Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 1 iulie 2008
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 612 din 17 Iulie 2018 (M. Of. 612/2018)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 5 iulie 2018 de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2018-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 17 iulie 2018
──────────aprobată prin hotarârea nr. 486 din 5 iulie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 612 din 17 iulie 2018.──────────cuprinscap. i - consideraţii generale secţiunea 1 - introducere1.1 contextul internaţional1.2 contextul naţional şi documente strategice adoptatecap. ii - obiective secţiunea 1 - obiective specificesecţiunea a 2-a - principii generalesecţiunea a 3-a - provocări în domeniul controlului frontierei de stat şi specificul infracţionalităţii transfrontalieresecţiunea a 4-a - factori de risc4.1. factori de risc interni4.2. factori de risc externisecţiunea a 5-a - direcţii de acţiune5.1. obiectivul „asigurarea şi menţinerea unui nivel înalt de supraveghere şi control la frontieră şi în spaţiul ...
Monitorul Oficial 591 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 591/2018)
RAPORT FINAL din 4 iulie 2018 al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 12 iulie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 24 din 4 iulie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 591 din 12 iulie 2018.──────────În temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 9 din regulamentul activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 4/1992, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, parlamentul româniei a adoptat hotărârea nr. 67/2017 privind constituirea comisiei parlamentare de anchetă a camerei deputaţilor şi senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea direcţiei generale de protecţie şi anticorupţie.având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din hotărârea menţionată ...
Monitorul Oficial 592 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 592/2018)
HOTĂRÂRE nr. 88 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind comercializarea şi utilizarea precursorilor de explozivi, de modificare a anexei XVII la Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 98/2013 privind comercializarea şi utilizarea precursorilor de explozivi - COM (2018) 209 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 12 iulie 2018
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/303 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:1. consideră că prezenta propunere de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind comercializarea şi utilizarea precursorilor de explozivi, de modificare a anexei xvii la regulamentul (ce) nr. 1.907/2006 şi de ...
Monitorul Oficial 589 din 11 Iulie 2018 (M. Of. 589/2018)
HOTĂRÂRE nr. 105 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind dispoziţii specifice pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (Interreg) sprijinit de Fondul european de dezvoltare regională şi de instrumentele de finanţare externă - COM (2018) 374 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 11 iulie 2018
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/302 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre. art. 1senatul româniei: consideră că propunerea de regulament respectă principiul subsidiarităţii. evaluarea impactului a evidenţiat diverse motive pentru care acţiunea la nivelul ue aduce un plus de valoare acţiunilor la nivel naţional. printre ...
HOTĂRÂRE nr. 104 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind un mecanism de soluţionare a obstacolelor juridice şi administrative în context transfrontalier - COM(2018) 373 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 11 iulie 2018
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/304 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:1. consideră că prezenta propunere de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind un mecanism de soluţionare a obstacolelor juridice şi administrative în context transfrontalier respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.2. notează ...
HOTĂRÂRE nr. 100 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii Europene - COM (2018) 327 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 11 iulie 2018
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/301 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre:art. 1senatul româniei: consideră că propunerea de regulament respectă principiul subsidiarităţii, încadrându-se în domeniul de reglementare al articolului 311 tfue. prin natura bugetului uniunii şi a resurselor proprii care constituie veniturile sale, măsurile de ...
HOTĂRÂRE nr. 96 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind etichetarea pneurilor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil şi alţi parametri esenţiali şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.222/2009 - COM (2018) 296 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 11 iulie 2018
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/313 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei formulează următoarele:prezenta propunere de regulament respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, întrucât obiectivele sale nu pot fi realizate la nivel naţional, iar măsurile propuse şi forma regulamentului sunt adecvate.1. temei juridicregulamentul (ce) ...
Monitorul Oficial 586 din 11 Iulie 2018 (M. Of. 586/2018)
HOTĂRÂRE nr. 95 din 5 iulie 2018 privind propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind cerinţele pentru omologarea de tip a autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce priveşte siguranţa generală a acestora şi protecţia ocupanţilor vehiculului şi a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 2018/... şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 78/2009, (CE) nr. 79/2009 şi (CE) nr. 661/2009 - COM (2018) 286 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/648 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind cerinţele pentru omologarea de tip a autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor ...
HOTĂRÂRE nr. 90 din 5 iulie 2018 privind propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind punerea în aplicare şi funcţionarea numelui de domeniu de prim nivel .eu şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 733/2002 şi a Regulamentului (CE) nr. 874/2004 al Comisiei - COM (2018) 231 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/638 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind punerea în aplicare şi funcţionarea numelui de domeniu de prim nivel .eu şi de abrogare a regulamentului ...








