Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
proces verbal din 3 iulie 2008
Monitorul Oficial 119 din 04 Mai 2016 (M. Of. 119/2016)
REGULAMENT (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (Text cu relevanţă pentru SEE) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 119 din 4 mai 2016
Modificat prin rectificare, jo l 127, 23.5.2018, p. 2 (2016/679) parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 16,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,având în vedere avizul comitetului economic şi social european *1),având în vedere avizul comitetului regiunilor *2),hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară *3),întrucât:(1) protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal este un drept fundamental. articolul 8 alineatul (1) din carta drepturilor fundamentale a uniunii europene ("carta") şi articolul 16 alineatul (1) din tratatul privind funcţionarea ...
Monitorul Oficial 303 bis din 20 Aprilie 2016 (M. Of. 303 bis/2016)
NORME METODOLOGICE din 30 martie 2016 de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 303 bis din 20 aprilie 2016
──────────aprobate prin ordinul nr. 35 din 30 martie 2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 303 din 20 aprilie 2016.────────── cap. iprogramul de supraveghere Şi control În domeniul siguranŢei alimentelor de origine animalĂ secŢiunea 1depistarea principalilor agenŢi zoonotici la animale Şi În alimente de origine animalĂ┌────┬─────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐│nr. │ │strategia şi │precizări ││crt.│boala ...
Monitorul Oficial 284 bis din 14 Aprilie 2016 (M. Of. 284 bis/2016)
MANUAL DE PROCEDURĂ din 7 aprilie 2016 privind efectuarea controlului pe teren pentru cererile unice de plată aferente măsurii 10, pachetul 8 "Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 284 bis din 14 aprilie 2016 ────────── Aprobat de Ordinul nr. 483/2016 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 284 bis din 14 aprilie 2016. ──────────
Versiunea 1.0titlul manualului:manual de procedurĂ privind efectuarea controlului pe teren pentru cererile unice de platĂ aferente mĂsurii 10, pachetul 8 "creŞterea animalelor de fermĂ din rase locale În pericol de abandon" din cadrul pndr 2014 - 2020programul naţional de dezvoltare rurală 2014 - 2020codul manualului: 1stadiul elaborării manualului:[] în lucru [] draft [] aprobat┌────────┬───────────────────┬─────────────────┬───────────────────┬──────────┐│versiune│ tipul acţiunii │ nume şi prenume │ funcţia/ │semnătura/││ ...
Monitorul Oficial 344 din 05 Mai 2016 (M. Of. 344/2016)
REZOLUTIE nr. 2.253 din 17 decembrie 2015 adoptată de Consiliul de Securitate la cea de a 7587-a reuniune EMITENT: CONSILIUL DE SECURITATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 5 mai 2016
Consiliul de securitate,reamintind rezoluţiile sale 1267 (1999), 1333 (2000), 1363 (2001), 1373 (2001), 1390 (2002), 1452 (2002), 1455 (2003), 1526 (2004), 1566 (2004), 1617 (2005), 1624 (2005), 1699 (2006), 1730 (2006), 1735 (2006), 1822 (2008), 1904 (2009), 1988 (2011), 1989 (2011), 2083 (2012), 2133 (2014), 2170 (2014), 2178 (2014), 2195 (2014), 2199 (2015), 2214 (2015) şi 2249 (2015),reafirmând că terorismul, sub toate formele şi în toate manifestările sale, constituie una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa păcii şi securităţii şi că orice act de terorism este criminal şi nu îşi poate găsi justificare indiferent de motivaţia unui astfel de ...
ORDIN nr. 649 din 19 aprilie 2016 pentru publicarea Rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU 2253 (2015) EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 5 mai 2016
În baza art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 5 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.articol unicse dispune publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a rezoluţiei consiliului de securitate al onu 2253 (2015), prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.p. ministrul afacerilor externe, daniel ioniţă, secretar de statbucureşti, 19 aprilie 2016.nr. 649.anexĂorganizaţia naţiunilor ...
Monitorul Oficial 284 din 14 Aprilie 2016 (M. Of. 284/2016)
ORDIN nr. 483 din 7 aprilie 2016 pentru aprobarea Manualului de procedură privind efectuarea controlului pe teren pentru cererile unice de plată aferente măsurii 10, pachetul 8 "Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 14 aprilie 2016
În conformitate cu referatul de aprobare nr. 2.697 din 2 martie 2016 al agenţiei naţionale pentru zootehnie "prof. dr. g.k. constantinescu" (anz),în baza prevederilor:- regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de ...
Monitorul Oficial 281 din 13 Aprilie 2016 (M. Of. 281/2016)
HOTĂRÂRE din 6 octombrie 2015 în Cauza Coniac împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 281 din 13 aprilie 2016
(cererea nr. 4.941/12) strasbourg definitivă1 februarie 2016hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza coniac împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din luis lopez guerra, preşedinte, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, branko lubarda, martins mits, judecători, şi stephen phillips, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 15 septembrie 2015,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 4.941/07 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul ...
Monitorul Oficial 251 din 05 Aprilie 2016 (M. Of. 251/2016)
REGULAMENT nr. 3 din 31 martie 2016 privind criteriile aplicabile şi procedura pentru evaluarea prudenţială a achiziţiilor şi majorărilor participaţiilor la entităţile reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 251 din 5 aprilie 2016
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (8) şi art. 43-48 şi ale art. 179 alin. (4) din legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, ale art. 8 alin. (1) lit. h), art. 126alin. (1) lit. c), art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 159 alin. (3) din legea nr. 297/2004 privind piaţa ...
Monitorul Oficial 190 din 14 Martie 2016 (M. Of. 190/2016)
DECIZIE nr. 51 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 14 martie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din codul de ...
Monitorul Oficial 185 din 11 Martie 2016 (M. Of. 185/2016)
DECIZIE nr. 126 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum şi ale art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 11 martie 2016
1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 459 alin. (2) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de viorel săvel botezatu în dosarul nr. 2.329/86/2015 al curţii de apel suceava - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.094d/2015.2. dezbaterile au avut loc la data de 23 februarie 2016, cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin grancea, în prezenţa apărătorului autorului excepţiei, şi au fost consemnate în ...








