Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
rectificare nr 61 din 30 ianuarie 2000
Monitorul Oficial 718 din 01 Octombrie 2014 (M. Of. 718/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 30 septembrie 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 1 octombrie 2014
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2014;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- adoptarea unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare (legea nr. 123/2014 pentru modificarea legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative);- prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 568 din 31 Iulie 2014 (M. Of. 568/2014)
ORDIN nr. 317 din 29 iulie 2014 privind stabilirea tarifului pentru prestarea de servicii în domeniul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, perceput de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 31 iulie 2014
Având în vedere referatul de aprobare nr. 761 din 21 iulie 2014 al direcţiei generale metale preţioase, pietre preţioase şi proces kimberley,în temeiul prevederilor art. 14 lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în românia, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 32 şi 34 din normele metodologice pentru aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în românia, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.344/2003, cu modificările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 1.856/2006 pentru aplicarea sistemului ...
Monitorul Oficial 87 din 04 Februarie 2014 (M. Of. 87/2014)
ORDIN nr. 123 din 29 ianuarie 2014 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 4 februarie 2014
Având în vedere prevederile art. 81 şi ale art. 228 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. iordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire ...
Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)
REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...
ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...
Monitorul Oficial 887 din 27 Decembrie 2012 (M. Of. 887/2012)
ORDIN nr. 1.950 din 13 decembrie 2012 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor si taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 27 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 81 şi ale art. 228 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1 se aprobă modelul şi conţinutul formularelor prevăzute în anexele nr. 1-5:a) 100 "declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul ...
Monitorul Oficial 545 din 03 August 2012 (M. Of. 545/2012)
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2012
---------──────────*) republicat în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.──────────legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de reglementare al codului de ...
LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicata*) privind Codul de procedura civila*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 3 august 2012
---------*) republicată în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de ...
Monitorul Oficial 75 din 30 Ianuarie 2012 (M. Of. 75/2012)
ORDIN nr. 70 din 24 ianuarie 2012 pentru modificarea si completarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 101/2008 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2012
Având în vedere prevederile art. 81 şi ale art. 228 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sãnãtãţii, cu completãrile ulterioare, precum şi cele referitoare la obligaţiile declarative prevãzute de legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscalã ...
Monitorul Oficial 793 din 09 Noiembrie 2011 (M. Of. 793/2011)
HOTARARE nr. 1.061 din 19 octombrie 2011 privind emiterea autorizatiei de mediu pentru Societatea Nationala "Nuclearelectrica" - S.A. Sucursala "Fabrica de Combustibil Nuclear" Pitesti EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 793 din 9 noiembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 46 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 265/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1 se emite autorizaţia de mediu pentru societatea naţionalã "nuclearelectrica" - s.a. - sucursala "fabrica de combustibil nuclear" piteşti, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.art. 2 la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, hotãrârea guvernului nr. 405/2005 privind emiterea autorizaţiei de mediu pentru societatea naţionalã "nuclearelectrica" - s.a. - sucursala "fabrica de ...








