Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 29 iulie 2020
Monitorul Oficial 784 din 27 August 2020 (M. Of. 784/2020)
ORDIN nr. 3.685 din 25 august 2020 privind aprobarea măsurii de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis în scopul dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 784 din 27 august 2020
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 9.236 din 22.07.2020,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 77/2020,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a ...
Monitorul Oficial 779 din 26 August 2020 (M. Of. 779/2020)
ORDIN nr. 152 din 24 august 2020 pentru aprobarea regulilor de compensare financiară a resurselor dispecerizabile angajate în scopul redispecerizării sau comercializării în contrapartidă coordonată care nu se bazează pe piaţă şi pentru modificarea unor reguli din domeniul energiei electrice EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 779 din 26 august 2020
Având în vedere prevederile art. 13 din regulamentul (ue) 2019/943 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iunie 2019 privind piaţa internă de energie electrică şi ale art. 35 din regulamentul (ue) 2015/1.222 al comisiei din 24 iulie 2015 de stabilire a unor linii directoare privind alocarea capacităţilor şi gestionarea congestiilor,în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii ...
Monitorul Oficial 773 din 25 August 2020 (M. Of. 773/2020)
ORDIN nr. 4.813 din 30 iulie 2020 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 773 din 25 august 2020
Având în vedere:- prevederile art. 26 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.347/2011*) privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru clasele a ix-a-a xii-a, filiera vocaţională, profilul pedagogic, cu modificările şi completările ulterioare;*) ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.347/2011 nu a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i.– ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.485/2011 pentru aprobarea metodologiei privind constituirea corpului profesorilor ...
Monitorul Oficial 758 din 19 August 2020 (M. Of. 758/2020)
DECIZIE nr. 8 din 19 august 2020 privind convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 758 din 19 august 2020
În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată,preşedintele camerei deputaţilor emite prezenta decizie.articol unic(1) camera deputaţilor se convoacă în sesiune extraordinară în data de 20 august 2020, ora 10,00, pentru perioada 20-31 august 2020.(2) proiectul ordinii de zi este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.preŞedintele camerei deputaŢilorion-marcel ciolacubucureşti, 19 august 2020.nr. 8.anexa 1 sesiunea extraordinarĂ a camerei deputaŢilorordinea de zi pentru perioada 20-31 august 20201. proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (pl-x 410/2020) - lege ordinară - respins de senat ...
Monitorul Oficial 743 din 17 August 2020 (M. Of. 743/2020)
HOTĂRÂREA din 3 martie 2020 în Cauza Convertito şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 743 din 17 august 2020
(cererea nr. 30.547/14 şi alte patru cereri - a se vedea lista din anexă)strasbourgprezenta hotărâre devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. poate suferi modificări de formă.În cauza convertito şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: jon fridrik kj\'f8lbro, preşedinte, faris vehabović, iulia antoanella motoc, stéphanie mourou-vikström, georges ravarani, jolien schukking, péter paczolay, judecători, şi din andrea tamietti, grefier de secţie,având în vedere cele cinci cereri introduse împotriva româniei de cinci resortisanţi italieni („reclamanţii“), care au sesizat curtea la 16 aprilie 2014, în temeiul art. 34 ...
Monitorul Oficial 713 din 07 August 2020 (M. Of. 713/2020)
REGULAMENT DIN 29 IULIE 2020 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind desfăşurarea audierilor şi adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului Concurenţei, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 509/2015 EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 713 din 7 august 2020
Bucureşti, 29 iulie 2020.──────────pus în aplicare prin ordinul nr. 721 din 29 iulie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 713 din 7 august 2020.──────────În temeiul art. 26 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul concurenţei adoptă prezentul regulament.articol unicregulamentul privind desfăşurarea audierilor şi adoptarea deciziilor în cadrul consiliului concurenţei, pus în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 509/2015, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 674 din 4 septembrie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ...
ORDIN nr. 721 din 29 iulie 2020 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind desfăşurarea audierilor şi adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului Concurenţei, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 509/2015 EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 713 din 7 august 2020
În baza prevederilor art. 19 alin. (4) lit. d), ale art. 26 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele consiliului concurenţei emite următorul ordin:art. 1În urma adoptării în plenul consiliului concurenţei se pune în aplicare regulamentul pentru modificarea şi completarea regulamentului privind desfăşurarea audierilor şi adoptarea deciziilor în cadrul consiliului concurenţei, pus în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 509/2015, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 674 din 4 septembrie 2015, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2compartimentele de specialitate din cadrul ...
Monitorul Oficial 709 din 07 August 2020 (M. Of. 709/2020)
REGULAMENT din 23 iulie 2020 privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 709 din 7 august 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 3.065/c din 23 iulie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 709 din 7 august 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea posturilor vacante de poliţist de penitenciare, prin trecerea agenţilor în categoria ofiţerilor de poliţie penitenciară, avansarea poliţiştilor de penitenciare în funcţii de execuţie din cadrul aceleiaşi categorii, avansarea poliţiştilor de penitenciare în funcţii de conducere, precum şi din sursă externă.(2) nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs.art. 2(1) posturile vacante de director general, director general ...
Monitorul Oficial 701 din 05 August 2020 (M. Of. 701/2020)
REGULAMENT DIN 29 IULIE 2020 privind cadrul organizat de tranzacţionare pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM - S.A. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 701 din 5 august 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 150 din 29 iulie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 701 din 5 august 2020.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scopart. 1prezentul regulament stabileşte un cadru organizat pentru tranzacţionarea în regim concurenţial a gazelor naturale în cadrul pieţelor centralizate de gaze naturale administrate de opcom - s.a., respectiv:a) tipurile de produse care pot fi tranzacţionate pe pieţele produselor standardizate pe termen scurt, pe pieţele produselor standardizate pe termen mediu şi lung şi pe piaţa produselor flexibile pe termen mediu şi lung;b) modul de stabilire a ofertelor de vânzare sau cumpărare a gazelor naturale de către participanţii ...
ORDIN nr. 150 din 29 iulie 2020 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacţionare pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM - S.A. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 701 din 5 august 2020
Având în vedere prevederile art. 99 lit. d), art. 100 pct. 72 şi ale art. 146 alin. (1) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) şi ale art. 10 alin. (1) lit. a) şi q) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul privind cadrul organizat de tranzacţionare pe pieţele centralizate ...