şi programe în domeniul sportului din cadrul ministerului tineretului şi sportului nr. 8.537 din 20.08.2020,luând în considerare prevederile art. 10 şi art. 25 alin. (2) teza i din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările ulterioare, al prevederilor hotărârii guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul româniei începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se ...
Monitorul Oficial 758 din 19 August 2020 (M. Of. 758/2020)
DECIZIE nr. 8 din 19 august 2020 privind convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 758 din 19 august 2020
În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată,preşedintele camerei deputaţilor emite prezenta decizie.articol unic(1) camera deputaţilor se convoacă în sesiune extraordinară în data de 20 august 2020, ora 10,00, pentru perioada 20-31 august 2020.(2) proiectul ordinii de zi este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.preŞedintele camerei deputaŢilorion-marcel ciolacubucureşti, 19 august 2020.nr. 8.anexa 1 sesiunea extraordinarĂ a camerei deputaŢilorordinea de zi pentru perioada 20-31 august 20201. proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (pl-x 410/2020) - lege ordinară - respins de senat ...
Monitorul Oficial 757 din 19 August 2020 (M. Of. 757/2020)
ORDIN nr. 780 din 12 august 2020 pentru aprobarea regulamentelor privind condiţiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber de către sportivii de performanţă, pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România, în vederea desfăşurării de către sportivii profesionişti, sportivii de performanţă şi/sau legitimaţi a activităţilor sportive în spaţii închise, respectiv în vederea desfăşurării activităţilor de pregătire fizică în săli de fitness şi aerobic EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 757 din 19 august 2020
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale politici, strategii şi programe în domeniul sportului din cadrul ministerului tineretului şi sportului nr. 3.591 din 11.08.2020,luând în considerare prevederile art. 10 şi art. 25 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările ulterioare, al prevederilor hotărârii guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul româniei începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe ...
Monitorul Oficial 743 din 17 August 2020 (M. Of. 743/2020)
HOTĂRÂREA din 3 martie 2020 în Cauza Convertito şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 743 din 17 august 2020
(cererea nr. 30.547/14 şi alte patru cereri - a se vedea lista din anexă)strasbourgprezenta hotărâre devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. poate suferi modificări de formă.În cauza convertito şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: jon fridrik kj\'f8lbro, preşedinte, faris vehabović, iulia antoanella motoc, stéphanie mourou-vikström, georges ravarani, jolien schukking, péter paczolay, judecători, şi din andrea tamietti, grefier de secţie,având în vedere cele cinci cereri introduse împotriva româniei de cinci resortisanţi italieni („reclamanţii“), care au sesizat curtea la 16 aprilie 2014, în temeiul art. 34 ...
Monitorul Oficial 727 din 12 August 2020 (M. Of. 727/2020)
DECIZIA nr. 435 din 23 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (2) teza a doua din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 727 din 12 august 2020
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ ...
Monitorul Oficial 709 din 07 August 2020 (M. Of. 709/2020)
ORDIN nr. 3.065/C din 23 iulie 2020 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare şi a Procedurii privind desfăşurarea verificărilor specifice şi criteriile de apreciere a comportamentului corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist de penitenciare EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 709 din 7 august 2020
În temeiul art. 11 lit. h), art. 15, art. 99 alin. (2) şi art. 195 din legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin: art. 1prin prezentul ordin se aprobă:a) regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin;b) procedura privind desfăşurarea verificărilor specifice şi criteriile de apreciere a comportamentului corespunzător principiilor care guvernează ...
Monitorul Oficial 696 din 04 August 2020 (M. Of. 696/2020)
ORDIN nr. 833 din 18 mai 2020 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 696 din 4 august 2020
Văzând referatul de aprobare nr. nt 2.390 din 15.05.2020 al centrului de resurse umane în sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 10 din ordonanţa guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării,ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei şi cercetării emit următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii publice şi ...








