Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 30 929 din 9 octombrie 2024
Monitorul Oficial 676 bis din 18 Iulie 2025 (M. Of. 676 bis/2025)
SCHEMĂ din 16 iulie 2025 de ajutor de stat "Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 bis din 18 iulie 2025
──────────aprobată de ordinul nr. 244 din 16 iulie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 676 din 18 iulie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o măsură transparentă de ajutor de stat, cu titlul "investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa i a tratatului de funcţionare a uniunii europene", denumită în continuare schemă, în baza căreia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor astfel cum sunt definite la art. 8, cu respectarea prevederilor art. 13 şi 14 din regulamentul (ue) nr. 651/2014 ...
Monitorul Oficial 584 din 23 Iunie 2025 (M. Of. 584/2025)
DECIZIA nr. 650 din 21 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 584 din 23 iunie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 402 din 06 Mai 2025 (M. Of. 402/2025)
DECIZIA nr. 51 din 24 februarie 2025 referitoare la art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 6 mai 2025
Dosar nr. 2.198/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 292 bis din 03 Aprilie 2025 (M. Of. 292 bis/2025)
Monitorul Oficial 206 din 10 Martie 2025 (M. Of. 206/2025)
DECIZIA nr. 12 din 27 ianuarie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 şi ale art. IX şi X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 206 din 10 martie 2025
Dosar nr. 2.196/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 86 din 30 Ianuarie 2025 (M. Of. 86/2025)
RAPORT nr. 30.355 din 3 octombrie 2024 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale Partidului Forţa Civică Maghiară - Magyar Polgári Erő, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 86 din 30 ianuarie 2025
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1.07.2024-30.09.2024 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de partidul forţa civică maghiară - magyar polgári erő, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024:- ...
Monitorul Oficial 38 din 17 Ianuarie 2025 (M. Of. 38/2025)
DECIZIA nr. 222 din 10 aprilie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 38 din 17 ianuarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1329 din 31 Decembrie 2024 (M. Of. 1329/2024)
DECIZIA nr. 83 din 18 noiembrie 2024 referitoare la art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1329 din 31 decembrie 2024
Dosar nr. 1.972/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 1305 bis din 23 Decembrie 2024 (M. Of. 1305 bis/2024)
Monitorul Oficial 1183 bis din 28 Noiembrie 2024 (M. Of. 1183 bis/2024)
ACT ADIŢIONAL nr. 1 din 21 noiembrie 2024 pentru anul 2024 la Contractul de activitate şi performanţă al Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2021-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1183 bis din 28 noiembrie 2024
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.460 din 21 noiembrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1183 din 28 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) art. 1 prezentul act adiţional la contractul de activitate şi performanţă al companiei naţionale de căi ferate "c.f.r." - s.a. pentru perioada 2021-2025, denumit în continuare contract, se încheie potrivit prevederilor art. 37 şi 39 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată în monitorul oficial, partea i nr. 834 din 09 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere ...