Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
program din 4 decembrie 2006

‹‹ Pagina 150 din 409

Monitorul Oficial 746 din 06 Octombrie 2015 (M. Of. 746/2015)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 23 septembrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 6 octombrie 2015

Având în vedere necesitatea stabilirii cadrului financiar general de gestionare financiară a fondurilor europene structurale şi de investiţii (fonduri esi), pentru perioada de programare 2014-2020, precum şi asigurarea unui management financiar eficient al fondurilor şi al capacităţii de absorbţie,luând în considerare:- prevederile regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de ...

Monitorul Oficial 738 din 01 Octombrie 2015 (M. Of. 738/2015)

 HOTĂRÂRE nr. 800 din 30 septembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 738 din 1 octombrie 2015

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i hotărârea guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 208 din 30 martie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) pentru anul 2016 includerea unităţilor de specialitate în programele naţionale de sănătate se realizează pe baza unor criterii elaborate la propunerea comisiilor de specialitate ale ministerului sănătăţii şi a unei metodologii de selecţie care ...

Monitorul Oficial 730 din 29 Septembrie 2015 (M. Of. 730/2015)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 38 din 23 septembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 septembrie 2015

Luând în considerare necesitatea accelerării ritmului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, pentru a reduce presiunea de cheltuire a sumelor alocate în cadrul programelor operaţionale în ultimul an de eligibilitate a acestora, respectiv până la data de 31 decembrie 2015, precum şi în contextul suprapunerii cadrelor financiare 2007-2013 şi 2014-2020, anul 2015 reprezintă un an esenţial pentru românia.În vederea evitării riscului de dezangajare, în contextul crizei economice şi al obiectivelor majore de relansare a economiei şi reluare a dezvoltării sustenabile, au fost identificate o serie de măsuri prioritare menite să asigure utilizarea în întregime a ...

Monitorul Oficial 712 din 22 Septembrie 2015 (M. Of. 712/2015)

 PROCEDURĂ din 8 septembrie 2015 de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI, IMM ŞI MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 22 septembrie 2015

Po-ip.03revizia 11. obiectivul schemei de ajutor de minimis1.1. programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul energiei, Întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, denumit în continuare minister, în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile hotărârii guvernului nr. 430/2013 privind organizarea şi funcţionarea departamentului pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism*), cu modificările şi ...

 ORDIN nr. 1.083 din 8 septembrie 2015 privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI, ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII ŞI MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 22 septembrie 2015

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 25 din legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (6) şi (7) din hotărârea guvernului nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, Întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, cu modificările ulterioare.ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri emite următorul ordin:art. 1 se aprobă procedura de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzute în cadrul programului naţional ...

Monitorul Oficial 701 din 17 Septembrie 2015 (M. Of. 701/2015)

 ORDIN nr. 1.001 din 8 septembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 17 septembrie 2015

În temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. e) şi alin. (3) lit. d) din ordonanţa guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. i normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin ordonanţa guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 854 ...

Monitorul Oficial 689 bis din 11 Septembrie 2015 (M. Of. 689 bis/2015)

 PROCEDURĂ din 28 iulie 2015 de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri - PO-IP.05 Revizia 1 *) EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI, ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII ŞI MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 bis din 11 septembrie 2015

──────────*) notă ctce:aprobată de ordinul ministrului energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri nr. 980/2015, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 689 din 11 septembrie 2015.──────────1. obiectivele schemei de minimis1.1. schema de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri, denumit în continuare program, are ca obiectiv general dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (imm) din românia, prin înfiinţarea unor noi incubatoare de afaceri în proximitatea unei întreprinderi mari, precum şi prin dezvoltarea incubatoarelor de afaceri deja existente.1.2. liniile directoare de dezvoltare a prezentului program sunt ...

Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)

 CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iscopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a ...

 LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...

Monitorul Oficial 689 din 11 Septembrie 2015 (M. Of. 689/2015)

 ORDIN nr. 980 din 28 iulie 2015 privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI, ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII ŞI MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 11 septembrie 2015

Având în vedere prevederile:- legii bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014 şi ale art. 25 din legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 8 alin. (6) şi (7) din hotărârea guvernului nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, Întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, cu modificările ulterioare,ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri emite următorul ordin:art. 1 se aprobă procedura de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzute în cadrul programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare ...

‹‹ Pagina 150 din 409
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016