Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
program din 9 august 1995
Monitorul Oficial 326 din 06 Mai 2014 (M. Of. 326/2014)
ORDIN nr. M.52 din 28 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.84/2009 EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 6 mai 2014
Pentru aplicarea prevederilor art. 9 lit. b) din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 62 din legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 29 alin. (2) din normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.275/2000, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 259 din 09 Aprilie 2014 (M. Of. 259/2014)
LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 (*republicată*) privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 9 aprilie 2014
_________*) republicată în temeiul art. 248 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 182/2000 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 828 din 9 decembrie 2008 şi ulterior a fost modificată şi completată prin:- legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri ...
Monitorul Oficial 246 din 07 Aprilie 2014 (M. Of. 246/2014)
DECIZIE nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 7 aprilie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader ...
Monitorul Oficial 210 din 25 Martie 2014 (M. Of. 210/2014)
DECIZIE nr. 42 din 22 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi a ordonanţei în ansamblul său EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 25 martie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 123 din 19 Februarie 2014 (M. Of. 123/2014)
DECIZIE nr. 1 din 10 ianuarie 2014 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 19 februarie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta ...
Monitorul Oficial 100 din 10 Februarie 2014 (M. Of. 100/2014)
PROIECT DE LEGE nr. 47 din 16 ianuarie 2014 privind revizuirea Constituţiei României EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 100 din 10 februarie 2014
IniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999expunere de motivela proiectul de lege privind revizuirea constituţiei româniei- iniţiativă legislativă cetăţenească, 10 decembrie 2013 -constituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a pactului ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat ...
Monitorul Oficial 45 bis din 20 Ianuarie 2014 (M. Of. 45 bis/2014)
ANEXĂ din 6 ianuarie 2014 privind Specificaţiile tehnice pentru lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară conţinute în documentaţiile de atribuire a contractelor pentru lucrări de cadastru*) EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 45 bis din 20 ianuarie 2014 ---------- *) Aprobat de Ordinul nr. 1, din 6 ianuarie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014.
Abrevieri, definiţii, acronimeachizitor - autoritatea contractantăancpi - agenţia naţională de cadastru şi publicitate imobiliarăbi - buletin de identitatebirou teritorial - birou de cadastru şi publicitate imobiliarăcf - carte funciarăcgxm - structura xml definită de ancpi pentru reprezentarea datelor tehnice şi juridice (textuale şi grafice) aferente imobilelor, utilizată în realizarea cadastrului sistematicci - carte de identitatecnp - cod numeric personalcontract - atunci când nu este precizat altfel, termenul "contract" folosit în cadrul prezentelor specificaţii tehnice face referire la contractul încheiat între achizitor şi prestator în scopul realizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. ...
Monitorul Oficial 70 din 29 Ianuarie 2014 (M. Of. 70/2014)
ORDIN nr. 79 din 21 ianuarie 2014 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL 70 din 29 ianuarie 2014
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4, 28, art. 36 alin. (3) şi art. 37 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 13 din ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:art. 1 (1) potrivit prevederilor ...
Monitorul Oficial 45 din 20 Ianuarie 2014 (M. Of. 45/2014)
ORDIN nr. 1 din 6 ianuarie 2014 privind aprobarea Specificaţiilor tehnice pentru lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară conţinute în documentaţiile de atribuire a contractelor pentru lucrări de cadastru EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 20 ianuarie 2014
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (14) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (12) din legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările ulterioare,directorul general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară emite prezentul ordin.art. 1se aprobă specificaţiile tehnice pentru lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară conţinute în ...
Monitorul Oficial 750 din 04 Decembrie 2013 (M. Of. 750/2013)
HOTARARE nr. 870 din 6 noiembrie 2013 privind aprobarea Strategiei nationale de gestionare a deseurilor 2014-2020 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 750 din 4 decembrie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 11 lit. f) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă strategia naţională de gestionare a deşeurilor 2014-2020, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2 pentru obiectivele strategice şi indicatorii de monitorizare prevăzuţi în strategia naţională de gestionare a deşeurilor, instituţiile responsabile, conform atribuţiilor specifice, sunt autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, autoritatea publică centrală pentru economie şi energie, autoritatea publică centrală pentru sănătatea populaţiei, autoritatea publică centrală ...








