Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 33 155 din 29 decembrie 2020
Monitorul Oficial 556 din 28 Mai 2021 (M. Of. 556/2021)
DECIZIA (UE, EURATOM) 2020/2.053 A CONSILIULUI din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom EMITENT: Consiliul Uniunii Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 556 din 28 mai 2021
Consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 311 al treilea paragraf,având în vedere tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,având în vedere avizul parlamentului european^(1),^(1) avizul din 16 septembrie 2020 (nepublicat încă în jurnalul oficial).hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,întrucât:(1) sistemul de resurse proprii ale uniunii trebuie să asigure resurse adecvate pentru dezvoltarea armonioasă a politicilor uniunii şi să se supună unei discipline bugetare stricte. evoluţia sistemului de resurse proprii poate şi ar trebui, de ...
Monitorul Oficial 548 din 27 Mai 2021 (M. Of. 548/2021)
DECIZIA nr. 42 din 19 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii" din art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 548 din 27 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 525 din 20 Mai 2021 (M. Of. 525/2021)
DECIZIA nr. 17 din 14 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii' din cuprinsul art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 525 din 20 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 503 din 14 Mai 2021 (M. Of. 503/2021)
DECIZIA nr. 225 din 31 martie 2021 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 503 din 14 mai 2021
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 495 din 12 Mai 2021 (M. Of. 495/2021)
DECIZIA nr. 905 din 16 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei", cuprinsă în art. 87 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 495 din 12 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 417 din 21 Aprilie 2021 (M. Of. 417/2021)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 417 din 21 aprilie 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 12/2021 pentru modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 240 din 9 martie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 990 din 27 octombrie 2020, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea senatului nr. 123/2020 pentru modificarea şi completarea regulamentul senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1279 din 22 decembrie 2020;– hotărârea senatului nr. 125/2020 pentru modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul ...
Monitorul Oficial 389 din 14 Aprilie 2021 (M. Of. 389/2021)
DECIZIA nr. 5 din 8 februarie 2021 referitoare la interpretarea articolului 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 389 din 14 aprilie 2021
Dosar nr. 2.970/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie -preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 369 din 09 Aprilie 2021 (M. Of. 369/2021)
DECIZIA nr. 16 din 14 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii" din art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 9 aprilie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 359 din 08 Aprilie 2021 (M. Of. 359/2021)
RAPORT nr. 33.155 din 29 decembrie 2020 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Keresztes Balazs, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 din 8 aprilie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 28.10.2020-9.11.2020 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent keresztes balázs, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020:- contribuţiile electorale au fost în ...
Monitorul Oficial 357 din 07 Aprilie 2021 (M. Of. 357/2021)
DECIZIA nr. 102 din 17 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) şi ale art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 357 din 7 aprilie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...








